13,496 matches
-
c-un interes deosebit, până ce căpețelul de lumină începu a agoniza fumegând. Se stinse. El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise și, la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiile ciudate 240. De multe ori, unda descrierii personajului, mai exact a propriului eu, coboară în străfundurile sufletești ale acestuia, stfel încât trecutul devine, printr-o miraculoasă forță artistică a geniului, prezentul imediat, fără eforturi, ci în mod spontan și natural: o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cea mai adâncă și mai armonioasă dintre toate lăsate de Dumnezeu pe pământ, este surprinsă în Cezara în mod sublim: Cezara, zise el încet și înduioșat, ... mă lași tu să cuget asupra acestui lucru? Am o inimă și o minte ciudată. Nimic nu pătrunde în ele nemijlocit. O idee rămâne la mine zile întregi pe suprafața minții; nici mă atinge, nici mă interesează. Abia după multe zile ea pătrunde-n fundul capului și-atunci devine, prin altele ce le-a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sentiment de respingere. O spune explicit în Cezara: Simt o adorare în inima mea pentru tine care poate ar deveni amor... dacă... ei bine, dacă nu m-ai iubi tu pe mine. (s.n.) Eu singur nu știu cum să-ți descriu simțirea ciudată care-mi răcește inima, adică nu mi-o răcește atâta cât mi-o face somnolentă. Nu am dorințe și tu m-ai învățat de-a le avea... Îți pare ciudat asta... dar și mie. Pare că te-aș săruta... dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întrea gă-n soare și că ochii mei, orbiți de lumina lui caldă, nu mai puteau distinge nimică, ci un caos vânăt-roșu părea că pirotește și mă-nvârtește mereu, până ce mă trezeam căzut pe iarba câmpului 281. Este aici un amestec ciudat al obiceiului copiilor de a se uita în soare obicei absolut real -, dar și o premoniție a ceea ce avea să vie. Copilăria ipoteșteană este omniprezentă. Poetul se descrie pe sine însuși copil, stând în pragul casei cu capul în poala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de situația creată. Obiceiul lui Ilie de a surprinde în crochiuri-desene, pe albul varului din pereții casei, îl găsim ilustrat în Cezara: Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate ici un sfânt, colo un cățel svârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe părete 288. Și așa trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de cunoștință de sine care-ar putea deveni cutezare, espresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece326, ceea ce se potrivește atât cu fotografia călugărului, publicată de Corneliu Botez, dar și cu descrierea aceluiași din Omagiu: Înalt de statură și voinic, suflet bun și nobil, lumeț, cu zimbetul pururi pe buze. Îmbrăca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Meritul descoperirii țăranului autodidact în postura de scriitor (ținea un jurnal-cronică de-a dreptul formidabil prin sinceritate, originalitate și totală lipsă de contrafacere) îi revine poetei Florența Albu. Ea a atras atenția Editurii "Junimea" (eram director) și iată-ne în ciudata casă-muzeu. Cam așa arăta, "inventariat" succint, interiorul de la Arbore: "cioburi de lut ars și pașnice unelte de lemn, alături de armele tuturor războaielor iatagane, zale ruginite, cărți și ghiulele, lăzi de grenade; lângă lăzile de zestre, opinci agățate de roata unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
vechile ulițe ale Țicăului întomnat. "Bătrâne a concluzionat la despărțire îți dai seama că s-ar fi putut să atingem pietre din caldarâmul aurit de trecerea Luceafărului?" Tot la Iași l-am ascultat ades improvizând, dar și recitând cu tărăgănarea ciudată din ultimii ani, " Starea de imn": "Eu sunt vorbirea acestei țări / Limba ei numită română"... * "O are Oficiul pentru acordarea ordinelor și medaliilor să fie atât de puțin informat încât să nu știe (...) că nu merit nicidecum medalia ce mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
niciodată o secundă; îți puteai potrivi ceasul după intrarea profesorului Simenschy în amfiteatru. Am avut norocul să-i fiu student. Abia se întorsese la catedra universitară, după un "stagiu" mizerabil de... contabil la un G.A.C., unde fusese exilat pentru ciudata vină (la modă în deceniul 5) de "obiectivism burghez". "Obiectivistul" a ținut ani în șir evidența fătărilor la oi și a zilelor-muncă la colectivă, fără a înceta, de fapt, să trăiască în lumea lui aceea a lingvisticii generale și comparate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
bleumarin cu dungulițe gălbui, și vesta traversată de lanțul ceasului-ceapă, cu capac clămpănitor, Simenschy a fost singurul profesor care își ținea cursurile fără nici o foaie de hârtie în față. Împreună cu dascălul nostru izbuteam uimitoare călătorii în împărăția sunetelor, înțelegând etimologii ciudate, descoperind legături și filiații sonore între spații geografice extreme, urmărind traseul sinuos al evoluției cuvântului și, mai ales, intuind raportul dintre efemeritatea alcătuirilor politice și temeinicia statornică a limbii. Nu citiți niciodată cărți bune" ne-a speriat și, tot odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
călcăm, le nimicim". Vizat era Eminescu. Macedonski își începuse atacurile încă de prin 1881, pentru a culmina cu acea nefericită epigramă, unanim dezavuată în epocă. Un oarecare N. Ținc scria, în 1875, că Eminescu și alții sunt autorii unor "versuri ciudate, în care regulile artei, ale limbei și prescrierile bunului gust sunt foarte călcate, ceea ce face ca poeziile sale să nu fie gustate și mulți cetitori să nu vază într-însele altă poezie decât pretenția de a le și numi așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
limba în care au fost scrise. Și cum prea puțini sunt cei care știu și franceza și engleza de-o potrivă, ca să nu mai vorbim de germană și italiană, o bună parte a textului rămâne inaccesibilă. * D e-a dreptul ciudată noua carte a lui Theodor Codreanu, "Numere în labirint", Ed. Opera Magna, Iași, 2008. Este o culegere de cugetări și aforisme, dar și un Jurnal intim, ținut în perioada 1970-1975, o mini-istorie a literaturii vremii, văzută dintr-un unghi inedit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
carnea prezentului au confiscat aproape exclusiv atenția, în defavoarea trecutului unde se află marile modele, universitarul din orașul lui Bacovia se lamentează cu deplină îndreptățire: "Ni s-au golănit ochii, ni s-a birjărit limba. Ne declasăm voluntar, cuprinși de o ciudată voluptate a degradării. Coborâm! Mentalitatea contemporană e dominată de trivialitate. Aceasta începe de la a crede că totul e accesibil și totul e permis. Jinduim mult și la prea multe pentru a rezista să nu fim și grosolani". Cu uimire, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
trebui să-mi fie jenă, dar recunosc: mi-e dor de fluierul răgușit al locomotivei cu aburi, mi-e dor de glasul roților de tren. Uite-așa. Mi-e dor. C ând foști buni prieteni devin statui, încerci un sentiment ciudat și straniu: parcă n-ar fi vorba chiar de domniile lor! Bustul lui Nichita, pe Calea Victoriei, bustul lui Marin din fața Naționalului craiovean (care-i și poartă numele), cu acele semi-surâsuri înghețate în piatră și bronz, validează un pariu câștigat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
l-aș scoate din ecuația acestui fericit mariaj. Amănunte? Desigur. Au, totuși, rostul și rolul lor. C el mai cunoscut roman românesc peste hotare a fost (și încă mai este) " Ora 25", datorat lui Constantin Virgil Gheorghiu. Cartea a avut ciudata soartă de a deveni best-seller postbelic în străinătate, fără a fi fost tipărită și în țara de origine a autorului! Editată pretutindeni și-ntr-o mulțime de limbi, cartea a stat și la baza unui cunoscut film artistic în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
unor personalități de prim raft și atunci, cândva, și acum, unor fenomene sociale fulgurante (excelentă radiografia escrocheriei "Caritas") și, mai ales, unor tensionate împrejurări mai mult sau mai puțin eroice, cu rezonanță în istoria românilor a se vedea tristele și ciudatele întâmplări din Piața Libertății (Cluj) în decembrie 1989. Personajele implicate într-un fel sau altul în destinele "Tribunei" sunt "citite" caracterologic cu minuție și echilibru, lăsându-se pe seama lectorului concluzia definitivă. Lipsesc etichetările exaltate, condamnările răspicate, aplauzele, huiduiala. D.R. Popescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
lor din convingeri politice ferme (de altfel, danezii nu l-au extrădat pe Céline tocmai prin refuzul condamnării "delictului de opinie"). Asta a fost credința lor: strâmbă, reprobabilă, poate odioasă chiar, dar asumată deplin, până la capăt. Consecințele? De-a dreptul ciudate. Unii împușcați, alții, premiați. La Rochelle s-a sinucis, Brasillach a fost executat, în ciuda cererii de comutare a pedepsei semnată, între alții, de Válery, Camus, Claudel, Mauriac, Cocteau, Honegger, Anouilh. Se pare că nu numai Stalin a recurs la represiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
care promite să fie un cadru didactic de nădejde". Acum, îmi întinse mâna, cu înțelegere și compasiune, zicând: Dragul meu, n-am prea înțeles în ce sens ești victima revoluției culturale din China... Sunt noi măsuri restrictive și într-o ciudată măsură represive la adresa unei părți a intelectualității... Sper că vom depăși aceste valuri... Luptă să le arăți în continuare că ai fost și ești un om cinstit... Și eu sunt convins că vei reveni printre noi!... Deocamdată, s-a decis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în mod egal, în brânza clocotindă din mijloc; unele din acestea se înecară pe loc, altele n-avură vreme decât să facă două-trei mișcări disperate și rămaseră ca niște bâzdâgănii electrocutate, în timp ce pizza gata pentru servit răspândea niște miresme destul de ciudate. Mai văzusem astfel de preparate cu brânză și vietăți de mare doar într-un film, "Mondo cani". L-am întrebat pe bărbatul despre care ni se spusese că ne e confrate: Sunteți român? Da... De unde? De pe Valea Timocului... Adică, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
doar vuietul... un vuiet care-ți răscolea ființa... Era înfricoșător... era sinistru... O tăcere deasă se așternu în compartiment, că îți țiuiau urechile. După o vreme, fostul cheferist rupse tăcerea, vorbind rar pe un ton gros, ca numai pentru sine. „ Ciudate sunt destinele omenirii, dom’le ! Tare ciudate !” Toți din compartiment, ne uitam la el cu ochi întrebători. Și, după o vreme tot el continuă. „... Urâtă întorsătură, dom’le, tare urâtă !”. „ Da, dom’le, ai dreptate... tare urâtă !”, interveni un bărbat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ființa... Era înfricoșător... era sinistru... O tăcere deasă se așternu în compartiment, că îți țiuiau urechile. După o vreme, fostul cheferist rupse tăcerea, vorbind rar pe un ton gros, ca numai pentru sine. „ Ciudate sunt destinele omenirii, dom’le ! Tare ciudate !” Toți din compartiment, ne uitam la el cu ochi întrebători. Și, după o vreme tot el continuă. „... Urâtă întorsătură, dom’le, tare urâtă !”. „ Da, dom’le, ai dreptate... tare urâtă !”, interveni un bărbat, cu mustață mică, și ochi vii și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
care l-a luat prizonier.A murit în drum spre China pe care se pregătea s-o cucerească. Azi, trăim cea mai mare încleștare din câte a trăit omenirea vreodată... Către ce liman ne îndreptăm, oare?!... Ai dreptate, dom’le, ciudate sunt destinele omenirii..!” Toți din compartiment îl ascultam cu uimire și curiozitate pe noul venit. Da, dom’le... ne-am aventurat prea mult în nesfârșitele stepe rusești...!”, concluzionă tot el sec. „ Dom’le, o mare forță se ridică la orizont
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Cârțu făcu un semn cu mâna, parcă ar fi alungat un gând urât și, trase mai adânc din țigară. Prin minte le treceau fel de fel de gânduri... cele mai multe erau rele. Alistar, noul venit în grupul lor, avea o privire ciudată și, părea puțin agitat. Un vreasc cu dop de rășină, trosni ca o pușcă, împroșcând scântei din spuză. Apoi, un fâșâit de animal de pradă, se strecură printr-un desiș din apropierea lor. Toți traseră cu urechea... ca vietățile pădurii, la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
el încă nu se întorsese.. pe Grințieș, la locul unde-l așteptau camarazii. Urmă încă o zi întreagă de așteptare, ca o tortură... Un fel de panică puse stăpânire pe sufletul lor. Dintre toți, Alistar părea altfel.. avea o licărire ciudată în ochi.. nestăpânită.. ...Trecuse demult de miezul nopții... în cea de a treia noapte, și, ei încă nu puseseră geană pe geană. Îngrijorarea creștea în sufletele lor ca un bulgăre de zăpadă rostogolindu-se repede la vale... Zorile începuseră să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și el, într-o așteptare cu un alt înțeles... o așteptare care nu se mai sfârșea. Ni se părea că imensa sală de mese se micșorează... pereții se apropie, tavanul ne atinge creștetul... ne strânge din toate părțile. Senzația asta, ciudată... am mai trăit-o, parcă, în 1944, când cu marele refugiu... ... Ușa se deschise larg, și, Părintele director Porcescu, cu statura-i înaltă, impunătoare, cu atitudinea întipărită pe chip, mai gravă ca de obicei, urmat de corpul profesoral, pășind cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]