12,786 matches
-
și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său. În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419. În anul 1427, castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere
Castelul Bran () [Corola-website/Science/302060_a_303389]
-
numită de "Ilinden" „din ziua de Sfântul Ilie” din 1903, împreună cu bulgari, sârbi și greci. Aceasta a fost înfrântă, iar printre cei întemnițați au fost și meglenoromâni. Totuși, cedând revendicărilor și presiunii Germaniei, Italiei, Austro-Ungariei, Rusiei și României, în 1905 stăpânirea otomană a dat și vlahilor (aromâni și meglenoromâni considerați împreună) aceleași drepturi culturale, religioase și politice pe care le aveau și celelalte minorități: dreptul de a folosi limba proprie în școli și în biserică, precum și drepturi electorale în consiliile administrative
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice fiindu-i atribuit codul . În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să-și extindă stăpânirea. La data de 25 noiembrie 1716, trupele austriece ocupaseră Bucureștiul și cu ajutorul localnicilor, ""ca niște iubitori de lucruri noue"", cum zice cronicarul Alexandru Amiras, l-au dus ca prizonier la Sibiu chiar pe domnitorul Nicolae Mavrocordat (1716 și 1719-1730). O
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
locuri sălbatice, vecine cu inamicii). Cotys era blând și plăcut, Rhascuporis era lacom, aprig și nesociabil conform lui Tacitus. Cotys a inclus ținuturile din vecinătatea Mării Egee și a Propontidei, linia de demarcație fiind de la nord la sud, Cotys având sub stăpânire cetățile grecești, de la gurile Dunării până la granița cu Macedonia. Izbucnesc neînțelegeri, Cotys fiind capturat de Rhascuporis. Rhascuporis este chemat la Romă de împăratul Tiberius, ce s-a dezvinovățit, ulterior îl ucide pe Cotys. Împăratul îl trimite pe Pomponius Flaccus în
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
grupând fiecare câte cinci cohorte. Pe malul stâng al Dunării, împăratul Constantin cel Mare a ridicat o altă cetate: Dafne. Procesul de fortificare continuă sub urmașii lui Constantin cel Mare. După declinul Imperiului Român de Apus, Moesia va rămâne sub stăpânire bizantina, până la venirea bulgarilor din Asia Centrală în sec. VI-VII.
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
continua să facă parte din Imperiul otoman, moneda otomană ar fi urmat să fie utilizată pe teritoriul Bosniei iar sultanul să fie recunoscut drept suveran. Cu toate acestea, în 1878 perioada dominației otomane asupra Bosniei-Herțegovina ia sfârșit și începe perioada stăpânirii austro-ungare. Dubla Monarhie a ocupat din punct de vedere militar Bosnia-Herțegovina în 1878, însă a nu a anexat teritoriul. Principalul motiv pentru care teritoriul a fost ocupat a fost teama de a nu fi anexat de către Serbia sau Muntenegru, profitând
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
a fost trimis să restaureze puterea persană în Tracia și Macedonia, dar, în urma unui naufragiu în apele promontoriului de la Muntele Athos, Mardonis nu a putut să-și îndeplinească în totalitate misiunea. Cu toate acestea, insula Thasos se află acum sub stăpânire persană, iar tracii și macedonenii recunosc puterea lui Darius. Acesta, în persoană, pregătește o expediție de represalii împotriva Eretriei (în insula Euboia) și Atenei, îndemnat la acest act de răzbunare îndeosebi de Hippias, care încă se mai află la curtea
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
ai sfatului. Alături de membrii familiei domnești, aceștia purtau titlul de "pan" sau "jupan" în Moldova, iar în Țara Românească, de "vlastel" sau "vel". Mărturia acestor mari proprietari feudali era însoțită uneori și de cea a fiilor lor, dovadă a continuității stăpânirii moșiilor. Dregătorii nu menționau mărturia fiilor lor, deoarece demnitățile acestora nu erau ereditare. Sfatul domnesc îl asista pe domn în toate chestiunile importante de politică internă și externă. Atribuțiile sfatului domnesc erau politice, fiscale și judecătorești și se manifestau cu
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
3:13), ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menționează clar că sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morții, diavolul avea pe toți oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viață veșnică" (Ioan 3
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
conducerea armatei, conducerea politicii externe (inclusiv declararea războiului și încheierea păcii, semnarea de tratate), dreptul de a bate monedă. ul era de asemenea ultima instanță de judecată. Conform părerii unei părți din specialiști, domnul ar fi avut și dreptul de stăpânire supremă a întregului teritoriu al țării, așa-numitul "dominium eminens". Atribuțiile de politică externă s-au diminuat considerabil odată cu intrarea Moldovei și a Țării Românești sub suzeranitatea Imperiului Otoman, domnia fiind asimilabilă unei înalte dregătorii în ierarhia imperiului. La începutul
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
Ștefan cel Sfanț de a catoliciza țara. Deși regii maghiari au reușit să anihileze formațiunile politice prestatale din Transilvania totuși datorită luptelor pentru tron, a anarhiei interne și a presiunilor venite din exterior nu au reușit să-și instaleze imediat stăpânirea în Transilvania-Abia în 1075 cancelaria arpadiană emite un document referitor la cetatea Turda. După anul 1100, maghiarii încercă să organizeze Transilvania după model apusean impunând catolicismul printr-un „episcopus Ultratransilvaniae", amintit in 1111 sub numele de Simion și încercând, prin intermediul
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
cele de la nord erau numite geto-dace ("Geți" fiind numirea grecească iar "Daci" cea romană). Așa cum Herodot menționează în Istoriile sale, în 514, anul expediției lui Darius, șahul persan, Dobrogea era locuită în mare parte de triburi geto-dace. Chiar și sub stăpânirea persană, cetățile grecești au influențat semnificativ comerțul dintre mare și Dacia, marcând progresul comerțului dacilor și a civilizației acestora. În circa 330, Alexandru cel Mare i-a înfrânt pe tracii vasali ai perșilor, și a ocupat Dobrogea, imperiul său ajungând
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
câțiva conducători daci: Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes; iar în secolul I î.Hr. sunt menționați conducătorii: Roles, în sudul Dobrogei, Dapyx, în centrul Dobrogei și Zyraxes, în nordul Dobrogei, ce vor fi înfrânți de romani. În urma acestei victorii, Roma își întinde stăpânirea și asupra Dobrogei (28 î.Hr.). Dobrogea a fost inclusă în a doua jumătate a secolului I î.Hr. în provicia romană Moesia Inferioara de către împăratul Octavian Augustus. În timpul războaielor dacice Dobrogea a fost un teatru de război între daci, aliați cu
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Moesia și Scythia Minor. Dobrogea a rămas sub dominație bulgară până în 971. În acest răstimp, populații slave s-au așezat printre Tracii latinizați sau elenizați din regiune. Mai târziu, când puterea bulgară a început să scadă, Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină în 971, iar Bulgaria a fost în cele din urmă integral cucerită de bizantini în 1014. În jurul anului 845, în zona Dunării și a Dobrogei este menționat poporul N.nd.r. (sau V.n.nd.r. după altă sursă). În
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Paradunavon. Aceasta cuprindea teritoriile dintre Munții Balcani, Dunăre (de la Vidin până la gurile de vărsare) și Marea Neagră. Centrul noii formațiuni era tot orașul Dristra, iar conducătorul ei se numea katepan, duce sau arhonte. Această temă, fără alte subdiviziuni, va rămâne sub stăpânirea bizantină până în secolul al XII-lea (cu scurte întreruperi în 1047/48-1053, 1056-1059, 1064-1065, 1072-1091, când granița a fost retrasă temporar pe aliniamentul Munților Balcani). În 1072, împăratul Nicefor III Botaneiates l-a trimis în zona Dobrogei de sud pe
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
din Umur, un vasal al Bizanțului, conduce o expediție împotriva lui Balică, în timp ce dromoanele bizantine atacă porturile de la Marea Neagră. Balică și Teodor mor în timpul confruntării, Dobrotici devine conducător. Între 1352-1359, odată cu scaderea puterii Hoardei de Aur, Țara Românească ia în stăpânire gurile Dunării cu cetățile Oblucița (azi Izmail, Ucraina) și Chilia, și Insula Șerpilor, în timp ce un nou stat apare sub jupânul tătar creștinat Demetrios în zona Vicinei (actualul masiv al Măcinului, malul sudic al Dunării). Mai la sud de acesta, despotatul
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
tron Ivanko sau Ioan, care acceptă pacea cu Murad I al Imperiului Otoman și semnează un tratat comercial cu Genova. Ivanco moare în 1388 în timpul expediției Marelui Vizir Çandarli Ali Pașa împotriva Țaratului Târnovo (și a cetății Dârstorului atunci în stăpânirea Țării Românești). În urma expediției, peste jumătate din teritoriul Dobrogei cade sub dominația Imperiului Otoman, în timp ce Dobrogea de Nord intră în componența Țării Românești, care îl învinge pe Marele Vizir. De notat că istoria Dobrogei independente este ocultată de aproape toate
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
sultanul Mehmed I cucerește Dobrogea, Țara Românească rămânând doar cu Delta Dunării, dar nu pentru mult timp. În ceea ce privește momentul intrării definitive a Dobrogei sub dominația turcă, opiniile istoricilor sunt împărțite. Nicolae Iorga socotește că acest teritoriu a intrat definitiv sub stăpânirea otomană în 1416. C. C. Giurescu, Ștefan Ștefănescu și Gheorghe I. Brătianu sunt de părere că acest lucru s-a întâmplat în 1417, iar Viorica Pervain — în 1420. Există, de asemenea, o serie de istorici care consideră că Dobrogea a căzut
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
în 1416. C. C. Giurescu, Ștefan Ștefănescu și Gheorghe I. Brătianu sunt de părere că acest lucru s-a întâmplat în 1417, iar Viorica Pervain — în 1420. Există, de asemenea, o serie de istorici care consideră că Dobrogea a căzut sub stăpânirea otomană treptat, în etape. Astfel, M. M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru este de părere că ofensiva otomană în acest sens a început în 1417 și s-a terminat în anii 1445 - 1452, în urma cruciadei europene cu sfârșitul tragic la Varna, iar Anca Ghiață
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
1484, când otomanii cuceresc și gurile Dunării. Maria Chiper argumentează că Dan al II-lea a stăpânit și el, vremelnic, măcar o parte din teritoriul Dobrogei, iar Radu-Ștefan Ciobanu, bazându-se pe dovezile arheologice descoperite în cetatea Enisala, împinge această stăpânire cu dese întreruperi a domnilor români până în vremea lui Vlad Țepeș. Stăpânirea lui Vlad Țepeș, pentru câteva luni, peste cel puțin o parte a Dobrogei este legată de campania sa pe malul drept al Dunării din primăvara lui 1462. În
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
al II-lea a stăpânit și el, vremelnic, măcar o parte din teritoriul Dobrogei, iar Radu-Ștefan Ciobanu, bazându-se pe dovezile arheologice descoperite în cetatea Enisala, împinge această stăpânire cu dese întreruperi a domnilor români până în vremea lui Vlad Țepeș. Stăpânirea lui Vlad Țepeș, pentru câteva luni, peste cel puțin o parte a Dobrogei este legată de campania sa pe malul drept al Dunării din primăvara lui 1462. În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
chiar Razgrad, Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte. După cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o într-
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte. După cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o într-un sangeac al provinciei Rumelia, după care, în 1599, a fost înființat elayetul Silistra, ce cuprindea Dobrogea (toată), Bugeacul și Edisanul. În secolul al XVII-lea, acestui elayet i-
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
mai mult cu cât Serbia figurează aparte, la locul ei), cuvântul "Syrfia" însemnând în limba greacă "muscărie", lesne de înțeles pentru oricine cunoaște roiurile estivale de diptere din jurul limanelor dobrogene, probabil favorizate de dominanta ovină a păstoritului din ținut sub stăpânirea otomană. Sub dominația otomană, Dobrogea, pe lângă Turcii și Tătarii musulmani așezați aici din ce în ce mai numeroși, cuprinde în continuare o populație de "Ghiauri" printre care administrația otomană îi deosebește pe "Ladinlar" (Evrei de limbă spaniolă, veniți în Imperiul otoman din Andaluzia, după
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
erau "raia" (adică supuși otomani), și ca atare plăteau, ca toți "ghiaurii", haraciul (impozit pe necredincioși), în timp ce Românii veniți din părțile Sibiului, din Moldova sau din Țara Românească, ziși "mocani" erau parțial scutiți. În decursul celor peste patru veacuri de stăpânire otomană, un număr neverificabil, dar însemnat de "ghiauri" s-au "turcit" pentru a scăpa de acest haraci, astfel că o parte din turco-musulmanii dobrogeni sunt, de fapt, de origine creștină. Începând cu anul 1840, în Dobrogea au fost colonizați germani
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]