112,413 matches
-
verb la infinitiv sau cu terminația "-ant" sunt în general la forma accentuată ("Si ne sceust comment soy excuser" fr. mod. "S’il ne savait pas comment s’excuser" „Dacă n-ar ști cum să se scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al XIV-lea la mijlocul celui de-al XVI-lea. În secolul Renașterii sunt adoptate și multe italianisme, curtea regală fiind foarte receptivă la acestea. Mai mulți cărturari combat excesele acestei influențe, luând apărarea limbii franceze. Cel mai combativ dintre aceștia
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al XIV-lea la mijlocul celui de-al XVI-lea. În secolul Renașterii sunt adoptate și multe italianisme, curtea regală fiind foarte receptivă la acestea. Mai mulți cărturari combat excesele acestei influențe, luând apărarea limbii franceze. Cel mai combativ dintre aceștia este Henri Estienne, în trei lucrări: "Traicté de la Conformité du langage
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
langage françois italianizé..." (Două dialoguri despre noua franceză italianizată...) (1578) și "De la précellence du langage françois" (Despre superioritatea limbii franceze) (1579). Și cuvinte din limba greacă începuseră deja să fie adoptate în franceza veche prin intermediul latinei medievale, dar începând cu secolul al XIV-lea sunt introduse și direct, prin traduceri din filozofii greci, fenomen care se intensifică în epoca Renașterii. Grafia limbii franceze este încă foarte neunitară în perioada francezei medii și se simte nevoia reglementării ei. Se confruntă partizanii redării
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
a cuvintelor, prin litere care nu se pronunță sau care corespund unor sunete redate și de altă literă (vezi Ortografia limbii franceze, În epoca Renașterii). Încă nu se ajunge la normarea ortografiei, dar deja învinge caracterul etimologic al acesteia. În secolul al XVII-lea, stabilitatea politică adusă de domnia lui Henric al IV-lea duce la întărirea monarhiei, care devine absolută sub Ludovic la XIV-lea. Totodată, Franța cucerește noi provincii la granițele ei și colonii peste mări, devenind statul cel
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
adusă de domnia lui Henric al IV-lea duce la întărirea monarhiei, care devine absolută sub Ludovic la XIV-lea. Totodată, Franța cucerește noi provincii la granițele ei și colonii peste mări, devenind statul cel mai puternic din Europa. În secolul al XVIII-lea, țara decade din punct de vedere economic, Franța își pierde coloniile din America de Nord în favoarea Angliei, monarhia slăbește sub influența capitalismului care se dezvoltă și a ideilor revoluționare caracteristice acestui secol numit epoca Luminilor, iar secolul se termină
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
statul cel mai puternic din Europa. În secolul al XVIII-lea, țara decade din punct de vedere economic, Franța își pierde coloniile din America de Nord în favoarea Angliei, monarhia slăbește sub influența capitalismului care se dezvoltă și a ideilor revoluționare caracteristice acestui secol numit epoca Luminilor, iar secolul se termină cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Europa. În secolul al XVIII-lea, țara decade din punct de vedere economic, Franța își pierde coloniile din America de Nord în favoarea Angliei, monarhia slăbește sub influența capitalismului care se dezvoltă și a ideilor revoluționare caracteristice acestui secol numit epoca Luminilor, iar secolul se termină cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
din America de Nord în favoarea Angliei, monarhia slăbește sub influența capitalismului care se dezvoltă și a ideilor revoluționare caracteristice acestui secol numit epoca Luminilor, iar secolul se termină cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele provincii, în secolul al XVII-lea alte ordonanțe o impun rând pe rând în Béarn (1621), Flandra
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele provincii, în secolul al XVII-lea alte ordonanțe o impun rând pe rând în Béarn (1621), Flandra (1684), Alsacia (1685), Roussillon (1700) etc. Impunerea francezei are loc mai mult în acest domeniu și mult mai puțin în folosința de zi cu zi, deoarece
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Béarn (1621), Flandra (1684), Alsacia (1685), Roussillon (1700) etc. Impunerea francezei are loc mai mult în acest domeniu și mult mai puțin în folosința de zi cu zi, deoarece autoritățile nu se ocupă de aceasta. Școlarizarea este foarte redusă, în secolul al XVII-lea populația este analfabetă în proporție de 99%. Abia în a doua jumătate a secolului următor școlarizarea se extinde în oarecare măsură. Învățământul este în mâinile bisericii, și atât cât se face în popor, se face în idiomurile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
domeniu și mult mai puțin în folosința de zi cu zi, deoarece autoritățile nu se ocupă de aceasta. Școlarizarea este foarte redusă, în secolul al XVII-lea populația este analfabetă în proporție de 99%. Abia în a doua jumătate a secolului următor școlarizarea se extinde în oarecare măsură. Învățământul este în mâinile bisericii, și atât cât se face în popor, se face în idiomurile locale, care își pierduseră orice prestigiu. Ele sunt numite "patois", un termen care corespunde aproximativ termenului „grai
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
parțial și păturile mai modeste ale populației. În sud numai aristocrația renunță la limba occitană. În orașele din regiunile cu idiomuri "oïl", oamenii de rând vorbesc acele idiomuri și înțeleg franceza, dar la sate se cunosc numai graiurile locale. În secolul al XVIII-lea crește totuși treptat numărul celor care vorbesc sau înțeleg franceza, progres favorizat de un început de urbanizare în urma dezvoltării manufacturilor, de circulația mai intensă a negustorilor prin țară și de răspândirea cărților și periodicelor. În contrast cu ceea ce se
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mai intensă a negustorilor prin țară și de răspândirea cărților și periodicelor. În contrast cu ceea ce se întâmplă în Franța, răspândirea francezei peste granițele ei este spectaculoasă, dar numai în cercurile de elită. Aceasta se datorează prestigiului conferit de puterea Franței în secolul al XVII-lea și de valoarea culturii sale. La curțile monarhice se practică franceza, datorită și faptului că prințese franceze sunt căsătorite cu monarhi străini și pleacă împreună cu suitele lor. Se răspândesc astfel și modul de viață, moda, manierele și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și alte în țări. Franceza începe să se răspândească și în afara Europei, prin coloniile dobândite de Franța în America de Nord, în Marea Caraibelor și în India, precum și în Orientul Apropiat (prin școli înființate de ordinul călugăresc al Capucinilor în Liban). În secolul al XVIII-lea, limba franceză continuă să aibă același prestigiu printre elitele din Europa și chiar din viitoarele State Unite ale Americii, fapt favorizat și de ideile novatoare ale lui Voltaire, Denis Diderot, Montesquieu și Jean-Jacques Rousseau. Niciun aristocrat sau intelectual
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
elitele din Europa și chiar din viitoarele State Unite ale Americii, fapt favorizat și de ideile novatoare ale lui Voltaire, Denis Diderot, Montesquieu și Jean-Jacques Rousseau. Niciun aristocrat sau intelectual care se respectă nu se poate lipsi de cunoașterea francezei. În secolele XVII și XVIII franceza influențează prin împrumuturi limbi ca germana și italiana. Totuși, slăbirea Franței va provoca în curând începutul declinului limbii sale în favoarea limbii engleze. În secolul al XVII-lea, autoritatea centrală se manifestă și în cultura epocii, cea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
intelectual care se respectă nu se poate lipsi de cunoașterea francezei. În secolele XVII și XVIII franceza influențează prin împrumuturi limbi ca germana și italiana. Totuși, slăbirea Franței va provoca în curând începutul declinului limbii sale în favoarea limbii engleze. În secolul al XVII-lea, autoritatea centrală se manifestă și în cultura epocii, cea a clasicismului, prin regulile care o domină. Și limba franceză începe să fie standardizată, proces ce devine chiar un obiectiv al politicii de stat. Printre altele, din această
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
este o limbă fixată și devenită ușor de înțeles, capabilă să înlocuiască latina Acesta este un factor în plus pentru ca franceza să devină o limbă de comunicare internațională între intelectuali, politicieni, savanți și oameni din alte categorii de elită. În secolul al XVIII-lea rămân în esență valabile normele lingvistice stabilite în secolul anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
latina Acesta este un factor în plus pentru ca franceza să devină o limbă de comunicare internațională între intelectuali, politicieni, savanți și oameni din alte categorii de elită. În secolul al XVIII-lea rămân în esență valabile normele lingvistice stabilite în secolul anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și oameni din alte categorii de elită. În secolul al XVIII-lea rămân în esență valabile normele lingvistice stabilite în secolul anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând lungirea vocalei
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând lungirea vocalei precedente: "amie" [amiə] > [amiː], lungire care se va menține până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Terminația -er a infinitivului se pronunță fără r, dar cu [e] și mai lung decât la "amie". Nu se pronunță r final nici la verbe precum "courir" „a alerga”, dar nici în cuvinte ca "mouchoir" „batistă”, și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
amie". Nu se pronunță r final nici la verbe precum "courir" „a alerga”, dar nici în cuvinte ca "mouchoir" „batistă”, și nici alte consoane finale, precum l în "il" „el”. În schimb, în vorbirea populară acestea se pronunță, iar în secolul următor se reintroduc în limba standard, de data aceasta sub influența grafiei, în afară de r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
bɔ̃n] > [bɔ̃], "bonne" [bɔ̃nə] > [bɔn] „bun, bună”. Reducerea lui [ʎ] la [j] este deja răspândită în vorbirea populară, dar criticată de specialiștii limbii. În structura morfologică, repartiția substantivelor pe genuri este fixată de către Vaugelas în secolul al XVII-lea și în general așa va rămâne și în franceza standard actuală. Încă se mai folosește pronumele demonstrativ neutru "ce" în propoziție incidentă, în construcții care în secolul următor vor fi proscrise: "ce m’a-t-il dit" „mi-a
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
morfologică, repartiția substantivelor pe genuri este fixată de către Vaugelas în secolul al XVII-lea și în general așa va rămâne și în franceza standard actuală. Încă se mai folosește pronumele demonstrativ neutru "ce" în propoziție incidentă, în construcții care în secolul următor vor fi proscrise: "ce m’a-t-il dit" „mi-a zis el”. În ceea ce privește pronumele interogative, în acest secol impun lingviștii folosirea lui "qui ?" „cine?” ca substitut numai pentru nume de persoane. "Quel ?" „care?” poate fi încă folosit nu numai ca
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]