11,710 matches
-
Scar lat (Atu). Acesta din urmă, ofițer în Primul Război Mon dial, s-a întors de pe front cu nervii zdruncinați - Monica Lovinescu și-l amintea ca pe un personaj asemănător bătrâ nului José Arcadio Buendia, din romanul Un veac de singurătate: „Se țicnise amabil și demn, își construise în curte o cameră numai a lui și se plimba sub nucul mare din curte cu pușca fără gloanțe atârnată de umăr“ (La apa Vavilonului, ediția 2008, p. 50). Cel mai mic dintre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine, de tristețe și de imensă tandrețe. Mamina 2/1947 I Mangalia, 12 septembrie 1947, vineri Ieri, la 6.10 plecare; bineînțeles, de la Fetești la Medgidia, ca să văd Dunărea și să mănânc la vagonul-restaurant. Am învăluit peisajul în marea mea singurătate; ici și colo, privirile mi se trezeau și observam ba o barcă legată de mal, tragic de singură în imensa întindere a apelor, ba priveliștea Dobrogei cu nenumăratele ei turme moțăind din picioare sub soarele fierbinte de amiază... Lângă mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
9 și ajung la 11½ la Constanța, unde voi dejuna, și la 1 continui drumul spre București, unde voi ajunge la 9¼. Această scrisoare cu anexa zilelor viitoare va fi deci cea din urmă de aici. Începe să mă împresoare singurătatea și frigul. Din punct de vedere al alimentării a fost foarte bine; cred că m’am îngrășat mult; în orice caz am un aer mult mai odihnit, poate și din pricina patinei arămii. Azi am luat cafeaua iar la Curti; leneșul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
devenită „a mea“ s’a instalat straniu și posesiv în casă. M’am așezat în fotoliul cel mare, galben, de lângă Radio și mi-am înfundat capul în mâinile sprijinite pe genunchi și am stat așa, într-o încleștare desperată de singurătatea mea, peste care se proiecta magic umbra ireală a visului meu lăuntric: Tu. Pe urmă veștile proaste. Din pricina Stanei, cred, care a fost închisă două zile pentru că a schimbat data nașterei și a funcției ei din grandomanie, un fel de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am căzut într-un somn greu până la 7 fără 10, când a trebuit să mă scol ca să mă duc la școală. Draga mea, mi-e inima grea și tristă; îmi lipsești; te ador; nu reușesc să scad intensitatea durerii și singurătății mele. Curti îmi face iar de-ale lui: mi-a trimis cele două odrasle, mi le-a lăsat în grijă, fără de-ale mâncării, fără bani. Cum nu am o perspectivă reală, i-am cerut 12 mii pe lună, dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am închipuit tot, am văzut tot și mă gândesc că eu stăteam tolănită comod sub soarele mangaliot, savurând dulcea căldură de toamnă care părea că mi dă viață. Draga mea, ce hiat oribil este separarea! Ce bine ai găsit cuvântul: singurătatea. Da, asta este. Îi aud pe cei doi copii, în sufragerie, pufnind în râs în surdină, și sunt singură; e o singurătate enervantă pe care ceilalți o tulbură și o sporesc cu prezența lor; și la școală sunt singură; mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care părea că mi dă viață. Draga mea, ce hiat oribil este separarea! Ce bine ai găsit cuvântul: singurătatea. Da, asta este. Îi aud pe cei doi copii, în sufragerie, pufnind în râs în surdină, și sunt singură; e o singurătate enervantă pe care ceilalți o tulbură și o sporesc cu prezența lor; și la școală sunt singură; mă îndrept spre condică, îmi scriu numele ca și cum literele ar fi strigăte de chemare prin necunoscut; în clasă, chiar în momentul când explic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o sporesc cu prezența lor; și la școală sunt singură; mă îndrept spre condică, îmi scriu numele ca și cum literele ar fi strigăte de chemare prin necunoscut; în clasă, chiar în momentul când explic cel mai bine, amintirea ta și imensitatea singurătății mele îmi taie răsuflarea; când mă întorc, nu știu, odată ajunsă acasă, ce a fost pe distanța parcursă; după ora 9, când se culcă cei mici, singurătatea răsună, amplificată de atâtea amintiri, în camera asta pe care am mobilat o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
clasă, chiar în momentul când explic cel mai bine, amintirea ta și imensitatea singurătății mele îmi taie răsuflarea; când mă întorc, nu știu, odată ajunsă acasă, ce a fost pe distanța parcursă; după ora 9, când se culcă cei mici, singurătatea răsună, amplificată de atâtea amintiri, în camera asta pe care am mobilat o pentru tine. N-am deschis încă sertarul biroului tău; poate într-o zi am să-mi afund fața în sertarul deschis, unde lucrurile mai păstrează încă atingerea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine; seara, înainte de culcare recitesc pe cele dintâi, pe cele din urmă, pe cele din mijloc, căutându-te în fiecare flexiune a cuvintelor, în tremurul literelor, în iscălitura strânsă și apăsată de rândurile dese și grele de viață, bucurie și singurătate. Mai ales nu vreau să fii deprimată; gândește-te la Pauline, la Vlad... gândește-te că eu te iubesc atât de puternic, că mă voi sili să te aștept voinică și resemnată. Tu ai datoria viitorului tău și eu, prin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gândul; devenise o obsesie la tine și dacă nu ai fi putut pleca poate te-ai fi îmbolnăvit, atât erai de întinsă, ca o coardă, la maximum de intensitate a unei dorințe. Eu - sunt încovoiată sub povara despărțirii și a singurătății. Ceasurile libere le petrec scriindu-ți. Uneori îmi vine să mă ridic de la biurou și să țip după tine... Geamurile ușii tale de la balcon s’au colorat cu albastru închis de umbră și iarnă; dac’ai fi aici, mi-ar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cuminte șt tăcută, fără muzică de jazz, ci numai cu „jurnal“? Nici azi nu am primit nimic de la tine și sunt 12 zile... Cred că vor plesni coardele inimii de atâta așteptare. Cum ar răsuna oare pocnetul inimei mele în singurătatea odăii tale? Zilele trec... au trecut două luni aproape, mai sunt 22, dacă nu va fi toată viața ce-mi mai rămâne de trăit. Pe la 15 pleacă de aici francezul pe care îl întâlneați la Yacht-Club - poate îți voi putea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
m’am căsătorit la capela românească din Jean de Beauvais cu ..... .“ Ce face Cinci? Sunt obosită iar... și mâine de dimineață am iar lecții... Astă seară vreau însă să știi că te iubesc nespus de mult, că sunt beată de singurătate, de melancolie și spleen; că viața aici mă încercuie, mă înlănțuie cu miile ei de griji mărunte, că tu ești acum pentru mine un ideal intangibil, că o știu dar nu vreau să o simt și că mă amăgesc ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vrut să văd profilul tău de Nefertites (!); uneori nici nu vreau să mă gândesc cât de mult mă simt singură de când ai plecat. De obicei, în afecțiile și sfâșierile vieței, durerile se estompează cu vremea; [însă] acum fiecare zi amplifică singurătatea și vaerul ei, dezolarea crește și mă cuprinde toată, mai puternic, mai mult. Acum i se adaogă grija de frigul de acolo. Ce vei fi făcând, adevărat, adevărat? Oare tot timpul acesta nu mi-ai scris, sau nu au venit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și în colțul de lângă fe reastră un mic biurou alb, cu sertare, de serie; pe jos un covor fără culori, imprecise de uzură, o oglindă veche, un scrin, o măsuță și peste tot un praf de renunțare, tristețe, bătrânețe și singurătate. Doamna de companie, d-ra Martini, pe care o cu noscusem pe vremuri, blondă ca Mariana, e acum boțită la față ca un chip într’o oglindă spartă, fumurie. Peste tot, fumuriu și prăfos; dușumelele fără culoare, părând că se scu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
20 la Crematorium unde era depus tatăl d-rei Grobnic. [...] M’am urcat apoi sus la tata. Trei crizanteme albe mai erau încă acolo de data trecută; am aprins candela și i-am vorbit înăbușit de tine, de depărtarea noastră, de singurătatea noastră. La 5 Maria, într’o epocă de frumusețe quasi spirituală, cu ceva nostalgic și rătăcit. [...] (Nu-ți pot scrie în liniște. Atât chițcăie copiii aceia alături, că mă enervează și mă supăr.) [...] Azi am chemat la telefon pe Gaby
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
veni. S’a cântat „Kalinka“. Ce vremuri mi-a evocat: cumpărarea discului, aducerea aici, dansul tău, flacără și vârtej, casa plină de zumzet și voie bună, [de] râs, uneori prea gâl gâit. Nu-mi dam seama că făceam provizii pentru singurătatea clară și încordată ce începe cu clipa de acum. A plecat chiar acum de aici mama lui Mircea; nu era nevoie de nicio precauție din pricina sănătății ei, e foarte bine, foarte sănătoasă; [...] dar ce deziluzie îmi dau mamele prietenilor tăi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mic tort de ciocolată: am vorbit de tine, Gaby cu humour și afecție, Pauline cu sagacitate, cu maturitate și ușoară melancolie. [...] 1 ianuarie 1948 [...] N’am plâns, Monica, n’am plâns. Și nici nu am blestemat; am strâns pumnii de singurătatea și tristețea ce mă zguduie ca fiorii de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință RPR (Rep. Pop. Rom.); acolo ni s’a comunicat lucruri ce vor apare (sic) și în jurnale, dealtminteri: că liceul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
știi, Mou etta mea iubită, că dacă va fi scris ca noi două să fim despăr țite, tu să-ți faci viața ta cinstit și frumos. Ce liniștită aș fi să nu te mai știu singură, prin camere străine, cu singurătatea neagră a nopților, fără putința să vorbești cu cineva lucruri intime, calde; să auzi un glas, fie el mânios uneori, dar să știi că pentru el numele tău e o poftă ca pentru apa rece, o dorință ca a unui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
strigau, răsuna casa de pași grăbiți, atenți. În jurul meu țiuie tăcerea. Acum un an, era casa plină de bagaje, jos venise mașina bietului Romeo, acum în oraș. Tu erai aici, aici! Și iar îți spun că, oricât aș țipa de singurătate, tu nu trebuie să te întorci. Cei patru expulsați, sau câți sunt, sunt în oraș. Îți închipui ce vi s’ar întâmpla vouă. Te iubesc, Monică. În această iubire voi încerca să prind putere, mă voi târî în genunchi să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scrisoarea ta că, scriindu ți, scriu un roman. Draga mea, ce bună ești că spui asta. Dar eu îmi dau seama că sunt de un egocentrism nebun, clinic: durerea mea, tristețea mea, izolarea mea, disperarea mea, situația mea, spaima mea, singurătatea mea, părăsirea mea, frica mea, obsesia mea. Și asta fără rușine, de la un capăt la altul. Joi de dimineață, 20 februarie [1949] Ieri am alergat iarăși prin oraș, ca să-i vizitez pe părinții elevelor mele. M-am întors la ora
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ea - am încercat, când cu cartea poștală din 1 aprilie, și aproape n-am putut să scriu. Dar în sufragerie n-am becuri. M-am întors în camera mea ca să-ți scriu. Sunt singură în casă și, pentru prima oară, singurătatea mă apasă; îmi vine să mă uit pe gaura cheii în birou. [...] Îți dai seama, îți scriu toate aceste lucruri, care vor fi așa de departe în urmă, când vei ajunge tu să citești scrisoarea; știm noi dacă nu cumva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acestei duminici, zi de sărbătoare menită să adune oamenii, să strângă legăturile afective slăbite în timpul săptămânii? Hai să ne închipuim că suntem, ca pe vremuri, una lângă cealaltă. M. 39/1950 I 4 iunie 1950, duminică Am să profit de singurătatea asta minunată ca să răspund scrisorii tale, scumpa mea prietenă de departe. O fac imediat, ca să înnădesc gândurile noastre, fără odiosul interval dintre nota sfâșietoare a strigătului și cealaltă notă, care răspunde chemării. [...] Urna. Și în privința asta, mă deosebesc de Tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acest cataclism universal! Draga mea, nu te supăra pe mine, dar certitudinea că nu ne vom mai vedea se înrădăcinează tot mai adânc. Deplâng inutilitatea vieții mele, sfârșitul acesta de viață, fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă disperă, care mă încercuiește de parcă aș fi înconjurată de o sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de nivel... actual. Brrr, ce franceză, nu-i așa, fata mea? Numai atâta mai știu, și, mai mult, mi-o păstrez printr-o metodă nouă: monologul. Am să-mi aduc aminte și pe patul morții de izolarea asta cumplită, de singurătatea care crapă pereții și țâșnește în afară, sub formă de stalactite și stalagmite, făcând zidurile să arate ca niște arici. Dar în acest tablou apocaliptic, înăuntru, trandafirul strălucitor al iubirii mele pentru tine, draga mea... Am să fac o baie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]