19,447 matches
-
memoriei, sistemului imunitar, mișcărilor diafragmului, relaxarea mușchilor. Artele există datorită emoțiilor. Opera de artă este expresia unei emoții analizate, decantate, totul trecut prin filtrul gândirii. Domeniul esteticii este întinsa împărăție a frumosului, incluzând arta. Dar "estetica" înseamnă mai precis știința simțurilor, a percepției. Un om cu simț estetic nu poate contempla frumosul fără emoție, chiar dacă plăcerea estetică are o latură subiectivă. În ultimă instanță, vedem ceea ce suntem capabili să vedem cel mai bine prin noi înșine. Opera de artă este zona
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
mușchilor. Artele există datorită emoțiilor. Opera de artă este expresia unei emoții analizate, decantate, totul trecut prin filtrul gândirii. Domeniul esteticii este întinsa împărăție a frumosului, incluzând arta. Dar "estetica" înseamnă mai precis știința simțurilor, a percepției. Un om cu simț estetic nu poate contempla frumosul fără emoție, chiar dacă plăcerea estetică are o latură subiectivă. În ultimă instanță, vedem ceea ce suntem capabili să vedem cel mai bine prin noi înșine. Opera de artă este zona în care actul creației în interferează
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
spune niciodată "sînt prost", pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sânt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul propriu în chip admirativ; întrucît atitudinea lui este eminamente in-sistentă, lui îi este refuzată distanța necesară pentru nașterea îndoielii și pentru conștiința eșecului. De aceea prostia nu poate fi sesizată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o beție a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atît, încît anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atît, încît anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la hiperestezia tactilului. Nu "vezi" cu adevărat o sculptură decât pipăind-o și nu întîmplător Brâncuși și-a subintitulat câteva lucrări "sculptură pentru orbi". Suprafața este șlefuită până la epuizarea oricărui accident al materialului și este pregătită pentru întîlnirea cu singurul simț capabil să se muleze pe ea, să o reproducă în sfera subiectului și să elibereze din ea forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare potențială a formei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare potențială a formei; pentru a percepe forma trebuie să rămâi în proximitatea ei. Și tocmai de aceea tactilul, singurul dintre simțuri care se naște prin anularea oricărei distanțe, prin contact, reprezintă suprema fidelitate față de formă; nu văzul, ci atingerea îi dă corpului o certitudine de existență. Însă când această căutare a formei devine o obsesie ("caut forma în tot ce fac
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
transmutație subiectivă și frivolă - "amiciție" (Noica este numit aici în permanență "amicul meu", "marele meu amic" etc.), precum și din neputința specifică spiritului critic care, neavând să opună o operă, se opune pe sine, în absența ideii proprii și în numele bunului- simț, ca spirit critic gol. Tot ce este emis aici în pozitiv se rezumă la vidul epitetului laudativ ("marele gînditor" etc.), iar tot restul este o contestație constantă și oarecum haotică la nivelul tencuielii unui edificiu pe care, de altfel - lipsindu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
teologală și a cărui singură grație este de a fi generat paradoxul gratuității în mijlocul spiritului pragmatic. Pe lângă toți Hintikka de astăzi, Wittgenstein îmi pare a fi un zeu: el a atacat toate problemele mari și a făcut-o cu un simț al răspunderii pe care cei de azi nu îl mai au. Wittgenstein este o culme de presocratism într-o lume care alexandrinizează și mandarinizează. E o lume teribilă lumea de astăzi; și poate că numai cei care au știut să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sale. Suferința sa este de fapt efectul îndepărtat al festei pe care i-o joacă propria-i operă din clipa în care ea începe să funcționeze ca o capcană erotică. Căci Friedgard va aduce cu ea, în relația dintre ei, simțul depărtării (al "scrisorii") și al distanței de la care opera lui Cioran a atins-o. Totul începe, așadar, de la operă. Relația dintre cei doi se angajează mai întîi prin vorbe și în spirit, și între ei străjuiește mereu, ca supremă justificare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
obiectele pe care i le dă experiența. Există în noi, spune Kant, o nevoie cu mult mai înaltă decât "silabisirea în marginea celor ce apar". Ba chiar omul vrea să se simtă liber de regula pe care i-o impun simțurile și conceptele intelectului. El are nevoie de o cunoaștere care vine nu de jos, ci dintr-o rațiune supremă care, într-un timp imemorial, s-a livrat celei omenești, făcîndu-i dezvăluiri senzaționale cărora nu le corespunde nici un obiect vizibil. Și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Senzația pe care ți-o lăsa, când mâna cu mișcări ușoare venea să-și ia revanșa pedepsitoare asupra încăpățînării buzelor, era de orgie a verbului. La Sorin, scrisul a devenit un soi de organ, singurul prin care ― după ce toate celelalte simțuri au fost absorbite și aneantizate în el ― a mai rămas să se producă contactul lui cu lumea. Numai că această revărsare firească este captată și reorientată în câmpurile de forță ale unei inteligențe care a întîlnit la timpul potrivit școala
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care-i e propriu". Kierkegaard face din Don Juan un personaj al Evului Mediu, în măsura în care Evul Mediu are nevoie să reprezinte "meditația asupra discordiei dintre carne și spirit pe care o introduce creștinismul". Don Juan este o apariție necesară ― "încarnarea simțurilor în război pe viață și pe moarte cu spiritul" ― menită să pună și mai bine în lumină erosul cavaleresc, preluarea în carne a spiritului ca principiu intrat în lume. Kierkegaard menționează, în legătură cu Don Juan, cuvântul skandalon), lăsând să se înțeleagă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
război pe viață și pe moarte cu spiritul" ― menită să pună și mai bine în lumină erosul cavaleresc, preluarea în carne a spiritului ca principiu intrat în lume. Kierkegaard menționează, în legătură cu Don Juan, cuvântul skandalon), lăsând să se înțeleagă că simțul pur ca întruchipare a stadiului estetic (ceea ce înseamnă tocmai "legat de simțuri și plăcere") al vieții este "cursa" (skandalon) anume întinsă în care, ca ființe ale cărnii neasistate de spirit, cădem (radicalul indo-european skad- "a cădea", vezi latinescul cădere). Căderea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai bine în lumină erosul cavaleresc, preluarea în carne a spiritului ca principiu intrat în lume. Kierkegaard menționează, în legătură cu Don Juan, cuvântul skandalon), lăsând să se înțeleagă că simțul pur ca întruchipare a stadiului estetic (ceea ce înseamnă tocmai "legat de simțuri și plăcere") al vieții este "cursa" (skandalon) anume întinsă în care, ca ființe ale cărnii neasistate de spirit, cădem (radicalul indo-european skad- "a cădea", vezi latinescul cădere). Căderea în această cursă, în acest skandalon, întinsă de carnea neasistată de spirit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care o face Kierkegaard între cele "două perioade" ale Evului Mediu. Până la creștinism, problema raportului dintre "carne și spirit" nu se pune cu această acuitate. În afara metaforei sufletului ca atelaj înaripat din Phaidros-ul lui Platon, în care prezența calului rău (simțurile) scăpat din hățurile vizitiului (spiritul) antrenează după sine căderea sufletului în condiția terestră a devenirii, anunțând motivul păcatului creștin, nici din literatura greacă, nici din cea latină nu-mi vine în minte un exemplu care ar putea ilustra conflictul cărnii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără să eziți ce îți place și ce nu, știi să distingi între lucrul înțeles cu adevărat și a te preface doar că ai înțeles, nu poți fi dus de nas de mode și atras către false adâncimi, capeți un simț al "clasicului" și o anumită îndemînare în distingerea esențialului de contrafăcut și trecător ― într-un cuvânt devii onest intelectual. (Neonestitatea intelectuală nu e de aceea neapărat o fraudă, cât mai ales o formă de imaturitate.) Iată de ce maturizarea presupune lenta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
glodului confaesunal cu care se 'mbală gura lui Ștefan cel Mare; ci încă și din acela că pune broșura toată în lumina ei adevărată și arată scopul cel adevărat al ei. Autorul se vede partizan al unei libertăți care, mulțămită simțului celui sănătos al bucovinenilor, va rămânea pentru ei un ideal etern nedorit; și apoi manifestă o ură cumplită și strivitoare contra glodului confaesunal, adecă confesional. Și de ce autorul e inamicul ideii confesionale, a acelora adecă cari pretind și țin la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cine), ni răpesc limba vorbită de milioane de români, cărora ei ne înstrăinează cu totul și prin aceasta chiar ni răpesc posibilitatea unei esistențe naționale". Cumcă ei nu au schimosit, ci au deșteptat la viață limba română și cu ea simțul național și cumcă au făcut-o spre glorificarea lor personală și (fie zis de noi) eternă, asta e prea adevărat: și nu negăm, nu putem s-o negăm; cumcă însă ei ar fi avut intențiunea de-a depărta pe țăran
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
simte dispusă ca să contribuie pentru înființarea unui teatru național, ea să cadă în aceleași greșeli în care a căzut lumea toată? Oare noi să nu învățăm din greșelile altora? Să nu ne folosim de împregiurarea cea în sine favorabilă cumcă simțul poporului nostru e încă vergin și necorupt de veninul farselor și a operelor franceze și nemțești? - Din contra... să ne folosim de împregiurarea asta așa de favorabilă, într-un timp în care atmosfera Europei întregi e infectată de corupțiune și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-vor ei cu mînele în sân, cum sunt obicinuiți a sta, intimida-se-vor de țipetele bufone ale maghiarilor sau nemților, ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte națiuni cari au aspirațiuni comune nouă, spre a apela la simțul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă voințelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare și nu toți? Suveranitatea și legislațiunea trebuie să purceadă de la toate popoarele ca atari, și puterea esecutivă trebuie redusă la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
să fie stăpânii noștri și să-și bată joc de noi în ședințele acelei adunăture ce se pretinde Cameră. Am desperat de mult de a cere de la români virtutea și demnitatea străbunilor, neci credem că am putea deștepta în el simțul cetățeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simțăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simț de demnitate și mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniți de a dicta legi lumei, dar
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de mult de a cere de la români virtutea și demnitatea străbunilor, neci credem că am putea deștepta în el simțul cetățeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simțăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simț de demnitate și mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniți de a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim așa de abrutizați ca să ne degradăm noi pre noi înșine la rolul de sclavi. Trebuie să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
toată inima vrem odată o adevărată pace națională în țară și sfârșitul tuturor acestor certe și lupte carile sug măduva patriei noastre comune. Noi n-am dorit niciodată. subjugarea unui popor prin celălalt, ci am recunoscut întotdeauna de semnul unui simț servil când o națiune voiește să face din cealaltă serva ei umilită. Însă tocmai pentru aceasta e de trebuință ca să se creeze o adevărată federațiune a popoarelor, în care unul să stea pentru toți și toți pentru unul; - o federațiune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cum zice mai sus campionul presei boeme, contrarii vor ști totdeuna să amețească capetele până și a conducătorilor noștri cu promisiuni lucie, dar etern minciunoase. Cine ar crede cumcă ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simț de dreptate încît să redeie, d. es., autonomia Transilvaniei, pre care au răpit-o fără consimțământul romînilor? Și apoi neci nu avem noi să cerem de la unguri ceva, căci ei nu sunt competenți să ni dea nimica. Când un făcător
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]