12,743 matches
-
parte a nuvelei, eroul eminescian, călugărul Dan, aflat în spațiul extramundan, este invitat să modifice, prin mijlocirea semnului, dimensiunile timpului și ale spațiului. Eroul, înzestrat cu harul puterii absolute, călătorește într-un feeric spațiu lunar, creat prin voința sa demiurgică . „Eul uituc și deci neștiutor că este el însuși "vis al neființei", sau chiar "vis al vieții eterne", este impins de dorinta sa de eliberare la "energica lui afirmare, adică la dobandirea plenitudinii." Ruben, sub infatisarea linistita si blanda de dascal
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Eu stau uimit și palid... Mâna-mi involuntară Se mișcă tremurând pe coardele de fier, Ce caută-al meu suflet în acea sfântă oară De la tulburii creieri în van eu samă cer.” Arfa vijelioasă a durerii exprimă nucleul etern al eului, forța creației proiectată în imagini ascensionale: „Cântând pe a mea arfă sălbatecă, vibrândă, Am pus în ea o parte a sufletului meu. E partea cea mai bună. Mai pură și mai sfântă Ce într-o noapte albă, pe-o rază
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
interiorizate. O primă ipostază a iubirii este creionată de Bacovia în poezia Decembre. Dragostea este surprinsa desfășurându-se într-un moment de intimitate, în casa iubitei, la căldura focului; natura din exterior devine un pretext pentru sentimentul de dragoste. Aparent, eul liric este adăpostit de ostilitatea naturii, despărțit de „geamuri”, horn”, în casa iubitei unde: „cald e aicea la tine”. Cu toate acestea, sacralitatea și căldura oferite de sentimentul de iubire sunt parcă inutile pentru eul în stare de hipnoză, care
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pentru sentimentul de dragoste. Aparent, eul liric este adăpostit de ostilitatea naturii, despărțit de „geamuri”, horn”, în casa iubitei unde: „cald e aicea la tine”. Cu toate acestea, sacralitatea și căldura oferite de sentimentul de iubire sunt parcă inutile pentru eul în stare de hipnoză, care nuși poate desprinde atenția de la natura hibernală etxerioară. Dragostea devine o stare paradoxală sau ca un automatism psihic care păstrează rămășițele iluziei de dragoste ca spațiu al refugiului. Tot ceea ce cere iubitei pare a se
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Sau zilele mele - totuna.” Astfel, dragostea bacoviană este slabită, rece, aproape iluzorie, lipsind atingerile tandre și contopirea sentimentelor alături de ființa iubită. Dragostea simbolistă este, deci, monotonă, rigidă, nu transcede ființa umană, ci rămâne suspendată într-un exterior intangibil. Realitatea vieții eului se află în sine, prin sondarea spiritului propriu, căci mai lesne aude vijelia decât iubita citind, mai lense vede și simte zăpada decât iubita apropiindu se. Pictura simbolistă arată acest tumult interior și decăderea spațiului securizant. Hugo Simberg înfățșișează cu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
al cunoașterii paradisiace. Așadar, dragostea la Blaga este nedespărțită de cunoaștere, nucleul filosofiei sale. Misterul sentimentului este exaltat, potențat, descătușând sufletul din materia impusă la naștere. În artă, expresionismul se manifestă prin picturi abstracte sugerând tumultul interior, integrarea și dizolvarea eului creator în lume. Pictorul german Franz Marc surprinde aceste mișcări ale spiritului și exaltarea acestuia în compoziția sa: „Forme luptându-se”. Vasile Voiculescu, în Sonetul CCXXXV surprinde diferența dintre dragostea trupească și cea sufletească, exprimând valorile creștine și primând dragostea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
p.9 footnote> Eugen Ionescu observă că această literatură aparține unui singur personaj, atunci când vorbește despre Constant, în timp ce la Rousseau sunt scrieri memorialistice, iar la Amiel este jurnalul. Alexandru Călinescu amintește de distincția pe care o face Alain Girard între „eul memorialistului” și „eul intimistului”, cel din urmă find unul care suferă, în timp ce primul este un eu glorios. Intimistul este cel care din neputința detașării se află într-o suferință continuă, caracteristică a personajelor holbaniene. Romancierul personal își retrăiește viața transfigurată
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Eugen Ionescu observă că această literatură aparține unui singur personaj, atunci când vorbește despre Constant, în timp ce la Rousseau sunt scrieri memorialistice, iar la Amiel este jurnalul. Alexandru Călinescu amintește de distincția pe care o face Alain Girard între „eul memorialistului” și „eul intimistului”, cel din urmă find unul care suferă, în timp ce primul este un eu glorios. Intimistul este cel care din neputința detașării se află într-o suferință continuă, caracteristică a personajelor holbaniene. Romancierul personal își retrăiește viața transfigurată artistic și abia
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Constant, în timp ce la Rousseau sunt scrieri memorialistice, iar la Amiel este jurnalul. Alexandru Călinescu amintește de distincția pe care o face Alain Girard între „eul memorialistului” și „eul intimistului”, cel din urmă find unul care suferă, în timp ce primul este un eu glorios. Intimistul este cel care din neputința detașării se află într-o suferință continuă, caracteristică a personajelor holbaniene. Romancierul personal își retrăiește viața transfigurată artistic și abia apoi o notează. Alte romane personale, alături de Adolphe sunt, din această perspectivă, René
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
omului modern este una acaparată de neliniști existențiale și de sentimentul crizei, al damnării într-un univers desacralizat. Romanul își pierde funcția de reprezentare a realității, devine confruntare cu sinele, iar edificiul narativ abandonează monografia în favoarea monologului autoanalitic, a confesiunii. Eul creator nu mai are conștiința unității și a coerenței lumii, iar fragmentarismul deconcertează. Menținerea în zonele abisale ale psihicului și tentația subconștientului par singurele posibilități de supraviețuire și de exprimare. Este vârsta modernă a romanului, în care arta se îmbină
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Titu Popescu, Problema sincerității în artă în Concepte și atitudini estetice, Editura Meridiane, București, 1983, p. 8 footnote> Ca veridicitate, arta presupune îmbinarea inspirației cu nevoia de a transmite ceva vital. Se creează tipare posibile pentru infinitatea de manifestări a eului prin capacitatea de esențializare a experienței umane, a adevărului vieții. În secolul al XX-lea distanțarea dintre adevărul scriitorului și adevărul operei nu mai poate fi tranșată, iar profunzimea autenticității se impune ca o esențializare a omenescului. Conceptul capătă, pe
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
din autorul ei maestrul inegalabil al criticii secolului al XIX-lea și care constă în a nu despărți pe om de operă, „ignoră ceea ce ne învață o analiză cât de cât adâncită în noi înșine: cartea este produsul unui alt eu decât cel pe care-l manifestăm în obiceiurile nostre, în societate, în viciile noastre.” <footnote Marcel Proust, Contra lui Sainte-Beuve, Editura Univers, București, 1976, p. 79 footnote> Concluzia lui Proust este că nu există decât un singur fel de a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
predispusă ea însăși unei minime variații. Maria Dumitrescu fusese eleva Nicoletei Ionescu, iar Renée Șaraga verișoara Lydiei Manolovici. Literatura lui Anton Holban este, în fond, proiectul unei autoficțiuni avant la lettre. Conform teoriei lui Michel Leiris, autoficțiunea recuperează și înregistrează eul în succesiunea sa psihologică, în transformarea și devenirea lui, întotdeauna altul și mereu același. În trilogia lui Sandu, doar personajul feminin este de fiecare dată altul, deși, cum demonstrează Nicolae Manolescu, eroina se definește și printr-o relație didactică. Doar
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ce pare firesc având în vedere caracterul de confesiune al întregului roman. Narațiunea este homodiegetică în stil direct, de tip special, care combină perspectiva limitată a naratorului martor cu una mai largă, care se apropie de omnisciență, dat fiind că eul locutor este în același timp actor și spectator al propriei aventuri. Relatarea propriu-zisă a visului este urmată de un comentariu privind semnificația celor întâmplate în vis, corelarea lor cu elemente din realitate, precum și considerații asupra stării pe care visul a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
oarecare independență și autonomie, întrucât izolează, chiar în cadrul unei poetici invocat formale, o direcție metafizică. Visul literar creează întotdeauna o confruntare între două lumi, o tensiune între aparență și esență și o plăcere a deghizării, a disimulării și a izolării. Eul care visează știe că visează, dar este actor și se iluzionează întotdeauna că metamorfozele la care participă se vor rezolva cândva, în spectacol, în favoarea lui însuși. O primă constantă a visului este metamorfoza, caracterul de mișcare. În tradiția realistă, visul
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
sunt simple păreri momentane. - În dragoste n-are ce căuta obiectivitatea!” Ioana sugerează la un moment dat că de fapt prezența Celuilalt e una imaginară. Sandu nu privește numai prin Irina, așa cum remarca Al. Călinescu, ci privește prin toți Ceilalți. Eul își impune abominabila sa dominație asupra Tu-ului, nu mai crește la umbra acestuia, ci îi transmite acestuia spaima de abis. Tu-ul ca nivel dialogic al textului este transformat într-un simplu pol retoric, într-o entitate superfluă. 6
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
un joc infinit al imaginației. Dacă jocurile Daniei sunt jocuri ale seducției și disimulării, jocurile lui Sandu sunt jocuri ale minții și simulării. El transformă trupul iubitei într-un simulacru, într-o imagine din spațiul virtualului, într-o proiecție a eului său posesiv și înglobant. În momentul în care a obținut holograma mentală, trupul propiu-zis, devenit un simplu obiect, poate fi îndepărtat. Deși Marcel și Sandu procedează identic, metodele lor sunt diferite. Marcel preferă realitatea cărnii, pe care o fragmentează la
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
jertfit misogin. pe altarul Literatura la persoana întâi oferă avantajul sincerității dar unul din efectele perverse ale metodei este cel al conferirii de puteri discreționare naratorului care nu empatizează și nu poate avea relații de alteritate. În relația Eu - Tu, Eul proliferează monstruos ocupând teritoriul Celuilalt, impunându-și dictatorial prejudecățile și resentimentele. Această litaratură e doar aparent subiectivă, de fapt ea are tendințe de obiectivitate. Se realizează un procedeu de „înstrăinare”, de alienare, prin care poate fi descoperit „eul profund”, adevăratul
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Eu - Tu, Eul proliferează monstruos ocupând teritoriul Celuilalt, impunându-și dictatorial prejudecățile și resentimentele. Această litaratură e doar aparent subiectivă, de fapt ea are tendințe de obiectivitate. Se realizează un procedeu de „înstrăinare”, de alienare, prin care poate fi descoperit „eul profund”, adevăratul autor al cărții. Scriitorul își inventează un alter - ego, un narator care poate să se vadă pe sine și pe ceilalți prin ochii unui străin. Sadismul conferit de centralitatea conștiinței bărbatului merge până acolo încât transformă personajul feminin
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
tremurau pe farfurie, pâine, pe furculiță, făceau cu repeziciune înconjurul mâncări din față. I-am invidiat această precizie, eu care pot așa de ușor uza de toate mijloacele de investigație și care nu știu nimic!” În romanul la persoana întâi , eul narant suferă de o miopie care se agravează, astfel încât văzul, pricipalul simț al analistului este aproximat. Pe măsură ce îi slăbește vederea, naratorul, ca și orbul, capătă dexteritate și precizie în mișcări, la cunoașterea tactilă, Sandu traseul unei clime simbolice având
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
sine însuși a structurii sale sufletești. El nu se modifică în sine, ci își modifică doar cunoașterea de sine.”<footnote Dana Dumitriu, op. cit., p.23 footnote> Filosofia lui Henri Bergson contribuie la formarea unei noi concepții asupra vieții lăuntrice, asupra eului fundamental, asupra modurilor de abordare a realității de către individul uman. Studiul Essai sur les données immédiates de la conscience unde faptele psihologice cunoșteau o interpretare originală are un extraordinar ecou printre scriitori. „Concepând intuiția ca o capacitate de a sintetiza direct
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
discursive. Eroarea sa fundamentală în domeniul psihologiei era că rupea viața psihică de praxis.”<footnote Ibidem., p.26 footnote> Unele idei din filosofia bergsoniană au determinat trecerea de la metoda analitică la realismul psihologic în proza psihologică. Literatura preia distincția între „eul concret, fundamental, real” și „eul superficial, simbolic”. Cunoașterea eului profund este posibilă numai în momentele de reflexie adâncă, de intuiție, când simțim stările exterioare ca pe niște stări vii în continuă formare. Mai mult chiar, datele psihice ale omului se
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
domeniul psihologiei era că rupea viața psihică de praxis.”<footnote Ibidem., p.26 footnote> Unele idei din filosofia bergsoniană au determinat trecerea de la metoda analitică la realismul psihologic în proza psihologică. Literatura preia distincția între „eul concret, fundamental, real” și „eul superficial, simbolic”. Cunoașterea eului profund este posibilă numai în momentele de reflexie adâncă, de intuiție, când simțim stările exterioare ca pe niște stări vii în continuă formare. Mai mult chiar, datele psihice ale omului se inspiră uneori mai puțin din
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
rupea viața psihică de praxis.”<footnote Ibidem., p.26 footnote> Unele idei din filosofia bergsoniană au determinat trecerea de la metoda analitică la realismul psihologic în proza psihologică. Literatura preia distincția între „eul concret, fundamental, real” și „eul superficial, simbolic”. Cunoașterea eului profund este posibilă numai în momentele de reflexie adâncă, de intuiție, când simțim stările exterioare ca pe niște stări vii în continuă formare. Mai mult chiar, datele psihice ale omului se inspiră uneori mai puțin din sentimentele lui reale trăite
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
fi putut găsi era suficient, sau locul unde presupunea că m-ar putea găsi.” Femeia are aceeași abilitate de derealizare, ea își construiește identitatea iubitului pornind de la convenția unui nume, și de la o biografie livrescă. Dania nu se îndrăgostește de Eul biografic, de autor, ci de Sandu, corespondentul său livresc: „Ireal ai trăit cu imaginea mea. Îmi știai fizicul? Vârsta? Un nume propriu care te obseda, și unele cărți de-ale mele. Dar nu o judecată lucidă asupra lor, ci hipnotizată
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]