11,393 matches
-
interior" (cf. Greenwald 1988). Fingarette postulează nu atît un dialog, cît un duet silențios, în care două sau mai multe părți ale personalității evită să comunice între ele. Kovar (1974:138) comentează teza lui Fingarette, spunînd că: Cel care se înșeală singur refuză cu bună știință să ia în considerare anumite gînduri a căror înțelegere deplină i-ar pune în pericol integritatea propriului eu, așa cum este conceput și construit în acel moment. Kovar scrie din punctul de vedere al psihanalistului, iar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
afirmă, cu privire la complicitatea la minciună în general: Dacă trece cu vederea semnele evidente ale infidelității soției, un bărbat poate cel puțin să amîne umilința de a fi considerat încornorat și posibilitatea divorțului. Chiar dacă el recunoaște în sinea lui că este înșelat, ar putea prefera să ia parte la minciună pentru a salva aparențele sau pentru a evita să fie obligat să admită adevărul și față de ea. În acest context, Ekman se referă la cel păcălit spunînd că acesta "îl ajută în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cf. Kovar 1974:148-149). Totuși, eu consider că termenul "complicitate" este nepotrivit; situațiile discutate de obicei de Bailey și alții nu sînt exemple de complicitate în sensul propriu-zis, ca atunci cînd vorbim despre "colaborarea dintre soț și soție pentru a înșela tribunalul și a obține divorțul". Cuvîntul "complicitate" a căpătat numeroase înțelesuri, chiar în discursul juridic care prezintă restricții clare, însă cea mai limpede definiție care ar servi scopului acestei lucrări este următoarea: Înțelegerea între două persoane, aflate pe poziții opuse
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de Ekman și în cazul descris de Werth și Flaherty, nu există o a treia parte care să fie ținta minciunii, alta decît, probabil, publicul larg. Este vorba, cel puțin la început, de un acord tacit, prin care X îl înșeală pe Y, iar Y îl înșeală pe X pretinzînd că nu și-a dat seama de minciuna lui X, în unele situații fiind posibil chiar ca X să se autoamăgească. Vom analiza mai tîrziu situații în care complicitatea este într-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de Werth și Flaherty, nu există o a treia parte care să fie ținta minciunii, alta decît, probabil, publicul larg. Este vorba, cel puțin la început, de un acord tacit, prin care X îl înșeală pe Y, iar Y îl înșeală pe X pretinzînd că nu și-a dat seama de minciuna lui X, în unele situații fiind posibil chiar ca X să se autoamăgească. Vom analiza mai tîrziu situații în care complicitatea este într-adevăr termenul definitoriu. În cazul despre
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
X să se autoamăgească. Vom analiza mai tîrziu situații în care complicitatea este într-adevăr termenul definitoriu. În cazul despre care discutam mai sus, "acord tacit" este un termen mai potrivit decît "complicitate"; soțul lui D4 a acceptat să fie înșelat de către aceasta: Probabil că, într-o anumită măsură, el era conștient de ceea ce se petrecea, însă nu a vrut să creadă că ar fi chiar adevărul... M-a acuzat, iar eu am mințit. La fel ca în cazul unei femei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că, într-o anumită măsură, el era conștient de ceea ce se petrecea, însă nu a vrut să creadă că ar fi chiar adevărul... M-a acuzat, iar eu am mințit. La fel ca în cazul unei femei care a fost înșelată de către soțul ei, situație analizată mai tîrziu în acest capitol, minciuna a ajuns să caracterizeze viața de fiecare zi a lui D4: Începi printr-o minciună neînsemnată, apoi continui să fii nesincer pentru a o ascunde și pentru a preveni
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru politicienii lui Arendt de pe timpul războiului din Vietnam, prăpastia dintre generații dispare. După cum am văzut deja, succesul unei minciuni îi poate determina pe mincinoși să creadă că ceea ce au inventat este adevărat; poate că ei au nevoie să se înșele singuri pentru a-și păstra respectul față de propria persoană. Într-adevăr, Arendt (1968:253) se întreabă: "De ce a devenit auto-amăgirea o unealtă indispensabilă în procesul de creare a unei imagini?" Ea afirmă, cu privire la autorii documentelor Pentagonului (Arendt 1972: 35), "este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se întreabă: "De ce a devenit auto-amăgirea o unealtă indispensabilă în procesul de creare a unei imagini?" Ea afirmă, cu privire la autorii documentelor Pentagonului (Arendt 1972: 35), "este ca și cum procesul normal de auto-amăgire s-ar fi inversat ... Mincinoșii încep prin a se înșela pe ei înșiși". O parte din explicațiile ei se leagă de faptul că în ziua de azi minciunile din sfera politicii tind să aibă proporții mai mari decît în trecut și nu au ca scop păstrarea unor secrete față de elitele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că erau mințiți. Drept urmare, nu au ținut cont de dovezi, argumentînd că nu erau destul de evidente și au adoptat atitudinea "unor avocați ai integrității persoanelor cu care încheiaseră înțelegerea". Epstein comentează: "Astfel, britanicii au devenit treptat aliații germanilor care îi înșelau". Contrastul între profesioniștii care nu au nevoie să creadă în propriile minciuni și amatorii care au nevoie să o facă poate fi reformulat în termenii personajelor principale din comedia TV Da, domnule ministru. Sir Humphrey Appleby este un birocrat de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
au nevoie să creadă în propriile minciuni și amatorii care au nevoie să o facă poate fi reformulat în termenii personajelor principale din comedia TV Da, domnule ministru. Sir Humphrey Appleby este un birocrat de stil vechi, care îi poate înșela pe ceilalți fără să creadă în propriile minciuni, pe cînd Jim Hacker, politicianul "amator" este nevoit să creadă ce spune. Totuși, autorii documentelor Pentagonului, pe care Arendt (1972:9,11) îi descrie ca fiind "oameni mult mai calificați" și, urmînd
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avut ei atunci o intenție reală de a păcăli? Probabil au încercat doar să convingă publicul să accepte ceea ce spuneau. Dacă, pe de altă parte, au ajuns să creadă treptat în propriile minciuni, atunci inițial au avut intenția de a înșela publicul. În aceste împrejurări este derutant să continuăm să vorbim despre minciună. Cel puțin unele dintre problemele definiției pot fi evitate dacă folosim termenul "autoiluzionare", mai degrabă decît "auto-amăgire", utilizat anterior. Acolo unde credința în adevărul unui lucru recunoscut inițial
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu există nici o convingere contradictorie, ca în cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este termenul corect și s-au asigurat că minciunile aveau să fie prezentate publicului și Congresului în forma cea mai credibilă cu putință. Dacă Arendt are dreptate cînd spune că factorii de decizie din Pentagon au început prin a se înșela pe ei înșiși și numai după aceasta au prezentat publicului minciunile, atunci nu este vorba de nici o prefăcătorie; autoiluzionarea era reală. Poate capacitatea de a avea succes în viața publică se leagă de o capacitate de a crede în propriile
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unui permanent conflict interior. O conexiune de acest gen ar explica ironica remarcă: "memoriile în secolul nostru, cel mai înșelător gen literar" (Arendt 1972:10). Autobiografiile constituie o altă categorie de afirmații în privința cărora nu se știe dacă sau cine înșeală pe cine. H.L. Mencken (1924:270) spune simplu că "autobiografia sinceră este... o contradicție în termeni". Adams (1990) analizează în detaliu modul în care numeroși autobiografi americani contemporani au deviat de la adevăr în lucrările lor. O autobiografie, spune el, este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și social al minciunii. M-am pronunțat împotriva termenului "complicitate" pentru ceea ce este descris mai bine drept "colaborare" la minciună sau "acord tacit". Totuși, cînd un mincinos are asociați care, în ciuda intereselor divergente, sînt dispuși să-l ajute să-l înșele pe inamic, putem vorbi de complicitate, în sensul obișnuit de conspirație. Astfel, facem o distincție tripartită între termenii "acord tacit", "colaborare" și "complicitate". Dacă o persoană păcălită descoperă înșelătoria însă pretinde că nu și-a dat seama de nimic, avem
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
persoană păcălită descoperă înșelătoria însă pretinde că nu și-a dat seama de nimic, avem de-a face cu un acord tacit. Acordul tacit este o minciună în sens invers; păcălitul, care nu mai poate fi indus în eroare, îl înșeală pe mincinos lăsîndu-l să creadă că a avut succes. În acest caz este vorba de acord tacit într-o singură direcție. Cînd o a treia persoană se alătură păcălitului, ei vor împărtăși același acord tacit. Dacă mincinosul își dă seama
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu un acord tacit în sens reciproc; ambele persoane închid ochii și pretind că minciuna are succes. Dacă ambele persoane recunosc mai mult sau mai puțin pe față că la mijloc se află acest acord tacit, atunci nimeni nu este înșelat; prefăcătoria este reciproc conștientizată. Dacă ambii protagoniști încep să considere prefăcătoria autentică, avem de-a face cu autoiluzionarea. Deși acesta ar putea fi considerat un exemplu de colaborare, o formă mai evidentă și poate mai bine definită se întîlnește în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Minciunile primare și cele care implică o complicitate, conform termenilor lui Bailey, sînt spuse de mai mulți mincinoși, care se pot auto-amăgi sau auto-iluziona cu ușurință. În sfîrșit, complicitatea apare atunci cînd numeroase persoane cu interese divergente cooperează pentru a înșela pe cineva. Se spune uneori că prietenia este caracterizată de sinceritate; prietenia însă poate implica și disponibilitatea de a colabora în scopul de a induce în eroare un inamic comun. Această terminologie este eficientă în trasarea unei tipologii a minciunii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
menționate mai devreme în acest capitol. ACORDUL TACIT Acordul tacit se dezvoltă uneori treptat, fără o conștientizare explicită a apariției sale. Această posibilitate este discutată de Werth și Flaherty în cazul unei femei identificată ca R2, pe care soțul o înșela, avînd o aventură cu altcineva. R2 a descris modul gradat în care și-a dat seama că era mințită: Era mai mult ca o senzație decît o dovadă evidentă... Este atît de greu să te agăți de ceva și să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mă gîndesc mai bine, cred că o parte din mine nu voia să accepte că ceva nu mergea bine, așa că pur și simplu n-am vrut să cred. (Ibid.:296) Aici observăm modul în care, dîndu-și seama că soțul o înșela, ea și-a dat seama în același timp că se mințise singură, refuzînd să creadă că era înșelată. Cel puțin, acesta era felul în care Werth și Flaherty caracterizează ceea ce s-a întîmplat. Însă este evident că termenii "înșelătorie" sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
am luat drept valabile... Nici nu m-am confesat altcuiva, pentru că îmi era teamă de ceea ce mi s-ar fi spus. Voiam să cred că totul este în regulă, că totul avea să fie bine și că el nu mă înșela. Dacă m-aș fi confesat altcuiva, mi s-ar fi spus că sînt mințită și nu voiam să aud așa ceva... Însă pe cît de mult aș fi vrut să fac de detectivul și să-l prind asupra faptului, pe atît
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prefăcătorii direcționate spre propria persoană, prin care ajungem să negăm lucruri de care sîntem convinși sau eram convinși că ar fi adevărate. Partea semnificativă a declarației lui R2 este faptul că nu voia să audă alte persoane spunîndu-i că era înșelată, și drept urmare nu s-a confesat nimănui. Kovar (1974:148) susține că cei care se auto-amăgesc au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a reuși, însă în acest caz este vorba de cineva care se mințea pe sine, nesinceritatea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
însă în acest caz este vorba de cineva care se mințea pe sine, nesinceritatea sa manifestîndu-se mai degrabă prin gînd decît cu voce tare, și astfel nu se conformează acestei generalizări. Îi era teamă oare că (1) soțul ei o înșela, sau (2) că se înșela singură refuzînd să accepte infidelitatea bărbatului? Poate ambele variante îi provocau temeri. În orice caz, nu credea că alți oameni vor fi de partea segmentului nesincer al personalității ei și că vor pretinde la rîndul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vorba de cineva care se mințea pe sine, nesinceritatea sa manifestîndu-se mai degrabă prin gînd decît cu voce tare, și astfel nu se conformează acestei generalizări. Îi era teamă oare că (1) soțul ei o înșela, sau (2) că se înșela singură refuzînd să accepte infidelitatea bărbatului? Poate ambele variante îi provocau temeri. În orice caz, nu credea că alți oameni vor fi de partea segmentului nesincer al personalității ei și că vor pretinde la rîndul lor că soțul ei nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]