12,817 matches
-
comorile hrăpite și tinerii din Caffa cetluiți la Moldova! Că de nu, mânia Sublimului Padișah crunt se va abate asupra țării, că..." "Comori?" îl întrerupe Ștefan. Care comori?! Niște pietricele acolo, niște scule aurite, vai de ele?... Prea se fac stăpâni peste oameni! Peana și calamara! poruncește el dârz. Tăutu, cu pana de gâscă muiată în calamara de la brâu, este gata de luptă. Cuvântul nostru aiesta este! dictează Ștefan plimbându-se încoace și încolo căutându-și cuvintele. Scrie! "Moldova este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scăpa cu toții de sila și sabia acelor păgâni. Rugați-vă pentru izbânda Creștinătății!" Noroc c-am pecetluit tractatele celea de ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu Mateiaș. A pecetluit prietenia noastră dăruindu-mi Cetatea Ciceului: "S-o stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută foarte mântuirii tale și Ungariei..." Bravo Pater! exclamă Ștefan. "...Să-i faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate!! Moldova-i în primejdie de moarte! Venim noi de hac și tatarilor, dar... dar cu socoteală!... Toader, stingherit, se lasă de pe un picior pe altul, bâiguie: Oamenii... oamenii murmură... Murmură?! răbufnește Ștefan, gata-gata să se mânie iar, dar se stăpânește. Adică?!... Toader își frământă căciula, transpiră, mormăie: Oamenii... oamenii cârtesc... Cârtesc?!?! Nu... nu mai vor să... Zic că, dacă... dacă... își înghite cuvântul și pleacă ochii spăsit. Ceee?!?! strigă Ștefan mânios mușcându-și musteața, vânăt, cu tot sângele năvală în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să ne și tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă? Unii mai cred în Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trăiți! Cred! Îl trec nădușelile, le șterge cu palma. Ștefan picotește cu capul proptit în pumn: Rău faci! Eu nu mai prea cred... A cam scrântit-o Vodă aista... Negrilă hâhâie ca de o glumă bună, dar nu-și poate stăpâni un clănțănit mărunt... Ce-i tremuriciul aista? A dat cataroaia peste tine, Negrilă? Negrilă hâhâie cam șoldiu: Fri... friguri de baltă, Doamne... Zdrumică coajă de salcie! Sa... salcie? bolborosește Negrilă scăldat în sudori. Salcie, Negrilă... E bună de friguri... De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu stă în puterea omului să poruncească Destinului... Dar stă în puterea lui să i se împotrivească! Ai rătăcit veacul; sunt gânduri și vise ce aparțin veacurilor viitoare... Veacul nostru întunecat nu îngăduie ridicarea capului. Puterea banului și puterea armelor stăpânesc lumea. Noi n-avem nici una, nici alta... Tu ai făcut tot ce omenește... imposibilul l-ai făcut! Ai mers până la sacrificiu ultim... dincolo de care nu se mai poate! Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai supărat pe mine s-a dovedit profesorul Mihai Novicov, care m-a numit cu dispreț un „avocat nechemat”. În timp ce Gh. Udr. părăsea sala, o colegă de-a noastră, Corina, ajunsă peste ani și ea scriitoare, nu și-a putut stăpâni lacrimile. Cineva a surprins-o exact în acel moment și a reținut amănuntul. Și azi mă mai întreb: figura de la început numele lui Gh. Udr. pe lista celor ce trebuiau exmatriculați? Figura de la început, dar cu semn de întrebare? Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sufletul la gură, le caut pripit o semnificație liniștitoare și negăsind-o le pun fără să vreau în legătură cu zona terifiantului. Importanța lor, a acestor zgomote nocturne a crescut, crește nemăsurat. Devin sclavul până și al celui mai mărunt dintre ele. Stăpânit de această psihoză, chiar explicațiile cele mai sigure se dovedesc aproape inutile. Știu, de pildă, că în fața ferestrei se află un gutui bătrân (care mai rodește încă, deși de multă vreme roadele sale nu sunt comestibile), aud cum afară s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ușile vagonului, proiectată pe ecranul lor de sticlă, dă un spectacol pentru mine. Totul îi „iese”: nici o notă falsă, nici o stridență. Farmecul, grația feminității ei incipiente iradiază și mai puternic. La „Eroilor”, când ușile se deschid, coboară - și abia mă stăpânesc să nu cobor și eu după ea, s-o ajung din urmă și... s-o binecuvântez, să-i spun cât este de minunată și s-o rog să aibă, pentru Dumnezeu, mare grijă de ea... * După un parastas împăcat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mine toată noaptea, lipit de omul necăjit care eram. Nici înainte, nici după aceea nu s-a întâmplat așa ceva. Altădată - un adevărat eveniment în ultimii ani -, întorcându-mă acasă cu o veste bună pentru Doina, pentru noi și neputându-mă stăpâni să nu i-o împărtășesc pe loc, același a început brusc să se agite, să alerge, să se „joace”, dând semne evidente de bucurie. Ca și cum ne-ar intui stările, încearcă, uneori, să se consoleze, alteori să participe la momentele noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
voiau să se ascundă de noi, copiii, să nu înțelegem ce-și spun (dar noi, puțin, tot înțelegeam) vorbeau între ei pe bulgărește, iar mama mă ajuta curent să îmi fac temele pentru orele de rusă, limbă pe care o stăpânea la perfecție. Nu țineam seama însă de nici o logică. În clasa a doua primară, aveam capul plin de voievozi, de locuri și date de bătălii din istoria românilor, iar în toamna lui 1946, în ajunul faimoaselor alegeri, desenam cu creta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
românizare a adus în Basarabia de sud și oameni puși pe căpătuială, de proastă calitate. Unii dintre ei nu s-au purtat prea frumos cu „minoritățile”. Născută în 1899, mama a făcut întreg liceul în limba rusă, pe care o stăpânea la perfecție. Cu prietenele ei vorbea în trei limbi, amestecându-le de obicei. După 4-5 generații, prin părinții mei, bulgarii emigrați în sudul Basarabiei cu puțin după sau cu puțin înainte de 1800 au început să se românizare. Eu am dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
două rânduri de trepte, vreo 5 metri, și vezi mormântul, locul unde a fost pus Lazăr. Privim cu sfiala și vedem cu ochii sufletului pe Domnul cum l-a strigat să iasă afară din mormânt. Și a ieșit, ca Domnul stăpânește peste cei vii și peste cei morți. O minune a făcut. Pentru că îl iubea mult pe el și pentru surorile lui. Se spune că a trăit încă 30 de ani după ce l-a înviat. A avut și funcție înaltă în
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
tragic. Atunci se pune proba de foc. Cazuri de acestea au fost mai puțin rare decât s-ar putea crede, în vremuri de război civil și teroare : prietenii se pot afla în tabere vrăjmașe iar unul să cadă în teritoriul stăpânit de ceilalți și la cheremul aparent fostului său prieten. Acesta nu va ezita să-și trădeze mai curând cauza decât prietenul, călcând peste propria convingere, cu orice risc, inclusiv cel suprem. Iată înțelesul ultim al tezei lui Aristotel : prietenia este
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cu o clipă în nesfârșitul vremii, până și numele lui Shakespeare va fi uitat. Cel mai uriaș geniu, cea mai colosală capodoperă ajung, în inexistență și uitare, totuna cu orice nulitate. Non omnis moriar - ce iluzie ! Cu toate acestea, insul stăpânit de demonul literaturii nu se lasă. Îndărătnică deșertăciune sau eroism? Egolatrie stupidă sau dăruire sublimă ? Forță creatoare, irezistibilă, sau automatism al platitudinii ? Orice ar fi, el scrie, scrie, scrie... cu trudă și scrupul sau cu incontinentă automulțumire, înșiră vorbe după
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
se confirmau una pe alta : cap mare, tuns foarte scurt (sau chel), „profil de senator roman” ; elocuție apăsată și rară, ton sentențios și epigramatic ; genul celui care debitează apoftegme și precepte. În plan intelectual : „un Socrate contemporan” (sau „Socrate român”) ; stăpânind în chip suveran toată filozofia, în primul rând greacă și germană ; economist redutabil (l-am auzit nu o dată declarând „eu am fost șeful statului major economic al României”, ceea ce nu era o simplă bravadă, ci un mod malițios-sfidător de a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cer care în nopțile senine „vede” tot zbuciumul omenesc. Vezi pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine, abia cuget-un sărac. Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii sau neghiobi”. LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ În mijlocul câmpiei, apa râului Buzău se strecoară alene spre albia mare a Siretului. Șerpuirea râului este atât
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
fost înregistrată pe 22 iunie. Denumirea de „pochină” pare inexplicabilă ca referire la relief, dar are totuși o noimă. Aceste insule înconjurate de un teren ce are un nivel mai jos cu câțiva metri, au fost donate de moșierul, care stăpânea aceste plaiuri, unor schituri sau mănăstiri pe care călugării făceau culturi de legume, viță de vie sau pomăt. Cum călugării erau numiți de țărani „pochi”, aceste insule pe care viețuiau de primăvara până toamna, au fost numite „pochine” adică terenurile
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
grupei de atac pentru a ajunge în fața grupei din apărare, a trecut mult timp, poate mai mult de două ore, timp în care n-am putut să alung din mine gândul rușinii aruncate asupra țării prin trădarea armatei germane. Eram stăpânit de o stare de revoltă, întreținută de inutilitatea exercițiului care se desfășuta cu atâta meticulozitate, care, pentru mine, avea ca final rușinea, trădarea, lașitatea. Când se apropia punctul culminant al exercițiului, saltul direct asupra grupei din apărare, gândurile mele, zădărnicia
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
făcute pentru salvarea familiei, și atitudinea disprețuitoare cu care a fost acperită persoana mea — mă obligă să fiu altfel. Ne va arăta viitorul că ceea ce am făcut, n-a izvorât nici din nervi blonavi, nici din neputința de a-mi stăpâni instinctul și nici din teama de viitor sau de soarta mea. Dacă Marta nu se simte în stare să-și poarte crucea, nici singură și nici cu ajutorul soțului, eu am acest curaj și voi porni cu Dumnezeu înainte. Că voi
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
vreo 30 de metri înainte de a ne întâlni, ea a trecut pe celălalt trotuar și n-am mai văzut-o. Astăzi, inima mea e freamăt de frunze vestejite, uscate, e tristețe, nostalgie. Parcă nu mai sunt eu. Nu-mi pot stăpâni gândurile. Socoteam un timp că instinctul mă determină să îndrept toate gândurile spre Marta, dar acum instinctul îmi este complet mortificat; de ce totuși gândurile stăruiesc în același loc.? Fapt este că Marta a ocupat complet centrul vieții mele, și a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
senin și lună plină care lumina ca ziua. Am fluierat pierdut în timp. „Doamne al puterilor fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem”. Târziu, spre ziuă, m-a cuprins frigul de nu-mi putea stăpîni dinții. Eram obosit de drum și flămând. Îmi simțeam inima zvâcnind forțat. M-a cuprins deznădejdea. M-am gândit că s-ar putea să mi se facă rău. Am scris atunci, la lumina lunii, pe o foaie de carnețel, cea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
liberală, acolo unde femeile și bărbații stau unii lângă alții. Am văzut acolo, ca și în bisericile creștine, cât de haotici sunt oamenii în timpul serviciului divin, neputând să se concentreze. Religia este în primul rând exercițiu pentru ca oamenii să-și stăpânească nervii și gândurile, altfel este timp pierdut. Andrei e la fel de neliniștit ca majoritatea oamenilor, cu toate că nu-i lipsește puterea de concentrare. El îmi amintește de prietenul din România, Iosif Andronic, cu care mă duceam la Templul Coral cu o mare
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]