11,815 matches
-
mai Îndepărta gândurile. Și... am găsit că suntem pereche, potrivită și am Început să facem dublu. Ce a urmat? Iată ce a urmat: iubeam gheața, atât timp cât era el acolo, alături de mine. Eram Într-adevăr fericită atunci când făceam dublu; groaznica mea singurătate În aceste clipe deosebit de grele pierise, era un om lângă mine, care mă ținea de mână, mă asculta, Îl ascultam. Poate fi vorba despre iubire? Nu cred, urmele adânci ale amintirii lui Petre nu pot fi acoperite așa curând. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dureze oare? De atunci, sunt complet incapabilă de a Începe ceva. Cred că lovitura nu poate fi mortală pentru lucrarea mea literară. Aș fi În stare să-l omor! Totuși, senzația asta de dezgust pentru toată lumea, de separare totală, de singurătate voită mă arde, mă domină acum. O să mă duc cu Crângulescu. Ce bine e de el! E consacrat, e liber, e nebun și știe să-și respecte nebunia... N-am nici un punct de sprijin. Și În momentul În care sper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
visat de-atâta vreme. N-am pe nimeni! Dormi tu, creier de oaie! Niciodată nu vei putea spune unui om cele scrise mai Înainte. Ba le voi spune, pot Încă să visez... vreau Încă să visez... Credeam că Înnebunesc de singurătate. Dintr-odată, un telefon! Sergiu! Am găsit și numărul lui Eugen; am vorbit cu el. Mâine mă Întâlnesc cu Eugen. Cum se joacă soarta cu sufletul omului! Ce joc primejdios! Ce ridicol! 28 aprilie 1963 (duminică) M-am Întâlnit dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
La dracu’. Ce să scriu? Parcă nu mi se mai mișcă penița, parcă a Înțepenit odată cu creierul. Toți oamenii studiază aici. Numai eu stau și scriu prostii. Ți-aduci aminte de Dinu? Oho, cum să nu! Mi-eră frică de singurătate și mergeam cu el. Ce chin! Ce calvar! Dar Dan? Cum e Dan? E sublim, e Înălțător, e divin! Ce dragoste mi-ar putea da el... Ce dragoste mare! Infernal de frumoasă! Așa cum este el, bătrân pentru mine, m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
orgii și Îngeri cântă-n cor. Vorbești, și nu mă știi cât sunt de-aproape. La braț cu altul, viața-mi trec acum și Îl iubesc. Dar nu, nu ca pe tine, tu ești o Împlinire, deci un fum... Greieri... singurătate... putere... 2 octombrie 1964 (sâmbătă) Dintre toate câte mă zbuciumă, dintre toate câte le trăiesc și mă dor, veți rămâne numai voi, rânduri scrise de mine... Cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată exploziile mele de bucurie, de deznădejde... de speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În chiar această noapte când el se află singur În fața ferestrelor ei, ea aparține altuia (soțului) cu toate comorile Închipuite și neînchipuite ale corpului ei: Stăteam singur pe plajă. Singur. Ea nu se gândea deloc la mine. Uitându-mă la singurătatea imensă din fața mea și la cealaltă, mai teribilă Încă din mine, m-am apucat să plâng ca un copil, deoarece lângă mine, la numai câțiva pași se afla ea, Îndărătul zidurilor pe care le străpungeam cu privirea; ea era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de cer ascuns În tine... Dar eu vreau un cer infinit, și de aceea vei rămâne doar amintirea unui singur crâmpei de senin, o, din păcate, nimic mai mult... 10 martie 1965 (miercuri) Lui Martin. Între zidurile de granit ale singurătății tale, a coborât o pasăre amețitoare și, aruncându-te pe aripile ei, dornică de-nălțare, ți-a-ntins zarea la picioare halucinant... O, te-ai speriat atât de tare, Încât pasărea, mâhnită și tristă, te-a-ntors acasă nevătămat... 11 martie 1965
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de lesne? Nu simți cum mă smulg din Îmbrățișarea ta dorind strânsoarea altor brațe inaccesibile... Eu am nevoie de liniște și te mint, iar tu mă crezi că-s bolnavă și suferi, Încornoratule; știi tu oare cine Îmi umple gândurile singurătății? O, e vorba despre niște ochi stranii, pe care viața nu mi-i va da niciodată, dar pe care visul nu mi-i refuză. Mergem din orbire În orbire. Tu orb pentru mine, eu oarbă pentru el. Tu... eu... el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
iunie 1965 Un vis Navigasem mult, până când a venit furtuna, care m-a Împins pe o insulă pustie. Știam că e vis. Dar Îmi plăcea să mă cufund În el cu toată ființa mea. În sfârșit, clipa de aur a singurătății! În jurul meu, până departe, se Întindea doar pătura protectoare a apei, nici o voce de om, doar vântul și albastrul Înălțimilor. Cu câtă râvnă mi-am construit o biată colibă, cu câtă râvnă am aprins prima văpaie a focului... Aveam și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ierburi mă purta aiurea, când, deodată, am presimțit cum mă colindă fiorii unei spaime neînțelese; Încet, din ierburi, ceva cald m-a invadat, suind prin tălpi În sus spre genunchi, spre șolduri, În piept, În brațe, În creier: era spaima singurătății. M-am cutremurat și, cu precauție, am ridicat privirea din ierburi; am făcut-o lent, să pot lua În stăpânire orizontul ce mi se deschidea vast fără margini cât vedeam cu ochii. M-am speriat și mai tare, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
amintești de ce te-ai abătut de ceilalți, dar, iată, Îi vezi, s-au ascuns În acea meandră a văii și acum se aud strigăte, bătăi din palme; ei umplu spațiul de voci, se joacă, aleargă, nu mai rămâne nimic din singurătatea aceea a ta, nu se mai văd prin ierburi nici păsări, nici fluturi, nu se aud, nu se simt ciocârliile acelea, oare au existat cu adevărat? Te Îndrepți repede spre un grup de colegi, te avânți cu ei să jupuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
judecătorie, și pusese martor și pe Chirilă Păun. Plecase cu brișcă de dimineață împreună cu doamna Platamonu, luând și pe Chirilă cu nevastă-sa. Au vrut să-l plimbe și pe Aristide puțin, dar el a refuzat. Tocmai va profita de singurătate ca să citească serios. Soră-sa se afla de o săptămână la Pitești, într-o familie prietenă, să se mai distreze. Gherghina intră cu sfială în camera tânărului stăpân, împreună cu servitoarea. ― Uite, fetițo, tu ești deșteaptă și îndemînatică și ai să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ajungă la ofițerul stării civile, că și alte cazuri... Își curmă însă gândurile de scuză, scârbit de ele, și-și zise cu dojană: " Ești un ticălos, Titule! Să-ți fie rușine!" 4 Grigore Iuga nu mai putea sta la țară. Singurătatea îl îngrozea tot atât ca și stăruințele tatălui său să nu-și distrugă căsnicia pentru neînțelegeri firești și trecătoare. Îi era rușine și silă să-i mărturisească adevărul. Se credea umilit în bărbăția lui, că în cinci ani n-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe Gogu! zise în cele din urmă tânărul Iuga. Se duse numai cu Titu până la poștă să telegrafieze. Voia să scape puțin de toți cei care îi dăduseră toate veștile rele ca de niște dușmani. Simțea o nevoie mare de singurătate și de tăcere. Ieșind de la oficiul telegrafic, spuse lui Herdelea, încet și trist, prac-ar fi vorbit cu inima sa: ― Niciodată n-aș fi crezut că un om poate suferi atîta! Pe urmă, îndată după-prânz, porunci lui Isbășescu să-i tocmească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la despărțire. Nu vreau să abuzez de prietenia dumitale... Iți mulțumesc și nu voi uita niciodată devotamentul adevărat cu care ai înțeles și ai suportat toanele și tăcerile mele!... De altfel nici eu nu voi zăbovi mult pe aici acuma. Singurătatea și toate umbrele care rătăcesc aici în aer m-ar neurasteniza complet. Trebuie însă să iau dispoziții pentru muncile încă neîncepute și pentru reparația celor ce se mai pot repara... Cu aceeași brișcă galbenă și cu același Ichim pe capră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în muzeu îl găsiseră acolo și hotărâseră că e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zic ăștia la televizor. Revoluția aia a fost doar cât răscolești fânul, să nu se mucegăiască. Tot paiele alea vechi sunt... — Cine știe, adăugă Petrache, ștergând farfuria cu miez de pâine. Poate că mi se pare... — O fi și de la singurătate... spuse maică-sa, strângând farfuriile. Începi să ai vedenii. Vrei să ajungi ca unchiu-tu Tica ? Tot îi ziceam, însoară-te și tu, mă omule, să ai femeia și casa ta, că, până nu te-nsori, până nu drămuiește femeia, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă și ultimul vizitator, iar funcționarii încuiară încăperile cu armuri și tablouri, mai rămase o vreme, ca să se convingă că era cu desăvârșire singur. Sau, mai bine zis, se afla în acea singurătate ciudată care putea fi a lui, a cavalerului de bronz sau a amândurora, în același timp. Scoase din ascunzătoare săculețul cu mere. De ce făcea toate astea, nici el nu știa, dar veni lângă statuie, așeză săculețul pe lespezi și îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
palmei și s-o îndeși, ca pe un bulgăre de zăpadă. Atâta doar că, rătăcit în mulțime, se simțea ca un altfel de Robinson Crusoe, din cale-afară de singur pe o insulă locuită. Dincolo de frontieră însă se simțea stăpânul propriei singurătăți, ceea ce nu îl întrista, dimpotrivă, percepea că singurătatea intră în ordinea firească a lucrurilor, un simț ca pipăitul ori văzul. Nemaivorbind de auz, calea prin care domnea asupra părții lui de lume. Când toate celelalte zgomote încetau, era o bucurie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bulgăre de zăpadă. Atâta doar că, rătăcit în mulțime, se simțea ca un altfel de Robinson Crusoe, din cale-afară de singur pe o insulă locuită. Dincolo de frontieră însă se simțea stăpânul propriei singurătăți, ceea ce nu îl întrista, dimpotrivă, percepea că singurătatea intră în ordinea firească a lucrurilor, un simț ca pipăitul ori văzul. Nemaivorbind de auz, calea prin care domnea asupra părții lui de lume. Când toate celelalte zgomote încetau, era o bucurie să asculți sufletul lumii. Întâi de toate, sufletul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bătrânele, privind vreun prunc pe care nimeni nu-l putea domoli din plânsul lui. Dar Iacob Zevedei fusese un copil tăcut, nu plângea decât atunci când era singur. Apoi nu mai plânse deloc și atunci pricepu că pentru el, pe lângă propria singurătate, un dar la fel de prețios era singurătatea celorlalți. Nu trebuia să o caute, căci Vocea se auzea pretutindeni. Așadar : Cosmina. Iacob Zevedei încuviință, adâncindu-se în fotoliu. Își aprinse țigara și, prin fumul ei, Vocea se auzi cavernoasă : Vârsta, 28 de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimeni nu-l putea domoli din plânsul lui. Dar Iacob Zevedei fusese un copil tăcut, nu plângea decât atunci când era singur. Apoi nu mai plânse deloc și atunci pricepu că pentru el, pe lângă propria singurătate, un dar la fel de prețios era singurătatea celorlalți. Nu trebuia să o caute, căci Vocea se auzea pretutindeni. Așadar : Cosmina. Iacob Zevedei încuviință, adâncindu-se în fotoliu. Își aprinse țigara și, prin fumul ei, Vocea se auzi cavernoasă : Vârsta, 28 de ani. Înălțimea, un metru șaptezeci. Greutate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a lungul trotuarului, se răzgândi. Noaptea era senină și caldă, pe undeva trebuia să fie și luna, dar nu-și ridicară privirile. Spui lucruri ciudate în ultima vreme, începu Filip. Ești prea singură... — Nu prea am timp să fiu singură... Singurătatea nu cere timp. Dimpotrivă, poate că nu ai timp să lupți împotriva singurătății... Se opriră la semafor, deși la ora aceea străzile erau pustii. Dar Cosmina căuta un pretext pentru a schimba discuția. Ca dovadă : — Cum merge cartea ? — Bunicul tău
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să fie și luna, dar nu-și ridicară privirile. Spui lucruri ciudate în ultima vreme, începu Filip. Ești prea singură... — Nu prea am timp să fiu singură... Singurătatea nu cere timp. Dimpotrivă, poate că nu ai timp să lupți împotriva singurătății... Se opriră la semafor, deși la ora aceea străzile erau pustii. Dar Cosmina căuta un pretext pentru a schimba discuția. Ca dovadă : — Cum merge cartea ? — Bunicul tău e un interlocutor extraordinar. De fapt, interlocutor nu e cuvântul potrivit, pentru că nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
taburetul într-o parte. Nu voia să stea chiar în fața bătrânului, observase că se simte în largul lui atunci când își deapănă amintirile privind peste lucruri. „De fapt“, îi spusese Filip Cosminei, „am impresia că e, mai degrabă, o prelungire a singurătății lui decât o încercare de a se elibera de ea“. „Atunci, de ce-ar face-o ?“, întrebase Cosmina, răsfoind foile acoperite de scrisul mărunt și conștiincios al lui Filip. „Ca să arate că a înțeles. Că, până la urmă, nu l-au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]