12,731 matches
-
au existat știutori de carte relativ mai numeroși, față de alte locuri, încă din vechime. În anii 30 chiar se glumea, numindu-se Coveiul, desigur de către proprii săi locuitori, micul Paris, pastișă după supranumele Bucureștiului. Din câte știu, aici s-a editat prin 1937 o revistă culturală, căreia încă nu i-am dat de urmă. Căminul cultural se află lângă școala veche, într-o curte prea mică pentru cele două instituții. Bazele lui au fost puse în anul 1942 de către Vasile Popa
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
rulare primește un subdirector pentru scripturile de inițializare, pe când stilul BSD da un singur script de inițializare fiecărui nivel de rulare. Susținătorii stilului BSD spun că este mai bine pentru că, cu acest sistem este mult mai ușor să găsești, citești, editezi și să întreții scripturile. Susținătorii stilului System V spun că structura acestuia face scripturile mai puternice și mai flexibile. Trebuie menționat faptul că compatibilitatea stilului System V a fost încorporată în Slackware, incepand cu versiunea 7.0. Concepția Slackware față de
Slackware () [Corola-website/Science/298549_a_299878]
-
în Hanovra. În exil, și-a continuat studiile, devenind unul dintre teoreticienii de frunte ai bolșevicilor. A început să se intereseze și de teoriile economice nemarxiste, între care a lui Alexandr Bogdanov. Buharin a scris mai multe cărți și a editat ziarul "Novîi Mir" (Lumea Nouă) în exil, împreună cu Lev Troțki și Alexandra Kollontai. În primul război mondial, Buharin a scris o broșură despre imperialism, din care, mai târziu, Lenin a extras câteva idei pe care le-a dezvoltat în lucrarea
Nikolai Ivanovici Buharin () [Corola-website/Science/298543_a_299872]
-
aprilie 1962 al Consiliului de Stat, Nichifor Crainic este grațiat la data de 24 aprilie 1962 și eliberat două zile mai târziu. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968 Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă "Glasul Patriei", editat de Ministerul Afacerilor Interne, destinat intelectualilor români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968 Ana Selejan consideră că aceasta a fost o formă de mercenariat, în speranța reintrării în circuitul literar. În timpul detenției a devenit informator și colaborator
Nichifor Crainic () [Corola-website/Science/298724_a_300053]
-
având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze "Encyclopédie", un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți. Una din piesele sale, "Le Père de famille" (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul "dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale sale, "La Religieuse" (Călugărița
Denis Diderot () [Corola-website/Science/298727_a_300056]
-
Villon s-au păstrat în principal datorită inițiativei regelui Francisc I și eforturilor depuse de Clément Marot (1496-1544) - poetul oficial al curții și unul dintre primii mari poeți francezi moderni, precursor al Pleiadei - care le-a adunat și le-a editat în 1533. Printre manuscrisele rămase, primele 6 balade au fost copiate 1568 în manuscrisul de la Brussels, Bibliothèque Royale/Koninklijke Bibliotheek, VI 541, iar baladele 7-11 pot fi găsite în manuscrisul de la Stockholm, Kungliga Biblioteket, V.u. 22, care datează de
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
22, care datează de prin secolul al XV-lea, după 1477. Auguste Longnon a publicat prima editare a operelor complete ale lui Villon, extrase din manuscrise și publicații mai vechi (Paris, Lemerre, 1892). Tot Longnon, impreună cu Lucien Foulet, au editat „Francois Villon: Opere”, în 2 volume, considerată ediție de referință. André Lanly a tradus în franceza modernă „Baladele în jargon”, inclusiv cele din manuscrisul Stockholm, iar Ionela Manolesco, cele 11 “Ballades du jargon et jobelin” "Legenda villoniană", una dintre cauzele
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista "Transilvania", pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută
George Bariț () [Corola-website/Science/299565_a_300894]
-
este o enciclopedie națională, ale cărei patru din cele șase volume proiectate au intrat sub tipar între 1938 și 1943. Dimitrie Gusti a gândit structurată pe trei mari capitole împărțite în șase volume programate: Editată de Asociația Științifică pentru Enciclopedia României, sub augustul patronaj al Majestății Sale Regele Carol al II-lea, lucrarea a fost coordonată de profesorul Dimitrie Gusti, beneficiind de remarcabilele contribuții ale lui Nicolae Iorga, Constantin Rădulescu-Motru, Virgil Madgearu, Constantin C. Giurescu
Enciclopedia României () [Corola-website/Science/299619_a_300948]
-
neașteptată, uneori absurdă."” O colecție de povestiri în tonuri absurde (preferate pentru independența față de contextul istoric) este "Pere alese" (1981, 1991), culeasă de către Alexandru Pancu, fiul scriitorului. Pancu-Iași revenea adesea asupra prozelor sale; dată fiind frecvența mare cu care se editau noi volume, variante ale aceluiași text pot fi întâlnite în ediții diferite sau chiar în interiorul aceleiași ediții. Este și cazul povestirii „Drumețul înțelept”, publicată laolaltă cu „Visul” (variantă de mai târziu a aceluiași text) în volumul "Făt-Frumos când era mic
Octav Pancu-Iași () [Corola-website/Science/299633_a_300962]
-
pactul de neutralitate“", este relevat rolul „Serviciului de informații pro-american al Mișcării legionare”. Date despre Serviciul de Informații al Mișcării Legionare (SIMLR) și colaborarea acestuia cu forțele NATO se găsesc și în volumul I al lucrării "Cartea Albă a Securității" editat de Serviciul Român de Informații (SRI) cât și în cartea prof. dr. Tiberiu Tănase, "Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-1948". Sub presiunea serviciilor secrete americane (CIA) și franceze, care începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți potențiali la Războiul rece care
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați. Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte și executați (împușcați la Jilava). Repertoriul legionar era format din câteva zeci de imnuri, multe uitate și pierdute, altele, adunate în broșuri editate de edituri de profil neo-legionar (pecum: Dincă, Sorin (redact.): "Cantece legionare" - Scribd, , 6 martie 2010 și 28 februarie 2011, sau Tota, Ioan-Laurian (edit.): "Cărticica de cântece legionare - Noi Dacii", , Editura L.A.M.. Bucuresti, 1997.), pe versurile unor poeți legionari ca
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
la primul său roman "„Copilăria”", pe care îl schițase în linii mari cu un an înainte. Era o povestire autobiografică a anilor copilăriei petrecuți la Iasnaia Poliana. Odată terminat, el îl trimite, în 1852, redacției "„Sovremennik”", o revistă de literatură editată de poetul Nicolai Nekrasov. Poetul a recunoscut talentul și potențialul literar al lui Tolstoi, și i-a promis să-i publice lucrările în revistă, făcând-o în septembrie 1852. În același timp, Tolstoi a regăsit avantajele traiului printre cazaci. În ciuda
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
familie cu adevărat nefericită. După câteva luni, la finalizarea manuscrisului, în loc să prezinte carte în forma finală, Tolstoi a decis să dezvolte și să elaboreze textul încă și mai mult. După corectarea și trimiterea acestui exemplar la tipărit, a decis să editeze și să dezvolte textul încă o dată. Stilul lui Tolstoi a fost mereu așa. Fiecare nouă idee îi părea mai strălucită decât cea anterioară și trebuia să revină pe text și să-l corecteze. Totuși, când forma finală a acestui roman
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
a fost tăiat, iar întârzierile de tipărire erau inevitabile. În 1877, romanul a fost publicat în cele din urmă în întregime. "„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”" Astfel începe romanul, scris și editat cu minuțiozitate, reflectând modul în care autorul percepea dragostea și tragedia. Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofițer îndrăzneț, contele Vronski, și își părăsește căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în brațele unei iubiri pasionale
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
pentru limba română (reprezentați de Timotei Cipariu). Titu Maiorescu este cel care împreună cu alți tineri reîntorși de la studii din străinătate (P. P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rossetti și Iacob Negruzzi) a înființat în 1864 la Iași "Junimea" care avea să editeze începând cu 1 martie 1867 "Convorbiri literare", binecunoscuta revistă de literatură prin care s-au afirmat marii noștri poeți clasici. Este membru al Societății Academice Române din 20 iulie 1867, mai târziu Academia Română. Titu Maiorescu scrie un raport către Academia Română
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
egal către cultivarea în domeniul literaturii și în cel muzical. El însuși povestește că a început să compună înainte de a împlini șapte ani. La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a și contribuit la un volum editat de către tatăl său cu titlul "Portrete ale bărbaților celebri". Aflat încă în școală la Zwickau, citea, în afară de Friedrich Schiller și Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron și autorii greci de tragedii. Însă cea mai mare, dar și cea mai
Robert Schumann () [Corola-website/Science/299745_a_301074]
-
restul vieții, mai ales atunci când s-a lovit de blocajul scriitoricesc. Unele dintre primele sale scrieri au fost publicate la școală, cum ar fi un raport despre clubul său foto în "The Brentwoodian" (1962), sau recenzii în revista școlii, "Broadsheet", editată de Paul Neil Milne Johnstone, devenit ulterior personaj în "Ghidul autstopistului galactic". A realizat și coperta unui număr din "Broadsheet" și i s-a publicat o scrisoare și o povestire în revista BD pentru băieți cu circulație națională "The Eagle
Douglas Adams () [Corola-website/Science/299732_a_301061]
-
1992, s-a realizat un CD care combină cartea audio cu o carte electronică și un slide-show. Adams și Mark Carwardine au contribut cu pasajul 'Meeting a Gorilla' din "Last Chance to See" pentru cartea "The Great Ape Project". Cartea, editată de Paola Cavalieri și Peter Singer a lansat în 1993 un proiect la scară largă care cerea extinderea egalității morale pentru a include toate maimuțele mari, umane și non-umane. În 1994 a participat la o escaladare a masivului Kilimanjaro purtând
Douglas Adams () [Corola-website/Science/299732_a_301061]
-
cum ar fi operele lui Aleksei Nicolaevici Tolstoi, " Cheița de aur sau aventurile lui Burratino", și ale lui Carl Sandburg "Povestirile Rootabaga". În unele cazuri, cărți destinate publicului adult, cum este lucrarea lui Jonathan Swift, "Călătoriile lui Gulliver", au fost editate (sau "bowdlerizate") în așa fel încât să pară mult mai adecvate pentru copii. O tentativă de a identifica caracteristicile unei lucrări numite 'literatură pentru copii' a condus la o linie călăuzitoare generală. Nu există o regulă perfectă și, pentru fiecare
Literatură pentru copii () [Corola-website/Science/299050_a_300379]
-
1922) și "Trost der Nacht" (1929). Eseurile sale sunt adunate în "Betrachtungen" (1928) și "Krieg und Frieden" ("Dacă războiul va continua") (1946). În 1946 îi este decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru lucrarea „Jocul cu mărgele de sticlă”. Hesse a editat publicațiile "März" (1907-1912) și "Vivos voco" (1919-1923).
Hermann Hesse () [Corola-website/Science/299081_a_300410]
-
titlul "Geschichte der neueren rumänischen Literatur", și a apărut la Viena în 1943 (a fost reluată în trei ediții succesive). Titlul complet al versiunii în limba română este ," Panorama literaturii române contemporane", tradusă din limba franceză de Vlad Alexandrescu, volum editat de Eugen Lozovan si Ruxandra D. Shelden, Cleveland și București, R.D. Shelden Enterprises, Inc. & Editura Crater, 1996.
Basil Munteanu () [Corola-website/Science/299083_a_300412]
-
internaționali ai literaturii sale: Ștefan Baciu, "editorul" din Honolulu, Mircea Popescu, secretarul general al Revistei Scriitorilor Români, (tipărită în exil, la Roma) venit din Italia să se convingă că omul există, sau poetul Nicolae Petra, din Mexic, hotărît să-i editeze întreaga operă. "Cartea de bucate" a fost republicată în Revista Scriitorilor Români. Amintirile primilor doi, publicate în volumul Praful de pe tobă și în Revista Scriitorilor Români, vorbesc despre ambianța românească (și apunakistă) a locuinței din Lima, despre familie (soția și
Grigore Cugler () [Corola-website/Science/299146_a_300475]
-
de un tribunal militar și condamnat la moarte. a înființat prima emisiune de televiziune în limba română pentru românii din Chicago, intitulată „Suflet românesc“, bogată în informații politice și cultural-artistice. Tot la Chicago, în 1996, împreună cu Nicolae N. Manolescu, a editat ziarul „Datoria românească“, publicație care apare și astăzi, cu unele mici intermitențe, și unde este redactor-șef adjunct. În două din marile ziare românești din America - „Meridianul românesc”, din California, și „Romanian Tribune”, din Chicago - scriitorul este menționat în colegiul
Cristian Petru Bălan () [Corola-website/Science/299220_a_300549]
-
compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii” (scris de poetul rus după vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele și oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr Veltman și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează două cărți de „Fabule” cu opere proprii și traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste în societatea umană. În creația sa sunt populare fabulele: "Antereul lui Arvinte", "Musca
Alecu Donici () [Corola-website/Science/299280_a_300609]