11,710 matches
-
mine și de singurătatea mea. Dar aș implora-o În zadar pe Atena. Ochii ei vineți nu cunosc mila. Nu mă pot apropia de nimic fără ca acel lucru să moară. Nu pot atinge nimic fără să prefac acel lucru În singurătate. Îmi port În mine drumul. Iar ochii pietrificați Întorc asupra mea propria mea privire. Ea mă va omorî și pe mine... Îmi cunosc Însă destinul și-l aștept pe Perseu. Mă voi preface că dorm lăsîndu-l să mă ucidă și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de ploaie peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile pline de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe departe un spațiu al singurătății, iar singurătatea nu mi-a dezvăluit decît o violentă nevoie de solidaritate. Nimic nu mi se pare mai străin decît o stare de imponderabilitate afectivă. Sfinxul stă Într-un loc pustiu la porțile Thebei doar pentru ca Întrebarea să se audă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile pline de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe departe un spațiu al singurătății, iar singurătatea nu mi-a dezvăluit decît o violentă nevoie de solidaritate. Nimic nu mi se pare mai străin decît o stare de imponderabilitate afectivă. Sfinxul stă Într-un loc pustiu la porțile Thebei doar pentru ca Întrebarea să se audă foarte clar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zeița Artemis fluturîndu-și pe umerii goi părul rece și blond. Lucid, Endimion rămîne cu ochii ațintiți În gol; pădurea Însorită i se pare pustie, lumina zilei i-a renăscut cuvintele pe buze, dar odată cu aeeasta zeii mor. În locul pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar surîde și grota se luminează Înălbită de lună. Și, lucru ciudat, se observă pe sine Însuși cum stă În mijlocul grotei, ca un sfinx de piatră
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
urmă, ușori ca un suspin; În clipa cînd am Întors capul nu mai există decît ruinele de marmură și chiparoșii fumegînd Împreună pe colinele arse de soare; Însă chiar un secol grăbit ca al nostru a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În urmă cum face Proteu... Toate acestea fac parte dintr-o ordine interioară ce mi-a devenit aici și mai limpede; și Înțeleg parcă mai bine nevoia grecilor de a ciopli marmura În statui fericite și de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe Calypso, că el este omul unui țărm; ceea ce contează acum este să ducă pînă la capăt această fidelitate; se gîndește, ascultînd vuietul mării, că sînt lucruri ce nu se lasă cucerite decît cu infinita răbdare a dragostei și a singurătății; astfel și-a cucerit, Împotriva zeilor și a fricii de moarte, libertatea de a vorbi despre consecvență. Poate că un drum merită mai mult entuziasm decît piramidele. Nu vreau să spun că romanii, săpînd mormintele În afara cetății, de-a lungul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
îi lăsă pe o bancă ce se afla acolo, aproape de țărm. 37. Rămase în Barcelona ceva mai mult de douăzeci de zile, apoi se îmbarcă. În tot acest timp a căutat, după obiceiul său, oameni duhovnicești, chiar dacă aceștia trăiau în singurătate, departe de oraș, pentru a sta de vorbă cu ei. Dar nici în Barcelona, nici în Manresa, în tot timpul petrecut acolo, nu găsi pe nimeni care să-l fi putut ajuta atât cât și-ar fi dorit, în afară de acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și anume de slujirea Creatorului său și de folosul sufletului său, se folosește de înzestrările sale firești mai liber, pentru a căuta cu sârguință ceea ce dorește atât de mult; al treilea: cu cât sufletul nostru se separă mai mult în singurătate, cu atât devine mai în stare să se apropie și să ajungă la Creatorul și Domnul său; și cu cât se apropie mai mult, cu atât este predispus mai mult pentru primirea harurilor și darurilor de la preamarea bunătate dumnezeiască. 21
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să mă gândesc de-a lungul întregii zile, cât mai adesea cu putință, cum trupul preasfânt al lui Cristos, Domnul nostru, a rămas desprins și despărțit de suflet și unde și cum era îngropat. De asemenea, să mă gândesc la singurătatea Stăpânei noastre, sfârșită de durere; apoi, pe de altă parte, la aceea a ucenicilor. 209. Notă. Trebuie luat aminte că acela care vrea să stăruiemai mult3 în pătimire, trebuie să ia pentru fiecare contemplație mai puține mistere, de pildă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fost greșit concepută. Cadrul cel mai potrivit pentru o femeie ca să o iubești rămâne în primul rând tot cei patru pereți care te adăpostesc, iar al doilea plan îl constituie într-un mod aparte cerul albastru, florile înmiresmate, brizele mării, singurătatea pădurilor sau a câmpiilor. Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă neîncredere ai avea în ea, oricâtă siguranță ai avea în privința viitorului, întotdeauna există gelozia. Așa se întâmpla și cu Valentin. Simțea nevoia de a o izola de lume
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Din păcate ea lăsase ușa speranței deschisă, dar nu zăbovi nimeni. Nu visa să mai fie împreună cu el....și ea greșise poate. Fiecăruia îi trebuia un alt gen, să se indentifice cu un altcineva. Decât o viață lipsită de sens, singurătatea era singura soluție pentru amândoi. Focul ce mocnea în sufletul ei o făcea să se hotărască să-și lase casa, orașul și tot ce agonisise și să urmeze o viață plină de neprevăzut. Ochii plumburii priveau fără nici o expresie. Lăsă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare așteptând ca celălalt să facă acest pas greu. Își doreau să asculte șoapte de iubire, să îi atingă mâini visătoare și să nu le mai fie frică de singurătate. Nopțile să le fie piramide pe care să urce la nesfârșit cu iubirea în muguri, iar peste timpul ce a trecut cenușa din ruine să se prefacă în uitare. Răul cuprinsese toate încăperile precum o briză care intră și-ți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să o ajute. Uneori îți trebuie să trăiești mulți ani pentru a înțelege esența și valoarea unei clipe ca aceea prin care Carlina trecea. Dorise atât de mult să se elibereze din lanțul care-l simțise în jurul ei, din culoarul singurătății, iar acum se simțea ca o lașă și-i era frică de situația în care se afla în momentul acela neștiind încotro să o apuce. Când plecase de acasă își lăsase totul. Lăsase casa, orașul, tot ce agonisise, locul unde
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
motiv, decât ura pentru femei. De cele mai multe ori o subestima, folosind-o ca pe un obiect de care avea nevoie la orice oră, ștergându-se de ea ca de un preș. După nașterea lui Alin, ultimul copil, se retrase în singurătatea ei, stând de vorbă cu ea însăși. Considera că era singurul lucru pe care nu i-l putea lua nimeni în afară de Dumnezeu. Învățase să-și sărbătorească singură toate realizările muncii ei. Se ținea izolată, departe de lumea exterioară, cea care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
alcool? - Știu că vinul este un lucru sacru. - Dar nu știi realitatea. Oamenii se diferențiază după felul în care îl consumă. Tu știi ce ești acuma? Ești un mâncător de nervi, iar cu tine alături nu obțin decât din nou singurătatea. Ești ca un medicament care înșeală, la suprafață fiind dulce, dar de fapt el fiind destul de amar. - Vrei să-ți fac o listă cu motivele mele? - Toți avem motivele noastre. Asta ar însemna să fim cu toții niște epave de alcooliști
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Alin nu găsea acest zgomot deranjant ci îl găsea încântător astfel încât zise: 234 - Oare sunt eu unul cu Universul, sau el este unul cu mine? Acum nu exista în capul lui decât Universul învăluit întrun mister care ascunde multe în singurătatea lui. Trercuseră ierni, trecuseră toamne. Se topiseră multe zăpezi, ruginiseră câmpiile și-nfloriseră multe livezi de când Alin se afla pe acele meleaguri. Venise vremea să se întoarcă acasă. Soarele îi părea acum la plecare mai mare ca de obicei, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Murise femeia din ea. Toate iluziile, toate visele păreau pe un teren minat, greu de trecut. Sperase să se întâlnească într-o formă de zile mari. Pasărea iubirii nu va mai locui în cuibul său. Va locui de acum în singurătate. Simțise din capul locului că îl pierduse. De ce? Fusese urmărită de ghinion?! Depărtarea dintre ei distrusese toate legăturile sentimentale. Nu mai avea în ce spera, în cine să mai creadă. Cine îi va ma întinde o mână de ajutor? Îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nici un sfânt care poate face minuni atunci când este rugat, nu sunt nici opusul lui, care se poate transforma în rotocoale de fum sau într-o insectă care se așează nepoftită pe ceașca ta de cafea, ori să iubesc la nesfârșit.. Singurătatea obligă, vremea trece și nu o poți opri. Simt că destinul mă cheamă în taină spre tine. Acceptă să fii jumătatea mea și să te căsătorești cu mine. Am învățat de-a lungul timpului că este mult mai bine să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
început. Era un vis și nevinovate iluzii de copil. Se spune că cei care iubesc cu sufletul au o filozofie a lor. Se manifestă printr-un puternic simț al izolării față de ceilalți și uneori le place să se retragă în singurătate. Victoria nu avea nici un motiv să se refugieze și nici să poarte pică. Își dădu seama cu timpul de felul în care stăteau lucrurile și se mulțumi cu situația în care se afla. Avea ce era mai important. Fără părinți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
drumul celorlalți. La un moment dat, la începuturi, mulți dintre ceilalți păreau că urmează drumul lui Nae. Cred că tu l-ai numit pe Nae suspendat între două epoci ale filmului românesc. Undeva între dinozauri și puști, se află Nae. Singurătatea lui în acest sens mi se pare splendidă. Și faptul că nu se trădează pe sine e admirabil. Nae are crezul lui artistic, are talentul lui cu totul unic și asta îmi place la el. Dacă lumea râde la film
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
este somnoros și fără vlaga; * se comportă bizar; * nu se poate concentra; * nu are pofta de mâncare; * lipsește de la scoala; * umblă neglijent; * are deficiențe de memorie; uită ceea ce i se cere să facă; * este dezinteresat de viață, munca, anturaj; * preferă singurătatea, păstrând secretul asupra a ceea ce face; * prezintă o anumita stare de toropeala sau de beție; * este neliniștit, agitat; * prezintă schimbări bruște de comportament, iritabilitate sau agresivitate; * scade potenta (virilității); * face afirmații mincinoase; * are un miros neplăcut (miros specific); * prezintă semne
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de viață, din iubirea și amărăciunea, extazul și căderile ființei sale. Creatorul comunica cu lumea, exprimându-se într-un mod singular prin linie și culoare. De aceea se simte singur în mijlocul mulțimii, insă înconjurat de lume în cea mai acută singurătate. Peisajul și portretul create confirmă ceea ce vede cu ochiul interior, fiindcă autorul se mișcă-ntr-un cadru tonifiant (într-o cromatică armonioasă, pastelata) ori terifiant (clar obscur, sumbru, contorsionat de fenomene externe) iar figurile create comunica cu artistul (zâmbesc, îl
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Numele doctorilor din spital mi-s familiare, parcă-i știu de cînd lumea, cunosc cine pe cine iubește, cine pe cine sapă, ori ce pacientă a stat mai mult în cabinetul doctorului cutare. Și dintr-o dată, în clipele mele de singurătate, cînd vorbesc cu mine însumi, mă întreb dacă ăsta sînt eu; eu, care drămuiam fiecare oră a după-amiezii. Ajungeam acasă de la combinat pe la patru jumătate-cinci, mă băgăm imediat în pat, dormeam pînă la șapte jumătate-opt, mă trezeam, beam o cafea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă trimisese aici, la Valea Brâdușelor, orașul de provincie tipic moldovenesc, dezvoltat odată cu înălțarea combinatului chimic ce-i poartă numele, "cu lecția învățată" am știut să fac din noaptea de Ajun un oratoriu dedicat exclusiv Tamarei. În ceasurile mele de singurătate, am vrut de multe ori s-o acuz, să mă gîndesc la ea ca la femeia care, înșelată de soț, a hotărît că cel mai la îndemînă e să facă același lucru. Dar cum s-o acuz?! Și acuzînd-o, oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
repeți? o întreb, apropiind-o de pieptul meu, pînă îi simt atingerea sînilor. Am să repet, Mihai, îmi șoptește ea, retrăgîndu-se un pas, semănînd iarăși, pentru o clipă, cu poza de pe cartea de debut, dar am să repet acasă, în singurătatea gîndurilor mele. E mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]