12,814 matches
-
și s-au purtat discuții cu persoanele care au participat activ în zilele revoluției din 1989. La Brașov, IRRD în colaborare cu Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu “, a organizat o întâlnire cu publicul brașovean și organizațiile de revoluționari din acest oraș și au avut loc dezbateri privind Revoluția Română din Decembrie 1989 în localitățile respective. Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluție, la Casa Titulescu a avut loc o întâlnire colocvială a Colegiului Național cu ambasadorii
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 () [Corola-website/Science/308314_a_309643]
-
26 de ore, cu lideri și participanți la Revoluția Română din Timișoara, București, Cluj, Brașov. A fost întocmită Fișa standard de interviu, pe criterii ale metodologiei științifice moderne, care a fost distribuită în circa 300 de exemplare la asociațiile de revoluționari din țară. S-au primit și s-a răspuns la peste 340 de scrisori vizând probleme ale revoluționarilor în relație cu SSPR (solicitări de documente, fotografii și înscrisuri din Arhiva IRRD, completări la dosarele pentru preschimbarea certificatelor de revoluționar) și
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 () [Corola-website/Science/308314_a_309643]
-
de revoluționari din țară. S-au primit și s-a răspuns la peste 340 de scrisori vizând probleme ale revoluționarilor în relație cu SSPR (solicitări de documente, fotografii și înscrisuri din Arhiva IRRD, completări la dosarele pentru preschimbarea certificatelor de revoluționar) și ale cetățenilor care doresc să contribuie cu date și fapte la aflarea adevărului despre Revoluție sau care vor să cunoască amănunte din desfășurarea evenimentelor. Au vizitat Institutul și s-au documentat în Arhiva IRRD sau în relație directă cu
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 () [Corola-website/Science/308314_a_309643]
-
adevărului și idealurilor Revoluției Române, IRRD a acordat: IRRD a acordat Diploma de Onoare pe anul 2011 următoarelor persoane participante la Revoluția Română din Decembrie 1989 : A fost acordată o diplomă de onoare In memoriam Ioan Monoran, precum și unor asociații revoluționare: Primăriile din Constanța, Craiova și Caransebeș, declarate orașe-martir în 2011, au primit o diplomă din partea IRRD pentru curajul dovedit de cetățenii acestor municipii în timpul desfășurării Revoluției Române din Decembrie 1989 În conformitate cu Legea nr. 556/2004, articolul 3, punctul 2 (b
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 () [Corola-website/Science/308314_a_309643]
-
confuziile cu tobele Broadcaster, produse de către Gretsch, firma, de altfel, achiziționată de către Fender în anul 2002), a fost prima chitară electrică stil Spaniol, cu corp solid fabricată pe scara industrială. Curând după aceea, Fender a lansat în 1951 chitara bass revoluționară "Precision Bass"®, aceasta fiind prima chitară bass electrică construită vreodată. Iar în 1954 Leo Fender a lansat venerabila chitară electrică "Stratocaster"®. Aceste două chitare, Telecaster și Stratocaster - cărora li se adaugă chitarele dezvoltate de către Les Paul - sunt considerate că au
Fender () [Corola-website/Science/308415_a_309744]
-
selectorul cu trei poziții, puntea reglabilă cu trei bolțuri pentru ajustarea înălțimii și lungimii scalei, sunt elemente dezvoltate de către Leo Fender care și-au dovedit valoarea și fiabilitate, regăsindu-se și astăzi, aproape neschimbate, montate pe chitarele produse până în prezent. Revoluționar s-a dovedit a fi și design-ul primei chitare bass, "Precision Bass". Leo Fender a făcut trecerea de la design-ul pentru poziția verticală a unui bass tradițional; la idea unei chitare bass atârnată pe umăr, considerând această poziție mult
Fender () [Corola-website/Science/308415_a_309744]
-
deosebite, de sărbătoare. Un sistem de împărțire a anului similar cu cel folosit în Egiptul antic a fost folosit și în Franța între 1793 și 1805, fiind propus de Gaspard Monge și adoptat de republicanii plini de zel pentru schimbări revoluționare. În timpul Roma Antică era folosit un ciclu de opt zile, odată la opt zile existând o "zi de piață" - adică acea zi în care agricultorii își aduceau marfa în piețele din orașele romane. Alte experimente cu privire la un ciclu cronologic care
Săptămână () [Corola-website/Science/308454_a_309783]
-
control parțial asupra țării. Totuși, situația a început să se schimbe în deceniul al treilea, China a început să se întărească și s-a dovedit tot mai dornică să reziste presiunilor japoneze. În 1927, generalisimul Chiang Kai-shek și Armata Națională Revoluționară a Kuomintangului (KMT) au organizat Expediția nordestică. Chiang a reușit să învingă dictatorii militari din sudul și centrul țării și a început procesul de supunere a seniorilor războiului din nordul Chinei. Temându-se că dictatorul militar din Manciuria, Zhang Xueliang
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
valuri în afara comunității hardcore"" (Kurland 1) ""Sunny Day Real Estate a dat "startul" pentru frenezia emo cu Diary"" (Cohen 1). Vocea în falsetto puernic a lui Jeremy Egnik, cu vastele sale schimbări dinamice și versuri eu profunzime, a tipizat sunetul revoluționar al lui "Sunny Day Real Estate". Influența lor asupra comunității emo a fost imensă, dacă se are în vedere că nu au fost titrați, dând doar un interviu și neavând vreun spectacol în California. În 1995, înaintea lansării celui de-
Emo () [Corola-website/Science/308461_a_309790]
-
descoperă în cunoscutul text politic structuri de expresie literară, care îl apropie de marea retorică europeană a anului 1848, exemplul de referință fiind [[Felicité Lamennais]]. Istoriografia momentului este la fel de tributară prozei romantice, fapt demonstrat în lucrarea monografică cu titlul "Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian". [[Mircea Zaciu]] a caracterizat discursul epistolar din "Corespondența lui Alexandru Papiu Ilarian", publicată de C. împreună cu [[Iosif Pervain]], drept un câmp de manifestare a “marilor patimi romantice”, precursoare de expresie literară. A reeditat sau editat
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
obiectul unei ediții masive realizate în 1980. I. Volume independente. "Corespondența lui Alexandru Papiu Ilarian", I-II, Editura Dacia, Cluj, 1972 (coautor Iosif Pervain); "Alexandru Papiu Ilarian și Academia Română", Cluj, 1973; "Chipuri din hronicul neamului", Editura Albatros, București, 1977; "Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian", Editura Politică, București, 1983 (ed. a 2-a, Editura România Press, București, 2002); "Figuri de cărturari", Editura Albatros, București, 1987; "Naționalismul modern", Cluj-Napoca, 1996; "Memoriale 100", Cluj-Napoca, 1998; 1848. "Blajul și amintirea Revoluției", volum coordonat
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
idem, "Eroii noștri", în “Flacăra”, 1978, nr.50, p. 17; Ion Buzași, "Chipuri de cărturari", în “România literară”, 1987, nr.38, p. 9; Georgeta Antonescu, "Nicolae Pauleti. Scrieri", în “Manuscriptum”, 1982, nr.1, p. 185-187; Al.Zub, "Ioan Chindriș, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, București, Ed. Politică, 1983, 206 p.", în “Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie « A.D.Xenopol» din Iași”, 1984, p. 654; Gh. Platon, "Ioan Chindriș, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, Edit. Politică, București, 1983
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
nr.1, p. 185-187; Al.Zub, "Ioan Chindriș, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, București, Ed. Politică, 1983, 206 p.", în “Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie « A.D.Xenopol» din Iași”, 1984, p. 654; Gh. Platon, "Ioan Chindriș, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, Edit. Politică, București, 1983, 203 p. (181 text + cronologie și bibliografie)", în „Analele Universității « Al. I. Cuza» din Iași”, 1984, p. 89-90. Cristian Colceriu, Elite Clujene Contemporane, Academia Romana, Centrul de Studii Transilvane, Editura Clear Vision
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
Dr. rer. oec. (Izrail Lazarevici Gelfand, rus. Израиль Лазаревич Гельфанд) (n. 27 august 1867 in Berezina-d. 12 decembrie 1924 in Berlin ); a fost un revoluționar menșevic în Rusia și socialist în Germania. A coordonat, în cooperare cu autoritățile Germaniei, călătoria din 1917 a lui Lenin, într-un vagon de cale ferată plumbuit, din Germania în Rusia. Ideologul socialist Parvus, care a organizat mai târziu politica
Alexander Parvus () [Corola-website/Science/307441_a_308770]
-
1917, conceptul "revoluției permanente ", ce prevedea între altele: , cu numele real "Israel Lazarevici Helphand" (fonetic: "Helfand" sau "Ghelfand", probabil "Geldpfand"), s-a născut într-un cartier evreiesc din Minsk, Belarus. A locuit însă în Odessa unde și-a început activitatea revoluționară la vârsta de 16 ani. În 1866 s-a refugiat în Elveția, unde l-a cunoscut pe Plehanov, care l-a determinat să studieze marxismul. A urmat cursuri universitare în științele economice la Basel, între anii 1887-1891. Teza de doctorat
Alexander Parvus () [Corola-website/Science/307441_a_308770]
-
Zeit" ("Timpul nou") sub pseudonimul Alexander Parvus. Activitatea publicistică a continuat-o la Leipzig, unde a publicat critica lui Engels a luptei pe baricade a maselor populare. Parvus s-a ocupat și de problema organizării grevelor, devenind unul dintre liderii revoluționari zeloși. A publicat și în presa rusă de extremă stângă. După ce l-a cunoscut pe Troțki, autoritățile Germaniei l-au declarat pe Parvus persoană indezirabilă. După 1900, a făcut cunoștință la München cu Lenin, iar în 1905 a participat, împreună cu
Alexander Parvus () [Corola-website/Science/307441_a_308770]
-
de căpitan-comandor. În anul 1905, căpitan-comandorul Constantin Bălescu este numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare și al crucișătorului "Elisabeta", în această calitate reușind să rezolve în mod diplomatic și prin respectarea codului internațional privind extrădarea, cazul marinarilor revoluționari ruși de pe cuirasatul "Kneaz Potemkin", care a ancorat în portul Constanța, în vara acelui an. În anul 1907 este înaintat la gradul de comandor, după care s-a aflat succesiv la comanda Arsenalului Marinei și a Diviziei de Dunăre, până în
Constantin Bălescu () [Corola-website/Science/307467_a_308796]
-
unchi Rakovski. Studiile liceale tânărul Krăstio Rakovski le-a făcut în noul regat liber bulgar, la Varna și Gabrovo. Nonconformist, a fost în două rânduri - în 1886 și în 1890 - eliminat din școală din cauza amestecului său în tulburări și activități revoluționare. Sub influența lui Evtim Dabev (1864-1946), a fost câștigat în 1889 de ideile marxiste și a colaborat cu Dabev la traducerea și editarea în Bulgaria a unor lucrări ale lui Karl Marx și Friedrich Engels. La 17 ani, împreună cu Sava
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
Românesc, al Flotei Mării Negre și al districtului militar Odessa) cu sediul la Odessa, Rakovski a luat parte la organizarea unei încercări de puci comunist la Iași contra regelui Ferdinand I al României și a unor acțiuni militare ale unor unități revoluționare bolșevice (formate, între altele, din foști prizonieri și dezertori din rândurile armatei române) contra României. Aceste atacuri însă au fost oprite temporar după un armistițiu semnat la 23 februarie 1918 cu noul prim ministru al României, generalul Alexandru Averescu și
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
o politică mai conciliantă față de aspirațiile naționale și economice ale ucrainenilor. A început să susțină „ucrainizarea” - dând prioritate folosirii limbii ucrainene în locul celei ruse, a cooptat în partidul comunist pe „borobviști”, fracțiune comunistă autonomistă înființată de militanți din stânga Partidului Socialist Revoluționar ucrainean, a încurajat comerțul exterior separat al Ucrainei cu alte state, permițând încheierea de acorduri comerciale cu acestea, etc. În acest timp, regimul comunist, prin loviturile date de unitățile lui Mihail Frunze gărzilor albe, naționaliste (forțele Directoratului) și mahnoviste a
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
a scrisorilor de acreditare în fața președintelui Gaston Doumergue a fost amânată cu 50 zile din cauza refuzului lui Rakovski de a accepta hotărârea franceză de a nu se intona imnul de stat al Uniunii Sovietice care era în vremea aceea cântecul revoluționar Internaționala. În cele din urmă autoritățile franceze au consimțit ca o formație de goarne să îngâne o melodie oarecum asemănătoare cu problematicul imn. Confruntat cu cererile creditorilor Rusiei și cu ostilitatea din multe cercuri politice față de persoana sa (Briand, Poincaré
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
27 martie 1785 - 8 iunie 1795), fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, considerat de regaliști ca fiind rege al Franței de la moartea tatălui său din 1793. După moartea acestuia, micul Louis Charles a fost smuls de către revoluționari din grija mamei și pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar bețiv, temnicer al închisorii Temple. Acesta era unul din cei mai exaltați iacobini, recomandat pentru această slujbă de către înșiși liderii revoluției, Marat și Robespierre. Misiunea sa era să
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]
-
un pantofar bețiv, temnicer al închisorii Temple. Acesta era unul din cei mai exaltați iacobini, recomandat pentru această slujbă de către înșiși liderii revoluției, Marat și Robespierre. Misiunea sa era să-l transforme pe micul Capet (nume dat in derâdere de către revoluționari familiei regale, care nu purta nume de familie, după acela al primului rege din dinastia omonimă) într-un bun cetățean al noii republici, să-l dezbare de prejudecățile trecutului regal. Drept urmare, Simon a inițiat reeducarea micului prizonier. Mai întâi l-
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]
-
că s-a culcat cu ea. A fost pus să repete aceste lucruri în fața mamei și a mătușii sale. Mărturia lui, în lipsa oricăror altor probe, a fost folosită pentru condamnarea la moarte a mamei sale, în procesul intentat acesteia de către revoluționari. La 16 octombrie 1793, regina Maria Antoaneta a fost ghilotinată. Izolat complet singur într-o celulă secretă timp de 6 luni, după rechemarea lui Simon la municipalitate în ianuarie 1794, fiul ei, micul Ludovic al XVII-lea, cum îl numeau
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]
-
a aparținut unui copil al reginei Maria Antoaneta, punând, astfel, capăt speculațiilor celor care cred că Ludovic al XVII-lea ar fi fost eliberat pe ascuns și că descendenții săi sunt pretendenții legitimi la tronul Franței. Corpul său, îngropat de revoluționari în groapa comună de la cimitirul Sainte-Marguerite din Paris, alături de atâtea altele ale victimelor Revoluției franceze, nu a mai putut fi identificat ulterior. Unii văd în reeducarea micului Ludovic al XVII-lea prima încercare de reeducare în stil comunist, asemănătoare Experimentului
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]