12,392 matches
-
Turluiești (de la turlă), de unde un oarecare Toader Truș ar fi organizat strămutarea satului de pe vatra veche, unde actualmente se află mahalaua Fundătură - poiană din fundătura codrilor. Mahalalele satului poartă următoarele denumiri: Fundătură (poiană din fundătura codrilor), Ivașcova (de la numele unui boier de la Iași - Ivașcu, care a acaparat cu forța această moșie), Dealul Morilor (erau peste 20 de mori de vânt), Vălicica Veche (o vîlcea slab pronunțată), Vălicica Nouă (sector nou), Basaraba (de la Basarabia, e partea de sud a satului), Centru. Structura
Trușeni, Chișinău () [Corola-website/Science/305128_a_306457]
-
pentru vară îmbrăcămintea era din țesătură fină din in și cînepă. Pentru bărbați țeseau brîie din lînă. Din blănuri făceau cojoace, bondițe, căciuli. Din lînă toarsă femeile, fetele, împleteau broboade, îmbrăcăminte pentru iarnă. Încălțămintea o confecționau din piele, bunăoară opincile. Boierii purtau cizme și ghete. Din mîncărurile preferate erau: răciturile, sarmalele, plăcintele, zama, sosul, friptura, copturile cu nucă, dulciurile, jambolul, brînza, mămăliga, ș.a. Casele se făceau din nuiele lipite cu lut, acoperișul era din stuf ori șindrilă. Casele boierilor băcioieni se
Băcioi, Chișinău () [Corola-website/Science/305126_a_306455]
-
bunăoară opincile. Boierii purtau cizme și ghete. Din mîncărurile preferate erau: răciturile, sarmalele, plăcintele, zama, sosul, friptura, copturile cu nucă, dulciurile, jambolul, brînza, mămăliga, ș.a. Casele se făceau din nuiele lipite cu lut, acoperișul era din stuf ori șindrilă. Casele boierilor băcioieni se deosebeau de cele țărănești. Erau construite din piatră, acoperite cu oale, cu foișor, pridvor, cîteva odăi. Dupa întemeiere, satul și-a început dezvoltarea demografică destul de lent. În 1861, în Băcioi erau 270 de gospodării cu o populație de
Băcioi, Chișinău () [Corola-website/Science/305126_a_306455]
-
e.n. de hoardele hunilor. Pe vatra satului au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
dugheană, grajduri. În 1820 biserica este reconstruită din piatră. În 1859 în sat erau 148 de gospodării, 560 de bărbați și 572 de femei, funcționa o distilerie a spirtului cu o capacitate de 21069 vedre de alcool. Distileria fondată de boierul Melnikov la mijlocul secolul XIX era un din cele mai mari întreprinderi industriale din Basarabia. Următorul posesor al moșiei și distileriei devine V. Kalmuțchi. Prima instituție de învățământ a fost înființată în 1861 - anume o școală parohială pe lângă biserică. În conformitate cu hotărârea
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
spune că satul ar fi fost întemeiat de 5 pescari de prin părțile Chiliei (dintre care unul Crihan și altul Vâlcu), cărora le-a plăcut locul bogat în pește, păpuriș, stufăriș, vânat și s-au instalat aici cu familiile lor. Boierul Toader Șerban din Iargara, unde avea o fabrică de var, cumpără în Crihana Veche 2500 desetine de pământ de la Dumitru Crăciunescu și se mută încoace cu traiul, hotărându-se să înalțe aici o biserică. Mai întâi aici fusese o bisericuță
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
comună în Raionul Criuleni, Republica Moldova. Satul Pașcani a fost atestat la 13 martie, 1495. „Hodco Pascan a fost miluit cu pămîntul de pe Ichel cu heleșteu la fîntînă, Pașcani”. La 1824, 14 iulie - jaloba țăranilor din satul Pașcani, ținutul Orhei contra boierului Corcevschi. Denumirea satului Pașcani provine din antroponimul Pasco, Pascan. Satul Pașcani este o localitate în Raionul Criuleni situată la latitudinea 47.1672 longitudinea 28.8325 și altitudinea de 82 m față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea orașului Criuleni
Pașcani, Criuleni () [Corola-website/Science/305157_a_306486]
-
pentru s. Grimăncăuți, cumpărate de la ei de marele vistiernic Iordache Russet cu 300 galbeni. Hotarele moșiei satului au fost alese de Costea Chirilovici, pîrcălabul de Hotin, și de Ion Căpitanul оn 1772, cînd asupra moșiei acestui sat pretindeau mai mulți boieri străini de sat. Oricum, la această perioadă de timp existența satului nu mai era pusă la îndoială. Există o versiune despre proveniența satului într-o perioadă anterioară mențiunii sale de pe moșia Adicăuților. Cică, оn pădurea din nord-vestul satului și azi
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
în 1806. In 1817, cînd autoritățile guberniale îi оnregistrau pe basarabeni pentru a le cere jurămоnt imperiului și țarului rus, în s. Grimăncăuți se aflau 114 gospodării țărănești, iar moșia aparținea vistiemicului Iordachi Rossetti Roznovanu. Pe o progenitură a acestui boier, dar cu numele schimbat în Gheorghe Rosset, o aflăm aici și la 21 apr. 1835, cînd preot în sat era Constantin Cunițchi în vîrstă de 60 de ani, diac - Teodor Gherbonoschi, iar dascăl - lacob Colibaba.După recensămîntul din 1817 s.
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
vechi,desființat), se afla în ocolul Ciuhurului din județul Hotin.(” Memoriile Comisiei Arhivare a Basarabiei” 1907 autor studiu I.Hallipa).Pe la 1859 Grimăncăuții erau sat mare: 200 de gospodării cu 634 de bărbați și 645 de femei, dar moșia apartinea boierilor Marazli. Ei aveau aici 4.385 des. de pămînt arabil și 979 des. de pădure. Din această moșie țăranii primesc "nadeluri" pe o suprafață de 1.926 des. Fara aceste "nadeluri" rămnînînd 65 de familii. In 1870 satul avea 225
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
generale, privind numărul și denumirea ținuturilor din Principatul Moldovei și regiunea Basarabia, numărul orașelor, tîrgușoarelor și satelor, numărul locuitorilor din fiecare ținut, și anume : al birnicilor, mazililor, ruptașilor, ruptașilor de vistierie, evreilor, negustorilor, hrisovuliților, țiganilor și al diferitor slujitori, cu excepția boierilor, străinilor și clerului, precum și cu excepția bulgarilor, sîrbilor și a altor coloniști aflați sub administrația unor pristavi speciali și cea a consilierilor de stat activ Koronelli”. Sadâcul este menționat în cele două liste din ținutul Codru, așadar, satul fiind menționat documentar
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
25 km de stația calea ferată Mereni și la 24 km est de Chișinău. Distanța până la orașul Criuleni - 28 km. Populație de 2.081 locuitori. Suprafață 37,2 kmp. Întemeiat în 1825 de câteva familii de țărani români pe pământurile boierului Bălăban, care își construise conacul său pe un deal care se găsește vis-a-vis de satul de astăzi, în partea lui de vest și care mai poartă toponimul de Bălăban. Fiind situat ceva mai în urma satului Mălăiești locuitorii din această localitate
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
locuitorii din această localitate și cei din împrejurimile Bălăbăneștilor le mai spuneau până nu demult și coada Malului. În timpul atestării sale, la 1825 satul avea nu mai mult de 15 locuitori. Este greșit părerea că denumirea satului provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
cei din împrejurimile Bălăbăneștilor le mai spuneau până nu demult și coada Malului. În timpul atestării sale, la 1825 satul avea nu mai mult de 15 locuitori. Este greșit părerea că denumirea satului provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai răspândite nume erau Timciuc, Calancea
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
sale, la 1825 satul avea nu mai mult de 15 locuitori. Este greșit părerea că denumirea satului provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai răspândite nume erau Timciuc, Calancea, Ivanov. Rămâne de studiat documentul de la 10 octombrie prin care Mihai Racoviță domn al Moldovei
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai răspândite nume erau Timciuc, Calancea, Ivanov. Rămâne de studiat documentul de la 10 octombrie prin care Mihai Racoviță domn al Moldovei întărește lui Iordache Roset satul Bălăbănești din vecinătate. Așa apare satul Malîi Tohatin căruia localnicii neputânduse obișnui
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
câmp, bufnițelor, cocostârcului alb și alte specii. Satul Zăicana a fost pentru prima dată atestat documentar în iunie 1501, într-un hrisov emis de domnul Țării Moldove Ștefan cel Mare în care se spune, că întărește panului Iancovici spătarul, fiul boierului Gligorașco Iancovici vornic de Suceava, votcina tatălui său, satul Ișnovăț, iar apoi sunt descrise hotarele acestei moșii și se spune: „"Iar hotarul începe pe vechiul hotar din primul hotar din veac folosit, hotarul care pe deal la vale la Zahaicani
Zăicana, Criuleni () [Corola-website/Science/305158_a_306487]
-
au format un sat nou sub numele Hiliuți. Începînd din 1923, fiecărei familii i s-a repartizat cîte 6 hectare de pămînt pentru a le prelucra și a putea supraviețui. Majoritatea locuitorilor satului sau angajat la muncă cu ziua la boierii de prin împrejurimi. În anul 1927 s-a deschis prima școală primară. Școala era situată în casa lui Statii Matei, care era chiar directorul școlii. Pe teritoriul satului mai erau și alte săli de clasă prin casele oamenilor. Deoarece erau
Hiliuți, Fălești () [Corola-website/Science/305167_a_306496]
-
mici coline. Pe moșia localității se conturează 7 movile funerare, ce vorbesc despre lupta înverșunată a strămoșilor noștri în adîncul istoriei cu hoardele păgîne, care năvăleau din stepele asiatice. La început satul se numea Leonardovca, deoarece cătunul apăruse pe moșia boierului Leonard, îl fondaseră țărani și țigani șerbi înămiți să lucreze pămîntul. Anul întemeierii e considerat 1824 - asa afirmă „Dicționarul statistic al Basarabiei" din 1923. O perioadaă de timp i s-a mai zis Odaia Limbeni, județul Iași cu reședința în
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
după înfrățirea celor două maluri ale Prutului, Instituția română , «Casa Noastră», abilitata cu dreptul de a face reforma agrara în Basarabia, i-a împroprietărit pe 241 de țărani din Limbenii Noi cu 1.072 ha de pămînt confiscat din moșia boierului Leonard. Peste un an în sat au fost înregistrate 280 de case. Satul avea școală primară, dar administrativ se supunea primăriei din Limbenii Vechi. în toamna a. 1940, împreună cu cătunul Panteleevca, Limbenii Noi numărau 1.141 de locuitori. Potopul de
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
Bujor este o localitate-centru de comună din Raionul Hîncești, Republica Moldova. Legendele spun că în ograda spitalului a trăit un boier pe nume Mica Simigrad unde avea o livadă bogată de meri, pruni, peri, cireși și păzea livada cu pușca. Iar în locul fostei Policlinici a trăit boierul Boboc. El deținea majoritatea terenurilor de pământ din împrejurimea satului. Înaintea celui de al
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
comună din Raionul Hîncești, Republica Moldova. Legendele spun că în ograda spitalului a trăit un boier pe nume Mica Simigrad unde avea o livadă bogată de meri, pruni, peri, cireși și păzea livada cu pușca. Iar în locul fostei Policlinici a trăit boierul Boboc. El deținea majoritatea terenurilor de pământ din împrejurimea satului. Înaintea celui de al doilea război mondial ei s-au retras în România și retrași au fost până și în ziua de azi dar beciurile și fântânile au rămas o
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
burlăci; Total - 164 bărbați și trei femei. Au fost incluși și locuitorii din hutor (odaia Sărată Nouă). Numărați erau numai partea bărbăteasca și femeile vădane, care aveau gospodărie și copii, deoarece trebuiau să plătească impozit. Satul și moșia lui aparțineau boierului moldav Marelui Vesternic Iordache Rosetti (Росит) Roznovanu. Pe moșie erau pămînturi arabile, pășune și finețe în deajuns. Mai erau trei iazuri cu pește și 2 mori ce funcționau cu apă. Depărtarea pînă la satul Scumpia era de o oră". Satul
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
oră". Satul la acea vreme avea cea mai mare populație,după tîrgul și mahalaua Foleștii, din ținutul Iași. Conform actelor din Arhiva Națională a Republicii Moldova s-a constatat că, satele Sărată cu odaia Sărată Nouă, pînă în anii 1848-49, aparțineau boierului și Marelui Vesternic Iordache Ruset-Roznovanu și Logoftesei Anikia Rosetti Roznovanu. Boierii moldoveni, care n-au vrut să depună jurămîntul Tarului Rus, au fost nevoiți să părăsească Basarabia. Anul 1837, conform recensămîntului, în Sărată erau 112 de case cu 435 de
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
tîrgul și mahalaua Foleștii, din ținutul Iași. Conform actelor din Arhiva Națională a Republicii Moldova s-a constatat că, satele Sărată cu odaia Sărată Nouă, pînă în anii 1848-49, aparțineau boierului și Marelui Vesternic Iordache Ruset-Roznovanu și Logoftesei Anikia Rosetti Roznovanu. Boierii moldoveni, care n-au vrut să depună jurămîntul Tarului Rus, au fost nevoiți să părăsească Basarabia. Anul 1837, conform recensămîntului, în Sărată erau 112 de case cu 435 de bărbați și 402 de femei. În sat trăiau Mazili (mazil - 1
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]