KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...436 437 438 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

de ori și nu-i mai venea să zîmbească. CÎnd Îi sesiză accentul, totuși, Își schimbă atitudinea. Îi Întinse punga, spunînd: — Poftiți, doamnă. Probabil că se strîmbase Într-un fel pe la spatele ei, În timp ce ieșea, pentru că ceilalți clienți izbucniră În rîs. Și cu asta se obișnuise. Își puse punga la subsuoară și-și vîrÎ mîinile În buzunarele pantalonilor. Cel mai bine era să-i dai Înainte, să sfidezi, să-ți dai capul pe spate, să mergi fudul și să-ți joci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cele din urmă: — N-ai de gînd s-o mănînci? — De ce mă Întrebi? O vrei tu? — Eu am mîncat deja. Cam așa ceva. Știu ce mănînci la masă. Ceai și tutun. — Și gin, cu ceva noroc! Mickey rîse din nou, iar rîsul i se transformă În tuse. — Mănînc-o, zise ea ștergîndu-și gura. Hai. Ești prea slabă. — Și ce-i cu asta? zise Kay. Toți sînt slabi, nu crezi? SÎnt În pas cu moda, nimic mai mult. De fapt, văzînd chifla unsuroasă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
urechea băiețească a lui Mickey. Ea Îi luă mîna și i-o strînse; stătură așa o clipă zîmbindu-și una alteia. Se sărutaseră odată, Își aminti Kay - acum mulți ani, fără succes Însă. Amîndouă erau bete. PÎnă la urmă le bufnise rîsul. Asta se Întîmplă, desigur, cînd ambele femei au aceeași orientare. Mickey se depărtă. — Pa-pa, Kay, zise ea. Kay o urmări cum fuge spre garaj. O văzu cum se Întoarce Încă o dată să-i facă semn cu mîna. Kay ridică mîna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se mai vedeau, lăsînd urme de zgîrietură ușoară În vopsea. Frecă din nou, apoi ea și Helen se Învîrtiră În jur Îngustîndu-și ochii, Înclinîndu-și capetele În diverse unghiuri. Brusc, conștientizară ce făceau. Se uitară una la alta și izbucniră În rîs. — Vai de mine, zise Helen, mușcîndu-și buza. Viv clăti cîrpa și puse deoparte spray-ul Vim, dar umerii Îi tremurau. Se șterse pe mîini, apoi Își ridică buricele degetelor la ochi, Îngrijorată să nu i se strice rimelul. Stai, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
rimelul. Stai, nu te strica! zise ea. Tot rîzÎnd, deschiseră fereastra, se cățărară cu dificultate și ieșiră. Se așezară și-și despachetară sanvișurile, Își sorbiră ceaiul și se calmară În cele din urmă; apoi Își Încrucișară privirile și izbucniră În rîs din nou. Viv puse jos ceașca din care se prelingea ceaiul. — Vai, ce-or gîndi clienții? Rimelul se scursese pînă la urmă. Își scoase batista, Îi răsuci un colț, puse colțul pe limbă, apoi ridică o oglindă și-și lărgi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
limbă, apoi ridică o oglindă și-și lărgi ochii, frecînd sub ei la fel de sălbatic, se gîndi Helen, cum ștersese și semnele de pe peretele toaletei. SÎngele care-i colora fața o făcea să pară foarte tînără. I se stricase coafura din cauza rîsului - arăta ciufuluită și plină de viață. Își Îndesă batista În mînecă și-și luă sendvișul; rîsul i se risipi În suspine. Puse Înapoi un colț de pîine, iar vederea cărnii proaspete dintre felii - și gustul, cînd mușcă - păru cumva s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Helen, cum ștersese și semnele de pe peretele toaletei. SÎngele care-i colora fața o făcea să pară foarte tînără. I se stricase coafura din cauza rîsului - arăta ciufuluită și plină de viață. Își Îndesă batista În mînecă și-și luă sendvișul; rîsul i se risipi În suspine. Puse Înapoi un colț de pîine, iar vederea cărnii proaspete dintre felii - și gustul, cînd mușcă - păru cumva s-o liniștească. Fața Își pierdu culoarea, iar ochii i se uscară. Mestecă foarte Încet și, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o primeai Înapoi avea altă culoare sau formă pentru că o vopsiseră sau Îi scoseseră mînecile! RÎse. Își mișcă picioarele o treaptă mai sus pe scara din metal - Își trase genunchii, Își vîrÎ fusta și-și sprijini bărbia În pumni. Apoi rîsul i se curmă, la fel ca Înainte. Privirea Îi deveni tot mai distantă și mai serioasă. Iar se lasă cortina aia... Își zise Helen. Dar, dintr-odată Viv Începu să vorbească. — E ciudat să te gîndești la vremurile acelea. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
lîngă biroul lui Viv, uitîndu-se peste hîrtiile ei fără un scop precis. Reacționă atît de violent cînd Îl văzu, că fu pe punctul de a țipa. La rîndul lui, bărbatul, și el surprins, făcu un pas Înapoi. Apoi izbucni În rîs. — Doamne Sfinte! SÎnt chiar atît de Înspăimîntător? — Îmi cer scuze, zise Helen, cu mîna pe piept. N-aveam de unde să știu... Dar biroul este Închis. — Da? Ușa de jos era deschisă. — Dar n-ar fi trebuit să fie. — Pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
continuare spre scări. Helen Întoarse o pagină a agendei. Dacă v-ați putea Întoarce mîine, să zicem la patru... Dar acum el se uită În jur și Își dădu seama ce făcea. Își schimbă stilul Încă o dată, izbucnind aproape În rîs. — Uitați, Îmi pare rău. Cred că v-am creat o impresie greșită. În acel moment, Viv apăru În capul scărilor și intră În birou. Probabil că-i auzise vocea și se Întreba ce se petrece. Se uită la el uluită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vizite de la Wormwood Scrubs. Își aminti presiunea altor vizitatori, privirea bărbaților, trăncănelile dezgustătoare, atingerea acrișoară, irespirabilă a atmosferei din Încăpere. Și-l aminti și pe Fraser din acea perioadă - pentru că-l văzuse mai mult decît o dată. Îi reveni În minte rîsul lui de școlar obraznic; ținea minte cum unul dintre vizitatori spusese: „Nu-i e rușine?“, iar un bărbat strigase la el: „Nu poți suporta, agitatorule?“ Atunci Îi păruse rău de el. Se gîndise cît de curajos era, dar fără rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de gînd să scrii despre Duncan, sper. Se părea că nu-i trecuse prin cap așa ceva. Nu, zise el. Bineînțeles că nu. — Pentru că, dacă despre asta e vorba... Nu este vorba „despre“ nimic. Ce suspicioasă ești! Izbucni din nou În rîs. Dar cînd văzu că ea rămîne la fel de gravă, Își dădu părul peste cap și-și schimbă tonul. — Uite, zise el. Îmi dau seama cît e de ciudat să apar din senin. Presupun că ți se pare curios că mă interesează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și, cînd constată că hainele Juliei erau tot acolo, că nici una dintre valize nu lipsea, că peria, bijuteriile și cosmeticele ei erau Împrăștiate pe toaletă, se așeză stînjenită pe pat și răsuflă ușurată. Cretină afurisită, Își zise, aproape izbucnind În rîs. Dar, unde era Julia? Helen se duse Încă o dată la garderob. După un calcul scurt, Își dădu seama că Julia ieșise Îmbrăcată În cea mai elegantă rochie și cel mai frumos pardesiu. Își luase poșeta care arăta ca lumea, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
niște indivizi de la universitate, tineri deștepți cu pipe și ochelari și cravate tricotate. Apoi Îi veni un gînd și mai nefericit. Își imagină că Fraser ar fi cu o fată. O văzu foarte precis: solidă, grasă și rumenă, cu un rîs batjocoritor, cu buze roșii și umede și cu o respirație care mirosea a sherry. PÎnă să aibă acea viziune oribilă, avusese de gînd să meargă la ușa principală, ca un musafir obișnuit, și să sune la sonerie. Acum, pentru că devenise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Dar cum? Întrebă Duncan. — Ne-am dus În stația de autobuz... — Știi ce vreau să spun! Cum de te-ai Întîlnit cu ea? De ce-ai făcut-o? Adică, s-o inviți În oraș, și... ? Fraser rîse din nou. Dar rîsul i se schimbase. Acum era jalnic, aproape jenat. Ridică o mînă și-și acoperă gura. Și, după o clipă, Duncan Începu și el să rîdă. Nu se putea abține. Nu știa de ce rîde - de el, de Fraser, de Viv, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de domnul Mundy sau de toți laolaltă. Dar o secundă, el și Fraser rămaseră acolo, fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o cafenea unde se opreau de obicei. Totuși, cînd ajunseră azi acolo, găsiră niște femei ale căror fețe le recunoșteau: prietenele și soțiile bărbaților aflați În alte părți ale Închisorii. Își Împrospătau machiajul, uitîndu-se În pudriere și prăpădindu-se de rîs. Viv și tatăl ei se mutară În alt loc. Intrară și-și cumpărară cîte o ceașcă de ceai. Cafeneaua asta nu era la fel de plăcută ca cealaltă. Aveau o singură linguriță legată de tejghea cu o sfoară. Mesele erau acoperite cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
asta cînd apar? Gusta spectacolul. Putea să o țină așa ore Întregi. Dar nu o făcea decît să-și piardă răbdarea - se gîndi că, probabil, păreau o pereche de jalnici actori amatori. Mereu Îi era teamă că va izbucni În rîs. Altădată, Într-un alt hotel, chiar Începuse să rîdă, și asta Îl făcuse și pe el să rîdă; stătuseră acolo, chicotind ca niște copii... Își termină ginul. Asta era partea cea mai dificilă. Luă hîrtia, stiloul, poșeta, și... — Nu uitați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cusutură a pijamalei și aduse raza lanternei pe coapsa goală a bărbatului. Carnea se termina puțin deasupra genunchiului. Ciotul era rozaliu și neted, aproape strălucitor... — Stai, spuse Kay punîndu-și mîna pe brațul lui Mickey. Bărbatul respiră adînc. Se puse pe rîs, apoi tuși din nou. — Să mă ia dracu’, zise el. Dac-o să găsiți vreun picior la capul ăla sînteți vrăjitoarele naibii. L-am pierdut În celălalt război. Piciorul lipsă era de plută. Peste toate, explozia care-l trîntise la pămînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
nu-i așa? — Howard și Larkin, continuă O’Neil, au avut un tip care căzuse pe scări În Bloomfield Terrace. Nici măcar nu fusese o explozie; a trecut razant, asta-i tot. — Razant! repetă Kay plăcîndu-i cuvîntul, și Începu să rîdă. RÎsul i se transformă În alt căscat. Ei, noroc. Oricine care poate pune mîna pe suficientă pileală În zilele astea și să scape razant, merită o medalie. În bucătărie, Mickey făcea un ceai. Kay auzi clinchetul porțelanului o clipă, apoi trase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ușurat de o povară teribilă, acum că ziua de vizită venise și trecuse - acum, cînd reușise să treacă de momentul vizitei tatălui său fără să se certe sau să se supere, fără să cedeze nervos sau să se facă de rîs În vreun fel. În față avea o lună Întreagă pînă la următoarea vizită. O lună În Închisoare echivala cu o viață de om. O lună În Închisoare era ca o stradă Învăluită În ceață: puteai vedea lucrurile aproape ție, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și văzu o femeie Într-o haină de blugi și salopetă din stambă, cam murdară la genunchi, și cu părul ascuns sub un turban plin de praf. Femeia zîmbea și-și ridicase mîna. — Helen! strigă ea din nou, izbucnind În rîs. — Julia! zise Helen În cele din urmă. Traversă strada. Nu te-am recunoscut! — Nu mă surprinde. Probabil că arăt ca un coșar, nu-i așa? — Ei, Întrucîtva. Julia se ridică. Stătuse În soare, pe un rest de zid. Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
făcut o lume perfectă. Deci, cum poți să ai spasme?“ Apoi a adăugat: „Ceea ce doctorii numesc spasme reprezintă doar credința ta falsă! Fă În așa fel Încît credința să-ți fie adevărată, și spasmele Îți vor dispărea!“ Fraser izbuncni În rîs. — Ce poezie! strigă el. Și ce mod de a liniști un om al cărui picior tocmai a fost smuls de explozie sau al cărui stomac e străpuns de baionetă! Duncan se Încruntă. — SÎnteți la fel de răi ca Hammond. Numai pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
că se abătea de la regulă, fiind singurul punct luminos, pentru că părul lui tuns era blond, iar al celorlalți era negru sau castaniu spălăcit; și avea și gesturi animate, pe cînd alții umblau cocîrjați; și cînd rîdea - așa cum se Întîmpla acum - rîsul lui puternic ajungea pînă acolo. Încă vorbea cu Watling; de-abia asculta ce-i spunea Watling, și dădea din cînd În cînd din cap. Nu-l prea plăcea pe Watling, Duncan știa asta, dar el vorbea cu oricine, ore În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
iepure Într-o seară pe peronul gării Victoria, așa că, probabil, l-a prins acolo. — Un iepure la gara Victoria! Aștepta trenul? — Da. Se pare că se uita la ceasornicul de buzunar și părea enorm de enervat. Julia rîse. Avea alt rîs, nu acela pe care Helen Îl auzise Înainte. Era viu, natural, ca apa țîșnind dintr-un izvor de munte, și faptul că Îl evocase, o făcu pe Helen să simtă mulțumirea unui copil. Își zise Pentru Dumnezeu! Semeni cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]