11,525 matches
-
o luară spre nord; drumul le duse Înainte apoi În jos, printr-o pădure, iar după cîteva alte minute ieșiră la un lac. Apa era Înghețată pînă la malul celălalt. Vreo douăsprezece rațe stăteau vîrÎte una Într-alta, ca niște refugiați, pe o insuliță de nuiele. — Sărmanele ființe, zise Helen, strîngîndu-i brațul lui Kay. Regret că n-am adus niște pîine. Se apropiară de apă. Gheața era subțire acum, dar probabil că fusese groasă, pentru că pe lac erau tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din localitate. Să vă mai spun că, pentru a putea intra la liceu, mama a trebuit să dea o declarație scrisă că “acceptă“ cetățenia română. Pe actul meu de naștere scrie: Născut în Regatul României. Cu regret constat că noi refugiații din Basarabia n-am fost doriți și nu suntem doriți nici acum. Toți cei care au fost prigoniți, evrei, țigani, români din Ardealul de Nord au fost despăgubiți . Noi basarabenii nu!
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
el se enerva, dar încă citesc, nu pot să adorm fără să citesc, iar eu înjuram încet lampa aceea, urându-i viață cât mai scurtă, și uneori ieșeam din cameră cu perna și pătura în brațe, prăbușindu-mă ca un refugiat pe canapeaua din salon, iar dimineața reușea întotdeauna să fie el primul care se plânge, iar ai fugit de mine, orice mărunțiș te face să fugi de mine. Picioarele îi erau nemișcate, dar gura i s-a deschis într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se gândi la asemenea lucruri, dar iată că pornește pe un drum lăturalnic, departe de prăpastia care își închide gura dezamăgită, și deja parcă am aparține altui loc, o lume spațioasă și prietenoasă, care ne asimilează repede, ca pe niște refugiați a căror fugă a luat sfârșit. Șoseaua îngustă pe spinarea norilor se transformă într-o amintire de coșmar și numai gândul la drumul de întoarcere pe partea cu prăpastia mă împietrește pentru o secundă, dar uit repede, întoarcerea pare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bine decât mă așteptam, poloneza fiind o limbă slavă (veche), eu vorbind în limba rusă, iar când afirmam că sunt român, automat ne erau prieteni pentru că-și aduceau aminte de salvarea tezaurului lor și de sprijinul din timpul războiului pentru refugiații polonezi. Eram ,,priateli” dar nu prea cumpărau de la noi (de la mine, miere cu care m-am întors acasă, fără vreun zlot în pungă). Sub semnul crucii arătat de Papa Ioan Paul al II-lea, ca și din alte ocazii, am
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
Ce amintiri păstrezi din perioada copilăriei? A.B.: Oh, a fost o perioadă tare ciudată. Primul lucru de care mi-aduc aminte ține de război. A venit tata de la fabrică și a spus: „A început războiul. Baia Mare e plină de refugiați”. Acesta e primul lucru pe care mi-l amintesc din copilărie, primele cuvinte. A început apoi o perioadă înspăimântătoare. Tata a fost dus la muncă forțată de către trupele lui Horthy, deoarece zona respectivă din Ardeal fusese cedată Ungariei. Era la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
doua: Cine a inventat, și când, avizul telefonic / tot la-Români /? Răspuns:Învățătorii refugiați din Basarabia și Bucovina de Nord - după 23 august 1944, când au Început a fi vânați În vederea „repatrierii În Siberia” și după 1951, când bănățenii / deci, și refugiații În Banat /, considerați titoiști, au fost deportați În Bărăgan...). Își dau telegrame Învățătoarele, țin-legătura - dacă află ceva interesant... dar cum pentru mama totul e interesant, o ține numai În drumuri: la Cahul și la Hotin, la Cetatea-Albă și la Soroca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
al ei jandarm, veghează... Bun!, scap și de Grabenko, din martie ’44, când ne-am refugiat În Ardeal - numai că aici Începe o altă poveste: cât am fost cu Nemții, adică până la 23 august ’44, Ardelenii ne considerau pe noi, refugiații, un fel de dezertori, În mod sigur invadatori - nu dădusem peste ei, să le mâncăm pita? După 23 august ’44, când n-am mai fost cu Nemții, Ardelenii au Început să ne considere... prea anti-ruși fiindcă ei voiau Ardealul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe noi de filo-sovietici, Însă ei, marii patrioți ardeleni lucrează bot În bot cu Rușii; ei, marii anticomuniști ardeleni intră În partidul comunist și lucrează - conștiincios, ca Ardeleanul - la consolidarea comunismului În România. Dar suspecți tot noi rămânem! Tot noi, refugiații - care nu intrăm În partid, nici În Miliție, nici În Securitate! Și, culmea obrăzniciei: le mai și povestim ce-am pățit noi, În trecutul nostru, de la Ruși. Și-i mai și avertizăm: «Atenție: trecutul nostru - viitorul vostru!» În ’49, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Vezi să nu nimerești În viitor!, râdea altul dintre noi, apoi continua el: ’53, ’54, ’55, ’56... - Păi, nu suntem noi, din ’40, de la Ocupație, În viitorul de aur al omenirii? ’57, ’58... - Asta În general, fiindcă În particular, noi, refugiații dinBasarabia și din Bucovina suntem... viitorul Românilor din celelalte provincii: au să cunoască și ei ce-am pătimit noi - ’60, ’61... - Mă gândeam la copil, reia (relua) mama. Dacă nu era copilul, n-aș fi plecat eu de la casa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trenul. Amintire-de-la-Iași: mere murate, cumpărate la piciorul vagonului, gust dulce-acrișor-verde și, În mâini: hârtie de jurnal, topită de zeamă, de moare, cleioasă. Ceva mai Încolo - nu știu unde, nu contează, oricum, nu e Mana noastră - ceva cu alarmaerian’. Sunt bune, la trenul refugiatului, alarmaerienele: ne oprim, coborâm din vagoane, să ne mai dezmorțim picioarele, să ne mai piară zgomotul din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai sunt Carpații - și plini de omăăăt... - Ei sunt Munții Carpați!, zic eu, care știu geografie. Munții Carpați, ei sunt... Ei sunt foarte... Ei se numesc munții-carpați pentru că, În decursul istoriei, au căpătat o mulțime de crăpături... - Cam ca noi, refugiații, zice mama repede și cu glas scăzut - apoi tare, limpede: În ce vreme am nimerit! - și mama mea tremură foarte tare, ca la clasă, când ne arată câte ceva. La noi era cald, Înfloriseră zarzării, bâzâiau albinele, azi-mâine cânta cucul - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am mutat, prin văzduh - cu tot cu tren - de la Chișinău la Sibiu? Suntem urcați În camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului care Încă nu s-a refugiat de tot, că n-a ajuns. La Sibiu, În refugiu, merg cu mama la frizer; să-mi facă freză. E primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Chișinău la Sibiu? Suntem urcați În camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului care Încă nu s-a refugiat de tot, că n-a ajuns. La Sibiu, În refugiu, merg cu mama la frizer; să-mi facă freză. E primul meu frizer care mă frezează. La Sibiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului care Încă nu s-a refugiat de tot, că n-a ajuns. La Sibiu, În refugiu, merg cu mama la frizer; să-mi facă freză. E primul meu frizer care mă frezează. La Sibiu, mergem la teatru - primul meu teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zi mergem la gară, ne informăm frumos, dar trecem de cealaltă parte. N-am venit pentru tata, pentru noi am venit la gară. Ca să luăm un tren pentru mai Încolo, pentru destinație, așa-i zice mama. Cu bagajele noastre de refugiați. Urcăm În tren, mergem cu trenul. Coborâm din tren - la destinație!, anunț eu, dar mama zice că Încă nu, mai avem oleacă. Mă lasă să păzesc bagajele lângă șină, ea se duce la șef, să se informeze. Aici e gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe mama - refugiați! Eu (Îmi dau un pumn În piept) - refugiat! Oamenii pricep-nu-pricep. Unii dau din cap că da - dar tot nu Înțeleg În legătură cu ce: că ei știu că suntem refugiați? ; că ei știu chiar și ce-i acela un refugiat - doi, În cazul nostru? ; alții dau din cap că ba. În același timp. Iar cei care știu nu spun și celor care nu știu. Mama se duce iar În clădirea gării. Să se intereseze. Se Întoarce cu un om cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eu vreau să fac mai-mult-decât-pipi... - Hai să căutăm... De mână, orbecăind, ieșim din cancelarie, ieșim din clădire. Căutăm Locul. Căutăm Afara. - Mamă, eu nu mai pot! Eu fac aici... - În curtea școlii?, se mânie mama. Copilul unui Învățător În plus, refugiat! - să facă una ca asta? Mai rabdă olecuță, nu se poate să nu găsim noi Locul, Afara... Găsim, În cele din urmă. - Așa trebuie să facă refugiatul?, o Întreb când am isprăvit. - Așa, cum? - De mână? Pe Întuneric? Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fac aici... - În curtea școlii?, se mânie mama. Copilul unui Învățător În plus, refugiat! - să facă una ca asta? Mai rabdă olecuță, nu se poate să nu găsim noi Locul, Afara... Găsim, În cele din urmă. - Așa trebuie să facă refugiatul?, o Întreb când am isprăvit. - Așa, cum? - De mână? Pe Întuneric? Și cu frică? Nu-mi place, refugiat! Nu vreau, refugiat! Eu vreau acasă la noi, la Mana... - Și eu - acum ziceam că suntem În excursie... - Zică alții că ziceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
asta? Mai rabdă olecuță, nu se poate să nu găsim noi Locul, Afara... Găsim, În cele din urmă. - Așa trebuie să facă refugiatul?, o Întreb când am isprăvit. - Așa, cum? - De mână? Pe Întuneric? Și cu frică? Nu-mi place, refugiat! Nu vreau, refugiat! Eu vreau acasă la noi, la Mana... - Și eu - acum ziceam că suntem În excursie... - Zică alții că ziceau, eu nu știu cum e excursia și nu vreau excursie din asta: pe-ntuneric, de mână cu mama mea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
olecuță, nu se poate să nu găsim noi Locul, Afara... Găsim, În cele din urmă. - Așa trebuie să facă refugiatul?, o Întreb când am isprăvit. - Așa, cum? - De mână? Pe Întuneric? Și cu frică? Nu-mi place, refugiat! Nu vreau, refugiat! Eu vreau acasă la noi, la Mana... - Și eu - acum ziceam că suntem În excursie... - Zică alții că ziceau, eu nu știu cum e excursia și nu vreau excursie din asta: pe-ntuneric, de mână cu mama mea, când fac... Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne culcăm pe pântece și ne-nvelim cu curu’... Ce inspirat am fost că i-am dat drumul de mână și am făcut un pas În lături: aud aerul vâjâind: - Nu ți-e rușine?! Fiu de cadre didactice - În plus, refugiat? Dar ce-ai Învățat tu de la noi? - Iartă-mă, mamă, nu mai fac În viața mea... - E vorba de zis, nu de făcut. - De la tine știu că Dumnezeu a făcut lumea, zicând... - Bine-bine... Dar unde ești? Unde ești, Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi nu vom uita cine suntem. La șapte ani, cei mai mulți copii știu deja pe de rost toate poveștile și se duc la școală. La șapte ani, Diem Chau știa pe de rost toate poveștile și se ducea în Statele Unite, ca refugiat politic din Saigon. Născută dintr-un tată chinez și o mamă vietnameză, s-a maturizat între două lumi radical diferite. „Mă consider un artist al cărui mediu principal îl reprezintă poveștile, în special cele care supraviețuiesc narându-se de la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
vadă dincolo de coaja lucrurilor. Visez la o Românie în care noi doi, așezați la o terasă, pe scaune de răchită, să stăm de vorbă despre vreme, câini de rasă, prețul vinului de Bordeaux, temperatura de servire în pahar și problema refugiaților pakistanezi de la granița de Est (eventual, pe Nistru...). În care nimeni și nimic să nu ne mai enerveze, iar duminicile să fie la fel de triste ca cele de la Geneva. Din (ne)fericire, acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Așadar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
15 noiembrie 1970, p.14, și el membru al Academiei bârlădene. Era perioada când o dată cu apropierea fazei acute a războiului, cu luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917 și a perioadei imediat următoare, când populația crescuse datorită refugiaților, iar locuitorii Bârladului simțeau tot mai crud și mai crâncen ghearele mizeriei. Când, după cum spunea același Romulus Dianu, era „perioada celor mai infernale calamități, când nimeni nu putea să-și cumpere o carte: orașul era plin de exantematici, populația se
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]