60,569 matches
-
se rezumă la mediul În care am crescut fiecare. Spre deosebire de mine, el n-a crescut Într-o familie de condiție bună, de-aia nu-și permite să dea bir cu fugiții când dă de greu. Străbunicul meu a fost oaia neagră a unei familii de condiție bună, care s-a Înscris În primul club de tenis din Japonia. El s-a limitat doar la a părăsi adăpostul călduț pe care i-l oferea familia. Yazaki Însă era fiul unui muncitor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În aceste condiții? Trebuia neapărat să-l Întreb pe Gan despre Reiko, orice, nu conta ce anume. Era imperios necesar să-i pun Întrebări și să-mi concentrez atenția pe răspunsurile lui. — Ce a vrut oare să spună prin gaură neagră? — Poftim? Ce ți-a venit așa, deodată? — Aa, nu, nimic. Doar că Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și să-mi concentrez atenția pe răspunsurile lui. — Ce a vrut oare să spună prin gaură neagră? — Poftim? Ce ți-a venit așa, deodată? — Aa, nu, nimic. Doar că Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-am vorbit despre asta. Așa e, Yazaki a zis că era o gaură neagră. — Da. — Vezi tu, acum trei ani am luat o supradoză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-am vorbit despre asta. Așa e, Yazaki a zis că era o gaură neagră. — Da. — Vezi tu, acum trei ani am luat o supradoză de amfetamine și era să fac stop cardiac. De atunci n-am mai consumat nimic În afară de heroină și, din când În când, ecstasy. Nici cofeina nu-mi face bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să recupereze aminoacizii distruși de dozele de droguri. Pe vremea aceea erau cazați Într-un apartament prezidențial la Plaza, decorat ca naiba. Plaza tocmai fusese renovat de Donald Trump. Interiorul era decorat În stil victorian, o Îmbinare de aur, alb, negru, roz! În mijlocul salonului ale cărui ferestre dădeau Înspre Central Park și Fifth Avenue trona un pian cu coadă. N-am mai văzut o cameră de un asemenea prost-gust. Mânerele de la ușa sălii de baie și robinetele erau toate din aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ochiului avea o excrescență urâtă. La o masă dintr-un colț al barului se certau În șoaptă o femeie Îmbrăcată cu o rochie din material ieftin, cu imprimeuri stridente, și un bărbat cu o haină jerpelită. Rochia femeii, În dungi negre, argintii și verzi, avea lameul deșirat la umeri și În jurul taliei. Pe picioarele de-o albeață bolnăvicioasă, acoperite de eczeme, se zărea o rețea complicată de vene albastre și umflate. Mi-a revenit În minte trupul gol al fetei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pătrați, ba nu, poate chiar optzeci. Yazaki deschise frigiderul care se afla Într-un colț al camerei, scoase o sticlă de apă minerală de un litru și bău pe nerăsuflate din ea. După aceea se aruncă pe canapeau din piele neagră care trona În mijlocul camerei. Rămase Întins cu fața În sus și se freca la ochi. L-am Întrebat dacă pot să beau și eu apă minerală, la care el dădu din cap fără a se opri din frecat la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
care mi l-a servit Într-un pahar de șampanie cu picior. Mobilierul barului era alcătuit dintr-o tejghea la care erau aliniate cinci taburete Înalte și din patru mese cu suficient spațiu Între ele, cu scaune Îmbrăcate În piele neagră. Scrumierele erau din ceramică de Limoge, de culoare albastru-Închis, cu margini aurii. O femeie Îmbrăcată În costum de catifea roșie și un bărbat cu părul lung, Într-un bluzon de piele și În blugi, vorbeau cu voce scăzută. Femeia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
momentul acela dinspre recepție se auzi zgomotul unor tocuri ascuțite, ce mergeau hotărât. În fața ochilor mei apăru o femeie cu o siluetă atât de slabă Încât s-ar fi putut strecura prin orice loc oricât de strâmt. Purta o rochie neagră mini, strânsă pe corp. Pe deasupra ochelarilor mă privea discret Reiko. Am dat să mă ridic În picioare și să mă prezint, dar m-a Întrebat cu o voce pe care parcă o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai demult. O voce prietenoasă, care-mi trezea amintiri dulci, dar care parcă venea dintr-un loc Îndepărtat la care nu aveam cum să ajung. — Maestrul? — Da, maestrul Yazaki. Reiko Îl chemă pe barman și comandă un lichior de coacăze negre. — Nu aș putea spune că o duce excelent cu sănătatea, am Început eu. Pe urmă i-am povestit, alegându-mi cu grijă cuvintele, absolut tot, Începând cu ziua În care l-am cunoscut pe Yazaki pentru prima dată. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a vrut să spună, dar astea sunt exact cuvintele lui. Reiko Își Întredeschise ușor buzele, ca pentru a pronunța un aha, la fel ca mai devreme, dar Încremeniră brusc și o străbătu un fior ușor. Freamătul corpului pe sub rochia mini neagră dură doar o clipă, ca o părere, Însă a fost sesizat instantaneu de toți cei din bar, atrăgându-le privirile. Nu se auzise nici un zgomot. Barmanul era ocupat cu spălatul paharelor, iar cei doi clienți Își vedeau de discuția lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
lor. Cu toate acestea privirile tuturor se Îndreptară spre imperceptibila mișcare a trupului lui Reiko. Cu siguranță a fremătat aerul, m-am gândit eu. În momentul acela mi-am adus aminte de cuvintele lui Gan: Reiko este ca o gaură neagră. Freamătul aerului Încetă, iar Reiko, privindu-și lung lichiorul de coacăze negre, așteptă ca barmanul și cuplul de la cealaltă masă să-ți Întoarcă privirile de la noi. Întinse mâna, apucă paharul cu două degete fără manichiură, rămase câteva clipe cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
trupului lui Reiko. Cu siguranță a fremătat aerul, m-am gândit eu. În momentul acela mi-am adus aminte de cuvintele lui Gan: Reiko este ca o gaură neagră. Freamătul aerului Încetă, iar Reiko, privindu-și lung lichiorul de coacăze negre, așteptă ca barmanul și cuplul de la cealaltă masă să-ți Întoarcă privirile de la noi. Întinse mâna, apucă paharul cu două degete fără manichiură, rămase câteva clipe cu el În aer, apoi Îl duse la gură și bău doar puțin, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În stare să miște mașina mai mult de cinci centimetri. Am continuat s-o privesc fix așteptând să spună ceva, dar Reiko nu-și clinti buzele nici măcar un milimetru. Nici o speranță să mi se facă o confesiune din partea unei găuri negre... Mi-am Încheiat lunga poveste, timp În care am băut două pahare de Kir Royal și patru de gin tonic. Nu era chiar o poveste În adevăratul sens al cuvântului, căci fata pe care o aveam În fața ochilor, așezată picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
abia Înaintau, milimetru cu milimetru, sprijinindu-se unul de umărul celuilalt, și doi bărbați tăcuți, Între două vârste, Îmbrăcați În costume gri. Aveam impresia că Înțelegeam oarecum ce voia să spună Gan când afirmase că Reiko era ca o gaură neagră. Reiko Îi ignora complet pe ceilalți clienți, Încât mă Întrebam cum poate face asta Într-un mod atât de neostentativ. Nu Îi ignora În mod conștient, dar nici nu lăsa impresia că trasează o barieră Între ea și lumea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Întâi cum au plesnit capilarele care-mi străbăteau degetul mic de la mâna stângă. Apoi celelalte vase sangvine au Început să-mi plesnească una după alta, Într-un ritm tot mai accelerat, iar circulația sângelui mi s-a oprit. O perdea neagră mi se așternuse peste ochi și sub ea clipeau imaginile luminoase a unor flashbackuri. Prin fața ochilor mei defilau nu crâmpeie din viața mea, așa cum am auzit că se Întâmplă adesea, ci imagini cu Keiko Kataoka care poza Întocmai ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să cadă într-o capcană. Cu acest gând în minte mă îndepărtam pe un traseu sinuos de Sectorul Păsări către lac, când își făcu aparția, din partea cea mai îndepărtată a Casei Păsărilor, un puști de vreo optsprezece ani, cu părul negru și purtând o jachetă sport gri. Fără ca măcar să se uite în jur, scoase repede geanta Gerson din coșul de gunoi și o aruncă într-o altă geantă, una de la magazinul Ka-De-We, apoi trecu rapid pe lângă mine, iar eu, după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am scos o țigară și am devenit atent. Părea să ajungă, în sfârșit, la miezul discuției. Ne-am oprit în dreptul unei bănci din parc și ne-am așezat, eu între Heydrich și Nebe, ficatul de pui din sandviciul de pâine neagră. — Dumitale nu-ți plac grădinile, zise el căzut pe gânduri. Dar copiii îți plac? — Îmi plac. — Bine. După părerea mea intimă, este esențial să-ți placă de ei, atunci când faci ce facem noi - chiar dacă lucrurile pe care trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nări capătul țevii și am mirosit uleiul de armă. Apoi am manevrat încărcătorul și am văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e arma lui Bruno, le-am zis. Se pare că nici măcar nu a apucat să pună mâna pe ea. Aș vrea să văd și eu cămașa aia, vă rog. Strunck se uită la Reichskriminaldirektor-ul său pentru aprobare. — Lasă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dintre cei mai buni legiști din țară, așa că suntem foarte norocoși că lucrează alături de noi. Illmann dădu din cap în semn de mulțumire și continuă cu rularea perfectă a țigării sale. Era un bărbat cu o constituție fragilă, cu părul negru și rar, cu ochelari fără rame și cu o barbă mică. Termină de lins hârtia și o rulă, vârând apoi țigara în gură - părea făcută cu mașina pentru țigări. M-am minunat în tăcere. Faptul că era un medic strălucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu a ajuns. Cadavrul ei a fost descoperit într-o canoe veche dintr-un adăpost pentru bărci de lângă Lacul Muggel. — Omul nostru se plimbă mult, nu-i așa? zise contele von der Schulenberg pe un ton liniștit. — Exact ca Moartea Neagră, spuse Lobbes. Illmann preluă din nou discuția: — Strangulată, zise el. Fracturi ale laringelui, osului hioid și lobilor tiroidei, indicând un grad mai mare de violență decât în cazul fetei Schulz. Această fată era mai puternică, fiind mai atletică. S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lucrurile și s-a cărat. — Cum arăta? — Purta uniformă. — Ce fel de uniformă? Poți să fii un pic mai exactă? Ea ridică din umeri: — Da’ cine-oi fi eu, Hermann Göring? Rahat, nu știu ce fel de uniformă era. — Păi, era verde, neagră, maro sau cum? Haide, fato, gândește-te. E important. Trase cu furie din țigară și scutură din cap enervată: — O uniformă veche, ca alea pe care le purtau pe vremuri. — Vrei să zici ca un veteran de război? — Da, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bărbie zdravănă și cu sprâncene aproape invizibile, Streicher era o versiune mai palidă a lui Benito Mussolini. Vizibilul său spirit războinic era accentuat și mai mult de un bici enorm, care zăcea pe masă în fața lui ca un lung șarpe negru. Lovi masa cu pumnul, și toate paharele și vesela zăngăniră puternic: — Ce mama dracu’ tre’ să facă un om aici ca să fie servit? urlă el la chelner. Murim de sete. Își îndreptă degetul spre un alt chelner: — Tu! Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și apoi își ceru scuze. — Pot să văd camera Emmelinei, vă rog? Era o cameră normală pentru o fată de 14 ani, cel puțin una normală pentru o fată care frecventa o școală particulară. Deasupra patului, într-o ramă masivă neagră, se afla un afiș mare al unui spectacol cu Lacul Lebedelor de la Opera din Paris, iar pe cuvertura roz stăteau câțiva ursuleți din pluș mult iubiți. Am ridicat perna. Era o carte acolo, un roman de dragoste care costa 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Aș vrea să văd dacă își poate aduce aminte ceva despre el. Cu permisiunea dumneavoastră. Sigur că da. Mă duc să o chem, zise el și ieși. În mod evident, era o familie care iubea muzica. Lângă un pian Bechstein negru și lucios erau câteva cutii de instrumente și câteva stative pentru partituri. În apropiere de fereastra care dădea spre o grădină mare se afla o harpă, iar în majoritatea fotografiilor de familie de pe bufet o tânără fată cânta la vioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]