11,078 matches
-
Aceștia s-au împărțit la rândul lor în 3 grupuri, care s-au îndreptat spre Samara făcându-se prieteni când cu bolșevicii când cu albii, în funcție de împrejurări. Printre misiuni, au avut și sarcina de a continua propaganda în rândul transilvănenilor prizonieri, pentru ca aceștia să continue să se înroleze sau să se repatrieze în România. La început, fără resurse financiare semnificative, au primit finanțare prin intermediul cehilor și Misiunii Franceze. Două centre de adunare a voluntarilor români s-au format: unul pe Volga
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
numele de "„Gazeta Transilvaniei și a Bucovinei”" în data de 13/26 octombrie 1918 - sub conducerea lui Voicu Nițescu, pentru a facilita recrutarea acestor voluntari. Tipărirea ei s-a realizat la tipografia cehă din Ekaterinburg și ziarul a oferit informații prizonierilor români de la Celiabinsk, Irkutsk și Vladivostok, în paginile ei fiind republicată dealtfel și "„Declarația de la Darnița”". Până la sfârșitul anului 1918 au apărut 6 numere (scrise în cea mai mare parte de Nițescu), iar după mutarea redacției cu ziar cu tot
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Român" a intrat în conflict de interese cu colonelul ceh și ofițerii francezi, în contextul în care aceștia au intenționat folosirea trupelor în lupta împotriva bolșevicilor. În ianuarie 1919 Nițescu a plecat în țară pentru a organiza repatrierea voluntarilor și prizonierilor din Siberia, astfel că ulterior, situația voluntarilor a devenit extrem de dificilă. Kadlec a tratat repetat în mod ofensiv membrii "Consiliului Național Român" și în fața amiralului Kolceak și a generalului Janin, i-a acuzat pe români de indisciplină în raport cu Comandamentul Aliat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Batalionului I au intrat 2 mașini blindate. Dintre cei 5.000 de voluntari încartiruiți inițial la Irkutsk, doar 2.000 au dorit să rămână în noua unitate. Ceilalți fie s-au repatriat în grupuri mici, fie s-au reîntors ca prizonieri în lagăre, aceștia din urmă fiind ulterior repatriați după un an de către Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere. Ca efect al reorganizării, din Legiune au dispărut profitorii de situație, speculanții și jefuitorii, rămânând numai personal cu un înalt spirit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pericol. Până la plecarea definitivă însă, Legiunea Cehoslovacă s-a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest timp, unitățile române au fost folosite pentru paza unor puncte strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea taberelor cu prizonieri din armatele Roșie, Austro-Ungară și Germană. Guvernul francez cu scopul de a implica pe cât posibil mai repede în evenimentele propriu-zise trupele românești ale Legiunii, la Conferința de Pace de la Paris din 1919 a acționat pe lângă conducătorul delegației române Ion I. C
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
din Transbaikalia. Un timp ariergarda în Irkutsk și vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul Baikal și paza tunelelor fiind preluate de români până în Transbaikalia, unde se găsea contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în contextul intrării în compunerea ei a noilor provincii (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat), în anul 1919 a preluat repatrierea tuturor acestora - atât a celor situați în partea europeană a Rusiei, cât
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de ardeleni, 2.400 de bucovineni și câteva sute de persoane - membri ai familiilor de ofițeri, basarabeni, precum și alții. Generalul Janin care comanda forța expediționară aliată antibolșevică din Siberia a estimat în martie 1919, un număr de 10.000 de prizonieri de origine română încă prezenți în arealul siberian (incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea Română"). Cifra luată în calcul de către Guvernul Român în demersurile sale diplomatice inițiale a fost însă de 15.000, cifră avansată în primăvara anului
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
repatrierea materializate prin eforturile câtorva state și ca urmare a rezultatului unor negocieri desfășurate sub auspiciile Conferinței de Pace de la Paris, în septembrie 1919 Consiliul Suprem Aliat și-a asumarea organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și a prizonierilor de război aflați pe teritoriul siberian. Deși vasele necesare repatrierii ar fi urmat să cadă în sarcina Consiliului, toate celelalte amănunte privind transportul și întreținerea ar fi urmat să cadă în sarcina guvernelor în cauză. Luând act la 1 octombrie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cu depline puteri și grad de maior asimilat) și din sublocotenentul medic Raul Alevra, cei doi urmând a fi agreați de către comandamentul japonez de la Valdivostok și atașați pe lângă generalul Janin. Din păcate mandatul comisiei, anume acela de a urgenta repatrierea prizonierilor ardeleni aflați în Siberia a fost comunicat numai lui Cădere, ceea ce a dus la o cooperare defectuoasă în ceea ce privește scopul propus. Plecați din Paris pe 31 ianuarie 1920, Raul Alevra a ajuns la Vladivostok la începutul lunii aprilie pentru a începe
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Cădere, ceea ce a dus la o cooperare defectuoasă în ceea ce privește scopul propus. Plecați din Paris pe 31 ianuarie 1920, Raul Alevra a ajuns la Vladivostok la începutul lunii aprilie pentru a începe misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români, precum și a măsurilor luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora în Vladivostok, iar Victor Cădere la Harbin la jumătatea aceleiași luni, pentru a lua contact cu generalul Janin. Din cei 100.000 de dolari promiși cei doi nu au primit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
data de 16 aprilie 1920 a preluat de la colonelul ceh Eduard Kadlec prin hotărârea generalului Janin, comanda "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni" (redenumită astfel între timp). A preluat astfel întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a comandamentului francez de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. La 20 aprilie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
astfel între timp). A preluat astfel întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a comandamentului francez de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. La 20 aprilie 1920 însă, Janin a fost rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare de la Vladivostok), care nu s-a opus
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
un traseu mai scurt prin Canalul Suez și care urmau să fie în port la începutul lunii iunie. Contingentul român având circa 2.500 de militari, restul celor 600 de locuri au revenit printr-o complicitate tacită cu decidenții francezi, prizonierilor supuși români adunați din lagărele din Primorie sau aflați dislocați în zonă. Aceștia au fost îmbrăcați în haine militare românești, au fost trecuți în evidență ca voluntari „întorși din detașare” și au fost destinați îmbarcării în calitate de „trupă română” pe al
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
55 de civili membri de familie - avându-l alături și pe fostul lor comandant Eduard Kadlec) și pe 1 iunie Huntsgreen cu 1.106 de persoane (758 de legionari: 40 de ofițeri și 718 subofițeri, gradați și soldați și 310 prizonieri supuși români alături de 38 de civili membri de familie - sub eticheta de voluntari „întorși din detașare”). În rapoartele sale către oficialitățile române, maiorul Cădere a solicitat ca aceste două prime transporturi de repatriere să fie catalogate „numai de voluntari”, menționând
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
al treilea transport făcut pe 25 august 1920 cu vasul american „President Grant” - înaintea celor care i-au readus în Europa pe militarii austrieci, să fie considerat alcătuit complet din militari români (pe vas au revenit în țară 116 dintre prizonierii mai bătrâni și bolnăvicioși adunați în baza română de la Vladivostok, alături de un ofițer și trei soldați voluntari ai Legiunii ieșiți din spital - în total 30 ofițeri și 90 subofițeri, gradați și soldați). Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
revenit în țară 116 dintre prizonierii mai bătrâni și bolnăvicioși adunați în baza română de la Vladivostok, alături de un ofițer și trei soldați voluntari ai Legiunii ieșiți din spital - în total 30 ofițeri și 90 subofițeri, gradați și soldați). Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. La 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri rămânând încă un timp pe lângă consulul francez, spre a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
regăsi familiile după patru ani de război și pentru a întări Gărzile Naționale Române. După 1 lună - prin Ordinul de chemare nr. 167/1919 au fost din nou rechemați pentru a sprijini din cadrul Armatei Române, preluarea teritoriului transilvănean. Pe măsură ce foști prizonieri din Rusia au sosit în țară, aceștia au fost chemați să sporească efectivul lupătorilor transilvăneni. Organizarea noilor unități de voluntari a fost încredințată tot lui Victor Deleu, în calitatea sa de secretar al Resortului Internelor din Consiliul Dirigent, soldații unităților
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
întârzie orice invazie a venit în Polonia Mică, din Boemia sau din Silezia. În 1364 castelul a fost vizitat de către Carol al IV-lea, Împăratul Sfântului Imperiu Roman. În 1588, Maximilian al III-lea, Arhiduce de Austria, a fost ținut prizonier aici, după înfrângerea în Războiul polonez de succesiune (1587-1588). Castelul a decăzut în secolul al XVI-lea. Incendiul din 1616 și daunele din timpul potopului din 1657 a dus la distrugerea sa continuă. Cetatea a fost reparată periodic, dar ca
Castelul Będzin () [Corola-website/Science/336214_a_337543]
-
a fost arestată de către Gestapo și închisă mai întâi în închisoarea Pankrác din Praga și mai târziu la Dresda. În octombrie 1940 a fost deportată în lagărul de concentrare de la Ravensbrück din Germania. Aici a oferit sprijin moral pentru ceilalți prizonieri și s-a împrietenit cu Margarete Buber-Neumann, care i-a scris prima biografie după război. Jesenská a murit în urma unui blocaj renal, în Ravensbrück, pe 17 mai 1944. Jana „Honza” Krejcarová, fiica Milenei Jesenská și a lui Jaromír Krejcar, a
Milena Jesenská () [Corola-website/Science/336276_a_337605]
-
Alături de alți scriitori arabi, acesta a pus bazele, în septembrie 2008, unui nou site "Jidar for culture and publishing". Era un site non-profit unde numeroase cărți, articole ( în special cele în care regimul Al Assad era criticat), și jurnale ale prizonierilor sirieni erau publicate. AlKhalaf este renumit pentru activitățile sale culturale și scrierile critice împotriva regimului politic aflat la putere în Siria. Activitățile sale împotriva regimului începuseră încă dinainte ca Primăvară Arabă să ia amploare. În Egipt, Khalaf participă și la
Khalaf Ali Alkhalaf () [Corola-website/Science/336307_a_337636]
-
30-a de infanterie. După cucerirea dealului Crucii, germanii au organizata un contraatac, care a fost respins de aliați în cele din urmă. Pe câmpul de luptă, germanii au pierdut numai la Cota 231 40 de morți și 35 de prizonieri. Divizia I de infanterie a reușit să cucerească toate zonele înalte din jurul orașului, în ciuda apărării și contraatacurilor germane. Pe 10 octombrie, generalul Huebner a cerut germanilor din Aachen să capituleze, amenințând distrugerea garnizoanei prin bombardamente intense. După ce comandantul german a
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de răniți, 72% dintre aceștia fiind ale Diviziei a 30-a de infanterie americană. Apărătorii germani au pierdut în timpul luptelor de până atunci de la Aachen 1230 de soldați morți și 4.400 răniți. [[Image:Kriegsgefangene in Aachen (1944).jpg|thumb|Prizonieri germani în Aachen]] Divizia I de infanterie SUA a trebuit să își folosească cea mai mare parte a efectivelor pentru stăvilirea contraatacurilor germane și pentru asigurarea securității zonei din jurul orașului. Din acest motiv, pentru cucerirea orașului nu a putut fi
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
pentru cucerirea orașului de către americani. În luptele Aachen, americanii și germanii au înregistrat pierderi foarte mari. În vreme ce primii au pierdut peste 5.000 de soldați morți, cei din urmă au pierdut peste 5.000 de morți și 5.600 de prizonieri. Începând cu data de 2 octombrie, Divizia a 30-a de infanterie a pierdut aproximativ 3.000 de soldați morți și răniți, în vreme ce Divizia I de infanterie a pierdut cel puțin 1.350 de oameni (150 de morți și 1
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
morți și răniți, în vreme ce Divizia I de infanterie a pierdut cel puțin 1.350 de oameni (150 de morți și 1.200 de răniți). Germanii au pierdut în luptele din oraș 5.100 de soldați, dintre care 3.473 de [[prizonier de război|prizonieri]]. În timpul luptelor, "Wehrmachtul" a pierdut două divizii în totalitate, iar alte opt au suferit pierderi foarte mari, dintre care două divizii de infanterii nou organizate și una de tancuri proaspăt utilată. Pierderile foarte mari s-au datorat
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]