11,051 matches
-
verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut, turbulentă la mijloc, căci aici se fac toate înșelăciunile și toate intrigile, iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să o imite. Catastrofa a fost evitată la timp, în momentul în care pateticul era la apogeu. În ciuda diferențelor majore dintre tragedia antică și tragedia clasică, clasicismul conservă un anumit număr de condiții formulate de Aristotel pentru ca personajul să fie demn de a intra într-o tragedie. Trebuie, vom vedea, ca o anume distanță să o despartă de spectatori. Trebuie, de asemenea, ca diferiții protagoniști să fie legați prin relații de alianță și ca eroul să fie oarecum pătat de o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de tragedie 55. Dacă îl exclude de pe scena tragică, asta se întâmplă numai în numele bunei cuviințe, pentru că nu poate admite reprezentarea scenelor de viol ale celor două fiice ale lui Scédase. "În afară de faptul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cazul omului foarte virtuos care este persecutat "din ordinele altuia care nu (este) destul de rău ca să atragă prea multă indignare asupra lui și care arată mai mult slăbiciune, decât atitudine criminală în persecuția pe care o efectuează" este și el demn să figureze în universul tragic. Corneille îl realizează în Polyeucte. Felix, carierist slab și fricos, își trimite ginerele la moarte fără să fie neapărat cu adevărat rău. Este demn de dispreț, dar nu odios. Respectând punctul de vedere al lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la rândul său, cu trei secole mai târziu, își va manifesta neîncrederea în operă. Bossuet îi critică mai ales pe Quinault și pe Lulli, doi dintre cei mai străluciți compozitori de operă din acea vreme. "Mai gândiți-vă dacă considerați demn de haina dumneavoastră, ca și de numele de creștin și de preot, să găsiți oneste toate falsele dulcegării, toate frazele de dragoste, și toate aceste dulci invitații de a ne bucura de frumoasa vârstă a tinereții, care răsună peste tot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să nu fie nici efeminate, nici mercenare, nimic din ceea ce miroase a constrângere și interes să nu le otrăvească, să fie libere și generoase ca și voi, soarele să vă lumineze nevinovatele spectacole; veți forma voi înșivă unul, cel mai demn pe care l-ar putea lumina. Dar care să fie până la urmă obiectele acestor spectacole? Ce va fi arătat acolo? Nimic, dacă vreți. Odată cu libertatea, pretutindeni unde domnește afluența, domnește și bunăstarea. Înfigeți în mijlocul unei piețe un țăruș încununat cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
otrăvit, află că cerul îi venea în ajutor, în acest moment dureros și îngrozitor, în care, ororii de a muri, i se adaugă regretul că ar fi putut trăi fericit, spuneți-mi ce îi lipsește acestui subiect pentru a fi demn de Tragedie? Extraordinarul, miraculosul, spui dumneata? Și oare nu poate fi văzut acest miraculos înfricoșător, în trecerea rapidă de la onoare la oprobriu, de la nevinovăție la crimă, de la dulcea speranță la disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din faptul că nu a ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva demn de laudă. De aceea asta se înțelege de la sine, pasajele de morală se cer a fi învățate mai bine decât tot restul. Ele trebuie spuse fără ezitare, fără cea mai mică greșeală, dintr-o singură respirație, cu o asemenea ușurință
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie, cu genul dramatic. Ekkyklema. Platformă rulantă, destinată să aducă pe scenă, în Grecia antică, ceva sau pe cineva care se presupune că se află în interior, în spatele ușilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să adorm, fie am să râd." 62 Nicole nu se referă decât o dată la un alt autor dramatic decât Corneille. El nu-i dă nici numele, nici opera, căci marele Corneille este singura țintă care ar fi, în ochii săi, demnă de interes. Este vorba de Iluștrii Dușmani (Les Illustres Ennemis) de Thomas Corneille. 1 L'art nouveau de faire les comédies, Les Belles Lettres, Le Corps éloquent, 1992 (traducere de Jean-Jacques Préau). Să precizăm că termenul de comedia în spaniolă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eufemisme înfrumusețitoare. Și totuși, superior trăită, sexualitatea își are partea ei de contribuție la farmecul existenței umane. Lucrări precum cea de față tind să reașeze sexualitatea în matca ei firească, sănătoasă, pregătind însă calea pentru retrăirea erosului la o altitudine demnă de creatura divină care este ființa umană. Dr. Gheorghiță Geană, cercetător științific gradul I Institutul de Antropologie "Fr. I. Rainer" al Academiei Române, profesor de antropologie la Universitatea din București Problemele legate de sexualitate și de familie sunt printre cele mai
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
familia ca ea să devina un participant activ în procesul de instruire educare. Influențele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalității acestuia. Modelul moral-civic propus de școală (un comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste, corectitudine, prietenie) găsește un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt puse la loc de cinste. Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activități ale școlii cu aceasta (lectorate cu
Arta de a fi părinte by Claudia Râmpu, Petru Laurenţiu Râmpu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1400]
-
o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante: criza de comunicare în lumea de astăzi, sentimentul neantului, incapacitatea de adaptare, pierderea candorii, apoi singurătatea, spaima, durerea, misterul („Omul va părăsi cuvântul/ Infecția lirică își va coase limba/ Trecătorul demn de sensurile noi și posibile/ Va pune în mișcare semnificația oglinzilor neparalele”) etc. Important este că toate aceste traiectorii tematice converg spre dilema fundamentală a limbajului, de unde consecința că lirica lui A. este un permanent dialog al propriului limbaj cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
la dispoziția personalului responsabil de cultul mormintelor respective și al altor temple din zonă, a restituit din locuințele sale papirusuri de diferite feluri - documentare, rituale, literare -, care ilustrează În mod direct situația celor care trăiau acolo. Printre papirusurile „literare”, sunt demne de luat În seamă imnurile regelui Sesostris III, care Îi proslăvesc În același timp valoarea militară și grija pentru supuși; restul textelor, medicale, de matematică, veterinare, precum și un text narativ fragmentar, care povestește mitul luptei dintre Horusxe "Horus" și Sethxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și lăsase „Tablele Destinelor” pe tron, Împreună cu sceptrul și coroana, maleficul Anzûxe "Anzû" i le fură și zboară În munții la care nu se poate ajunge, provocând tulburare Între zei. Zeul suprem Anuxe "Anu" promite să-i acorde o forță demnă de această Întreprindere zeului care va ști să recupereze „Tablele Destinelor”. Astfel, apare un zeu care se declară pregătit să Îl Înfrunte pe Anzû: este vorba despre Ninnghirsu, În redactarea babiloniană antică a mitului, În timp ce În varianta asiriană este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
netrecut, care la oracolul din Delfi făcea să răsune supremul mesaj de moderație cu un gnoti sautèn („Cunoaște-te pe tine Însuți”), care Îi permitea omului clasic - recunoscându-și propria limită de om muritor - să Își asume cu o conștiință demnă propriul rol În marele scenariu cosmic și divin. 3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO-ROMANĂTC "3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO‑ROMANĂ" 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermeticătc "1. În căutarea revelației \: oracolul teologic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1975a, pp. 37 sqq.) - nu trebuie să ignore recunoașterea originalității sale indiscutabile. În orice caz, chiar dacă nu este Împărtășită teoria „Hochgötter”-lor (a se consulta Widengren, 1938), trebuie să se cadă de acord asupra faptului că imnurile avestice Închinate divinităților demne de cult (yazataxe "yazata"; cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2) sunt adresate de fapt unor figuri divine care trebuie să fi apărut Într-o preistorie a zoroastrismului, adică În cadrul unui politeism arhaic, cu trăsături proprii, dar foarte apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oarecare măsură de cea indiană vedică. Urme destul de evidente ale unei astfel de religiozități arhaice pot fi deslușite În amestecul religios care a urmat, reflectat, pe ansamblu, În Avesta, cu precădere, dar nu exclusiv, În imnurile dedicate diferitelor entități considerate demne de cult, absorbite de noua religie și oarecum purificate În spiritul viziunii sale etice. Asemenea urme sunt mai mult sau mai puțin reperabile și În alte mărturii care ne-au parvenit, de la inscripții ahemenide la izvoare clasice. Din păcate, cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Verethraghna"; Yașt care cuprinde capitolele 9-10 din Yasna (cf. mai jos), lui Haomaxe "Haoma", În timp ce alte imnuri de o vechime relativă, foarte interesante din diferite motive, sunt dedicate unor entități mai mult sau mai puțin divine, dar, În orice caz, demne de cult, cum ar fi Fravașixe "Fravași" (Yașt 13) și Khvarenahxe "Khvarenah" (Yașt 19). Însă nici pentru unele, nici pentru celelalte nu este ușor să se reconstruiască un fond cert indo-iranian. Dintre toate aceste divinități, cele mai importante pentru istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu este doar seva extrasă dintr-o plantă (denumirea sevei este un substantiv format de la o rădăcină care Înseamnă „a stoarce”) , ci și o divinitate atât În India, cât și În Iran. După cum am văzut, În Avesta apare printre entitățile demne de cult cărora le era dedicat un imn (Yasna 9-10). Din cauza naturii sale compozite, de divinitate și materie, Haomaxe "Haoma" ajunge să reprezinte, după un timp, victima, preotul și zeul jertfei zoroastriene (Zaehner, 1961, pp. 93, sq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Nemuritorilor Buni. Această definire care apare În Yasna Haptanh³iti se explică prin intermediul celor doi termeni care o compun, ameșa, „nemuritor”, și spenta, „bun”; acest nume este dat uneori În Avesta și În textele În pahlavi (Amașaspand, Amahraspandxe "Amahraspand"), tuturor ființelor demne de cult, pe lângă cei care constituie așa-numita „Heptadă” divină (Boyce, 1992). Fragmentul gathic este (Yasna 47, 1): „Pentru Spiritul Bun și pentru Celxe "Cel" mai Bun Gând, conform cu Adevărul, pentru faptă și cuvânt, lui Îi dau Integritate și nemurire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cadrul serviciilor pentru defuncți, În zilele de la sfârșitul anului, În sărbătorile legate de anotimpuri, precum și la Începutul și sfârșitul anului. Sșh-r½zag, „treizeci de zile”, În două versiuni, una scurtă și una mai puțin scurtă („micul” și „marele” Sșh-r½zag), enumeră entitățile demne de cult (yazataxe "yazata"), care stăpânesc, fiecare dintre ele, cele treizeci de zile ale lunii. Yașt, „imnuri” (cf. Panaino, 1993) sunt douăzeci și unu de texte cu precădere poetice, dedicate diferitelor yazataxe "yazata", foarte diferite unul de altul atât prin lungimea și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este folosit, În Iranul antic, În sens strict, ci mai degrabă ca baga, „zeu” În Iranul antic (Boyce, 1975a, p. 196). În Avesta târzie, Ahura Mazd³ domină un fel de panteon bogat și complex, compus dintr-un grup de entități demne de cult (yazataxe "yazata"), care au un statut oarecum intermediar Între cel de divinități autentice ( În unele cazuri este vorba despre divinități ale unui așa-zis „păgânism” prezoroastrian sau de zeități de origine, cel puțin parțial, străină, cum este cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu tratează În mod organic și sistematic religia celtică: aproape mereu avem de-a face cu adnotări scurte care scot În evidență un singur obicei sau un singur fapt care a atras atenția autorului și care i-a părut astfel demn de a fi menționat. Mai mult, aproape la toți autorii greci și latini este foarte puternică prejudecata clasicocentrică: deși Încearcă să Înțeleagă motivele interne ale elementelor religiei celte, aceștia pun În relief tot ceea ce pare a fi barbar și necivilizat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]