12,062 matches
-
a textului scrierilor lui Josephus Flavius (Yosef ben Matityahu) și din denumirea arabă musulmană a locului „Mahrab Nabi Daud”. În cursul secolului al XIX-lea, călători din Occident au început să folosească denumirea de „Turnul lui David” pentru minaretul moscheei otomane a fortăreței, iar denumirea a fost ulterior preluată și de israelieni și a persistat ca atare până în zilele noastre. În acest loc regele Irod cel Mare (Hordos) a ridicat trei turnuri de pază, dintre care a supraviețuit, după câte se
Turnul lui David () [Corola-website/Science/326347_a_327676]
-
acest loc un mare fort având o curte interioară. Mai apoi, cruciații, pentru necesitățile garnizoanei, i-au adăugat noi săli încăpătoare. În epoca mamelucilor Ayubizi pereții citadelei au fost trainic întăriți și împrejurul ei au fost înălțate turnuri înalte. Stăpânirea otomană a transformat fortăreața în cazarmă, adăugându-i o platformă cu tunuri, iar în secolul al XVII-lea a împodobit-o cu un minaret de moschee, care a devenit un simbol al Ierusalimului. Turcii au construit în jurul citadelei un șanț menit
Turnul lui David () [Corola-website/Science/326347_a_327676]
-
vizitează anticul oraș Priene. Orașul Söke este un centru regional important comercial și de educație pentru zona rurală înconjurătoare. Orașul, fondat cu mai multe secole înainte de Hristos, a fost locuit de greci până în 1426, când a fost cucerit de turcii otomani. După această dată, a devenit capitala sanjakului Menteșe. În timpul Războiului de Independență al Turciei (1919-1922), rezistența împotriva grecilor a fost condusă de Cafer Efe, erou local care a fost onorat prin ridicarea unui monument în centrul orașului. Orașul și-a
Söke () [Corola-website/Science/322583_a_323912]
-
1555, turcii au construit un fort pătrat, pe malul drept al Mureșului, aproape de actualul pod Traian, pe locul fabricii de textile „TEBA” pe malul drept al Mureșului. În jurul acestei cetăți va apărea viitorul oraș. Aradul se dezvoltă în perioada ocupației otomane (1551-1687), devenind, pe lângă un important punct strategic și un renumit centru de schimb comercial, în special pentru negoțul cu sare, unde târgul ținea zece zile și zece nopți, având administrație proprie, după cum consemnează Evlia Celebi. Teritoriul a fost divizat în
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
Mureșului în 1595, reintegrând Aradul în Principatul Transilvaniei. După victoria de la Șelimbăr (1599), teritoriul Aradului a ajuns sub autoritatea lui Mihai Viteazul. După moartea acestuia, Gabriel Bethlen a dat turcilor fortăreața de pe Mureș (inclusiv Aradul), în schimbul Ineului. După eșecul asediului otoman asupra Vienei (1683), trupele imperiale au pornit o mare ofensivă spre est, ajungând la Arad și cucerindu-l în 1687. După doi ani, Eugen de Savoia a proiectat reconstrucția vechii fortărețe turcești, Georg Haruckern fiind numit să conducă lucrările. După
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
fiind numit să conducă lucrările. După armata austriacă, primii meseriași și negustori germani au ajuns în Arad. După retragerea stăpânirii turcești, cetatea Aradului trece sub dominația Imperiului Habsburgic (1687). Pacea de la Karlowitz (1699) a stabilit frontiera dintre imperiile austriac și otoman, pe Mureș, iar Aradul a devenit centru zonal de pază a frontierei. Prin urmare, în august 1699, primele trupe de grăniceri, recrutați mai ales dintre sârbi, au fost încartiruite în oraș. În 1702 Aradul a fost ridicat la rangul de
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
iulie 1709 (calendarul suedez) / 11 iulie 1709 (S.N.). Prizonierii au fost puși să muncească la construirea noii cetăți Sankt Petersburg. Carol și Mazepa au fost lăsați să plece cu circa 1.500 de oameni la cetatea Bender, controlată de Imperiul Otoman, aflată la granița cu Moldova. Carol a stat cinci ani în exil înainte de a reuși să revină în Suedia. Bătălia a fost ilustrată în filmul suedez din 1925 "Karl XII" cu Gösta Ekman în rolul regelui Carol al XII-lea
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
al personalului flotei). Calthorpe a fost transferat în decembrie 1916 de către Șir John Jellicoe la comanda Flotei de rezervă. În iulie 1917, a trecut la comanda Flotei Mării Mediterane. După încheierea războiului, Calthorpe a fost Înalt comisar britanic în Imperiul Otoman (din 1918) și Comandant al bazei navale Portsmouth (din 1920). El a devenit aghiotant naval al regelui George al V-lea în 1924. S-a pensionat în 1930
Somerset Gough-Calthorpe () [Corola-website/Science/322740_a_324069]
-
("Pactul Național") este un set de șase decizii importante luate în cadrul ultimei sesiuni a parlamentului otoman. Parlamentul s-a întâlnit în sesiune pe 28 ianuarie 1920 și și-a publicat deciziile pe 12 februarie 1920. Aceste decizii au fost pretextul pentru ocuparea Constantinopolelui de către Aliați pe 16 februarie 1920. Ca răspuns, revoluționarii turci au format un
Misak-ı Millî () [Corola-website/Science/322759_a_324088]
-
și tinerețe, Alexandru a vizitat frecvent Sankt Petersburg și și-a însoțit unchiul, Țarul, care era foarte atașat de el, în campania din Bulgaria din 1877. Când, în conformitate cu Tratatul de la Berlin (1878), Bulgaria a devenit principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Țarul l-a recomandat pe nepotul său drept candidat pentru noul tron iar Marea Adunare Națională l-a ales în unanimitate pe Prințul Alexandru drept Prinț al Bulgariei (29 aprilie 1879). Înainte de a ajunge în Bulgaria, Prințul Alexandru a efectuat
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
Marie Louise nu era înțelegătoare față de servitori, țărani, și clasa de jos, însă urmărea cu încăpățânare să-și atingă obiectivele stabilite și era determinată să consolideze națiunea poloneză în caz de război cu puternicele și periculoase imperii din est - Imperiul Otoman, Imperiul suedez și al Moscovei. Nobilimea poloneză era scandalizată de amestecul reginei în politică, crezând că nici o femeie nu ar trebui să interfereze cu astfel de afaceri. Cu toate acestea, ea a jucat un rol important ca lider al trupelor
Marie Louise Gonzaga () [Corola-website/Science/322776_a_324105]
-
Stat al SUA la sugestia președintelui american Woodrow Wilson. Tratatul de la Sèvres a fost un tratat de pace care a fost conceput de puterile învingătoare în Primul Război Mondial („Aliații occidentali”) și a fost semnat între aceștia și guvernul Imperiului Otoman în august 1920. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Parlamentul Otoman și nu a fost semnat de reprezentanții SUA. Granițele propuse pentru Armenia cuprindeau provinciile otomane Erzurum, Bitlis și Van, care avuseseră o populație armeană semnificativă până la deportarea armenilor
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
a fost un tratat de pace care a fost conceput de puterile învingătoare în Primul Război Mondial („Aliații occidentali”) și a fost semnat între aceștia și guvernul Imperiului Otoman în august 1920. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Parlamentul Otoman și nu a fost semnat de reprezentanții SUA. Granițele propuse pentru Armenia cuprindeau provinciile otomane Erzurum, Bitlis și Van, care avuseseră o populație armeană semnificativă până la deportarea armenilor de către guvernul Junilor Turci. Această regiune a fost extinsă spre nord, până în
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
Război Mondial („Aliații occidentali”) și a fost semnat între aceștia și guvernul Imperiului Otoman în august 1920. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Parlamentul Otoman și nu a fost semnat de reprezentanții SUA. Granițele propuse pentru Armenia cuprindeau provinciile otomane Erzurum, Bitlis și Van, care avuseseră o populație armeană semnificativă până la deportarea armenilor de către guvernul Junilor Turci. Această regiune a fost extinsă spre nord, până în partea de vest a Provinciei Trabzon, pentru a-i oferi tânărului stat armean un port
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
regiune, ca să se documenteze asupra pretențiilor ridicate de naționaliștii armeni și să determine dacă aceste sunt compatibile cu „Cele paisprezece puncte”. Cel de-al 12-lea punct al programului wilsonian prevedea că, pe de-o parte, regiunii turce a Imperiului Otoman avea să i se asigure suveranitatea, dar, pe de alta, prevedea că „celelalte naționalități, care se aflau în acest moment sub dominația turcă, vor trebui să le fie asigurate o securitate neîndoielnică vieții lor și de posibilitatea neîngrădită de a
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
în strâmtorilor Bosfor și Dardanele, în condițiile garanțiilor internaționale și reitera promisiunea făcută kurzilor pentru formarea unui stat național. Comisia King-Crane a ajuns la o concluzie favorabilă fondării statului armean. Comisia mai nota că armenii suferiseră foarte mult în timpul guvernării otomane, în special în timpul a ceea ce avea să devină cunoscut ca „Genocidul Armean” și că ei nu mai pot avea încredere în turci. Comisia recomanda ca teritoriile pe care armenii le controlau după victoriile din Campania din Caucaz să fie recunoscute
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
ca aparținând de drept acestora, iar securitatea lor să fie asigurată de comunitatea internațională. Federația Revoluționară Armeana, folosindu-se de poziția dominantă pe care o avea în cadrul mișcării naționale armene, a pretins ca această regiune să fie desprinsă din Imperiul Otoman, afirmând că armenii sunt capabili să construiască o națiune. Armenii dețineau controlul de facto asupra unei regiuni din jurul Provinciei Van a Imperiului Otoman pentru aproape 3 ani (1915 - 1918). Armenii au afirmat că este natural să anexeze această regiune la
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
care o avea în cadrul mișcării naționale armene, a pretins ca această regiune să fie desprinsă din Imperiul Otoman, afirmând că armenii sunt capabili să construiască o națiune. Armenii dețineau controlul de facto asupra unei regiuni din jurul Provinciei Van a Imperiului Otoman pentru aproape 3 ani (1915 - 1918). Armenii au afirmat că este natural să anexeze această regiune la nou înființata Republicii Democrate Armene (1918-1920), apărută după colapsul Imperiului Rus. Un alt argument al armenilor era că ei reprezentau de fapt majoritatea
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
au început imediat după colonizare să-și ridice case și să-și cultive pământul repartizat. În 1917, guvernatorul provinciei, Aram Manougian ("Aram Pașa"), a declarat că în regiune ar trebui înființat un nou stat autonom, sub patronajul Rusiei sau Imperiului Otoman. Un alt reprezentant al armenilor, Armen Garo ("Karekin Pastirmaciyan"), a cerut ca soldații puterilor europene să fie transferați în Caucaz pentru asigurarea protecției noului stat. Soldații armeni au început să creeze o linie defensivă care să-i protejeze de atacurile
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
Un alt reprezentant al armenilor, Armen Garo ("Karekin Pastirmaciyan"), a cerut ca soldații puterilor europene să fie transferați în Caucaz pentru asigurarea protecției noului stat. Soldații armeni au început să creeze o linie defensivă care să-i protejeze de atacurile otomane. Realitățile din regiune erau diferite de cele pe care le raportaseră Comisia King-Crane. Tratatul de la Adrianopol și mai apoi cel de la Kars, combinate, au dus la blocarea ideii fondării unui stat armenesc în regiune. În lunile care au urmat, aplicarea
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
plătească 20.000 de ruble în schimbul renunțării lui Vladislav la toate pretențiile asupra tronului și predarii însemnelor regale, care se alfau în posesia Republicii de la războiul Dymitriads. În urma campaniei Smolensk, Republica a fost amenințată de un alt atac din partea Imperiului Otoman. În timpul războaielor împotriva otomanilor în 1633 - 1634, Vladislav a mutat armata la sud de Moscova, unde sub comanda hatmanului Stanisław Koniecpolski, i-a forțat pe turci să reînnoiască tratatul de pace. În tratat, ambele țări au fost de acord să
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Koniecpolski, i-a forțat pe turci să reînnoiască tratatul de pace. În tratat, ambele țări au fost de acord să stopeze raidurile, iar otomanii au confirmat că Republica este o putere independentă și nu e nevoie să platească tribut Imperiului Otoman. În cele trei luni dintre alegere și încoronare, Vladislav a privit posibilitatea de succesiune pașnică a tronului suedez, după moartea recentă a lui Gustav Augustus, dar acest lucru, precum și propunerea de a fi mediator între Suedia și dușmanii săi, a
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
s-a căsătorit cu prințesa franceză Marie Louise Gonzaga de Navara, fiica lui Carol I Gonzaga, Prinț de Navara, în anul 1646. Ultimul plan a lui Vladislav a fost de a orchestra un război major între puterile europene și Imperiul Otoman. Granița Imperiului se afla într-o stare constantă de război; unii istorici au estimat că la prima jumătate a secolului al XVII-lea, raidurile otomane și războaiele au dus la pierderea (deces sau înrobire) aproximativă de 300.000 de cetățeni
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
lui Vladislav a fost de a orchestra un război major între puterile europene și Imperiul Otoman. Granița Imperiului se afla într-o stare constantă de război; unii istorici au estimat că la prima jumătate a secolului al XVII-lea, raidurile otomane și războaiele au dus la pierderea (deces sau înrobire) aproximativă de 300.000 de cetățeni ai Republicii la granițe. Vladislav spera, de asemenea, că războiul va rezolva preoblema de neliniște dintre cazaci, un grup militar care trăia în Ucraina, în
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
dus la pierderea (deces sau înrobire) aproximativă de 300.000 de cetățeni ai Republicii la granițe. Vladislav spera, de asemenea, că războiul va rezolva preoblema de neliniște dintre cazaci, un grup militar care trăia în Ucraina, în apropiere de granița otomană, care ar putea găsi bogății într-o asemenea campanie, și încerca să le îndrepte atenția pentru a lupta cu Republica, în loc să lupte împotriva ei. Ca de obicei, el nu a reușit să-i inspire pe nobili, care rareori erau dispuși
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]