11,525 matches
-
abandoneze coloana și să urce în căutarea unui adăpost între munți, cu intenția de a ajunge la numeroasele grote ce se deschideau în pereții stâncoși ori la satele de păstori. Văile laterale care dădeau în valea cea mare mișunau de refugiați; un ochi atent, parcurgând pantele munților din față, ar fi putut distinge ici și colo, în micile poieni dintre desișurile de brazi, zeci de siluete minuscule târându-se cu încetineală către înălțimi, cu speranța că acolo caii hunilor nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apă. Hippolita chemă un serv să-i aducă, dar nu zăbovi acolo. îl văzuse în colț pe soldatul care-l păzea pe prizonier și voia să-i vorbească. Pentru a putea ajunge până la cei doi, trebui să străpungă mulțimea de refugiați și nu-i scăpă faptul că unii dintre ei, pierduți, deși o salutau respectuos, tăceau la trecerea ei, aruncând priviri nesigure către diacon, și se dădeau înapoi mai mult decât era nevoie, vrând parcă să evite, în superstiția lor, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în cetate de prin satele devastate. Milițienii hotărâră să-i alerteze imediat pe toți comandanții gărzilor, dându-le semnalmentele lui Eudoxiu. Unii se îndoiau că ar fi fost posibil să-i dea de urmă acelui om în mulțimea eterogenă a refugiaților, întrucât aceștia se amestecaseră cu populația și adesea participau activ la apărarea bastioanelor; în afară de asta, cineva observă că nu erau puțini în cetate care aveau la mâini mici mutilări cum era aceea a lui Eudoxiu, însă Rutilius se arătă optimist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
munca și agoniseala anilor de trudă pradă străinilor. Drumul a fost foarte greu, mai ales din cauza căldurii și a lipsei de apă. Pe lângă toate necazurile și suferințele, noaptea eram atacați de hoți. Cu greu am trecut podul de peste Prut. Toți refugiații au fost duși la Foltești, ne-am urcat în vagonete trase pe linia moartă. Veneau mereu mașinile armatei și ne aduceau ceai, brânză, pâine și pește. De la Foltești refugiații au fost trimiși la Galați iar noi am plecat la Tecuci
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ortansa I. Bălan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1673]
-
atacați de hoți. Cu greu am trecut podul de peste Prut. Toți refugiații au fost duși la Foltești, ne-am urcat în vagonete trase pe linia moartă. Veneau mereu mașinile armatei și ne aduceau ceai, brânză, pâine și pește. De la Foltești refugiații au fost trimiși la Galați iar noi am plecat la Tecuci la bunici. Tata a plecat la post în satul Iepureni Fălciu, iar noi copiii am rămas cu mama. Am stat în România, adică în Regat, din iunie 1940 până în
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ortansa I. Bălan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1673]
-
plăti o chirie mai scumpă și să scăpăm de mlaștinile mahalalelor. Cât am stat la Iași, din 1909 până în 1916, am avut locuințe tot prin locuri mlăștinoase. Nu ne-am bucurat mult de casa bună pentru că, spre toamnă, când puhoiul refugiaților venea în sus din Muntenia, noi ne coboram în jos spre Huși, unde era mutat tata cu serviciul. În vara aceasta, din 1916, îmi pregătisem materiale mai din abundență și m-am dus să pictez la un sat de pe malul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
ce treabă aveam eu pe lângă Prut. Toamna a început pribegia noastră împotriva curentului. Părăseam Iașul cu regret și cu presimțirea că studiile mele academice s-au terminat pentru totdeauna. Când am ajuns la Huși, orașul începuse să se populeze cu refugiați. Se plătea orice sumă pentru o cameră, cum să găsim amărâții de noi locuințe cu parale puține? Am fost primiți, provizoriu, de mătușa Irina, mai târziu, iarna, am găsit două odăițe unde ne-am așezat sărăcia. Și aici câștigam câte ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
trăit alături de unii dintre copii în orașul Rădăuți, până când s-au stins din viață, cu veșnicul regret că nu s-au întors la locurile natale, acolo unde dorm somnul de veci părinții și rudele lor. Iar noi, ultima generație de refugiați, trăim de 66 de ani drama dezrădăcinării care ne tulbură sufletele și inimile sfâșiate de durere și suferință.
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
alta în scrierile sale literare. Încă din anul 1941, îi apare primul volum de sapte nuvele, intitulat “Brădetul” în Editură Cugetarea, București, carte prin iscusința cu care a fost scrisă prevestea un potențial talent literar. A urmat după aceea românul “Refugiații”, scris la finele anului 1940, imediat după răpirea nordului Bucovinei de către armatele sovietice, dar care a rămas în manuscris și în sertar, pana 1997, datorită cenzurii totalitariste. A publicat schița “Cărarea mutului”, în paginile revistei “Cetatea Moldovei”, ăn. ÎI, 1942
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93280]
-
O atentă radiografiere a rănilor pe care sensibilitatea le accepta, zilnic, În confruntare cu barbaria totalitară: supravegherea isterică a populației, mizeria vieții cotidiene, demagogia și delațiunea, micul antisemitism popular, prețul scump plătit al solitudinii și inocenței. Scrisorile părinților către proaspătul refugiat În America sunt pline, În anii războiului, cât și după aceea, de o extraordinară duioșie și Îngrijorare față de soarta pribeagului pierdut În lume, silit să părăsească, din cauza legilor rasiale, draga sa Italie și să plonjeze În copleșitoarea Americă. Ele confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Regat și revenise în țară după Marea Unire, era cel mai bătrân dintre soldații aflați sub comanda lui Marius. În august 1940, plecat cu treburi la Brașov, se trezise după cedarea Ardealului de Nord Ungariei hortyste, în postura neașteptată a refugiatului. Noua graniță trasată de stăpânii lumii îl despărțise brutal și parcă fără întoarcere de tot ceea ce însemnase lumea lui până atunci: familie, casă, pământ. Cât durase ocupația, știrile venite de dincolo odată cu numeroșii români ce fugeau din calea urgiei, făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să mi se facă picioarele țăndări. ― Domnule general, iată ultimele comunicate. Locțiitorul comandantului Înălță o foaie de hârtie deasupra chipului lui Hajienestis. ― Cavaleria turcă a fost zărită la o sută șaizeci de kilometri est de Smirna, citi acesta. Numărul de refugiați se ridică acum la o sută otpzeci de mii. Asta Înseamnă o creștere de treizeci de mii de oameni față de cifra de ieri. ― N-am știut că moartea va fi așa, locotenente. Mă simt aproape de tine. Am plecat. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
port era plin cu vapoare. Navele comerciale erau legate pe un chei lung, alături de barje și caíce. Mai În larg erau ancorate vasele de război ale Aliaților. Pentru cetățenii greci și armeni ai Smirnei (și pentru miile și miile de refugiați greci) faptul că le vedeau era Încurajator și ori de câte ori circula câte-un zvon - ieri un ziar armenesc susținuse că Aliații, dornici să spele păcatul că susținuseră invazia grecească, plănuiau să dea orașul pe mâna turcilor victorioși -, cetățenii priveau În zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
negre de cenușă, de la satele pe care le pârjoliseră În retragere. Cu numai o săptămână Înainte, elegantele cafenele În aer liber de pe malul mării erau pline de ofițeri de marină și de diplomați; acum cheiul era ca un grajd. Primii refugiați veniseră cu fotolii și covoare, cu radiouri, patefoane, lămpi cu picior, mese de toaletă, Împrăștiindu-le În zona portului, sub cerul liber. Cei veniți mai recent aveau doar câte-un sac sau un geamantan. În toată bulibășeala asta, hamalii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
veniți mai recent aveau doar câte-un sac sau un geamantan. În toată bulibășeala asta, hamalii se repezeau Încolo și-ncoace, Încărcând vapoarele cu tutun, smochine, tămâie, mătase și mohair. Depozitele erau golite Înainte de sosirea turcilor. Doctorul Philobosian zări un refugiat care scotocea Într-o grămadă de gunoi, printre oase de pui și coji de cartofi. Era un tânăr Îmbrăcat cu un costum bine croit, dar murdar. Chiar și de la distanță, ochiul de medic al doctorului Philobosian observă tăietura de pe mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gunoi, printre oase de pui și coji de cartofi. Era un tânăr Îmbrăcat cu un costum bine croit, dar murdar. Chiar și de la distanță, ochiul de medic al doctorului Philobosian observă tăietura de pe mâna tânărului și paloarea malnutriției. Dar când refugiatul Își ridică privirea, doctorul văzu un gol În loc de chip: nu era cu nimic diferit de ceilalți refugiați care mișunau pe chei. Cu toate acestea, privind În acel gol, doctorul Întrebă: ― Ești bolnav? ― N-am mâncat de trei zile, Îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
croit, dar murdar. Chiar și de la distanță, ochiul de medic al doctorului Philobosian observă tăietura de pe mâna tânărului și paloarea malnutriției. Dar când refugiatul Își ridică privirea, doctorul văzu un gol În loc de chip: nu era cu nimic diferit de ceilalți refugiați care mișunau pe chei. Cu toate acestea, privind În acel gol, doctorul Întrebă: ― Ești bolnav? ― N-am mâncat de trei zile, Îi răspunse tânărul. Doctorul suspină. ― Hai cu mine. Îl conduse pe refugiat pe străzi lăturalnice până la cabinetul său. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
său. Îl pofti Înăuntru și aduse tifon, antiseptic și leucoplast dintr-un dulăpior cu medicamente, apoi Îi examină mâna. Rana era pe degetul mare al bărbatului, unde unghia lipsea. ― Cum s-a Întâmplat asta? ― Mai Întâi au năvălit grecii, răspunse refugiatul. Apoi, turcii au năvălit Înapoi. Mâna mea a fost prinsă la mijloc. Doctorul Philobosian nu spuse nimic. Între timp Îi curăță rana. ― O să trebuiască să vă plătesc cu un cec, domnule doctor, spuse refugiatul. Sper să nu fie vreo problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Mai Întâi au năvălit grecii, răspunse refugiatul. Apoi, turcii au năvălit Înapoi. Mâna mea a fost prinsă la mijloc. Doctorul Philobosian nu spuse nimic. Între timp Îi curăță rana. ― O să trebuiască să vă plătesc cu un cec, domnule doctor, spuse refugiatul. Sper să nu fie vreo problemă. Nu am prea mulți bani la mine În clipa asta. Doctorul Philobosian băgă mâna În buzunar. ― Am eu câțiva. Hai. Ia-i. Refugiatul ezită doar o clipă. ― Mulțumesc, domnule doctor. O să vi-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
O să trebuiască să vă plătesc cu un cec, domnule doctor, spuse refugiatul. Sper să nu fie vreo problemă. Nu am prea mulți bani la mine În clipa asta. Doctorul Philobosian băgă mâna În buzunar. ― Am eu câțiva. Hai. Ia-i. Refugiatul ezită doar o clipă. ― Mulțumesc, domnule doctor. O să vi-i dau Înapoi de Îndată ce ajung În Statele Unite. Vă rog, dați-mi adresa dumneavoastră. ― Să ai grijă ce bei, spuse doctorul Philobosian, ignorându-i cererea. Să fierbi apa dacă poți. Cu ajutorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
O să vi-i dau Înapoi de Îndată ce ajung În Statele Unite. Vă rog, dați-mi adresa dumneavoastră. ― Să ai grijă ce bei, spuse doctorul Philobosian, ignorându-i cererea. Să fierbi apa dacă poți. Cu ajutorul lui Dumnezeu, În curând vor sosi niște vapoare. Refugiatul dădu din cap. ― Sunteți armean, domnule doctor? ― Da. ― Și nu plecați? ― Smirna e casa mea. ― Mult noroc atunci. Și Doamne-ajută. ― Doamne-ajută. Și, cu aceasta, doctorul Philobosian Îl conduse afară. Îl privi pe refugiat cum se Îndepărtează. Nici o șansă, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În data de 3 aprilie 1919. Doctorul Philobosian este recomandat respectuos de către Kemal Pasha spre a primi stima, Încrederea și protecția tuturor persoanelor cărora le-ar putea prezenta această scrisoare“. Acum purtătorul scrisorii o Împături și o băgă În buzunar. Refugiatul deja cumpăra pâine de la brutăria de pe chei. Unde acum, când Își Întoarce fața, ascunzând franzela caldă sub costumul soios, razele soarelui, reflectate din apă, Îi luminează chipul și identitatea lui Începe să ia formă: nasul acvilin, expresia de șoim, blândețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
unde familiile stăteau și ascultau radioul În surdină) și păși peste corpuri care spera că dormeau. Se simțea Încurajat și de un alt eveniment. Chiar În acea dimineață se răspândise zvonul că Grecia trimitea o flotă de vapoare ca să evacueze refugiații. Lefty se uită În largul Mării Egee. Cum trăise pe un munte timp de douăzeci de ani, nu mai văzuse marea. Undeva, dincolo de apă, era America și verișoara lor, Sourmelina. Adulmecă aerul marin, pâinea caldă, dezinfectantul de la degetul lui mare, bandajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era nimeni. Totuși În colțul Îndepărtat niște bărbați jucau cărți. Îl măsurară din priviri pe Lefty, dar apoi se Întoarseră la jocul lor, ignorându-i hainele murdare. În acel moment realiză că jucătorii nu erau membri obișnuiți ai clubului; erau refugiați ca și el. Fiecare dintre ei intrase prin ușile deschise În speranța de a câștiga bani, cu care să-și cumpere plecarea din Smirna. Lefty se apropie de masă. Unul dintre jucători Îl Întrebă: ― Joci? ― Joc. Nu pricepea regulile. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
grec din Smirna, inclusiv Lefty Stephanides, poartă deja fes, ca să treacă drept turc. Ultimii soldați greci sunt evacuați spre Ceșme. Armata turcă e la doar cincizeci de kilometri depărtare - și din Atena nu vine nici un vapor ca să-i evacueze pe refugiați. Lefty, proaspăt procopsit cu bani și cu fes, Își croiește drum prin mulțimea de capete cu tichii maronii de pe chei. Traversează niște linii de tramvai și o ia În sus pe deal. Dă de casa de bilete pentru vapor. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]