11,273 matches
-
Frank Miller din "300" este reprezentată dintr-o perspectivă subiectivă. Folosind darul de povestitor al lui Dilios, el a introdus astfel elemente fanteziste în film, explicând că: Două luni de pregătire ante-producție au fost necesare pentru a crea sute de scuturi, sulițe și săbii, multe fiind reutilizări ale echipamentelor din recuzita filmelor "Troia" și "Alexandru". Creaturile au fost rodul imaginației lui Jordu Schell iar în acest scop au fost creați un lup și 13 cai "animatronici". Actorii s-au antrenat alături de
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
a fost o sinteză a artei de luptă cu diverse arme având la bază artele marțiale filipineze. Acestea pot fi remarcate în scenele de luptă cu sabia și în tehnicile Arnis/Kali/Eskrima reliefate în scenele de utilizare ofensivă a scuturilor. Paul Cartledge, profesor de istorie greacă la Universitatea Cambridge, a consiliat producătorii în modul de pronunție al numelor în greaca veche afirmând că s-a dat o bună utilizare muncii sale de cercetare asupra Spartei. El laudă filmul pentru portretizarea
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
de rețeaua pusă de oameni în jurul Corrinului, să atace Salusa Secundus și Rossak. Aceste atacuri au efecte limitate, dar le reamintesc oamenilor de amenințarea mașinilor. După victoria asupra titanilor, Vorian Atreides convinge Liga să atace Corrinul. Înfruntând roboții care folosesc scuturi umane și incapabilă să utilizeze armele tactice principale din cauza trădării lui Abulurd Harkkonen, armata omenirii atacă planeta. Pentru aceasta, folosește arme atomice care să creeze breșe în apărarea roboților și trimite la sol mercenari de pe Ginaz care îl distrug pe
Dune: Bătălia Corrinului () [Corola-website/Science/320730_a_322059]
-
Armata Umanității. Împreună, ei jură să câștige războiul împotriva mașinilor gânditoare și, odată îndeplinită această misiune, să reabiliteze amintirea lui Xavier Harkonnen. Relația lor va cunoaște o cotitură dramatică în timpul Bătăliei Corrinului, în momentul în care armata e pusă în fața scutului uman. Erasmus a aranjat ca un cargou conținând două milioane de scalvi umani să fie plasat în spațiu și să explodeze în cazul că flota umană avansează. Vorian crede că acest sacrificiu uman este o pierdere necesară, în timp ce Abulurd este de
Dune: Bătălia Corrinului () [Corola-website/Science/320730_a_322059]
-
consemnarea lui în cabină. Într-o ultimă încercare de a salva sclavii, Abulurd dezactivează armele întregii flote, făcând atacul Corrinului mai dificil și mai periculos și ducând la mult mau multe victime. Fără știrea celor doi, robotul Erasmus dezactivase programarea scutului uman, gest care îl pune pe Abulurd într-o postură și mai nefavorabilă. În urma victoriei, Abulurd este concediat din armată și făcut laș de către Vorian (așa cum bunicul său, Xavier, fusese făcut trădător) și izgonit din Ligă. Vorian refuză să mai
Dune: Bătălia Corrinului () [Corola-website/Science/320730_a_322059]
-
epoca romană nu este credibilă, dar, cum unele din orașele romane au rămas neexcavate, este posibil ca o asemenea așezare să fie încă nedescoperită. În preistorie, Londra a fost mai mult o zonă rurală cu așezări răslețe. Obiecte scumpe ca scutul de la Battersea, găsit în râul Tamisa în apropiere de Chelsea, sugerează că zona a fost importantă; este posibil ca așezări importante să fi fost la Egham și Brentford și a fost un castru la Uppall, dar nici un oraș nu a
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
telepatică interesată de activitățile umane, poate comunica prin intermediul afinității cu edeniștii. Corpul lor are secțiune ovală, cu o lungime de nouă metri și o lățime de trei, opt picioare groase, elefantine, două brațe tentaculare și un cap de forma unui scut cu doi ochi și șase orificii respiratorii. Specie nomadă cu dezvoltare lentă originară de pe Mastrit-PJ, adusă la sclavie de agrsesivii Tyrathca pentru tehnologia pe care era capabilă s-o creeze. A construit navele cu care Tyrathca s-a răspândit în
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
unul dintre puținele romane ale lui Heinlein scrise astfel.. Romanul începe în momentul îmbarcării lui Rico pe o corvetă a Infanteriei Mobile care atacă o planetă aliată cu arahnoizii. Raiudul - una dintre puținele lupte prezentate pe larg în roman - este scut: plutonul aterizează pe planetă, distruge țintele și se retrage, suferind o singură pierdere. Povestea sare apoi în trecut, relatând absolvirea lui Rico, decizia de a se înrola în ciuda opoziției tatălui, secvențe din cursul de istorie și filozofie morală la care
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia, probabil de către coloniștii veniți din Grecia. Primul autor care a folosit termenul de ,falangă”(,φαλαγξ”) este Homer. Numele hopliților era derivat de la ,hoplon”, scutul circular pe care-l aveau, cu un diametru de aproximativ 90 de centimetri. Acesta era confecționat din lemn și acoperit cu o foaie de bronz. Aceste scuturi erau legate cu o curea de cotul stâng și ținute de mâner.Principala
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
folosit termenul de ,falangă”(,φαλαγξ”) este Homer. Numele hopliților era derivat de la ,hoplon”, scutul circular pe care-l aveau, cu un diametru de aproximativ 90 de centimetri. Acesta era confecționat din lemn și acoperit cu o foaie de bronz. Aceste scuturi erau legate cu o curea de cotul stâng și ținute de mâner.Principala armă a hopliților era o lance folosită la împuns., care avea o lungime de aproximativ 2,45 metri. O armă secundară era, de obicei o spadă scurtă
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
avea o lungime de aproximativ 2,45 metri. O armă secundară era, de obicei o spadă scurtă. Soldații luptau în formație compactă, fiecare stând unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga grecească a apărut pentru prima oară în Grecia, posibil în secolul VIII î.H., deși există multe controverse. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga grecească a apărut pentru prima oară în Grecia, posibil în secolul VIII î.H., deși există multe controverse. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea în medie cinci procente pierdere, în special în primele rânduri.Luptele
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
în centurii de seniores și juniores, după vârstă. Această organizare a mers, probabil, mână în mână cu adoptarea tacticii hopliților, deși unii istorici consideră altceva. O dată ce a apărut noua formațiune de luptă a fost nevoie de un nou echipament: clipeus(scut rotund) și sabia. Diferențele între echipamentul soldaților din clasele I-III( probabil și IV) sunt prea mici, pentru a fi semnificative. Până ce galii nu i-au pus pe romani în situația de a-și modifica formația și armele, este cert
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
și erau împărțiți în zece "turmae" comandate de trei "decurioni". Deși Polybius nu face o descriere a unităților "equites", este probabil că soldații din cavaleria romană luptau în formație strânsă și aveau în dotare lance, spadă, coif, platoșă și un scut circular. Soldații pedeștri ai legiunii aveau rosturi diferite, însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime de 1,2 metri și o lățime de 76 de centimetri. Sculpturile arată că era de multe ori oval.În anul 1900 a fost descoperit la Kasr el-Harit un
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime de 1,2 metri și o lățime de 76 de centimetri. Sculpturile arată că era de multe ori oval.În anul 1900 a fost descoperit la Kasr el-Harit un model de scut. După ce romanii au cucerit peninsula italică, aceștia au dorit să se extindă și în afara ei. Principalul adversar al Romei era Cartagina. În perioada primelor confruntări cu romanii, cartaginezii aveau un imperiu format din coastele Africii de Nord, Spaniei, Sardiniei, Corsicăi
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
atât Israelul, cât și Hezbollah-ul de violarea legilor războiului și au atras atenția asupra unor posibile crime de război. Alegațiile s-au referit la: atacuri intenționate îndreptate împotriva populației civile sau a infrastructurii, atacuri care au încălcat principiul proporționalității, folosirea scuturilor umane, folosirea armelor interzise. Nicio acuzație oficială nu a fost formulată cu privire la aceste susțineri. Amnesty International a cerut atât Hezbollah-ului cât și Israelului să înceteze atacurile asupra civililor și a criticat atacurile executate de Israel asupra satelor libaneze și asupra
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
și că a lansat încărcăturile după ce a cerut evacuarea civililor, dar că Hezbollah-ul a depozitat arme în zonele locuite de civili, a lansat tot de acolo rachetele, transformând astfel aceste zone în obiective legitime, și că a folosit civilii ca scuturi umane. Amnesty International și Human Rights Watch au identificat cazuri în care Hezbollah-ul chiar a lansat rachete din zone populate, a depozitat armele în aceste locuri și și-a infiltrat luptătorii printre necombatanți; totuși, ambele organizații internaționale au spus că
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
care Hezbollah-ul chiar a lansat rachete din zone populate, a depozitat armele în aceste locuri și și-a infiltrat luptătorii printre necombatanți; totuși, ambele organizații internaționale au spus că nu sunt dovezi indubitabile cu privire la intenția de a folosi civilii ca scuturi umane. Human Rights Watch a declarat că "„Armata Israeliană a lovit un număr mare de locuințe ale membrilor Hezbollah necombatanți, ca și multe instituții administrate de Hezbollah ca școli, agenții de ajutor social, bănci, magazine și birouri politice”". Deși Israelul
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
reprezentat-o „atacurile aeriene fără discriminare ale Israelului” și că avioanele israeliene au țintit autovehiculele în care erau transportați refugiații. Într-un comunicat transmis înainte de publicarea raportului, Human Rights Watch a afirmat că susținerile guvernului isrealian cu privire la folosirea civililor ca scuturi umane de către Hezbollah nu au fundament. Directorul executiv al Human Rights Watch, Kenneth Roth, a supus că situațiile în care Hezbollah-ul a operat în satele civile au fost "„rare”". „Din contră, o dată ce războiul a început, cei mai mulți oficiali militari ai Hezbollah
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
lui Ștefan Catargiu, ctitorul bisericii, Mare logofăt al Moldovei, decedat la 2 septembrie 1866. Piatra sa funerară este din marmură; ea are un chenar cu frunze de iederă, iar la partea superioară se află blazonul familiei Catargi, reprezentată pe un scut. Pe piatra sa funerară este următoarea inscripție: ""Aice odihnește Ștefan Constantin Catargi, logofet mare a Moldovei, născut la 19 (?) iunie 1789, sevîrșit din viață la 2 sebtembrie 1866"".
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
arar îmbrăcat în foi metalice prețioase probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată și o curea de piele, numită amentum, care
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată și o curea de piele, numită amentum, care formă o buclă ce făcea mai ușoară
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]