12,849 matches
-
nr. 903, din 6-12 august 1944. În imaginea din "Aripi Românești", legenda glăsuiește: "Căpitanul aviator Dan Vizanti, as cu 12 Liberatoare doborâte și comandantul unui eroic grup de vânătoare, "comunică" mascotei unității victoria zilei". În ambele fotografii figura îi este luminată de un zâmbet larg, și ridică în brațe un cățel. Era deja celebru. Trei zile după victoria Grupului 6, ziarul "Universul" titra: " Unitatea căpitanului Vizanty, care s-a remarcat continuu în lupta contra avioanelor de teroare [americane n.a.], a reușit
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
formație se afla deasupra acestui prim strat de nori care nu depășea o grosime de 200 m. Mai sus, la cca 1000 m, un alt plafon de nori, în fâșii lungi și destul de subțiri pentru a permite soarelui să-i lumineze. Sub noi întinse valuri de vată gri. Am luat exact capul de compas și fixând ora, priveam cu dragoste și încredere patrulele ce se înșirau în dreapta și în stânga mea, precum și priveliștea oferită ochilor. Cu cât înaintam spre est, valul de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
mai bine să iubești sau să fii iubit, altfel spus care este ipostaza privilegiată, aceea de a te bucura că dai, sau aceea de a primi. Iată răspunsul, pe cât de generos, pe atât de exigent, al lui Negoițescu, răspuns care luminează și paginile din Straja dragonilor : „Nu caut suferința, dar caut iubirea cu atâta ardoare, încât suferința cea mai grozavă nu mă înspăimântă, nu mă împiedică. Adevărul e, desigur, că, oricât de fără speranță ar fi iubirea, ea tot ascunde speranță
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
teribil de excitați de acest eveniment (pentru cheltuielile înscenării se percepuse anticipat o mică taxă de intrare, pe care o achitaserăm cu entuziasm, căci instituționaliza evenimentul) - dar eu nu m-am putut bucura de: „Ea crește-n mâna mea și luminează fulgerând“ (n. ed.). spectacol, la care n-am participat, deoarece părinții m-au răpit, ducându-mă cu ei în altă parte, poate la un spectacol veritabil; destulă vreme apoi m-au intrigat gălețile de nisip, de al căror rost n-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pivniță formată din două încăperi întunecoase și răcoroase adăpostea butoaie cu varză acră, bidoane de untură, borcane de murături, damigene cu vin de struguri și de smochine sau lichioruri de vișine și de afine. Deasupra, cât ținea casa, podul înalt, luminat prin lucarne, loc privilegiat al visurilor mele obscene. Imaginația obscenă mi-o stârnea și tânărul tâmplar blond și ușor durduliu, care-și avea atelierul în fundul grădinii (dormea în podul atelierului) și care trebăluia mai ales la strung. Vecinul dinspre curte
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
puține de spus, din sărăcie de amintiri. Țin minte că i-am însoțit o dată într-o vizită, în orașul de sus, la cineva care lucra în finanțe: m-a șocat lampa cu brațe de deasupra mesei din salon, care nu lumina electric, ci cu gaz aerian, ceea ce mi s-a părut „primitiv“. De fapt, ai mei n-au fost niciodată amatori de „relații“ sociale. Tata prefera compania cărților lui, iar mamei îi ajungea puzderia de rude, clanul Cotuțeștilor, care, prin alianțe
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
e pe cale să ne părăsească. Bolnava, asistată fără întrerupere de fiul ei medic, era încă lucidă, însă chinuită de febra care-i aprinsese obrajii și avea s-o răpună în zbateri și delir. Când ne-a zărit, i s-au luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a stins în odaia unde locuiseră „studentele“ și unde se retrăsese după moartea bunicului, cedând apartamentul lor unchiului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dintre acele persoane care nici nu au multă nevoie să întreprindă ceva, să te învețe, să te îndrume, fiindcă simpla lor prezență declanșează un du-te-vino tainic între aici și dincolo. Un fluid benefic trecea dintr-însa în mine și îmi lumina drumul (un fluid care probabil emana și din făptura surorii ei de la Aiud, care de asemeni își exercitase vrăjile asupra mea, dar eram prea crud ca să le receptez în conștiință): spre deosebire de maturul Blaga, așa cum l-am cunoscut, încărcat ca nimeni
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fi fost vorba de o moarte suspectă, cu substrat politic. Am revăzut-o apoi pe mama lor, care n-a mai părăsit doliul până când a sfârșit și ea (modestă angajată undeva, în Sibiu), cu o resemnare crâncenă pe fața totuși luminată de ochii profunzi, ce te lăsau să înțelegi că nu încetează să comunice cu sărmanii ei feciori, devreme plecați atât de departe. În lumea colegilor de clasă, la Liceul „Dr. C. Angelescu“, unde, pe lângă români, se numărau și câțiva unguri
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
muncitorilor spre divizare ideologică și concurența între patroni nu păreau să admită previziunea că societatea civilă ar putea organiza propriile legături de solidaritate doar pe resursele sale asociative. Doar un serviciu public, preocupat de interesul general, părea capabil să îi lumineze pe orbii partizani. Numai statul părea capabil să garanteze aplicarea solidarității. Dezvoltarea dreptului social putea concretiza acest lucru. Fondat pe principiul calculului probabilităților asigurărilor destinate problemelor sociale, acesta putea înlocui mecanismul reparării prejudiciilor sociale cauzate de starea diviziunii sociale a
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cine cumpăra. Nu ai voie să te rupi de statutul de „domestică” pentru a redeveni soție și mamă. Scrisoarea 75 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Întărește-mă pe mine, păcătoasa! Doamne Iisuse, te rog adu pace în inima mea, luminează-mă și întărește-mă! Apără-i și ocrotește-i pe puii mei în lipsa mea, dă-le, Doamne, sănătate și arată-le calea cea bună. Ajut-o pe R. la examene și ajut-o să ia decizii bune pentru viitorul ei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
semăna cu cea din desenele alea animate unde apare și-un canar. E o bătrânică mereu uimită de faptul că micul canar reușește să scape de motan. Am fost ca vrăjită. Maria avea o inimă atât de bună, încât o lumina o aureolă. Ne-am îmbrățișat, ne-am sărutat, m-au poftit la masă și a început perioada mea cea bună în Italia. Încrederea în mine a sosit odată cu zâmbetul Mariei, într-o seară de aprilie. Scrisoarea 97 Am primit o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
există popasuri, restaurante, baruri, cafenele. Deja e altă lume, deși te despart doar câțiva kilometri de țară. Abundență e cuvântul potrivit. Nu mai vezi în vitrină clasica gogoașă românească, ci cornuri fine cu cremă, rulouri uriașe cu frișcă... Totul e luminat, nu se mai simte nici urmă de economie și sărăcie. Până și iarba e mai verde și aerul mai limpede. Prima plecare ca emigrant nu o uită nimeni. Este ca o moarte și o naștere simultan. — Salut! Azi fac doi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
știi că, indiferent de munca pe care o fac, sunt cu fruntea sus. Sunt apreciată și iubită aici. Și nu mă iau după ce-mi spun adulții, pentru că, din păcate, nu mai am încredere în nimeni. Privesc însă cum se luminează ochii Chiarei când mă vede, cum îmi zâmbește Elena... Acum are patru ani și spune că suntem amiche per la pelle, adică prietene la cataramă. Chiara mai vorbește cu arborii ei, își pune mâinile la tâmple ca și cum s-ar concentra
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
prejurările cer răbdare, un răstimp de inacțiune, ea părăsește neîntârziat întreprinderea. Nu va fi niciodată preocupată sau interesată decât de lucrurile care cer o anumită formă de efort; științele cele mai abstracte sunt singurele care o atrag, nu pentru că îi luminează spiritul, ci pentru că i-l exersează. Nu tinereții îi putem atribui defectele sale; ele nu sunt efectul unor pasiuni: sufletul îi este insensibil, simțurile îi sunt rareori afectate, nimic, din cât se pare, n-ar trebui s-o împiedice de la
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
ar realiza, în fapt ca și în idee, alianța politicii cu filozofia. Concepția pe care și-o făcuse despre cauză și despre misiunea lui acționa, așadar, în el aproape ca o credință religioasă; ea îl însuflețea mereu, fără să-l lumineze totdeauna. Ca și credința religioasă, avea primejdiile ei ascunse. Îl făcea să acorde anumitor forme ale ideilor sale, anumitor mijloace de a le realiza, același preț, aceeași valoare, aceeași importanță ca și ideilor cu care le identifica, ceea ce este o
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
disperată dintre ideile care trebuiau statornicite și națiunea care trebuia să le primească. O națiune șubrezită prin excesul de civilizație, devenită vanitoasă și frivolă prin educația dată de spiritul arbitrar, și la care chiar luminile rămâneau sterpe, pentru că luminile doar luminează calea, dar nu dau oamenilor forța de a o străbate. Julie a fost o prietenă pătimașă a Revoluției, sau, pentru a vorbi mai exact, a ceea ce făgăduia Revoluția. Justețea spiritului ei o făcea în chip necesar o dușmancă implacabilă a
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
inevitabil, asupra căruia era de prisos să insiști. Pierderea copiilor, sfâșiindu-i inima, nu-i schimbase nimic din orientarea spiritului. Când simptome pe care le putea ușor recunoaște, pentru că le observase în cursul lungii maladii a ultimului ei fiu, o luminau subit asupra stării sale, chipul ei se umbrea; însă respingea această impresie; nu vorbea de ea decât ca să sugereze pe ocolite prietenilor să o ajute să o îndepărteze. În sfârșit, ceasul cel greu a sosit. De câteva zile, slăbiciunea ei
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
ar fi destul de insuficiente, din punctul de vedere al adevărului, dacă nu le-am adăuga contrapartida, ceea ce scria pentru el singur, când pleca de la ea, lucruri pe care multă lume le-a citit și, în sfârșit, dacă nu s-ar lumina totul prin explicațiile unui moralist, care nu se găsesc de obicei în pledoariile avocatului. Dar aceasta îmi amintește că, în privința acestui subiect, s-a deschis un proces jenant, și mă grăbesc să tac. Înainte de capitolul consacrat lui Benjamin Constant, ar
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
era profundă ca aceea a unui om care își petrecuse viața în comploturi, își găsea un ajutor deosebit în imobilitatea trăsăturilor și în insignifianța privirii: ochii lui erau lipsiți de stră lucire și opaci, cum sunt geamurile groase destinate să lumineze cabinele navelor, care lasă să treacă lumina, dar prin care nu se vede nimic. Foarte nepăsător la primejdii, avea curajul frumos și rece în zilele de criză și, în același timp, lucru destul de comun, era foarte șovăielnic în planurile sale
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
astfel: în ultimele luni de viață lumea l-a văzut pe „principe reluând cârma treburilor cu aceleași înzestrări care îi fuseseră admirate înainte“, ca și când ar fi scăpat de o vrajă rea. „După moartea lui - spune Saint-Simon - trecerea anilor i-a luminat încetul cu încetul pe cei care nu văzuseră și a făcut ca Domnul duce de Orléans să fie regretat de toți și să i se acorde în sfârșit dreptatea care i s-a datorat întotdeauna.“ -RÉMUSAT, CHARLES FRANÇOIS MARIE, conte
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cu o tragedie, alta la atitudinea tatii față de școală. Era iarna anului 1938-1939. Tata a venit cu sania cu boi, aranjată după tipic, să ne ia în vacanță. Am plecat din Bârlad pe întuneric. O noapte geroasă, senină, cu zăpada luminată de o lună plină. Tolăniți pe pături și perne, acoperiți cu plăpumi de lână și a sigurați de centurarea funiilor, curând am adormit cu toții buștean. Pe la miezul nopții și aproximativ pe la jumătatea distanței de casă, m-am trezit pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
și orarul. Am rămas îngrozit. Pentru a prinde trenul de Iași-Hârlău de la orele 5,20 ... ne-am trezit la orele 4,00 (încă în plină noapte) și am ajuns la Belcești ... centrul comunal, peste o oră și jumătate (când se lumina de ziuă). De aici până în satul Munteni ... cale de 7 km pe drum de țară, și de urcat la deal ... a trebuit să întindem pasul serios spre a ajunge în sat la presupusa oră a începerii programului școlar. Întrucât cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
nu le rezervă nimic. Hrana lor sunt eșecul și resemnarea. În lipsa aventurii, farmecul eroului Desperado, suspansul jurnalului lui, vin, cum zicea Ackroyd într-un interviu, din amestecul inteligenței cu sentimentul ("Mintea este suflet".) Inteligența amestecă incidentele. Sentimentul încetinește goana și luminează labirintul. Suspansul are ceva din ambele. Tehnica acestui suspans se bazează pe memoria lecturii. Lectura Desperado e în primul rând o lectură mnemotehnică. Citim fiecare pagină cu sentimentul că toate cuvintele ascund o cheie. Nu descifrarea, ci simpla lor memorare
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dezordine la suprafața textului. Devine mai important să verbalizăm odată cu eroul decât să trăim în umbra lui. Ceea ce nu înseamnă că nu trăim alături de el. Bagajul de trăire e mai bogat ca niciodată, nu mai are opreliști, toate ungherele sunt luminate cu reflectoare puternice. Nu dispar nici cronologia, nici afectul, nici eroii, cum se spune adesea. Nu dispare nimic, totul se intensifică și unghiul de acces la literar se mută, aș zice de la verbal la pre-verbal. Eroii sunt mai vii și
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]