11,710 matches
-
mîna spre umbra mea ca spre destin. Însă buzele din apă strigă: Nu mă atinge! Și chipul din apă se risipește. Trebuie să iau totul de la Început. Pentru aceasta am nevoie de cura), să mă uit În ochii mei oricîtă singurătate aș Întîlni acolo; să spun că exist și știu cit sînt de singur În fața unor Întrebări care Îmi amintesc că voi muri; dar vreau să clădesc o piramidă măcar cu sîngele meu. Și atîția vor spune că am disprețuit dragostea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
spune că am disprețuit dragostea, că am respins dragostea nimfei Echo, cînd, de fapt, pe mine mă aștepta această fîntînă cum Îl aștepta pe Oedip sfinxul...) Narcis a urmat Îndemnul filosofiei grecești fără să aibă vocația echilibrului din arta greacă. Singurătatea lui secetoasă rodește doar un lirism de negație. Cu alte cuvinte, În Narcis, Sisif se contopește cu stînca. El fiind și stînca și Sisif nu se mai știe cine pe cine urcă muntele. Rictusul de pe fața sa e acum pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai mult, ochii săi sînt tot mai obosiți și mai triști. Sinuciderea nu mai e decît un salt tragic dincolo de cercul vicios În care a intrat. Într-un fel, se va răzbuna Împotriva lucidității sale scormonitoare care i-a dezvăluit singurătatea fără să sădească În ea altceva. Pe nesimțite, În ființa lui Narcis s-a produs și un alt echivoc. Este În același timp sfinx și Oedip, un sfinx pe care nu-l mai satisface răspunsul „Eu Însumi” pentru că sfinxul din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o soluție a labirintului, ci graba de a-l părăsi; or, cîtă vreme n-am renunțat, declară barocul, galeriile labirintului mai pot duce undeva; abia firul Ariadnei face ca ele să nu ducă decît afară. În schimb, Oedip, strivit de singurătate, sîngerînd, caută cu ochii lui orbi o speranță; dintre el și Tezeu, numai el e capabil să ne dăruie ceva nou, care n-a mai fost spus; omul deschis Întrebărilor e În același timp deschis remușcărilor și speranțelor... prin rănile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În artă? Impresioniștii ne-au dăruit o mare confidențială. Marea pictată de ei nu te cheamă nici să te temi, nici s-o admiri, nici s-o Îmbrățișezi, ci să visezi Înlăuntrul unei clipe străvezii. E o mare salvată din singurătatea romantică și din dezlănțuirea barocă. O mare care, pe nesimțite, s-a transformat În lumină, În aer, În aripă. Icar nu putea să zboare decît deasupra unei mări; ca această mare, de o culoare indefinită astăzi, caldă ca trunchiurile arțarilor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cum n-am iubit nici o altă femeie. Mi-am cîștigat dreptul la dragoste sculptînd-o pe Galateea atît de frumoasă, dar dacă piatra nu va respira și buzele ei nu se vor Încălzi truda mea nebună nu-mi va da decît singurătate. La fiecare lovitură de daltă sper și mi-e frică. Încă nu știu dacă arta mea e un izvor de fericire sau de nefericire, dar nu mai pot da Înapoi...) Pygmalion provoacă astfel arta să dea un răspuns neîntîrziat și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
al statuilor lui Praxitele, fluturîndu-i pe buze. Pe nisipul Înălbit de soare o statuie a Afroditei e, dealtfel, mai firească decît În orice muzeu de antichități. Ce putea face grecul antic, Îndrăgostit de frumos și Însetat de dragoste, În această singurătate calmă și luminoasă? Pe nisipul cald și lins de apa sărată? Și ce putem face noi după exemplul lor? Să Întoarcem privirea spre mare și s-o vedem pe Afrodita ieșind din valuri. Întrebat odată ce este un zeu, Tales din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
totuși nu știm ce s-ar fi Întîmplat dacă el n-ar fi Întors capul. Același spectacol, deasupra mării, cu pescăruși; Începe alb, pur, melodios, În umbra umedă a serii și apoi, brusc, ucide. Și aceeași frumusețe care Învinge orice singurătate, mai puțin a acelora ce se Întreabă ca Orfeu: zeița memoriei e Înfățișată susținîndu-și bărbia Într-o atitudine de meditație, dar de ce i-au Împodobit părul cu perle și pietre scumpe cînd aceasta nu-i adevărat pentru toți? CÎntărețul trac
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
clădită pe o amăgire sau o libertate clădită În pustiu... Am amînat cît am putut alegerea. Am tîrÎt după mine amăgirea că Euridice trăiește pînă cînd am simțit că nu mă mai pot minți și ochii mei vor să Înfrunte singurătatea. CÎnd am Întors capul clocoteam de revoltă Împotriva destinului meu. Auzeam pașii Euridicei și mă gîndeam că destinul rîde de mine urmărindu-mă. M-am Îndîrjit și m-am Întors ca să-mi dovedesc că nu mi-e frică să privesc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
destinul rîde de mine urmărindu-mă. M-am Îndîrjit și m-am Întors ca să-mi dovedesc că nu mi-e frică să privesc În abis. Doar am avut curajul să cobor și În Infern și am cîntat umbrelor. Numai că singurătatea e mult mai rea decît moartea. Știam că nu voi vedea pe nimeni În spatele meu, știam că amăgirea se va risipi Într-o clipă și totuși din momentul acela am devenit altul. Nimic nu mai poate fi la fel ca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu sîntem În stare să facem tocmai gesturile cele mai simple. Simt ca acum văd clar ce ne poate Învăța marea și Înțeleg că soarele a Învins. În același timp știu cît m-ar costa să fiu constrîns la această singurătate. Cu ironia lui ucigașă, Fontenelle arăta Într-un sonet că dacă Apolo, alergînd după frumoasa Dafne, care a preferat să se metamorfozeze În dafin decît să-l lase pe zeu s-o Îmbrățișeze, i-ar fi spus acesteia pur și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se ridice cu calul său Înaripat și să cucerească Olimpul, dar zeii l-au prăbușit, ne explică Pindar. Căderea sa Încheie ceea ce biruința asupra Himerei Începuse. Beat de victorie, Belerofon n-a recunoscut În sîngele Himerei care-i mînjea mîinile singurătatea care-l aștepta. Acum aventurile și eroismul tinereții au trecut și a venit momentul cînd el trebuie să recapituleze. Se Întoarce cu fața spre deșert și simte nisipul prăfuindu-i obrazul... (...CÎt de tînăr eram cînd am plecat să urmăresc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lucruri ne Îndeamnă să trăim; așa spunea și tatăl meu Sisif. Și numai nisipul ne face să ne cernem din nou toată viața printre degete. SÎnt destui care zic că bătrînețea este o treabă mai ales de memorie. Și că singurătatea țîșnește dinlăuntrul nostru ca un izvor din care nu bea nimeni. Căci acum e prea tîrziu să mă mai gîndesc la fericire. Să nu sufăr, iată adevărul spre care mă Îndrept. CÎt timp am fost tînăr și Învingător, totul În jurul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
speranță ai, Proteu? Truda de a face ceva care să dureze abia Începe acolo unde tu renunți și pleci mai departe. Privește afară. Pe țărm exista toate lucrurile ce te-ar putea Împinge să ridici o piramidă. Nisipul, soarele și singurătatea În care inima oamenilor bate altfel decît a voastră, a zeilor, iubind cu atît mai mult viața cu cît totul vorbește despre gloria ei trecătoare. Dar tu n-ai nevoie de piramidă. Tu fugi. Trăiești ca o fiară urmărită de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu trebuie să fie pustiul. De ce nu m-aș opri la un răspuns În care cred? Și oricum, fuga de Întrebări reprezintă cel mai deplorabil răspuns. Nimic n-are vreme să rodească sub zodia lui Proteu decît frica de propria singurătate, desolidarizarea de propriile-ți adevăruri, ipocrizia cameleonului sau, citîndu-l pe Bacon, Înțelepciunea crocodililor care plîng devorînd... Epigonii Zece ani mai tîrziu după ce „cei șapte Împotriva Thebei” au fost Înfrînți, urmașii lor direcți, pentru a răzbuna moartea părinților lor, au organizat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
s-o biruie, n-are vreme să simtă. E un reprezentant al acțiunii. Adevărata măsură umană, pare să spună el, nu o dă sensibilitatea, ci acțiunea. Dar oare pot fi despărțite brațele de inimă? Cu ce este mai puțin umană singurătatea care Întreabă decît mîinile lui Heracles care-l ridică pe Anteu În aer? De ce m-ar umple Heracles de entuziasm mai mult decît Oedip de respect? Adevărul nu cere o vitejie mai mică decît acea de a ucide un monstru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce priveau. Ceea ce era un blestem mai mare pentru Meduza decît pentru victimele ei. Nu vreau să-mi ascund că undeva, Într-o cută intimă, cînd am sosit aici, mi-a surîs, Împotriva bolii, ideea de a face experiența unei singurătăți vremelnice. Și constat acum cît de fals ar fi să credem că În singurătate oricine nu moare sfîrșește prin a deveni singur. Desigur, a blama singurătatea În sine ar fi un gest la fel de stupid ca acela al perșilor de a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Nu vreau să-mi ascund că undeva, Într-o cută intimă, cînd am sosit aici, mi-a surîs, Împotriva bolii, ideea de a face experiența unei singurătăți vremelnice. Și constat acum cît de fals ar fi să credem că În singurătate oricine nu moare sfîrșește prin a deveni singur. Desigur, a blama singurătatea În sine ar fi un gest la fel de stupid ca acela al perșilor de a Învinovăți marea și de a o biciui pentru Înfrîngerea lor. Aristotel avea dreptate, solitarul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
am sosit aici, mi-a surîs, Împotriva bolii, ideea de a face experiența unei singurătăți vremelnice. Și constat acum cît de fals ar fi să credem că În singurătate oricine nu moare sfîrșește prin a deveni singur. Desigur, a blama singurătatea În sine ar fi un gest la fel de stupid ca acela al perșilor de a Învinovăți marea și de a o biciui pentru Înfrîngerea lor. Aristotel avea dreptate, solitarul poate fi un zeu la fel de bine ca și o bestie. Dar pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
al perșilor de a Învinovăți marea și de a o biciui pentru Înfrîngerea lor. Aristotel avea dreptate, solitarul poate fi un zeu la fel de bine ca și o bestie. Dar pentru Întîia oară mi se pare imprudent să vorbesc despre orgoliul singurătății. Și tot ce simțurile mele Îmi descoperă zilnic mă Îndepărtează de gloria Înfricoșătoare a Meduzei. SÎnt aici cîțiva gutui Încărcați cu fructe care Înmiresmează ultimele zile și nopți din august; peste foile albe cad din cînd În cînd frunze uscate
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la acest strigăt, iar gîndul În sine mi se pare insuportabil. În pustiul Meduzei nu există scăpare și nu există nici dragoste; și, poate, ar trebui să spun: pentru că nu există dragoste... În realitate, zeița a condamnat Meduza la o singurătate disperată și iremediabilă. Privirea ei preface, ca și timpul, totul În piatră și nisip; În deșert. Și cu cît se uită mai dezolată În jur, cu atît lumea e mai pustie. Dacă o floare răsare În vreme ce ea doarme, e de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
atît lumea e mai pustie. Dacă o floare răsare În vreme ce ea doarme, e de ajuns să deschidă pleoapele și floarea va fi pietrificată. Meduza nu va vedea niciodată o floare adevărată, ci numai forma ei de piatră; după ce a devenit singurătate. Ea ucide lumea privind-o. Înainte de a o Îmbrățișa, o sugrumă. Și apoi cu oroare constată că strînge În brațe numai cadavre de piatră. Ochii acționează Împotriva inimii ei. Își suprimă singură orice speranță și chiar pașii ei otrăvesc drumul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Și mă trezesc gemînd de frică eu, care fără voia mea am devenit cea mai temută dintre fiare... A trebuit să văd multe ca să-mi dau seama ce se Întîmplă. În ochii celor pietrificați e o spaimă pe care numai singurătatea văzută de aproape o poate stîrni. Pentru că nu șerpii din părul meu, știu sigur, nu șerpii Îi Îngrozesc, ci ochii mei În care se cască o singurătate ce-i omoară. Le Îngheață sîngele și Îi Împietrește. Blestemată fie clipa care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce se Întîmplă. În ochii celor pietrificați e o spaimă pe care numai singurătatea văzută de aproape o poate stîrni. Pentru că nu șerpii din părul meu, știu sigur, nu șerpii Îi Îngrozesc, ci ochii mei În care se cască o singurătate ce-i omoară. Le Îngheață sîngele și Îi Împietrește. Blestemată fie clipa care mi-a scos-o În cale pe Atena... Zeii nu-și dau seama cînd ucid. De aceea și cînd fac bine sînt cruzi. Darmite o zeiță furioasă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
piatră, păsări de piatră, animale de piatră, oameni de piatră, o, cum mi-aș dori ochii tulburi ai lupului Lycaon... Umblu cu speranța că Într-o zi voi Întîlni pe cineva care să nu se Înfricoșeze de mine și de singurătatea mea. Dar aș implora-o În zadar pe Atena. Ochii ei vineți nu cunosc mila. Nu mă pot apropia de nimic fără ca acel lucru să moară. Nu pot atinge nimic fără să prefac acel lucru În singurătate. Îmi port În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]