11,152 matches
-
sub formă organică de "societate perfectă"54 reclama în "mod legitim independența față de puterea civilă și dreptul de a emite legi și îndemna credincioșii către acele sectoare ale vieții sociale care au tangență cu destinul etern al omului"55. Schimbările aduse de modernitate au făcut ca Biserica să se confrunte cu idei și curente de idei diferite, transformări sociale (cu statul de tip modern), fapt ce a condus la regândirea și repoziționarea acesteia din toate punctele de vedere, și adaptarea la
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
fii cu ochii pe acțiune înainte de toate. Scrii aceste romane cu pseudonim fiindcă intenționezi să ajungi, în restul operei, mai departe, ori în alt punct decât intriga? JB. Sigur, romanele polițiste sunt mai axate pe intrigă, cu toate că unul dintre reproșurile aduse romanelor mele polițiste a fost că prea au multă atmosferă, creație de personaje și stare de spirit amenințătoare, în loc să ofere acțiune. Cele patru romane polițiste ale mele au fost scrise rapid, ca relaxare. Nu le reneg, dar nu le-am
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și un ochi în bătălii, și-a părăsit soția care înaintase divorțul, și din relația celor doi s-a născut o fetiță Horația, în 1801. Un timp au locuit toți trei: lordul Hamilton, Emma și Nelson. Din partea lordului, niciun reproș adus infidelei soții și prietenului admirat, Horatio Nelson. În anul 1803, a murit lordul William Hamilton. Averea a lăsat-o, nu soției, ci nepotului său Charles. În bătălia de la Trafalgar, din 1805, împotriva flotei franco-spaniole, englezii au biruit, dar contraamiralul Nelson
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
un proces în care condamnat, după mărturiile false ale unor foști ocnași, era un oarecare Champmathieu, acuzat că ar fi evadatul Jean Valjean. Încurcat de promisiunea făcută Fantinei de a-i aduce fetița, ezită să meargă pentru a dezminți acuzația adusă omului nevinovat. În cele din urmă, se hotărăște, pleacă la proces, se autodeconspiră în fața sălii ce amuțise de uimire. Javert jubila că, în sfârșit, dorința obsesivă de a-l recupera pe fostul ocnaș s-a împlinit, că și-a făcut
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ales subiectul, făr' să ne facem griji (iertați-ne, precepte) dacă tratează despre regi, chiar dacă pot pricepe că înțeleptul Filip, Rege al Spaniei, al nostru Sire, se supăra pe scenă când un rege-apărea, fie că în asta vedea o jignire adusă artei, fie că nu accepta ca autoritatea regală să figureze printre plebea trivială. Asta înseamnă revenirea la comedia antică, în care-l vedem pe Plaut introducându-i pe zei, după cum arată în al său Amfitrion Jupiter. Numai bunul Dumnezeu știe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forma Actului adițional al Convenției de la 1858, cunoscut În epocă și sub denumirea de Statutul lui Cuza. În fond, ce aducea nou acest Act adițional al Convenției de la 1858, despre care un cunoscut istoric american afirma că e un „omagiu adus scumpei defuncte” <ref id="12"> 12 T. W. Riker, op. cit., p. 562. </ref> (adică Convenției)? În primul rând, el făcea să crească prerogativele domniei pe seama Parlamentului, prin dreptul domnitorului de a numi, În fiecare an, președintele Adunării deputaților și, Îndeosebi
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele feminine. Speciale au fost și unele circumstanțe legate de receptarea cărții, nu doar aspru primită de critica de întâmpinare din cauza neajunsurilor ei evidente, dar atrăgându-și și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
și simpla acțiune funerară să fie ușor de făcut. Poate doar gesturile care evocă imagini simbolice („joaca” cu argila) sau credințe Într-o viață de dincolo („obiecte funerare”) constituie În această zonă primele urme ale religiei. O critică similară trebuie adusă și asimilării automate a practicilor culturale care pot avea altă origine și care ar fi putut fi impregnate cu legături religioase doar indirect sau Într-o etapă secundară. Acesta este cazul antropofagiei, a retezării scalpului sau a trofeelor sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În mormanul conic puseseră nu numai oase sfărâmate, dinți de animale, așchii și unelte de silex, În total mii de bucăți, ci și două lespezi suprapuse, una triunghiulară și cealaltă rombică. Nu se poate să nu vezi aici o ofrandă adusă prețioasei fântâni, un act sacral sau magic, care trădează un sentiment religios pentru izvoare, pentru pietrele rotunde și netede, pentru forțele sau „spiritele” care stăpânesc natura (Gruet, 1954). Alți musterieni, cu Înclinații asemănătoare, dar mai modești, au adunat fragmente de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Horus spre Osirisxe "Osiris", pentru a-i aduce ofranda și pentru a-l rechema la viață. Într-o adăugire la mitul celor doi frați Horus-Sethxe "Seth", ochiul de care este privat Horus În lupta cu fratele său devine ofranda specifică adusă tatălui, după recuperarea sa ca „ochi sănătos” ( uaÊat). „Ochiul lui Horus” se umple de semnificații simbolice, devine o amuletă, ba chiar cea mai răspândită dintre amulete, dobândește o personalitate proprie, specifică și autonomă În această lume mișcătoare a valorilor religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
II, 51); dezlănțuirea apelor și distrugerile provocate de acestea; Încetarea potopului; controlarea retragerii apelor prin trimiterea de păsări (porumbel, rândunică, corb); ieșirea din ambarcațiune după oprirea acesteia În regiunea muntelui NiÌir (sau alte nume asemănătoare); o ofrandă și o jertfă aduse zeilor; mutarea eroului potopului (Împreună cu familia sau, cel puțin, cu soția) Într-un loc misterios, unde va trăi pentru totdeauna; reproșurile zeiței-mamă Nintuxe "Nintu" adresate lui Enlilxe "Enlil" pentru că a decretat potopul; reproșurile lui Enlil pentru Enki/Ea pentru că, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
explicit Îndepărtarea finală a substitutului, care este trimis În țara sa; În schimb, În cea de-a doua versiune este posibil ca acesta să fi fost ucis1. Acțiunile magice sunt Însoțite de ofrande de hrană și băutură și de jertfe aduse zeilor pentru a le atrage bunăvoința și pentru a le mulțumi pentru rezultatul favorabil al ritualului. Zeii sunt atrași și prin pregătirea unor căi marcate cu stofă, miere și făină plămădită, ulei și vin, pe care sunt invitați să coboare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de privată, această trecere a femeii de la condiția de tânără fecioară la cea de mireasă se reflecta asupra complexului social și implica zeitățile panteonului. Abandonarea stării feciorelnice, legată de Artemisxe "Artemis", era trăită ca o pedeapsă de „ispășit” prin ofranda adusă zeiței, ofrandă alcătuită din obiecte care aminteau de copilăria fetei, dar care la Cirene, ca și În alte cetăți, se traducea Într-un tribut pe care tânăra mireasă trebuia să i-l plătească Artemisei Înainte de a intra În camera nupțială
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transforma, la sfârșit, În logos; mitul devenea deci intrigă și acțiune, dar și inventarul din care se putea inspira poetul. Însă pe măsură ce ne apropiem de Aristotel, criza cetății antice și a Atenei În special se Îndreaptă către sfârșit. Critica sistematică adusă mitului erodase progresiv certitudinile pe care se Întemeia cetatea și pusese În discuție Însăși lumea zeilor; nici procesele de impietate, cărora le-a căzut victimă Însuși Socrate, nu fuseseră de folos pentru frânarea dezagregării spre care se Îndrepta cetatea. Centrifuge
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dintre măruntaie, ca rinichii, care aveau valoare onorifică, erau de obicei scoase. Pielea apoi Îi revenea În mod normal preotului sau templului, În timp ce anumite părți de carne, cum ar fi pulpele, erau date magistraților și lui hierèus. Numai În jertfele aduse Hestiei exista obligația de a mânca În porții egale În jurul templului zeiței, reînnoindu-se astfel egalitatea cetățenilor și coeziunea corpului social În fața vetrei comune. În complexul Închis și autonom al cetăților, sacrificiul se plasează În acest mod echivoc Între unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu au fost cruțate nici codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale fusese Empedocle, care le propunea discipolilor săi o etică În raport cu care să Își conformeze propria existență. Dacă apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioasă greacă, poezia a Întărit unitatea culturală a grecilor prin răspândirea tradiției mitice. Și, făcând abstracție de cazul specific reprezentat de Delfi, poezia s-a dovedit factorul de unificare mai ușor de identificat. Odată cu apusul polisului și cu critica sistematică adusă mitului de către gândirea filozofică (subcapitolele 2.1 și 2.4 ), poezia a Început totuși să piardă orice legătură cu divinitatea inspiratoare, până când În spatele ei a rămas doar poetul cu meșteșugul lui, pornit deja p drumul la capătul căruia va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe cei În cauză să fie Înrolați În armată, să facă parte din elitele politice sau din serviciul imperial, unde li s-ar fi cerut să facă sacrificii Împăratului sau „geniului” său. Scutirea evreilor de serviciul militar și de sacrificiul adus Împăratului a constituit, Într-un prim moment, premisa unei soluții promițătoare. c) Spre deosebire de religia elenă, care trebuie reconstruită pornind de la multe cetăți, triburi și teritorii, religia romană este religia unei singure cetăți. Dar prin chiar „originea” ei, și deci nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formație și profesie, oraș și țară (proprietari de pământ, țărani, păstori), centru și periferie; istoria religiei cotidiene practicate efectiv, care este atât de diferită față de dorințele funcționarilor consacrați cultului; În sfârșit, istoria intelectuală (Geistesgeschichte) a religiei romane, religia poeților, critica adusă religiei de către filozofi, crearea de către arhitecți și artiști a unui spațiu sacru și a unor imagini divine. b) Istoria religiei romane despre care vrem să vorbim aici se organizează În jurul a doi poli, și anume cultul, ca sistem de semne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe un munte, Înăuntrul/În afara așezării (sanctuare situate În afara zidurilor cetății); de o mărime stabilită, ca „altarul domestic” (lararium), mormânt sau loc de pelerinaj transregional. II. Momentele Zile festive regulate/neregulate, durată și frecvență cu privire la o divinitate; de exemplu: sacrificiu adus lui Jupiter la jumătatea fiecărei luni (regulat, scurt, frecvent). III. Persoanele/funcționarii/executorii 1. La Roma: pontifex, flamen-flaminica, augur, virgines Vestae, rex/regina sacrorum, XV-viri sacris faciundis; 2. Preoți: sacerdotes; administrator: magister/magistra; slujitor: minister/ministra; ajutor: camillus; cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu divinitatea, În mod direct și fără experiență În acest sens, friza abuzul și ridicolul (Pliniu, Epistola, 8, 8, 5-7, pentru Clitumnus Fons). Un martor ocular, stoicul Luciusxe "Lucius" Annaeus Seneca (cca 4-65 d.Hr.), menținându-se În critica filozofică adusă cultului, descrie devoțiunea personală față de imagini și, prin urmare, aduce o critică prudentă cultului care nu este public 2. Destul de departe de imagine și chiar de templul lui Jupiter Capitolinul, Îi aclamă numele, ca sclavii domestici, și vestesc orele, se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ultim gest, oferirea unei mâncări, este actul decisiv al sacrificiului roman al unui animal. În acest punct, În ritualul lui Cato există un fel de „ritual inversat”. Două unități care par strict unite Între ele, tăierea și ofranda organelor interne adusă zeiței Ceres (prosecare - porricere), sunt despărțite de o a doua ofrandă a unei turte sfințite. În acest proprium al lui Cato nu sunt numite trei faze generale: pregătire-masă-reparație succesivă (după consumarea mesei). În faza pregătitoare animalul este ales, curățat, Împodobit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doua generație de suverani elenistici și Își găsește o continuitate precisă În cultul imperial. A fost Într-adevăr subliniată legătura cu tema tradițională a eroizării fondatorului cetății sau al statului, care, de altfel, Își menține Întregul caracter specific de cult adus unui defunct, adică unui individ ale cărui merite excepționale i-au adus, după moarte, trecerea la acel rang intermediar Între uman și divin pe care experiența religioasă a grecilor Îl atribuie eroului În diferitele lui accepțiuni. Una dintre acestea privește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Darmesteter 1892-1893, II, p. 615), fiindcă acestea erau, pe pământ, părțile cele mai apropiate de cer și, de aceea, mai repede luminate de razele soarelui. Alte date, risipite În izvoarele noastre, confirmă de asemenea, calitatea acestora, ca, de exemplu, lauda adusă muntelui, cu care Începe imnul dedicat lui Khvarenahxe "Khvarenah" (Yașt 19): chiar dacă fragmentul poate fi considerat inițial străin de restul imnului, acesta nu este un motiv pentru a nu lua În considerare plasarea sa la Începutul unui yașt dedicat Geniului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căreia Îi era atribuită o eficacitate magică de către conservatori (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 376), care se bazau și pe speculații ocultiste venite din Occident (Boyce, 1979, pp. 198, 204; cf. infra); să se renunțe În cultul morților la practica oferirii alimentelor aduse ca jertfă, care să-i Întărească În călătoria lor În lumea de dincolo, și să se restaureze, În presupusa ei puritate originară, credința În fravași, fondată pe ideea unei depline responsabilități morale, singura În măsură să garanteze sufletelor defuncților, după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]