13,698 matches
-
mâinile și fața de sânge cu pumni Întregi de zăpadă și dup-aia m-am dus acasă. Se cutremură. I-am zis Sheilei ce se-nâmplase, iar ea și-a făcut bagajele și-a plecat. O lacrimă i se scurse pe obraz, lăsând În urma ei o dâră de piele curată. Își trase nasul și Încercă să mai ia o gură din cutia sa goală de bere. Sunt un monstru... exact ca el... Privi Înăuntrul dozei goale și văzu acolo doar Întunericul. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
stea cu noi. Era mai mare ca mine. Vocea lui Cameron scăzu Într-atât Încât Logan fu nevoit să-i ceară să vorbească mai tare, pentru Înregistrare. Mi-a făcut unele lucruri. El... O singură lacrimă i se scurse pe obraz. Cameron Își mușcă buza și le spuse despre fratele lui. Geordie venise din Edinburgh cu trei săptămâni Înainte. Se ocupa de niște afaceri pentru șeful lui. Ceva care-avea legătură cu avizul de urbanism. Cheltuia banii ca și cum urmau să iasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Își trase nasul. Geordie o luase Înainte să vină altcineva după ea. — Deci tu și frate-tău aveați de gând să vindeți o fată de patru ani unui ticălos bolnav? Amenințarea din vocea lui Insch nu era prea bine camuflată. Obrajii cei dolofani se coloraseră, iar ochii Îi sclipeau ca diamantele negre. — Eu n-am avut nici un amestec. El a fost de de vină! Mereu era el... Insch se Încruntă, dar nu mai spuse nimic. — Nu vorbea engleză, așa că a-nvățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de aseară. Watson clătină aprobator din cap. — N-am uitat, domnule. — Bine. Apăsă butonul liftului, Încercând să pară degajat, rezemându-se de balustrada dinăuntrul ascensorului. Ce zici de diseară? — Diseară? Logan simți cum roșeața Începe să i se urce În obraji. Dacă ești ocupată, e-n regulă. Știi, lăsăm pe altă seară... Idiotule. Liftul se zgudui oprindu-se, iar agenta Watson Îi zâmbi. — Diseară e bine. Logan era prea fericit ca să mai spună ceva până să ajungă la camera de pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Stăteau În zăpadă, pe treapta de sus, cât Logan sună din nou la sonerie. Greensleeves porni pentru a patra oară. Watson Îl Întrebă pe Logan dacă vrea s-o dărâme, iar respirația ei aburea aerul rece și avea nasul și obrajii roșii ca focul. În spatele lor, cei doi polițiști pe care-i luaseră din echipa de căutare de la spital Își exprimară acordul. Orice, numai să plece din frigul acela cumplit. Tocmai se pregătea să Îi facă semn din cap că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
se deschise În lături, făcând loc unui vânt urlător și agentei Watson. Se chinui să o Închidă și-și scutură picioarele, producând o furtună miniaturală de zăpadă pe linoleum. — Doamne, ce frig e! spuse ea, cu nasul ca o cireașă, obrajii ca merele și cu buzele ca două fâșii subțiri de ficat vinețiu. Insch Își luă privirea de la Logan pentru a trece asupra lui Watson, pentru ca apoi să revină. Igonrând privirea inspectorului, cuprinse cu mâinile Înmănușate ceainicul, furând de la acesta cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
picioarele sub ea și-mpinse, târându-se pe podea ca o omidă. Se Îndrepta spre hol și spre telefon. — E numai vina lui! Nu da vina pe taică-tu pentru ce ești, ticălos murdar! Covorul din hol o zgâria pe obraz În timp ce Watson ieși târâș din bucătărie pe hol. În sufragrie, un alt obiect fu zdrobit de perete. — El mi-a făcut asta! El! Vocea lui Martin era plină de lacrimi, dar acestea nu reușeau să acopere furia de dedesubt. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ce ești! Răsună o palmă, carne lipită de carne, apoi urmă o clipă de tăcere. Agenta Watson riscă o privire rapidă În sufragerie, dar nu reuși să vadă decât umbre pe tapet. Martin Strichen era ghemuit cu o mână pe obraz, iar mama i se Înălța deasupra. Watson se târî Înainte, ajungând la nivelul mesei cu telefonul. Acum vedea direct În camera de zi și În sufrageria mică de dincolo de ea. Un morman de haine stătea aproape de o masă de călcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Pe cine? spuse el, Încercând să nu-și trădeze nerăbdarea prin voce. Nu reuși. Pe fată. Cea pe care-au găsit-o În adăpost... Vocea Îi suna crăpat și pentru prima dată. Logan observă că avea ochii ca vișinele, iar obrajii și nasul Îi erau roșii de la atâta plâns. Băusem. Tremura, blocat În trecut. N-am văzut-o... Am crezut... tot timpul... Când l-ați arestat pe omul acela, am crezut că o să dispară. Dar a fost ucis, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de motive sau de impresia mea. Era ceva independent și neașteptat. La fel ca și mișcarea prin care a dat cu coada în apă, amuzându-se, iar stropii mi-au sărit pe față. Am încercat să-mi șterg argintul de pe obraz cu mâna, însă n-am reușit decât să mă mânjesc mai mult. Până la urmă m-am șters cu mâneca, în timp ce ea râdea, sărind peste valuri și sclipind ca o imagine ce se îndepărta într-un vârtej de spumă, agitând valurile
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
al mamei sale fusese strâns la spate de niște mâini distrate, fără cărarea și cele două onduleuri elegante de o parte și de alta a feței, datorită cărora chipul ei marmorean avea să fie imediat recunoscut de-a lungul secolelor. Obrajii erau scobiți, o umbră întunecată îi înconjura ochii, afundați de la natură în orbite, ca aceia ai fiului său. Dar era puternică, stăpână pe sine chiar și în cele mai mărunte gesturi, părea să nu simtă nici o emoție. La fiecare zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cuvânt scris de ei. Ridică vocea, aproape că striga. Antonia îi luă fața în mâini, inelele ei grele îi apăsară tâmplele. — Pot să te audă, șopti și îl sărută blând, de mai multe ori. Gajus simți părul ei moale, parfumat, obrazul neted; în îmbrățișare, pe umerii lui foșni mătasea brodată a mânecilor lungi, de croială grecească. Tăcu pe dată. — Nici eu nu știu, șopti Antonia - iar el așteptă; spaima îi strângea stomacul. Nici eu n-am putut să aflu mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Eram o copilă. Am simțit cum mă trăgeau spre ei, îmi acopereau mâinile de sărutări, bărbați și femei plângeau în hohote și sărutau poalele tunicii mamei; și am plâns la rându-mi, mai mult decât ei, și zâmbeam cu toții, cu obrajii scăldați în lacrimi, vorbind limbi diferite, spunându-ne cuvinte pe care nu le înțelegeam. Apoi mama a făcut primul gest autoritar din viața ei: l-a chemat pe comandantul pretorienilor și i-a spus că putea să plece. Așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acum; nu mi-aș da seama. Cuvintele acelea rostite în șoaptă, dintr-o singură suflare, ca și cum n-ar fi avut aer, erau extrem de intense. Ea, care i se păruse atât de timidă, ridică brațele și începu să-i mângâie ușor obrajii, sprâncenele, buzele. El se gândi că niciodată nu avusese parte de asemenea mângâieri blânde, spirituale și carnale totodată; pentru prima oară era iubire, iubirea adevărată a unei femei. Buzele ei le întâlniră nerăbdătoare pe ale lui, iar el îi lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singură dată, după teribila noapte din Horti Vaticani. Împăratul venea în camera ei - ușa era mereu întredeschisă și o lampă mică ardea într-un colț -, se prăbușea pe pat, îmbrățișând-o cum și-ar fi îmbrățișat mama. Stând așa, simțea obrajii ei scăldați în lacrimi. Atunci o mângâia, o îmbrățișa, cu tot trupul lipit de ea, și îi șoptea: „Dăruiește-mi un mic împărat“, iar ea se oferea cu candoarea unei fecioare. În alte nopți din acea lungă iarnă, el își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ocazie favorabilă, iar jocurile urmau să se sfârșească în ziua următoare, a douăzeci și patra a lunii ianuarie. În acea ultimă după-amiază, Împăratul, epuizat de insomnie, se odihnea în camerele sale, când își făcu apariția tânărul Helikon; pielea măslinie a obrajilor săi pălise. Helikon puse un genunchi în pământ, îi sărută mâna și șopti: — N-ai vrut să-mi spui nimic, Augustus... Împăratul îi simțea buzele mișcându-se pe mâna sa. — Am auzit despre bărbatul care a venit de la Iunit Tentor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dădu peste Helikon, culcat pe o saltea subțire în fața ușii sale. Băiatul se trezi brusc și dădu să se ridice. Împăratul îi mângâie părul des, scurt și strălucitor ca blana unui ogar. Helikon îi luă mâna, și-o apropie de obraz și o sărută drăgăstos. Șopti: — Bărbatul de la Iunit Tentor... Mi-a fost teamă. Împăratul îi zâmbi și zise: După-amiază vino la mine cu proiectele acelea pentru Aegyptus. Vom vorbi despre ele... Pe când cobora, se hotărî deodată să se îndrepte spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întâlnesc de îndată pe sacerdotul de la Iunit Tentor. Callistus îl sfătui să nu tulbure serbările cu un interogatoriu, să nu dea naștere la bârfe. După o ușoară ezitare, Împăratul se hotărî: — Voi vorbi cu el mâine. Nu văzu că pe obrajii palizi ai lui Callistus se ivise o umbră de zâmbet. Sala isiacă — Ah! strigă cuprins de o fericire delirantă tânărul mim Mnester, cel mai celebru, cel mai fascinant și mai aplaudat în zilele acelea, în timp ce încerca, în noua sală isiacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o expresie încruntată. Apărătorile pentru obraji și bărbie sunt late, înconjurând fața, ce capătă un aer dur și invulnerabil, ca un legământ religios. Tiberius a ales ca simbol al pretorienilor scorpionul african cu acul lung și curbat, hotărât să-și ucidă dușmanul chiar cu prețul propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senzuală dacă nu ar fi linia voluntară și puternică a bărbiei. Pare tânără, dar se poate să nu aibă vârstă și să fi fost reprezentată după moartea ei, fiindcă din marmură se desprinde un aer obosit, o ușoară adâncire a obrajilor. Așezată cu fața spre noi, privește ca și cum, după multă vreme, deși a uitat vechea ură, denunță totuși ceva. Din vremea când multe din toate acestea nu se întâmplaseră încă, din zilele victorioase ale gloriei, rămân plăcile de marmură ce acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lână din reprezentările altor împărați din epoca respectivă. Drapajul ce cade de o parte și de alta a capului și pe piept a fost calculat de mâna unui croitor priceput: nu ciufulește părul și nu ascunde chipul. Materialul coboară pe lângă obraz și ajunge, cu o tensiune perfect calculată, în dreptul claviculei stângi, unde o broșă rotundă îl prinde de partea posterioară. Pe dedesubt - o tunică perfect plisată, bine strânsă pe gât; nimic altceva. Sau bustul ajuns la gliptoteca Ny Carlsberg, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
meu, nasul meu, gura mea, nu e nici o Îndoială. Se mai văd și câteva obiecte familiare din jur, dar acestea nu contează acum; mă aplec disperat peste pragul oglinzii și iată că atunci apar din nou, Îmi văd ochii, părul, obrajii, grumazul. Da, sunt ale mele, dar, cum mă Îndrept, dispar imediat din cadru; eu nu mai sunt, rămân doar cerul, copacii și aerul. Deci acolo, În oglindă, nu se reflectă tot realul?! Vreau să probez Încă o dată printr-o experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În aerul acela rarefiat; ideile, conceptele, enunțurile abstracte s-au topit, s-au efloșat, au căpătat formă clisoasă. Profesorul e furios, se vede după culoarea palidă a feței ce i s-a Însuflețit spontan printr-un aflux brusc de circulație; obrajii i s-au Înroșit Întâi, apoi s-au Învinețit, ochii Îi strălucesc, nu mai sunt stinși. A lăsat ușa larg deschisă; Își reia lecția cu voce crispată, care trădează nervozitatea. Fără să sesizeze, repetă aceleași fraze de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
săritură. Niciodată nu voi mai fi atât de aproape de el, Încât corpurile noastre să se atingă, niciodată nu voi mai fi fericită, totul va fi nimic și gol. În aceste clipe când scriu, mi se preling zeci de lacrimi pe obraji, lacrimi de cruntă deznădejde. 5 decembrie 1959 (sâmbătă) Nu pot să Învăț. Acum e dimineață. Radu mă obsedează. De ce oare atâta cruzime pe oameni, să distrugă o fericire atât de sublimă. De ce mi-au luat tot ce aveam mai scump
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dat seama că nu mă mulțumește ambianța „feminină“ de la politehnică; acolo, toate fetele aveau ochelari și erau prea serioase, știind pe de rost axioma lui Cantor etc. Nu vedeam nimic gratuit la ele, nu tu sfială, nu tu roșirea pieliței obrazului când le priveai prea insistent, nu tu grație și fragilitate: niște masculi În fustă, cu vocile Îngroșate și reci. Unde era muzica știută a sirenelor ademenind lasciv corabia lui Ulise? Unde era aerul acela dens, Încărcat de electricitatea corpurilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]