11,679 matches
-
ar fi astfel, însă, fie ea figurativă sau abstractă, este o punte, un mijloc, un mod de a comunica între două suflete al celui care are ceva „de spus“ către cineva care vrea „să asculte“. Ai pus degetul, prietene, pe rana cea mai dureroasă a vremii pe care o străbatem. Îți mulțumesc încă o dată că nu ai pierdut ocazia să spui răspicat acest adevăr, neplăcut pentru mulți, într-o epocă de derută pustiitoare. Îmi place și cum scrii. Simplu, inspirat și
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
proverbele care arată că nu numai răul Înfăptuit, dar nici cel doar plănuit nu rămâne nepedepsit: „Sabia ucigașului rămâne fără stăpân”; „Rău faci, rău găsești/primești” etc.) „Un om care se gândește să se răzbune Își ține deschisă propria sa rană, care altfel s-ar vindeca și s-ar Închide.” (Fr. Bacon) Sămânța pe care a văzut-o cioara nu Încolțește. (La fel și În cazul unor inițiative sau proiecte: dacă sunt Întâmpinate cu neîncredere sau invidie, n-au sorți de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care-l face fericit.” (R. Descartes) Ultimul regret nu folosește la nimic. (Să regretăm atât timp cât se mai poate face ceva.) „Spre a dobândi pacea lăuntrică, trebuie să ajungem, prin căință, dincolo de căință: la a ne ierta.” (N. Steinhardt) Erou fără răni nu există. (Marile Împliniri cer sacrificii pe măsură.) „Înnoirea sufletului omenesc nu se face decât cu durere.” (M. Sadoveanu) Împrumutul se duce râzând și vine plângând. Pentru că este vorba de două procese psihice total diferite, care nu Întotdeauna sunt exprimate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acea faptă. Μ Faptul că unii caută să controleze Întotdeauna un dialog și să-și impună punctul de vedere, iar alții să creeze doar o stare de spirit reprezintă fie o chestiune de educație, fie una de structură sufletească. Μ Rănile morale pe care le provocăm, voit sau neintenționat, altuia nu se Închid precum cele fizice, dar pot fi bandajate/alinate prin scuze și regrete sincere. Μ Cât de ipocriți putem fi! Ne place să mustrăm pe altul, Înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Gestul copilului este identic cu impulsul natural al samariteanului din parabola biblică de a nu putea trece nesimțitor - ca, din nefericire, mulți alții - pe lângă semenul Întâlnit În cale și aflat În mare suferință: ridicându-l de jos, „i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
proiectului imaginat. Μ Puterile transformatoare ale „extazului”, mai ales ale celui mistic, sunt greu de Înțeles, fiind relativ frecvente relatările despre oameni care, sub influența lui, au realizat cunoscutele suferințe fizice ale lui Iisus pe cruce: cicatrice sângerânde În palme; răni pe frunte, asemănătoare celor produse de o coroană de spini; vânătăi pe trup, identice celor produse de bătăile cu varga etc. De asemenea, sunt relatări despre oameni al căror trup, În cursul extazului, devine inert, insensibil, astfel că e de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
absurde, prea dure, pentru poetă, cu reprecusiuni chiar asupra desfășurării biografiei interioare a sa, care este, de fapt, o permanentă căutare. Traiectoria poetică a Anei Blandiana aflată într-o permanentă evoluție interioară, spirituală și intelectuală este în strânsă legătură cu rănile provocate de ideologia vremii. Aflându-se într-o continuă căutare de resurse interioare, cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, ea devine, odată cu trecerea timpului, mai matură. Țipătul entuziast de la început devine tăcere, iar tăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug./ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug./ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv ("Leagă-mi urechile cu foșnet de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de sânge care ne leagă pe noi/ Ca o taină curată./ Tu apleacă-te doar și, copilărește,/ Sărutându-mă pe gură, tată". (Numai iubirea) Totuși, erotismul se degradează sub influența cuvântului care ucide: "Te chem,/ Dar violent ca dintr-o rană,/ Cerneala izvorăște între noi./ Mă mai cunoși, mă mai aștepți,/ Mă mai îngădui înapoi,/ Mă mai primești din vânătul noroi?/ Mai vii/ Peste câmpii albastre,/ Mări pustii,/ Înlăcrimat și mut/ Ca să îți poți întinde/ O gură tremurată spre sărut/ Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un spațiu prielnic manifestării iubirii. Dialogul cu celălalt, devenit monolog prin lipsa răspunsului, capătă conotații onirice. Repetiția semiadverbului mai, plasată în numeroase interogații retorice, capătă un puternic efect stilistic, iar încercarea femininului de a reface cuplul, precum și de a tămădui răni, devine sisifică. Spațiul idilic este reconstruit dintr-o perspectivă nouă, aproape sumbră, în care elemente romantice semnificative iau o întorsătură de 180 de grade devenind segmente ale terorii și ale morții. Sângele se preschimbă în cerneală, pământul ca element fertil
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug/ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă cu clipă, o lună". (Elegie) Ruptura de copilărie echivalează cu ruptura de natură, dovadă a suprapunerii inițiale perfecte între cele două elemente, când timpul și spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug/ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă cu clipă, o lună". (Elegie) Ruptura de copilărie echivalează cu ruptura de natură, dovadă a suprapunerii inițiale perfecte între cele două elemente, când timpul și spațiul erau totuna. Deconstrucția propriului canon se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
despre necuvintele instaurate de Nichita Stănescu și continuate, apoi, de către toți neomoderniștii. Un nou limbaj, în care oricine poate vorbi omenește, plantele, arborii, pomii fructiferi, animalele,toate acestea, mai puțin, omul. Lui îi lipsesc cuvintele. "Sunt bolnav. Mă doare o rană / călcată-n copite de cai fugind./ Invizibilul organ,/ cel fără nume fiind / neauzul, nevăzul / nemirosul, negustul, nepipăitul / cel dintre ochi și timpan,/ cel dintre deget și limbă, -/ cu seara mi-a dispărut simultan./ Vine vederea, mai intâi, apoi pauză,/ nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
între viață și moarte, între leagăn și mormânt, care poate fi anulat doar prin trasarea "unui cerc protector în jurul lucrurilor care contează, ca soluție împotriva durerii și a sufletului fiind promovată uitarea, îndepărtarea de trecut"137: "Orice urmă-i o rană,/ Nu-ntoarce capul/ Și nu zgândări cu privirea/ Amprentele inflamate/ Pe care le-ai lăsat pe obiecte/ Și plăgile, sângerând cu nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiind promovată uitarea, îndepărtarea de trecut"137: "Orice urmă-i o rană,/ Nu-ntoarce capul/ Și nu zgândări cu privirea/ Amprentele inflamate/ Pe care le-ai lăsat pe obiecte/ Și plăgile, sângerând cu nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să se răsucească/ Avid de suferință/ În trecut./ Treci înainte/ Îmbălsămat în uitare,/ Golit de-amintiri ca un mort/ De putrezitele lui măruntaie". (Orice urmă) Din nou, căutarea, în volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
s-ar putea spune că varietatea câmpurilor lexicale implicate în acest text contribuie, de fapt, ca un înveliș pentru suflet miezul realității interioare, care contează cu adevărat. Deși banale, vocabulele în mare parte nominale sunt ele însele metafore subversive pentru rănile provocate de comunism. Viața, devenită ea însăși o închisoare comunistă, printre ale cărei zăbrele era greu de pătruns, capătă, astfel, dublă conotație: propaganda forțată, cuprinzând inclusiv cenzura, precum și toate celelalte forme de persecuție, și realitatea de dincolo de ideologie, care este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realitate, construită pe sudoarea celei dintâi, ar fi fost singura șansă de supraviețuire pentru sufletul ei sensibil de poet. E, de altfel, drumul oricărui om de cultură cu atât mai mult a unuia obligat să supraviețuiască într-o epocă de răni de toate tipurile care pornește pe calea asumării riscului de a-și jertfi viața pentru binele civic. Poezia capătă, în consecință, o valoare etică, alături de cea estetică, poetul nefiind doar un deținător al frumosului artistic, ci și un purtător al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se așeze în locul gol un zeu,// ori, pe șosele, s-apară în asfalt o groapă,/ ca să se așeze în ea un zeu.// O, nu te tăia la mână sau la picior,/ din greșeală sau dinadins.// De îndata vor pune în rană un zeu,/ ca peste tot, ca pretutindeni,/ vor așeza acolo un zeu / ca să ne-nchinăm lui, pentru ca el / apără tot ceea ce se desparte de sine.// Ai grijă, luptătorule, nu-ți pierde / ochiul,/ pentru că vor aduce și-ți vor așeza / în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Părerea autorului După lectura artistică, făcută de către actori ai Teatrului "Odeon" din București, după publicarea în revista "Teatrul" și după montarea pe scena Teatrului Național din Iași a piesei "Calul verde", critica de specialitate a evitat, din prudență, să arate rănile pe care trebuia pus degetul... Astfel, s-a spus că în această piesă e vorba despre criza cuplului, despre erodarea cuplului, despre evadarea personajelor din realitatea obiectivă și mutarea lor într-o meta-realitate. Și aș putea spune că aceste ipoteze
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu știu dacă nu te iubesc. Mina: Atunci de ce nu ne despărțim? Ilie: Nu am putere... Și nici nu știu dacă e necesar. Mina: (puțin enervată) Bine, dar tu nu ai nici un răspuns clar. Ilie: Aici ai pus degetul pe rană. N-am nici un răspuns clar. Dar tu ai? Mina: (pauză mare) Nu știu. Ilie: (aproape bucuros) Vezi? Nu știi! Nici tu nu știi dacă ai vreun răspuns clar! Eu măcar știu precis că n-am. (rîde) Sînt în avantaj! Mina
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bună) Mina, de cîte ori vin în casa asta parcă mi se pune o gheară în stomac. Am o stare de frică. De nesiguranță... zău, nu știu de ce! Mina: (după un timp) De ce vrei tu neapărat să pui degetul pe rană... Vera: Cineva trebuie să pună. Și eu sînt sora ta, nu? Deci e o rană. Mina: Mai multe. Mai multe decît ai avea tu degete să pui... Vera: Și-atunci? Mina: Și-atunci mai bine să tăcem. Avem destule de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în stomac. Am o stare de frică. De nesiguranță... zău, nu știu de ce! Mina: (după un timp) De ce vrei tu neapărat să pui degetul pe rană... Vera: Cineva trebuie să pună. Și eu sînt sora ta, nu? Deci e o rană. Mina: Mai multe. Mai multe decît ai avea tu degete să pui... Vera: Și-atunci? Mina: Și-atunci mai bine să tăcem. Avem destule de făcut. Zău, Vera, n-am putere să înțeleg ce-i cu mine... Dar îmi revin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu voi aici, în casa asta? Ce drame puteți voi trăi? Că de iubit, nu vă iubiți. De-nșelat, nu vă-nșelați, de urît nu vă urîți, în sărăcie nu trăiți, bolnavi nu sînteți. Mina: Acum abia ai pus degetul pe rană, poate fără să vrei. Vera: Ba chiar am vrut. Mina: Totuși, tu înțelegi lucrurile simplu. Și le judeci simplu. Vera: Ei, da, așa-i! Le judec simplu. Și ce-i cu asta? Unde greșesc? Mina: Ce-ai spus tu e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dus o viață plină de prefăcătorie și de rușine... Da... da..., mi se sfîșie inima de remușcări... Probabil că și tu suferi de remușcări. Irina: Da. Mihai: O, biata fată! Ca să vezi! Da' atunci înseamnă că ești toată plină de rănile remușcării! Păi cine altul ar putea suferi mai mult ca tine, care, de cînd te știi, ai făcut ce-ai vrut, ai avut ce-ai vrut, într-o casă în care mai miroase încă a sudoarea capului meu chinuit și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]