11,710 matches
-
iarnă rece și aspră vine încărcată cu tot crivățul din răsărit. Fata mea dragă și mult preaiubită, mi-am petrecut după masa asta bună cu tine: ți-am sărutat ultima fotografie, i-am vorbit frumos, dureros. I am spus tot: singurătatea, izolarea mea, zilele mele trăite automat, viața mea cenușie și fără speranță, sfârșitul pe care mi-l presimt glacial și izolat, fără să am parte de surâ sul tău trist și grav care să-mi lumineze plecarea. Marea și mica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rol însemnat au avut pentru mine înserările care au citit peste umărul meu cărțile poștale și scrisorile pe care ți le-am scris mereu între orele 4 și 7! Înserările astea calme - vizitele intempestive survin mai ales dimineața și noaptea - singurătatea plăcută, liniștitoare, a acestor ceasuri... În fiecare zi, o altă lumină îmi scaldă ferestrele în azur; nu e literatură, e ceva ce face parte din viața mea actuală, ca și figura concentrată și ermetică pe care o am în tramvai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în ritmul dorit. Scriu totuși la Hasdeu și trăiesc mai mult în trecut, decît în prezent. în afară de acasă, nici scrisori nu mai primesc (de la nimeni!). și asta pentru mine e rău, din multe puncte de vedere. Temîndu-mă de izolare, de singurătate, trebuie totuși s-o accept... (Prietenii literari de aici mă tratează și mai rău. Unul care este redactor-șef îmi spune că articolele mele „nu pot să apară decît foarte greu deoarece revista nu are spațiu”, spațiu pentru mine! Sînt
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
grabă - e din pricina multor necazuri ce am avut și mai am de mai multă vreme. Tatăl meu e grav bolnav și acum - in extremis - a fost operat de aproape o săptămînă; aflîndu-mă într-o stare nervoasă groaznică și într-o singurătate și o dezarmare cumplită în fața necunoscutului. Sunt absolut incapabil să mai fac altceva decît să stau lîngă el la clinică. Cum d ta ai trecut prin aceste stări cumplite, îmi permit să-ți fac aceste mărturisiri de slăbiciune omenească. Iată
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
o poezie “Drumul” și în revistele ieșene “Cronica” și “Convorbiri Literare”. A publicat în toate revistele literare ieșene precum și în “Candela Moldovei”. „...Versurile lui Ion Boroda vădesc o experiență a scrisului și o sensibilitate aparte, de singuratic care își denunță singurătatea pentru a o depăși; stările din gama acesteia, melancolia în primul rând dar și reveria ori apatia sunt refuzate ca actualitate poetică”, sublinia regretatul scriitor Laurențiu Ulici în Revista “România literară” din 27 august 1981. “Paradoxal - scria distinsul poet și
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
poet și eseist Octavian Paler într-o frumoasă prefață la volumul Primite retur (1984) - nici un poet nu m-a convins ca acest Ion Boroda că poezia este un mod de a învinge moartea”. Ion Boroda a fost un poet al singurătății și al unui mod de a fi el însuși declanșator al unor tensiuni interioare ajunse la cote maxime. Trecut în ultimii ani printr-o adâncă suferință fizică, poetul Ion Boroda a trecut în lumea celor drepți, în ziua de 21
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
privilegiul, refuzat din principiu celor mai multe boieroaice, de a fi întrezărit sublimul. Pe scurt, o femeie cu oareșice calități. și hai să spunem că Lica Gheorghiu nu putea să le întrupeze la fel de convingător pe toate. Cea mai credibilă e partea cu singurătatea : peste trei ani, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să moară și, din momentul acela, cineaștii aflați în căutarea interpretei ideale pentru vreun rol de boieroaică diafană aveau să ignore, în mod inexplicabil, experiența și calificările fiicei lui. Pînă la urmă, toți sîntem
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
românească mai modestă, mai săracă, dar... a noastră! În ziua următoare soseam la Bârlad, în rostul meu, în lumea amintirilor și trăirilor mele!... Vizita la Paris a fost ca un substanțial balon de oxigen pentru mine, pentru viața mea! În singurătatea mea acceptată de nevoie, mă descurcam bine, iar faptul că-i știam pe ai mei în lumea liberă a tuturor posibilităților de realizare, era pentru mine un stimulent substanțial care-mi imprima mai multă încredere în viitorul lor și al
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și vază.” Ne aflăm în acest regim al lui „simț enorm”. Decupajul gestului care emblematizează violența și transformarea criminalului într-un gigant sunt cele două expresii ale funcționării
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
-i văd, acum când știu cât de aproape sunt, toată fericirea nebăinuită de mine vreodată. Este duminică. Zi de vizită. Saloanele s-au golit. Am deschis larg ferestrele și am primit la mine soarele spre a-mi înlătura spaima de singurătate. Mă joc cu umbrele făcute de raze pe linoleumul galben cu verde (figuri geometrice curate și regulate). Am închis radioul și număr în gând orele și zilele care mi-au mai rămas de locuit în pustietatea asta albă. Iar mă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
actriță mai în vârstă din Bacău, cu un recital (care m-a făcut să plâng) despre golul lăsat în urmă de către un soț care moare (soția lui Gerard Philip, povestind ultimele clipe ale marelui actor și apoi primele chinuri ale singurătății ei). Irene Flamian, tot în jur de 50 și..., de la Timișoara, o actriță frumoasă pe scenă, atât de sensibilă, care prin „Vocea umană” a lui Cocteau a sensibilizat asistența. Dinu Apetrei (Premiul II), cu o preocupare pentru un eventual împlinit
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
plecat de acasă pentru a nu mi se reproșa nimic. Și n-am mai avut nevoie de sprijinul lor. Decât să mi se spună că joc teatru atunci când sufeream cu adevărat, am preferat să-mi ascund suferința aiurea și în singurătate. Mi-am revărsat sentimentele și nevoia de iubire în prieteniile avute cu Ecaterina și Nina. Dar eram doar un divertisment proaspăt, tot pe planul doi, și asta nu m-a ajutat decât să mă încrâncenez pentru a-mi urma drumul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să-l dezvolt, să am posibilitatea să lucrez mai mult cu regizorul, dar mă mulțumesc cu atât și sunt fericită că fac parte din grupul acesta și că joc în piesa asta. Duminică 3 octombrie 1999- sala Pruteanu I -Mișcare. Singurătate în casă II - În aglomerație; clădiri imense; fugim ca șoarecii,nu știm direcția. Prima persoană găsește un vehicol care ne duce undeva. Prima direcție - închisă, a doua, la fel, a treia... Nu găsim drumul. III - Momentul cu ziarul - mult mai
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
scrisă Dacă aș spune chiar totul... În loc de prefață) Nu știu de ce vreau să scriu o carte, dar simt, la fel ca atunci când lucrez la o piesă, că trebuie, că am nevoie s-o fac. Spre deosebire de un scriitor, care creează În singurătate, În teatru suntem obligați să facem apel unii la alții. Alții depind de mine și eu de ei, și această relație Îmi dă forță. Ca regizor, nu știu exact care este rolul meu, știu doar că pasiunea mea face parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și eu contribui ca focul să fie aprins. Lucrând În teatru și având nevoie să fiu cu alții (și ce beneficiu ca, alături de ei, să mă simt mai puternic!), după un timp observ totuși și tendința opusă: o nevoie de singurătate. De câte ori am un răgaz, după o premieră, mă duc la cabana mea din pădure, În nordul statului New York, spre Canada. E construită din lemn, cu ferestre mari, prin care pomii Își Încolăcesc crengile deasupra patului meu. Tot ce văd când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
alta mai ascunsă, poate mai subtilă, pe care nu pot s-o numesc, sunt Într-adevăr când pierdut, când regăsit Între două lumi. Alegerea titlului, oricare ar fi, nu mă salvează de panica paginii albe și de noutatea senzației de singurătate. Toți prietenii care mă Încurajează la scris Îmi spun că Începutul e cel mai greu, dar că după aceea cartea se va scrie singură. Neavând experiența profesională de scriitor, ca să-mi ușurez responsabilitatea unei Îndeletniciri pentru care nu am calificare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
n-a Întrebat cineva de mine. Mi se răspunde: „Oh, sigur că da! A fost un domn care v-a așteptat ore În șir, dar care tocmai acum a plecat“. Am pus geamantanul jos și am Încercat să uit de singurătate În iadul din jur, unde toți se Îmbulzeau spre taxiuri, având destinații precise, pe când eu nu aveam nici o adresă, iar buzunarul Îmi era gol. Mi s-a părut că am stat așa o bună bucată de vreme, suspendat În timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scris de un vizionar. Urâciune, decrepitudine, dezgust, umor satanic, fețe de oameni din care transpar alcool și corupție, ce seamănă mai mult a vampiri, a demoni rafinați, cu ochi care strălucesc de răutate, În același timp patetici și triști În singurătatea lor - astfel apăreau personajele izolate În cutii de sticlă, cuști cu pereți transparenți, ce defineau decorul expresionist semnat de Michael Yeargan, un tânăr absolvent de la Yale, care mi-a devenit În timp colaborator scenografic de lungă durată. Eram intrigat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
recent, aceste Fragmente ale unei Învățături necunoscute Îmi puteau fi de ajutor. Ajuns acasă, am găsit cartea lui Uspensky În bibliotecă și, pe copertă, am descoperit numărul de telefon pe care Peter mi-l scrisese În caz de Îndoieli și singurătate... „când ai nevoie de prieteni“. Era prima oară când simțeam impulsul să formez numărul. A doua zi, ajung la adresa indicată, pe East 78th Street, lângă Central Park. Mi se deschide și mă trezesc În sala de așteptare a unui cabinet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu fiu Împreună cu el când s-a sfârșit, la fel cum nu fusesem prezent cu ani În urmă nici la Înmormântarea mamei, când nu mi s-a permis reîntoarcerea. Fiecare a murit noaptea În spital, fără lumânare și preot, În singurătate și, Îmi Închipui, gândindu-se la mine. În anul morții tatei s-a născut primul meu băiat, Antony, iar Nicolas a venit un an mai târziu, să-i țină companie. Deși aceste apariții luminoase ne-au umplut pe amândoi, atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am decis spontan să plec din București. Împlineam cincizeci de ani și nu aveam deloc Înclinația să mă las sărbătorit public. În general prefer să ocolesc aniversările. Evitând așadar prilejul de festivități În cinstea mea, am preferat să caut În singurătatea liniștită din jurul insulei cu mănăstiri de pe muntele Athos ambianța necesară reflecției, pe care Îmi Închipui că o „jumătate de veac“ o provoacă oricui. Atmosfera de reculegere adâncă de acolo m-a ajutat să văd mai clar situația „de acasă“. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a arătat clar dovada afecțiunii lui, de care atunci nu-și dădea seama și care pe urmă a rămas nedezvăluită. Mă usturau ochii meditând lângă foc, În camera mea de la Cambridge, și În acest timp banalitatea convingătoare a tăciunilor, a singurătății și a unor dangăte de clopote Îndepărtate mă apăsa, schimonosindu-mi până și cutele feței, așa cum fața unui pilot este desfigurată de viteza fantastică a zborului. Mă gândeam la tot ce ratasem În țara mea, la lucrurile pe care n-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să rămâi... M-am temut de clipa aiasta. Am mai trăit-o odată. Știi cum s-a sfârșit. N-aș mai putea... Am ales Moldova, singura mea dragoste statornică! spune el deodată, devenind neîndurător cu sine. Am plătit prețul: nefericirea, singurătatea... Să avem curajul să ne rupem! Atunci, n-am avut. Știi cum s-a sfârșit. Cenușă... Da, pleacă Voichițo! Până nu-i prea târziu! O să doară... O să ne rămână amintirea, regretul, durerea... rostește trist, în timp ce Voichița își înăbușă plânsul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
imagine similară poate dobândi în cele două cărți semnificative opuse: într-un caz moartea cu fața la perete, cu spatele la lume, înseamnă cea mai deplină și mai odihnitoare ștergere de sine; în celălalt, ea poate să însemne înciudare dușmănoasă, ascunderea groazei și suferinței, singurătate absolută, adică «cea mai tragică formă de moarte» (55). Într-un rând, Valeriu Cristea se gândește la un posibil inventar al formelor de moarte violentă câte există. În fapt, cartea lui poate fi extras un inventar și mai cuprinzător. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ipostaziat și amplificat. Acesta este un mod poetic de a proceda.” În Bagaje pentru paradis (Albatros, 1997), cele două instanțe mai sus pomenite se regăsesc, cu o substituție: în locul mamei, soția. Li se adaugă, de data aceasta, o dramă: drama singurătății impuse autorului începând din 1990. Nici acum moartea nu lipsește. Mult timp, ea este a altora, nu a noastră, chiar dacă uneori ne oglindim în ea. Cineva participă la înmormântarea unei rude apropiate: „A privit atunci în fundul gropii în care zace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]