12,062 matches
-
8 aprilie 1783 apare un manifest cu privire la anexarea Crimeii, Tamanului și tătarilor din Kuban la Imperiul Rus. Turcia a fost nevoită să cedeze, și sultanul, în decembrie 1783 a recunoscut peintr-un act formal anexarea teritoriilor date la Imperiul Rus. Imperiul Otoman și statele europene au recunoscut formal anexarea Crimeii la Imeriul Rus. Teritoriile nou-anexate au fost numite Taurida(rus. Таврида). Favoritul imperatriței, Grigori Potiomkin, cneaz de Taurida, trebuia să se ocupe de popularea teritoriilor, dezvoltarea economiei, construcția orașelor, porturilor, cetăților. Baza
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
împăratul Sfântului Imperiu Roman Iosif al II-lea, care călătorea incognito (vezi Potemkiniadă). Acest eveniment a aprins puternic opinia publică la Istanbul, unde au apărut intenții de revanșă, susținute de ambasadorul britanic, carea a afirmat că Marea Britanie va ajuta Imperiul Otoman, dacă acesta va începe războiul împotriva Imperiului Rus. Spre sfârșitul anului 1786 Ecaterina a II-a s-a decis să acționeze mai aspru. Grigori Potiomkin a fost desemnat drept comandant al armatei și a primit dreptul de a acționa la
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
s-a decis să acționeze mai aspru. Grigori Potiomkin a fost desemnat drept comandant al armatei și a primit dreptul de a acționa la propria discreție. Reprezentantului rus de la Constantinopol, Iacov Bugalkin, i s-a ordonat să ceară de la Poarta Otomană: Cerințele lui Iacov Bugalkin n-au fost ascultate, iar Poarta Otomană, din partea ei cerea, ca guvernul rus să nu mai sprijine Georgia, să cedeze Turciei 39 de lacuri sărate din apropiere de Kinburn și să-i permită Porții să aibă
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
desemnat drept comandant al armatei și a primit dreptul de a acționa la propria discreție. Reprezentantului rus de la Constantinopol, Iacov Bugalkin, i s-a ordonat să ceară de la Poarta Otomană: Cerințele lui Iacov Bugalkin n-au fost ascultate, iar Poarta Otomană, din partea ei cerea, ca guvernul rus să nu mai sprijine Georgia, să cedeze Turciei 39 de lacuri sărate din apropiere de Kinburn și să-i permită Porții să aibă consuli în orașele ruse, în special în Crimeea; de asemenea cerea
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
special în Crimeea; de asemenea cerea ca comercianții turci să plătească taxa nu mai mare de 3 %, iar comercianților ruși să le fie interzis să scoată din Turcia produsele turcești și să aibă marinari turci pe corăbiile lor. Deoarece Poarta Otomană cerea un răspuns urgent până la 20 august 1786, situația ostilă era evidentă. Neașteptând răspunsul de la Bugalkin, Poarta a înaintat o nouă cerință — de a se renunța la Crimeea, întoarcerea ei Turciei și anularea tuturor tratatelor în privința ei. Când Iacov Bugalkin
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
susținerea Marii Britanii, Franței și Prusiei, a înaintat un ultimatul Imperiului Rus de a reinstala vasalitatea Hanatului Crimeii și Georgiei, dar și permisiunea din partea Rusiei de a controla corăbiile care treceau prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. La 13 august 1787 Imperiul Otoman, primind refuz, declară război Rusiei, însă pregătirile Turciei erau nesatisfăcătoare, iar timpul ales erá nepotrivit, deoarece Rusia și Imperiul Austro-Ungar cu puțin înainte de aceasta au încheiat o alianță militară, despre care turcii au aflat prea târziu. Succesele de început ale
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
dominată, ca și Sfântul Imperiu Roman, de puternica dinastie Habsburgică), a fost principalul motiv care a stat la baza acestei prime divizări. Frederick cel Mare a pus la cale împărțirea pentru a împiedica Austria, invidioasă pe succesele Rusiei împotriva Imperiului Otoman, să declanșeze un război. Teritoriul Uniunii slăbite, inclusiv cel deja controlat de Rusia, a fost împărțit între vecinii săi mai puternici—Austria, Rusia și Prusia—pentru a stabiliza echilibrul puterilor în Europa de Est între aceste trei țări. Cum Polonia nu mai
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
și el să găsească o soluție pașnică—alianța sa cu Rusia era pe cale să-l atragă într-un potențial război cu Austria, iar Războiul de Șapte Ani slăbise finanțele și armata Prusiei. El era interesat și să protejeze slăbitul Imperiu Otoman, care putea fi utilizat în mod avantajos în caz că Prusia ar fi intrat în conflict fie cu Austria, fie cu Rusia. Fratele lui Frederick, prințul Henric, a petrecut iarna 1770-1771 ca reprezentant al curții prusace la Sankt Petersburg. Cum Austria anexase
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
mai mare parte urmând să ajungă la statul cel mai slăbit de recentele modificări ale echilibrului puterilor, și anume la Austria. Astfel, Frederick a încercat să încurajeze Rusia să-și îndrepte expansiunea către Polonia cea slabă și disfuncțională, în locul Imperiului Otoman. Omul politic austriac Wenzel Anton Graf Kaunitz, a propus în schimb ca Prusia să ia unele teritorii poloneze în schimbul cedării Sileziei către Austria, dar Frederick nu a fost de acord. Deși timp de câteva decenii (de pe vremea Seimului Tăcut), Rusia
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
ocupat Principatele Dunărene, Henric i-a convins pe Frederick și pe arhiducesa Maria Terezia a Austriei că echilibrul puterilor va fi păstrat mai degrabă printr-o împărțire tripartită a Uniunii Polono-Lituaniene, decât prin anexarea de către Rusia de protectorate și teritorii otomane. Sub presiunea Prusiei, care de multă vreme dorea să anexeze Prusia Regală, regiune din nordul Poloniei, cele trei puteri au căzut de acord asupra primei împărțiri a Poloniei, în lumina posibilei alianțe austro-otomane, doar cu mici obiecții din partea Austriei, care
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
Prusia Regală, regiune din nordul Poloniei, cele trei puteri au căzut de acord asupra primei împărțiri a Poloniei, în lumina posibilei alianțe austro-otomane, doar cu mici obiecții din partea Austriei, care în schimb ar fi preferat să primească mai multe teritorii otomane în Balcani, regiune râvnită de multă vreme de către Habsburgi. Rușii s-au retras și din Moldova, depărtându-se astfel de frontierele Austriei. Încercarea confederaților de la Bar de a-l răpi pe regele Poniatowski la 3 noiembrie 1771 a dat celor
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
Sultanatul Mameluc (turcă:"Memlük Sultanlığı") a fost un stat islamic, medieval, independent, din Egipt, cu capitala la Cairo, care a existat de la răsturnarea dinastiei Ayyubide până la cucerirea otomană a Egiptului în 1517. Casta de guvernământ a sultanatului a fost compusă de mameluci, soldați predominanți cumani. Mamelucii au fost sclavi convertiți la islam, de origine cerchezi, bulgari sau alte popoare balcanice și caucaziene, care au fost folosiți drept structură
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
sultan Bahri, Al-Salih Hajji, a fost detronat, punând astfel capăt dinastiei Bahri, iar Barkuk a fost proclamat sultan. El a fost alungat în 1389, dar a recucerit Cairo în 1390. După anul 1450, începe declinul mamelucilor. În 1501, în timp ce sultanul otoman Baiazid al II-lea a fost implicat în Europa, o nouă rundă de conflict a izbucnit între Egipt și dinastia Safavidă din Persia. Șahul Ismail a trimis un sol venețienilor prin Siria, invitându-i să se alăture și să recupereze
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
Al-Ashraf Qansuh al-Ghawri. Asigurați acum împotriva șahului Ismail I, în 1516 a strâns o armată mare cu scopul de a cuceri Egiptul. Războiul a început în 1515, care a dus la încorporarea ulterioară a Egiptului și dependențelor sale din Imperiul Otoman, cum cavaleria mamelucilor nu a făcut față artileriei otomane și ieniceri. La 24 august 1515, în bătălia de la Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
în 1516 a strâns o armată mare cu scopul de a cuceri Egiptul. Războiul a început în 1515, care a dus la încorporarea ulterioară a Egiptului și dependențelor sale din Imperiul Otoman, cum cavaleria mamelucilor nu a făcut față artileriei otomane și ieniceri. La 24 august 1515, în bătălia de la Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori. Sultanatul mamelucilor a supraviețuit până în 1517, când a fost
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
24 august 1515, în bătălia de la Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori. Sultanatul mamelucilor a supraviețuit până în 1517, când a fost cucerit de Imperiul Otoman. Sultanul Selim I al Imperiului Otoman a cucerit Cairo pe 20 ianuarie, centrul de putere fiind transferat apoi la Constantinopol. Deși nu în aceeași formă ca și în Sultanatul, Imperiul Otoman i-a păstrat pe mameluci drept clasă conducătoare egipteană
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori. Sultanatul mamelucilor a supraviețuit până în 1517, când a fost cucerit de Imperiul Otoman. Sultanul Selim I al Imperiului Otoman a cucerit Cairo pe 20 ianuarie, centrul de putere fiind transferat apoi la Constantinopol. Deși nu în aceeași formă ca și în Sultanatul, Imperiul Otoman i-a păstrat pe mameluci drept clasă conducătoare egipteană.
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
supraviețuit până în 1517, când a fost cucerit de Imperiul Otoman. Sultanul Selim I al Imperiului Otoman a cucerit Cairo pe 20 ianuarie, centrul de putere fiind transferat apoi la Constantinopol. Deși nu în aceeași formă ca și în Sultanatul, Imperiul Otoman i-a păstrat pe mameluci drept clasă conducătoare egipteană.
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
a avut loc pe 27 iulie 1302 între o armată otomană condusă de Osman I și una bizantină a lui George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană, întărind poziția statului otoman prin capturarea Bitiniei. Conform lui Halil İnalcık, otomanii și-au creat niște caracteristici ale statului după bătălie
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
a avut loc pe 27 iulie 1302 între o armată otomană condusă de Osman I și una bizantină a lui George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană, întărind poziția statului otoman prin capturarea Bitiniei. Conform lui Halil İnalcık, otomanii și-au creat niște caracteristici ale statului după bătălie ("Bafeus Savașı"). Osman I a urmat la conducerea clanului său în jurul anului 1282, iar în următoarele două decenii, a
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
a avut loc pe 27 iulie 1302 între o armată otomană condusă de Osman I și una bizantină a lui George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană, întărind poziția statului otoman prin capturarea Bitiniei. Conform lui Halil İnalcık, otomanii și-au creat niște caracteristici ale statului după bătălie ("Bafeus Savașı"). Osman I a urmat la conducerea clanului său în jurul anului 1282, iar în următoarele două decenii, a lansat o serie de
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
turcă i-a atacat pe bizantini, al cărui contingent alan special nu a participat la luptă. Turcii au spart linia bizantină, forțându-l pe Mouzalon să se retragă la Nicomedia sub acoperirea forței alane. Bapheus a fost prima victorie majoră otomană, și o mare importanță pentru expansiunea viitoare: bizantinii au pierdut efectiv controlul în Bitinia, forturile sale izolate au căzut unul câte unul. Înfrângerea bizantină a declanșat, de asemenea, un exod masiv al populației creștine din zona în alte părți europene
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
din zona în alte părți europene ale Imperiului. Împreună cu dezastrul de Magnesia, care a permis turcilor de a ajunge și să se stabilească pe zonele de coastă ale Mării Egee, Bapheus a anunțat pierderea definitivă a Asiei Mici în defavoarea Bizanțului. Cucerirea otomană a Bitiniei era totuși treptat, iar ultimul avanpost bizantin în regiune, Nicomedia, a scăzut în 1337.
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
Asediul Constantinopolului a fost primul mare asediu otoman al Constantinopolului în 1422, ca urmare a încercărilor împăratului bizantin Manuel al II-lea de a interveni în succesiunea sultanilor otomani, după moartea lui Mehmed I în 1421. Această politică a bizantinilor a fost folosit cu succes de mai multe
Asediul Constantinopolului (1422) () [Corola-website/Science/329601_a_330930]
-
Asediul Constantinopolului a fost primul mare asediu otoman al Constantinopolului în 1422, ca urmare a încercărilor împăratului bizantin Manuel al II-lea de a interveni în succesiunea sultanilor otomani, după moartea lui Mehmed I în 1421. Această politică a bizantinilor a fost folosit cu succes de mai multe ori în slăbirea vecinilor săi. Când Murad al II-lea, ajuns succesor al tatălui său, a mărșăluit în teritoriul bizantin. Apărătorii
Asediul Constantinopolului (1422) () [Corola-website/Science/329601_a_330930]