KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...435 436 437 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

fotografie cu ea dând cep unui butoiaș de bere, Împreună cu un săritor de garduri. DOAMNA CONNAGE: Să mergem imediat s-o căutăm. (Ies. Intră ROSALIND cu GILLESPIE.) GILLESPIE: Rosalind, te mai Întreb o dată. Nu-ți pasă de mine nici cât negru sub unghie? (Intră avântat AMORY.) AMORY: Dansul meu. ROSALIND: Domnul Gillespie, domnul Blaine. GILLESPIE: Ne-am cunoscut cu domnul Blaine. Ești din Lake Geneva, nu? AMORY: Da. GILLESPIE (disperat): Am fost acolo. Este În... În... Middle West, nu? AMORY (acid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
eu, care credeam că relațiile dintre noi sunt... chiar... cordiale. Dădeați impresia unui om harnic... poate cu o oarecare Înclinație pentru texte fanteziste... — Pur și simplu m-am săturat, l-a Întrerupt bădăranul de Amory. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie dacă făina Harebell’s e mai bună ca altele. La drept vorbind, nici n-am gustat-o. Așa că m-am săturat să le-o recomand altora... O, știu că sunt cam cherchelit... Chipul domnului Barlow s-a solidificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
s-a putut uita atent la cea care se afla lângă el, pe căpița plină de apă, la trei metri deasupra pământului. Dar fata Își acoperise fața cu mâna, așa că n-a văzut decât o siluetă subțire, cu părul ud, negru, tuns scurt, și mâini mici, cu degetele mari curbate Înapoi, ca ale sale. - Stai jos, i-a propus ea amabilă când Întunericul i-a Înghițit iar. Dacă șezi vizavi de mine În gaura asta, poți beneficia de jumătate din haina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
niciodată nu fusese atât de aproape de vis. O poezie pe care o declamau iar și iar era Triumful timpului de Swinburne, iar cele patru versuri Îi răsunau după aceea În minte În nopțile fierbinți, când vedea licuricii dansând printre coloanele negre ale arborilor și auzea orăcăiala În surdină a cetelor de broaște. Pe urmă i se năzărea că Eleanor se Întrupează din noapte și se oprește lângă el și că-i aude vocea catifelată, cu ritmul ei de tobă Învelită În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
pe muchia stâncii, n-a răsunat de pași decât de câteva ori. Numai câte o baracă de negri, de un cenușiu argintat În clarul de lună vârstat de stânci, mai spărgea linia lungă a terenului gol. Dincolo se Întindea liziera neagră a pădurii, o glazură Închisă la culoare pe un tort de frișcă, iar drept În față - orizontul Înalt și clar conturat. Era mult mai frig - În așa măsură Încât frigul i-a Învăluit și le-a alungat din minte toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
mârțoagele bătrâne. Ființele omenești nu pot face tup-tup-tup fără să Înnebunească. Briza s-a Înăsprit. Eleanor s-a Învelit mai strâns În pelerină, dârdâind. - Ți-e foarte frig? a Întrebat-o Amory. - Nu. Mă gândesc la mine - la eul meu negru interior, la cel adevărat, cu onestitatea fundamentală care mă Împiedică să fiu o dezmățată totală, făcându-mă să-mi conștientizez păcatele. Călăreau pe lângă stâncă și Amory aruncă o privire În zare. Acolo unde peretele de piatră se Întâlnea cu șesul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață, aruncă aerul greu Vânturile pe care le știu, și furtuna, peste trupul meu. A fost cândva o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de peste drum; pe urmă Încă o sută s-au luminat și i-au umplut, dansând, câmpul vizual. Sub picioarele sale, un oberlicht verde, cu ramă de fier, a devenit galben; pe stradă, farurile taxiurilor proiectau dâre strălucitoare pe asfaltul deja negru. Nedorita ploaie de noiembrie șterpelise ultima oră a zilei, Împrejmuind-o cu acel gard străvechi - noaptea. Liniștii din cinematograful din spatele său i-a pus capăt un zgomot ciudat, ca de ruptură, urmat de răsunetul greu al mulțimii care se ridica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
demnă, mai maiestuoasă, problema sărăciei putea să devină Într-o zi chiar propria lui problemă, dar În prezent nu deștepta În el decât cel mai profund dezgust. A parcurs distanța până la Fifth Avenue, ferindu-se de umbrele cu amenințarea lor neagră și oarbă, și În față la Delmonico’s a făcut semn unui autobuz să oprească. Încheindu-și strâns haina pe corp, s-a urcat pe platformă, lăsându-se purtat, solitar, prin ploaia subțire și persistentă, cu agerimea reînviată, Înțepător, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
intrai, scările erau la stânga sau la dreapta? În orice caz, la 12 Univee erau drept Înainte și puțin la stânga, În spate. Ce râu murdar... vreau să cobor acolo și să văd dacă e chiar murdar - râurile franceze - toate cafenii sau negre, la fel ca fluviile din Sud. Douăzeci și patru de dolari Însemnau patru sute optzeci de gogoși. Putea să trăiască din ele trei luni și să doarmă În parc. Mă Întreb unde o fi Jill - Jill Bayne, Fayne, Sayne... ce dracu’... doare gâtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
bebeluș s-a trezit pe nepusă masă Într-o casă de peste drum și a slobozit un scâncet subțire În liniștea nopții. Iute ca fulgerul, a Întors capul, Întrebându-se cu un fior de teamă dacă nu cumva ceva din disperarea neagră căreia el Însuși Îi căzuse pradă provocase instaurarea Întunericului În sufletul minuscul al pruncului. S-a cutremurat. Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
sufletul minuscul al pruncului. S-a cutremurat. Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care se va strecura În dormitoare pe Întuneric și va stabili o neagră comuniune cu stafiile care șoptesc secrete sumbre nebunilor din continentul acela negru de pe Lună...? Amory a zâmbit ușor. - Te cufunzi prea tare În tine Însuți, a auzit pe cineva șoptind. Iar apoi: - Ieși În lume și lucrează ceva. - Nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
rău pentru copil. Însă el nu trebuie să fie proptit artificial cu bani, trimis la școlile alea particulare oribile tras târâș-grăpiș prin colegiu... La start, toți trebuie să fie egali. - Foarte bine, a zis omul cel mare, iar ochelarii lui negri n-au sugerat nici aprobare, nici dezaprobare. - În al doilea rând, aș introduce experimental patronarea de către guvern a tuturor industriilor. - Dar asta s-a dovedit a fi un fiasco. - Nu - doar o experiență nereușită. Dacă guvernul ar fi proprietarul, cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

urma ca pe un Sfânt Francisc al zilelor noastre. Tînărul încă mai avea dureri de cap după leșinul de la Palat. E drept că se cam înfometase în ultima vreme, exagerase cu postul, simțise nevoia să se curețe puțin de gândurile negre, de îndoiala care-l chinuia, și, de ce nu, chiar de povara misiunii cu care-l însărcinase Contesa. Individul ăsta scârbos... rewind: omul ăsta șters, care, absolut din întâmplare, îi salvase viața împingându-l din fața unui tramvai, individul... omul ăsta urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
în pământ. Impropriu spus pământ, de fapt căzuseră într-un nor cenușiu, pentru că visul Contesei avea loc, ca de fiecare dată, în Rai. - Horațiuuu! Horațiuuu! Vocea ei cristalină se lovi de harpa unui înger absent. Undeva, pe Pământ, un puști negru de la N.A.S.A. sări în sus de bucurie - primise în sfârșit semnul că Există. Bucuria negrului străbătu pământul ca o rețea fină de mătase, întunecând ochii lui Zelea, care arseră ușa odăiței în două puncte mici și pătrunseră direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
ca pe vremuri în curtea școlii, intrară discret: era timpul să fure mireasa. Nici nu se putea un moment mai bun: Mișu o ținea în brațe pe Marcela, care îi trăgea în cap lui Popa cu acuarela ei preferată, Biserica Neagră, pictată după un goblen, pentru că Marcela nu fusese în viața ei la Brașov. Cei patru tineri nu-l observară la început pe brunetul cu ochelari de soare care li se alăturase. O fi Titi, tocilarul, s-au gândit când l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
poezii lipsea. Nu-i nimic, o să cumpere ea altul, să nu fie Mișu dezamăgit. PASAJ RETRAS Vrăjitoarea Maria, am apărut la Teo în direct și dezleg de farmece, impotență, fac legături cu persoana iubită, lucrez cu argint viu și cocoș negru. Mișule, ai un mare viitor, deșteptarea României. Vino să prezic cum și când. Descântec de putere și celebritate. FINAL PASAJ RETRAS Celebritatea lui Mișu începuse s-o cam obosească pe Mariana. O luase o durere teribilă de cap și simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
numai al ei. Mariana murea încet și nu știau asta decât ea și Mișu. Își ridică încet bluzița. Abdomenul ei plat se unduia, intuind o maternitate dinainte pierdută. Linia sânilor tresălta sub sutienul roșu și părul ei mătăsos cu rădăcini negre îi îmbrățisa umerii încă vii. Mariana dansa încet și murea încet și în acele minute doamna Popa și doamna doctor își regretară tinerețea. Nea Ovidiu își regretă bărbăția. Mișu își regretă întreaga ticăloșie. Agenții regretară că i-au cedat misiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Ea însăși fusese o autodidactă, iar fuga ei de lume era mai degrabă rezultatul mizantropiei și al fricii. Și iată, acum, și puțin masochism. Și în fond, la ce bun să trăiești? Contesa văzu în oglindă un colț din veșmântul negru al Maicii Tereza. Fugi la geam: doar o ușoară mlădiere a tufelor de trandafiri. I se păruse. Dar această părere îi aduse aminte Contesei de drumul pe care o pornise, de responsabilitatea pe care o avea față de acest suflet, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
nu știa cum arătase Maica Tereza în tinerețe, ci pentru că asta, într-adevăr, nu conta. * Mariana murea încet de rușine, refuzând să mănânce. Lângă ea, doamna doctor îi făcea concurență serioasă soțului ei: - Fugi deochi/ Dintre ochi/ Că te-ajunge-o vacă neagră,/ Cu coarnele să te spargă,/ Să te-azvârle peste mare,/ În pustiu, în depărtare,/ Acolo să pieri,/ Ca ziua de ieri,/ Ca roua de floare,/ Ca spuma de soare,/ Iar capul cel deocheat/ Să rămâie luminat și curat/ De boală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
înfometeze, să se înseteze, să se crucifice, să se arunce de la balcon, să se spânzure, să-și muște venele, să strănute fără să închidă ochii, să-și țină răsuflarea, să se învârtă până amețeste și cade cu capul de marmura neagră, să bea pe nerăsuflate doi litri de vodcă, să meargă în Ferentari, să lase gazul aprins, să adoarmă în cadă, să-și cumpere un pistol, să plece în Irak, să meargă la dresură de lei când e la ciclu, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
radă! Era 1 iunie, ziua copiilor de aici și mai ales de acasă, ziua copiilor lui care în loc de artificii auzeau împușcături, care în loc de grătar miroseau cauciucuri arse, care în loc de un agent al siguranței ușor obosit erau speriați de criminali adevărați, negri și transpirați, care în loc de tată aveau un agent disperat care se deghiza în Maica Tereza ca să obțină o informație banală de la un suspect inofensiv. Smith știa foarte bine unde e Palatul Contesei, doar el îi dusese acolo pe Popa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

scenotehnică sofisticată, cascadori, efecte speciale, ce mai, era un fel superproducție. Costumele erau interesante. Piele multă, lucruri de bună calitate. Eu jucam un oarecare, dar care avea un monolog scurt și dramatic la față de scenă; îmi plăcea, aveam un costum negru de stofă, cizme lungi de piele, arătam și eu a om și spuneam vorbele cu patos, cred că cineva a și scris câteva cuvinte despre asta - vă imaginați ce mândru am fost. Curios, nu-mi amintesc cum a murit spectacolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
dar era tare frumos. Ce îmi plăcea însă cel mai mult era bazinul cu apă. Acolo, atmosferă de film de groază. Tavanul era jos, ne aplecam ca să intrăm, era un fel de balustradă și, dincolo de ea, apa. O apă mare, neagră, oarecum mirositoare. De undeva venea un zgomot înnăbușit de motor, apa neclintită părea de smoală. Îmi aduc aminte că m-am gândit la apa din bazinul nostru când am văzut secvența din Cassanova cu gondola care plutea pe apa lagunei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]