11,393 matches
-
fi fost la fel chiar dacă s-ar fi Întâlnit cu un client ori cu un salariat din hotel. În fine, ajunseseră pe palier, și ea se oprise, Întorcându-se să-l privească. Te iubesc, spusese senină, fiindcă ochii nu te Înșală. Nu permiți niciodată așa ceva. Și asta dă o greutate tăcută bagajului tău. A intrat În turn, a căutat pe pipăite o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
brodate pe o temă exhatologică. Exemplificăm:,, O pricină minunată ” ,, O pricină minunată Din-nceput de lumea toată Din-nceput și din vecie Precum la carte să scrie Cu cuvîntu tipărit Precum este-adeverit. Că lumea e-nșelătoare Și foarte amăgitoare. Cum Înșeală și-amăgește Pe toți domni-i pristăvește Pe domni și pe-mpărați mari Și pe cei ce sunt mai tari Că-mpărații și cu craii Lucră la cetăți cu anii. La ziduri nă alte și late Cu porțile-n fier
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
facă răul. Concluzia este că “un principe și mai ales un nou principe” se va afla deseori - nu doar întămplător - în situația de a acționa în mod necesar “în contra umanității” dacă vrea să și mențină poziția și să nu fie înșelat. În acest context, din sfaturile pe care Machiavelli le adresează principilor, reiese celebra expresie „scopul scuză mijloacele”. De completat ar fi însă faptul că acest lucru este potrivit doar pentru principi, în acțiunile care au drept scop asigurarea interesul statului
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Iulia Tatomir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2273]
-
al zilelor devine, inevitabil, și o istorie a morții. Tensiuni, traume, obsesii Cât din certitudinea morții pătrunde În jurnalul intim? Încercare disperată de a Înfrunta eternitatea, jurnalul face, de fapt, un joc pervers. El mizează mereu pe speranța că va Înșela moartea. Moartea care, ca Întotdeauna, este o valoare abstractă și colectivă, nu o formă a sancțiunii resimțită individual - chiar dacă forma ei de manifestare e particularul, și nu generalul. În fapt, există morți, și nu o singură moarte. După teoriile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
soluție onorabilă, decât sinuciderea. Oricum, nu ar suporta triumful evreilor, pe care, la sfârșitul lui 1942, Îl Întrevedea deja cu claritate. „Voi muri la cincizeci de ani fie de boala mea de inimă, fie din cauza Înfrângerii lui Hitler”. Nu se Înșeală, chiar dacă forma Întâmplătoare a morții sale nu e aceea pe care o gândește acum. Moartea nu e nici călătoria magică În Egipt sau În Grecia, așa cum și-a Închipuit-o, ci un ritual mult mai plăcut. Un ritual prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nevinovate îi revine un rol de prim rang. Și totuși, atunci, de ce i-a interzis Dumnezeu omului în mod "formal", de fapt cunoașterea acestui rău? Spunem formal, pentru că Atotcunoscătorul trebuie să fi știut de la bun început că omul îi va înșela încrederea. O consemnează în mod explicit o serie de foarte vechi manuscrise descoperite în peșterile de la Qumram (Marea Moartă), care acreditează doctrina predestinării cu privire la creația "fiilor luminii și ai întunericului" de către Dumnezeu: "Înainte ca să-i fi creat cunoscut-ai faptele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Pentru că, dacă n-ar fi fost așa, nu s-ar fi povestit... Urmărind principial desfășurarea relațiilor dintre creator și creatură am putea stabili o direcționare aparent clară a axei de comunicare mincinoasă: Dumnezeu ar fi cel căruia i s-a înșelat încrederea de către Adam. O atare relație cuprinde în ea un viciu de formă pe care nu îl putem ignora, rezultînd din următoarea întrebare: înșelatul care știe, care este prevenit de la bun asupra înșelăciunii și care ar putea în consecință să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se (mai) implică direct în finalizarea "piesei" pe care a conceput-o și regizat-o. O atare finalizare va consta în alegerea de către actorul principal Adam a uneia dintre cele două variante care i s-au propus spre opțiune: a înșela sau a nu înșela. Într-o asemenea interpretare, Dumnezeu creator și spectator deopotrivă se plasează pe o poziție exterioară propriei sale piese; căci, devenind deus otiosus, Dumnezeu nu va mai contribui direct la încheierea scenariului, care se va derula firesc
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în finalizarea "piesei" pe care a conceput-o și regizat-o. O atare finalizare va consta în alegerea de către actorul principal Adam a uneia dintre cele două variante care i s-au propus spre opțiune: a înșela sau a nu înșela. Într-o asemenea interpretare, Dumnezeu creator și spectator deopotrivă se plasează pe o poziție exterioară propriei sale piese; căci, devenind deus otiosus, Dumnezeu nu va mai contribui direct la încheierea scenariului, care se va derula firesc pe o traiectorie de la
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fost "promovat prin cădere". În virtutea acestui principiu se pare că așa cum autorii menționează "niciodată planurile utopice nu duc la edenuri". Cu siguranță că Dumnezeu a cunoscut și valorificat așa cum știm noi astăzi acțiunea acestei ades supărătoarelegi. 1.2.5. Înșelătorul înșelat Găsim, în această sintagmă, esența răspunsului explicit formulat la întrebarea: CUI VA SERVI, în cele din urmă, exteriorizarea Creatorului în creatura sa? Într-o atare ipostază, în care Dumnezeu se plasează (deliberat) în afara scenariului conceput de el însuși, semioza care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru consecințele ei. Cu alte cuvinte, axa Dumnezeu-Adam nu mai poate fi considerată ca o axă reală pentru semioza de tip înșelător-înșelat, deoarece omul va fi pînă la urmă actorul care joacă un dublu rol: acela al înșelătorului care se înșală pe sine. Dar, această subtilă cunoaștere nu-i era hărăzită omului încă imatur, lipsit de luciditate deplină, nepregătit să îi primească consecințele. La ce bun să punem în mîna unui copil un instrument prețios, bunăoară, pe care el nu va
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mascare de identitate, știut fiind faptul că în esență șarpele era asociat cu simbolul înțelepciunii 12. Șiretenia diavolului poate fi identificată cu cea dintîi prezență a răului, înșelăciunii, păcatului și minciunii în spațiul edenic. Această primă și diavolească viclenie a înșela implicit fără să minți explicit constituie un exemplu de referință pentru viitoarea ideologie cazuistă, care, analizînd obligațiile morale și religioase pe cazuri izolate, ancorate în relații și evenimente particulare, aplicau principiul "rezervației mintale" (reservatio mentalis) [Bertholet, 1995: 81,395]: ""Nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
exemplu de referință pentru viitoarea ideologie cazuistă, care, analizînd obligațiile morale și religioase pe cazuri izolate, ancorate în relații și evenimente particulare, aplicau principiul "rezervației mintale" (reservatio mentalis) [Bertholet, 1995: 81,395]: ""Nu avem voie să mințim, putem însă să înșelăm". Fiindcă, precizează ei, păcăleala este un păcat ușor, în vreme ce minciuna este un păcat de moarte" [Kovalewski, 1996:147]. Ne confruntăm, așadar, încă din stadiul semiozei primordiale cu diferite forme și grade ale păcatului și implicit ale minciunii. 1.3.2
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
consens cu accepțiunile hermeneuticii religioase, semnificațiile simbolice ale actului căderii pot fi urmărite din trei perspective și anume [Popescu, Costache, 1997:162-177]: teologică, antropologică și cosmologică. • Perspectiva teologică acreditează ideea că în ciuda faptului că "a ales să trăiască diabolic (dezbinat, înșelat în propriile obsesii), fără Dumnezeu", că a ales trufia de a "ieși din înrudirea cu Dumnezeu" omul nu s-a rupt niciodată definitiv de divinitate. Din punct de vedere teologic, căderea este în primul rînd o "cădere din ordinea valorilor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pămîntul, obiect al unei simbolice simbioze, căci: în locul minimului efort de a supraveghea grădina Edenului, lucrul pămîntului se va constitui pentru omul căzut într-o permanentă trudă, în urma căreia roadele vor fi adesea doar spini și pălămidă; simbolic, pămîntul va înșela așteptările omului, tot așa cum el le-a înșelat pe cele ale lui Dumnezeu; în locul plăcerii de a avea traiul fără de grijă asigurat, pîinea pe care o va produce va fi mîncată permanent în sudoarea frunții, simbol al înlocuirii situației edenice
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minimului efort de a supraveghea grădina Edenului, lucrul pămîntului se va constitui pentru omul căzut într-o permanentă trudă, în urma căreia roadele vor fi adesea doar spini și pălămidă; simbolic, pămîntul va înșela așteptările omului, tot așa cum el le-a înșelat pe cele ale lui Dumnezeu; în locul plăcerii de a avea traiul fără de grijă asigurat, pîinea pe care o va produce va fi mîncată permanent în sudoarea frunții, simbol al înlocuirii situației edenice, de minim efort și maxim de beneficii, cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cunoașterii; 3) iscodirea (un răufăcător încearcă să afle cum stau lucrurile) echivalează cu intrarea în scenă a șarpelui; 4) divulgarea (răufăcătorul obține informații cu privire la victimele sale) se realizează prin dialogul dintre șarpe și Eva; 5) vicleșugul (răufăcătorul încearcă să-și înșele victima pentru a o stăpîni) este utilizat de șarpe, care ia chipul celui mai înțelept dintre animale; 6) complicitatea (victima se lasă înșelată, ajutîndu-și fără să vrea dușmanul) vizează plecarea urechii de către Adam și Eva la îndemnurile aparent justificate ale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cunoștințe rafinate din domeniul disciplinelor socio-umane (psihologie, psihosociologie, filosofie, logică și morală, hermeneutică și semiotică etc.) sau din domeniul științelor naturii (cosmologie, geologie, zoologie, biologie etc.). În realitate, Biblia ar putea fi și una și alta. "Acelora care nu se înșeală" (înțelepții sau cei "săraci cu duhul"?!) le revine sarcina de a acredita cîndva, fără nici un fel de dubiu, o atare supoziție. Timpurile viitoare trebuie să o afle. 2.2. CONCLUZII PREFIGURATOARE Ca să conchidem: instaurarea răului și implicit a minciunii în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
viața a fost guvernată de minciună. Să ne amintim, pe de o parte, că minciuna (știută sau chiar neștiută) a fost plaga care a însoțit marile nenorociri ale individului (destinul lui Prometeu este marcat de încercarea de a-i fi înșelat pe zei furîndu-le focul, existența lui Oedip este marcată de încercarea lui Laios de a "trișa" destinul) sau ale umanității (scufundarea Atlantidei s-a datorat, se spune, dezechilibrelor catastrofale determinate de utilizarea malefică a energiei cristalelor, războiul troian a fost
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sau ale umanității (scufundarea Atlantidei s-a datorat, se spune, dezechilibrelor catastrofale determinate de utilizarea malefică a energiei cristalelor, războiul troian a fost marcat de adulterul Elenei, a doua conflagrație mondială s-a întemeiat pe abilitatea lui Hitler de a înșela "partenerii", reușita exploziei nucleare de la Hiroshima a-și fost prefațată de mincinoase "zboruri de rutină", războiul din golf a fost o "cacialma" etc.). Date fiind aceste catastrofale consecințe, pedeapsa trecerii prin foc a Sodomei și Gomorei de către "îngerii cerului", proba
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a deghiza, a inventa; social-economic: a deforma, a reforma, a preface, a contraface, a degrada, a metamorfoza; ideologic: a mistifica, a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
semiotică a "comunicării mincinoase"25. Cunoscînd natura structural-funcțională a acestei semioze, putem înțelege de ce actul "căderii" este de fapt responsabil pentru confruntarea omului cu mult vehiculatul "paradox al mincinosului"26; căci, dacă prin "gena adamică" omului îi este hărăzit să înșele, ce face el de fapt atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă toate semnele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de fapt responsabil pentru confruntarea omului cu mult vehiculatul "paradox al mincinosului"26; căci, dacă prin "gena adamică" omului îi este hărăzit să înșele, ce face el de fapt atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă toate semnele sînt prin natura lor "mincinoase", pastișînd mai mult sau mai puțin referențialul, cum poate fi adevărat mesajul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prin diferite limbaje minciuni (și implicit zvonuri) în mod performant este retorica, "acel instrument al erorii și amăgirii", cum îl numea John Locke, care se predă în public și are o "reputație răsunătoare", denotînd că oamenilor le place să fie înșelați. * Urmărind canalele prin care minciuna se propagă, teoria comunicării ia în seamă o sumedenie de "zgomote" care fac ca o interacțiune normală să devină anormală. Fiecare dintre aceste zgomote se raportează la două modalități de transmitere a informații: • preponderent individuală
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ne-am propus, printre altele, să facem. Trei tipuri de victime ale actului mincinos am putea lua în seamă în acest context: individuale, autogenerate, cuplate. • Victima individuală este definită de persoana supusă unei înșelăciuni mai mult sau mai puțin întîmplătoare, înșelată fără voia sau cunoștința sa, care ignoră faptul de a fi (fost) mințită, care află ulterior acest lucru sau nu-l află niciodată. Se activează, în acest caz, un tip de minciună comună, banală, spusă pentru a ieși dintr-o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]