11,853 matches
-
se deruleze cu zâmbetul pe buze și reverențe, loviturile "sub centură" sunt la ordinea zilei. Îmi amintesc în acest context de deviza "Congresului de pace de la Viena", de după războaiele napoleoniene, "Congresul râde, cânta și dansează" deviza în spatele căreia au fost călcate în picioare destinele multor țări și popoare, inclusiv ale românilor. Îmi mai amintesc de ce mi-a spus un membru al echipei naționale de polo, care declara că această disciplină este cea mai dură din toate, având în vedere că "sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
seama de interesul țării, fiindcă, cea mai mică prevedere, dă minele În prada lăcomiei exploatatorilor care În mare parte vor fi și străini. Nu ține seama nici de datinile și obiceiurile țării, că proprietarul suprafeței este și proprietarul subsolului, și calcă astfel prescripțiile Constituției, care garantează liberul exercițiu al proprietații”. Ceea ce declarase Ștefănescu cum că legea nu „ținuse seama de obiceiurile și datinile țării” nu era tocmai adevărat, fiindcă datinile În materie minieră erau că exploatarea minelor saline aparținea statului, și
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
fericirii. Eram trei tineri, o fată și doi băieți, într-o zi de vară spre sfârșitul războiului, undeva în preajma Hațegului, mergând fără nici un rost pe o cale ferată care ducea către masivul Retezat care se presimțea în zare. Ne distram călcând din traversă în traversă sau mergând în echilibru pe linia ferată. Rămăsesem în urmă. Înaintea mea, prietenii mei se țineau de mână și, sprijinindu-se ca într-o îmbrățișare aeriană, călcau fiecare pe șina sa, într-un echilibru nesigur, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
masivul Retezat care se presimțea în zare. Ne distram călcând din traversă în traversă sau mergând în echilibru pe linia ferată. Rămăsesem în urmă. Înaintea mea, prietenii mei se țineau de mână și, sprijinindu-se ca într-o îmbrățișare aeriană, călcau fiecare pe șina sa, într-un echilibru nesigur, ca într-un exercițiu coregrafic încă neînvățat. I-am ajuns din urmă. Ne-am oprit la o haltă, pe o bancă. Era acolo o tufă de roza canina. Prietenul meu a rupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nou pustiul cu orașul. De la canton începe "Strada Casei". Nu-i chiar atât de singur cantonierul, nici caprele lui nu-s de capul lor... de acolo începe Strada Casei, deci, într-un fel, începe orașul. * Am trecut peste calea ferată, călcând cu grijă pe prundișul îngrijit. Dintre pietre mă privesc niște flori de portolac și, printre garduri putrede, întărite cu sârmă ghimpată, de după care, galeș și rugător, privesc o mulțime de flori târzii de toamnă, "mărită-mă mamă", încep să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
important încât să fie nume de stradă dacă nu s-ar fi întâmplat o dramă care a cutremurat întregul cartier. Asta s-a întâmplat într-o toamnă, în vremea când orașul era ocupat de armata rusă. Lumea din cartier abia călca în vârful picioarelor de frică și se închidea de cum se însera. Dar nenorocirea este nenorocire. Nu se făcuse încă noapte în ziua aceea blestemată, când Ivan a venit acasă beat. Dar beat criță, cu ochii roșii și cu blana zburlită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pirpirii, răsăriți anapoda, între două pompe de benzină. Trecem pe lângă oameni puțini, cenușii, alcoolizați matinal, pe lângă grupuri bezmetice de copii în drum spre o școală care se va prăbușit astă-noapte, într-o auto-demolare sinucigașă. Niște femei cu sape pe umeri calcă apăsat, metodic, răbdător, să ajungă nu știu unde, poate în U.E. Ne întretăiem cu fulgerul unui Inter City grăbit. Și în tren se văd niște oameni, dar din categoria celor "realizați". Mă bucur că nu sunt și eu în tren. La ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fetei. Se sprijineau fiecare în mâna celuilalt, într-un elegant exercițiu coregrafic. Pe student îl cunoșteam, era cel mai "fain" din societatea cu mulți tineri din Hațeg; am trăit de îndată sentimente criminale față de dânsul, am sperat că îl va călca trenul; dar a trecut trenul, ei s-au refugiat pe terasament, într-o lungă îmbrățișare și pe el nu l-a călcat deloc trenul. Peisajul a devenit sumbru, am simțit curgându-mi pe obraz lacrimi, m-am prăbușit într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu mulți tineri din Hațeg; am trăit de îndată sentimente criminale față de dânsul, am sperat că îl va călca trenul; dar a trecut trenul, ei s-au refugiat pe terasament, într-o lungă îmbrățișare și pe el nu l-a călcat deloc trenul. Peisajul a devenit sumbru, am simțit curgându-mi pe obraz lacrimi, m-am prăbușit într-o durere grea, rușinat, încă nici bacalaureatul nu-l aveam și mi-am luat lumea în cap, cocoțându-mă pe niște prundiș, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de lângă noi? Nu înțeleg: adică să stau, de exemplu, la coadă, liniștit, impasibil, și să aștept să-mi vină rândul fără a mai da din coate, fără a mai înghesui pe câte unul sau doi, fără a mai înjura? Să calc tradițiile, să aștept, ca blegul? Bunul simț, astăzi, înseamnă, dimpotrivă, o atitudine energică, o splendidă, elementară, violență. Acesta este "bunul simț modern", așa trebuie să se știe. Sau să aștept "la zebră", cu mașina oprită pe loc, pe câte un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
1941 l-a convins pe generalul Rosetti și a rămas mai departe să ocupe un post și o vilă, la un Muzeu unde de zece ani nu s-a mai mișcat un hârb! Toate legile țării au fost în permanență călcate pentru interesele acestui om. Deși era interzis pentru toată lumea să cumuleze două posturi în două orașe diferite, a fost ani de-a rândul Director de Muzeu la București și profesor universitar la Cernăuți. Cu toate că nu are nicio contribuție științifică demnă
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
politica dementă a lui Carol și de miopia celorlalți, cu răsunet adânc în rândurile sutelor de mii de privitori înghesuiți pe toate străzile pe unde treceau coloanele legionare. În minunate costume naționale, în cămăși verzi decolorate, ascunse prin cine știe ce unghere, călcând falnic în cadența marșurilor legionare cântate pentru întâia oară de muzicile militare, ceasuri după ceasuri s-au perindat în rânduri strânse unitățile legionare prin fața tribunei de la statuia lui Mihai Viteazul. Ministrul Germaniei, nătărăul Fabricius , diplomat de carieră, fără nicio afinitate
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fi trebuit să fie scos Aurelian Sacerdoțeanu . Prietenul Herseni s-a grăbit însă să-i spună lui Sacerdoțeanu, directorul Arhivelor - că doresc „să-l dau afară”, deși, de fapt, [241] eu nu ceream decât aplicarea legii, întocmită de Iorga și călcată apoi la recomandarea aceluiași Iorga. Legea Arhivelor prevedea (și prevede încă!) că postul respectiv nu poate fi ocupat decât de un profesor universitar, iar Sacerdoțeanu era departe de a îndeplini această condiție, fiind respins chiar de la un concurs pentru ocuparea
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
iată, acum cresc neonuferii. Text publicat în 22, 15-21 august 2006 Ea, cea mai rea dintre toți! Motto: „Câtă decădere în ființa asta umană!” (Gabriel Liiceanu) 1. Păcatul păcatelor Istoria este plină de execuții publice la adresa femeilor care îndrăznesc să calce teritoriul masculin. Atunci când greșesc, ele devin greșitele greșiților, când păcătuiesc, devin păcătoasele păcătoșilor. Aduc pe lume căderea din Paradis. Nu sunt doar vinovate, ci sunt întruchiparea Vinei: Eva, cea stricătoare de poruncă. Pandora, cea care a răspândit relele în lume
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
rușine nouă, celor care alcătuim masa populară, că avem îndrăzneala să ne exprimăm propriile interese și să-i presăm, prin mecanisme electorale, pe unii ca domnul senator să țină cont de ele. Chiar îi determinăm pe aleșii noștri să-și calce pe suflet și să ne mintă: Nu poți să spui adevărul, ca să nu-i superi pe cei de care depinzi. Alexandru Paleologu critică guvernarea de parcă s-ar afla în opoziție. Se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru faptul că
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
public al „discriminărilor pozitive” în interiorul propriei noastre societăți? În universități copiii de la țară ajung să fie sub 2%. Copii din familii roma ajung aproape exclusiv la puținele universități care au hulitele politici afirmative. Cei foarte săraci nici nu visează să calce copiii lor pe la școală, dincolo de cea generală. Sunt copii „fără noroc”, uitați de toate guvernele și de mulți intelectuali publici. Guvernele, ca și mulți dintre noi am însetat după dreptate, mai ales reparatorie față de victimele trecutului (muncitori industriali în faliment
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
nenorocire, noi suntem obligați, în calitate de intelectuali publici, să ne înfrânăm emoționalitatea printr-o abordare rațională. Nu putem să ne dăm drumul la patimi și la pasiuni în spațiul public. Aceasta este condiția unei persoane publice care acceptă inclusiv să-și calce pe inimă, dar trebuie să fie rezonabilă în spațiul public. Există zone din mass-media care sunt special destinate emoționalității, de aceea am și făcut apel la emisiunea „Trădați din dragoste”. Eu cred așa: Gabriel Liiceanu a iubit ceea ce a reprezentat
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
Gorovei care se plimbau într-un amurg pe strada Maior Ioan, unde ședea băiatul. Ascuns în liliacul de lângă gard, Fus așezase pe trotuar o cârpă pe care o trăgea de sfoară. Absorbiți în discuții, Gorovei era cât pe ce să calce pe fantasma care i se zbătea între picioare. Ca un popic, dintr-un salt, fu dincolo de ea. Stino îl îndemna: - B... b... bdă-i la cap ! Descoperind între timp șmecheria, Gorovei l-a apostrofat în clasă pe băiat, ridicându-l de
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
șmecher sunt !” debita snoave răsuflate. Prestația n-a fost pe placul asistenței formată din niște babe cu tulpane negre, ținând o palmă subsuoară și alta la gură. Deodată răsună un ordin sec. Pe scenă, un ostaș țâșni din rând și călcă pe un capăt de scândură; instantaneu, aceasta săltă ca o cumpănă de fântână. În aceeași clipă întreg eșafodajul, cu tot cu brigadă, se trezi între capre. Pantomima distră de minune babele care șușoteau între ele: „Dumnezeu nu bate cu ciomagul !” La scurt
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
încheia în gară, unde cârciuma era deschisă până în zori. Odată a intrat la catedră cu mâna înfășurată în bandaje. Colegilor le-a explicat: - Aseară, pe la trei, când, ca tot omul cumsecade, mă întorceam acasă, un a-nimal, un dobitoc, m-a călcat pe mână... Altădată, cu niște absolvenți (cu studenții nu bea niciodată) chefuise la Unirea. La un moment dat s-a scuzat, s-a sculat de la masă și a ieșit afară unde ploua cu găleata. Nici după cinci, nici după zece
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
se poate vedea din inscripția de pe crucea ce străjuiește mormântul acestuia, aflat în incinta bisericii. Despre un mitropolit care a părăsit această lume cu mai puțin de opt decenii în urmă se pot spune multe lucruri. Urmele pe care a călcat Nectarie Cotlarciuc nu s-au șters încă. Amintirile cu și despre el sunt încă vii. Puținii copii, destul de vârstnici astăzi, își amintesc că tații lor le povestea de cel care le-a fost unora prieten, unora coleg, iar pentru unii
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
studii ne-a ținut cursul final, festiv: „Omul și marea”. Mergea pe urmele lui E. Hemingway, după al său bestseller „Bătrânul și marea”. De profesorul Sergiu Cărăușu aveam să mă leg mult afectiv din momentul în care am început să calc pe urmele sale preluând cursul de Hidrobiologie și conducerea Stațiunii de la Agigea. L-am respectat și venerat până în ultimele zile ale vieții sale. Profesorul Dumitru Cărăușu a fost un om care rar se întâlnește. Legat trup și suflet de natură
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
San Benedetto? Acolo, sub umbra lor deasă de parfum de rășină, mă așezam mereu să-mi trag sufletul, după ce am mâncat urcușul acela abrupt cu pas grăbit. Cred că aveam vreo 10-11 ani. Trebuia să duc săptămânal lenjeria, spălată și călcată de iubita mea mamă, familiei care locuia în vila aceea. Iar aici, chiar în fața noastră, se odihnește clădirea impunătoare a seminarului. Când am început să frecventez liceul episcopal aveam 19 ani abia împliniți. Dacă ați ști ce drum a trebuit
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
la etajul 4, pe străduța Disciplina, în inima orașului vechi. Locuința era îngustă, iar mobila simplă și esențială. Venitul familiei era neînsemnat. Tânăra soție a căutat să consolideze slabele intrări financiare ale bărbatului îndeplinind anumite munci ocazionale: cosea, spăla și călca rufele hanului San Lorenzo. Soții Calabria au avut șapte copii: Teresa, Benedetto, Giovanna și Cecilia - care au murit în primii ani de viață - și apoi, iar Teresa, Gaetano și, la urmă, al nostru Giovanni. Despre copilăria lui Giovanni Calabria știm
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
iremediabil de cerneală. A ieșit plângând. Cu șorțul de lucru adunat sub braț, s-a dus direct acasă, gândindu-se la supărarea pe care i-ar fi provocat-o mamei. A intrat în casă în lacrimi, cu capul plecat. Mama călca. Văzându-l revenind acasă așa degrabă, a oftat. A sprijinit fierul de călcat pe o piatră și a scrutat băiatul întrebătoare. El a povestit cu sinceritate tot ce s-a întâmplat. A rămas cu ochii plecați, așteptându-se la o
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]