11,393 matches
-
organizațiile dușmane sînt vitale. Desigur, acestea nu pot fi obținute decît de agenții dubli! (Masterman 1972:34-35) Pe timp de război, fiecare participant presupune că inamicul va încerca să-l păcălească, și la rîndul său, consideră că are dreptul să înșele; totuși, pretinde ca cetățenii propriei națiuni să ia drept adevărate afirmațiile sale. Una din sarcinile tradiționale ale guvernului este de a-și proteja cetățenii de inamic, să "ducă o politică înșelătoare" și să "prevadă șiretlicurile acestuia", cum se spune în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
extindă și asupra înșelării cetățenilor. În zilele ce au urmat primului război mondial, un filosof de la Cambridge, pe nume Francis Cornford, a definit propaganda ca fiind "acea ramură a artei de a minți care aproape că te face să-ți înșeli prietenii, fără să-ți păcălești și inamicii" (Guthrie 1953). El scria cu mult înainte de înflorirea propagandei negre din timpul celui de-al doilea război mondial și înaintea apariției termenului "dezinformare" care avea rolul de a mușamaliza înșelătoria suferită atît de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Statelor Unite decît aliaților și inamicilor săi din Europa, care au avut din vremuri vechi o tradiție a războiului. Desigur, durata celui de-al doilea război mondial și întinderea sa pe glob au favorizat perfecționarea pe îndelete a planurilor de a înșela; succesul multora dintre acestea a fost analizat pe larg de ziariști și istorici (ex. Brown 1975; Cruickshank 1981). E nevoie de multă ingeniozitate pentru a răspîndi cu succes informații false, indiferent dacă ținta este inamicul sau perspectiva concetățenilor. De exemplu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
făcută în mod previzibil; însă este mai interesantă declarația unei persoane oficiale cu identitatea necunoscută. Aceasta a spus: "Trebuie să facem diferența între felurile de public, între dezinformare și înșelătorie" (Hoffman 1986). Cu alte cuvinte, după părerea lui, a-l înșela pe Gadaffi ar fi fost un act justificabil din partea guvernului american, nu însă și dezinformarea propriului popor. Pentru Statele Unite, Bok (1978:xviii, 141f.) consideră că 1960 a fost un an în care neîncrederea în sinceritatea guvernului s-a accentuat considerabil
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un martor neutru n-ar avea nici o ezitare să spună cine a pierdut cu adevărat. Acest obicei care datează din vremuri străvechi a fost vizibil și la sfîrșitul recentului război din Golf, deși nu este foarte clar cine încerca să înșele pe cine și care a fost păcălitul, dacă a existat vreunul. William Paley (1825:124) face o distincție clară între perioada în care războiul e în toi, timp în care minciuna este acceptabilă, și perioada care începe din momentul în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate fi văzut ca o armă de apărare împotriva xeroxului și a posibilităților acestuia din urmă de a favoriza scurgerea de informații. Progresul continuu al tehnologiei obținerii de informații va aduce probabil în prim plan noi dispute între cel care înșeală și cel care este păcălit. Însă, între timp, eliberarea anuală de materiale anterior ținute în secret, scrise în condițiile precedente acestui progres, dezvăluie înșelătoriile practicate de guverne în anii trecuți. Astfel, pe 1 ianuarie 1992 au fost eliberate documente ale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
față de existența acestora. 3 Domenii ambigue TRIBUNALELE ȘI POLIȚIA Milităria și politica se află la unul din cei doi poli ai spectrului încredere-neîncredere; celălalt ar putea fi atribuit referințelor academice. La polul neîncrederii presupunem că măcar una din părți este înșelată și că, dacă se întîmplă ca un mesaj să fie adevărat, el are scopul de a asigura succesul unei minciuni care va fi spusă mai tîrziu. La celălalt pol al axei presupunem că nu există nici o intenție de a induce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de separație între sfera tribunalului și ceea ce se întîmplă dincolo de pereții acestuia. În sfera juridică există prevederi stricte împotriva nesincerității, în timp ce în negocieri, avocaților, ca tuturor celor care negociază, "li se interzice să mintă, însă în general sînt încurajați să înșele în alte moduri". Putem observa că îndatorirea menționată de Curtis se limitează la păstrarea și accentuarea aparențelor de veridicitate ale declarației unui client, despre care avocatul știe că este falsă; cu toate acestea, este de datoria lui să mintă și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alte moduri". Putem observa că îndatorirea menționată de Curtis se limitează la păstrarea și accentuarea aparențelor de veridicitate ale declarației unui client, despre care avocatul știe că este falsă; cu toate acestea, este de datoria lui să mintă și să înșele. Mai mult, prevederile care guvernează comportamentul profesional în tribunale se contrazic între ele, ajungîndu-se la ceea ce Freedman (1975:28) numește o trilemă: avocatul "trebuie să știe totul, să păstreze secrete aceste informații și, în același timp, să le dezvăluie Curții
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și în rîndul micilor comercianți din Bombay, în anii '70, cînd ceasurile fabricate în India erau prezentate clienților ca fiind aduse prin contrabandă de către muncitorii emigranți care se întorceau acasă. În ambele situații, un client care descoperă că a fost înșelat nu poate apela la lege pentru a-și face dreptate, deoarece cumpărarea de bunuri de contrabandă sau furt îl face pe client părtaș la delict. Scriind la începutul secolului XX, Georg Simmel (1950: 314) a considerat că schimbările în modul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lipsite de scriere existența anumitor ajustări sociale ia forma unei genealogii, iar încercările de a altera aceste ajustări se justifică prin necesitatea de a armoniza incompatibilitățile dintre prezent și acea genealogie. Falsificările sînt minciuni scrise, iar intenția conștientă de a înșela poate fi mai degrabă atribuită unui falsificator decît unui orator analfabet care oferă o versiune proprie asupra arborelui genealogic; acesta din urmă crede cu mai multă sinceritate în ceea ce spune. Absența unor texte scrise reduce drastic posibilitatea de a dezminți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unele de altele prin legătura pe care o au cu așa-zisele "obiceiuri tradiționale" (Barnes 1990:120-129; Keesing și Tonkinson 1982). Reconstituirea trecutului în așa fel încît să servească intereselor prezentului poate avea sau nu la bază intenția de a înșela. Dacă persoana care expune un punct de vedere contesta asupra trecutului nu crede în adevărul spuselor sale, atunci avem de-a face cu o înșelăciune. Pe de altă parte, modificarea sau traducerea unei serii de evenimente dintr-un limbaj mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
intelectual. După părerea mea, Al dumneavoastră supus servitor nu este o minciună. Cel care scrie scrisoarea nu intenționează să păcălească, și nici fraza de încheiere nu are șanse de a fi considerată de către alții ca fiind o încercare de a înșela, chiar dacă ar putea fi privită ca fiind plină de ipocrizie, în cazul în care este scrisă de către un birocrat sus-pus, unui client lipsit de influență. Într-adevăr, folosirea expresiei "al dumneavoastră nesupus servitor" (Chapman 1979) ca titlu al unei cărți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și voi nota doar că în toate exemplele menționate pînă acum înșelătoria nu a fost o caracteristică esențială, ci doar o trăsătură accidentală și de cele mai multe ori regretabilă. Totuși, în unele investigații este des întîlnită situația în care cercetătorul îi înșeală pe cei chestionați, cum a fost de exemplu în studiul efectuat de Festinger și alții (1956) asupra unei secte americane apocaliptice, pe parcursul căruia anchetatorii au pretins că deveniseră membri ai sectei. Într-un studiu asupra activității homosexuale masculine în toaletele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care, fie ele numai în parte veritabile, sînt mai bune decît lipsa oricărui rezultat. Ele sînt cele mai precise aproximări pe care le putem avea și ne putem da seama și în ce măsură se apropie de adevăr. Nimeni nu va fi înșelat, deși s-ar putea să ne lăsăm induși în eroare dacă uităm că rezultatele sînt doar aproximări. Totuși, dacă presupunerile euristice sînt incompatibile cu ceea ce observăm în jurul nostru, în lumea reală, și dacă practicanții se agață de aceste presupuneri în ciuda
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere, nici ambiguitate; oamenii de știință pot avea încredere sau se pot înșela doar unii pe alții. Totuși, ei pot împărtăși un devotament pentru știință cu colegii lor sociologi, și drept urmare și o atitudine care în general respinge nesinceritatea. În această privință, ambele tabere de cercetători, prin rolul lor profesional, diferă de politicieni
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru a-și cîștiga o bună reputație, însă accentul pus pe onoare era modificat întrucîtva de acceptarea valorilor creștine. Astfel un om nu numai că nu ucide sau nu fură pentru binele familiei sale, ci refuză chiar să mintă, să înșele, să bîrfească sau să lezeze drepturile celorlalți în alte moduri. (du Boulay 1976:392) Acestea erau normele acceptate; însă în practică "trasul cu urechea, bîrfa la adresa vecinilor, inventarea unor explicații grosolane, minciuna spusă în scopul de a distruge reputația altuia
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
contextele în care se puteau spune sau nu acest gen de minciuni. Într-o tranzacție financiară, înșelătoria și viclenia erau considerate virtuți, moduri perfect justificate prin care o persoană isteață triumfa asupra uneia lipsită de inteligență; drept urmare, toată lumea încerca să înșele. Pe de altă parte, achiziționarea de bunuri materiale sau profit printr-un alt mod decît o înțelegere oficială, obținerea unor avantaje doar prin intermediul înșelătoriei, era considerat un act condamnabil. În acest context, cazurile juridice contestate erau incluse în categoria înțelegerilor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spune adevărul. Totuși, du Boulay (1974:62) spune că "Săteanul nu are senzația că își trădează credința religioasă dacă minte...". Într-adevăr, pentru că loialitatea față de familie, față de "casă" se plasa înaintea oricăror alte obligații, săteanul "avea datoria morală de a înșela, a păcăli sau a se certa cu străinii pentru a-și apăra rudele" (ibid.:74). În orice caz, după cum spune proverbul, "Dumnezeu vrea ca oamenii să mușamalizeze lucrurile" (ibid.:82). În sfîrșit, există și minciuni ofensive spuse în scop negativ
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
culturii claselor sociale inferioare dintr-un oraș estic al Statelor Unite, realizat în 1950. Una din cele șase valori centrale identificate în această cultură era "istețimea", care se referea la capacitatea de a păcăli, de a induce în eroare, de a înșela, de a fi mai șmecher, de a învinge prin inteligență, de "a fraieri" și capacitatea concomitentă de a evita la rîndul său de a fi înșelat, păcălit sau "fraierit" de către ceilalți. (Miller 1958:9) Această "istețime" era prețuită mai ales
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se referea la capacitatea de a păcăli, de a induce în eroare, de a înșela, de a fi mai șmecher, de a învinge prin inteligență, de "a fraieri" și capacitatea concomitentă de a evita la rîndul său de a fi înșelat, păcălit sau "fraierit" de către ceilalți. (Miller 1958:9) Această "istețime" era prețuită mai ales de tinerii care se asociau în bande. Era o calitate dobîndită prin participarea la "jocuri de cărți sau alte activități similare, schimburi reciproce de insulte și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
femeile față de un studiu cu privire la punctele de vedere asupra trădării și încrederii, Blum (1972:222-230) remarcă Bărbații sînt mai preocupați de minciunile ce privesc activitățile lor, în special infidelitatea, și această neliniște ia forma convingerii că și soțiile lor îi înșală și îi mint în această privință. Se pare că majoritatea soților și soțiilor din acest studiu se mințeau reciproc și erau, cu toții conștienți de asta. Totuși, deși există o anumită simetrie în acțiunile și percepțiile lor, nu putem spune că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sfîșiate de diviziuni etnice și religioase, tranzacțiile publice sînt guvernate de categorii înguste. În sfera vieții private, membrii familiilor și prietenii apropiați sînt uneori tratați altfel decît necunoscuții. În general, mincinoșii consideră că nu au obligația de a evita să înșele persoane aparținînd grupurilor pe care Bailey (1991:48) le numește "comunități cu o morală diferită". În Grecia rurală, după cum am văzut deja, granițele morale sînt definite în funcție de rude (cf. Campbell 1964:316). În societățile industriale, criteriul gradelor de rudenie este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
În ambele cazuri, pentru ca experimentul să fie valabil sau pacientul să-și găsească liniștea, acesta din urmă trebuie să fie convins că medicamentul îl poate vindeca. Este posibil ca un pacient cu sînge rece să-și dea seama că este înșelat și totuși să nu lase să se vadă acest lucru; însă majoritatea pacienților sînt departe de a avea sînge rece atunci cînd vin la consultație. Cum ar trebui să clasificăm comentariile încurajatoare făcute în scopul de a susține încrederea în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Exemple de situații în care se întîmplă acest lucru au fost prezentate în capitolul 2. Însă autoamăgirea nu este întotdeauna o consecință a inducerii în eroare a altor persoane. Lytton (1852: 204) susține că "cel mai ușor este să ne înșelăm pe noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită este cea spusă propriei persoane; a-i minți pe alții este un fapt relativ excepțional". Totuși, se ivesc probleme semantice grave atunci cînd vorbim
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]