11,973 matches
-
publicăm întîmpinarea d-sale tale - quale, cu beneficiu de inventar se 'nțelege, adecă cu rezerva de a ne face observațiunile noastre. Dar, cu acea abilitate atât de comună în țara noastră, d-sa s-a folosit de exordiul sau introducerea întîmpinării pentru a face oarecari observațiuni estetico - stilistice la adresa "Timpului", lucru la care fără îndoială nu avea nici un drept. Exordiul discursurilor și scrisorilor are cu totul altă menire și trebuie să se ție de obiect ca și restul. Am răspuns așadar
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ASERȚIUNEA... "] 2264 "Binele public", repetând aserțiunea "Romînului" că noi am fi declarat "cumcă în țara aceasta, de la Cerneți până la Focșani și de acolo până la Dorohoi, nu există decât două tabere: albi și roșii", ne impută că uităm pe liberalii independenți. Întâmpinarea noastră ar putea fi laconică. N-am făcut nicicând declarația ce ne-o atribuie "Romînul" și "Binele public", n-am tăgăduit existența de facto a nici unuia din grupurile politice, prin urmare tot ce zic ziarele în cestiune în privirea aceasta
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în casă Pâine pe masă, Belșug în ocol, Spor pe ogor, La toți bucurie, Mulți ani să vă fie.” Zarva creată are menirea de a atrage atenția satului asupra cetei de urători. Colindatul cu măști este considerat forma străveche a întâmpinării Anului Nou, prin urări și veselie. Animalul reprezentat prin mască este o ființă cu însușiri sacre și mai cu seamă, având o eficiență deosebită pentru bunul mers al tuturor lucrurilor, pentru asigurarea sănătății, a bunei stări și a vegetației, sursa
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
de însorită pentru clima de pe Vechea Terra. Deși era toamnă târziu, căldura îl moleșea pe Stin, care stătea rezemat de stejarul sub care îl omorâse pe Murellius. O văzu pe Maria de departe și se grăbi să îi iasă în întîmpinare. Două fete îl priviră lung, plecară ochii în pământ și se grăbiră să se retragă din calea lui. Fu cât pe ce să se oprească și să le întrebe de ce fug de el. Știa însă că nu aveau ce să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
urmă cu câteva zile. Lângă ei însă se mai vedeau și doi bărbați în floarea vârstei, două femei și încă un bătrân. În urma lor mai veneau câțiva oameni, indiscutabil servitori de-ai primilor. Xtyn se grăbi să le iasă în întîmpinare departe de sat. - Ce doriți de la noi? Prezența voastră aici ne pune pe toți în pericol! se răsti Xtyn. - N-aș zice, zâmbi Kasser. Deocamdată oamenii mei tocmai te-au salvat pe tine și pe ai tăi de la moarte. Tânărul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
chemându-l pe Kayuk, care se oprise la câțiva pași distanță, îi făcu semn cu mâna să se apropie. Biatul înaintă, trăgând de căpăstru catârul cu încărcătura lui, iar Gomer, trecând pe lângă Balamber fără să se oprească, le veni în întâmpinare. Audbert, care nu-i scăpa din ochi pe bagauzii din jur, rămase uimit, nu fără un dram de ușurare, văzând cât era Balamber de conciliant. Prin urmare, hunul, cântărind raportul de forțe, luase hotărârea înțeleaptă să fie conciliant și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de lămurit imediat. Porunci tovarășilor săi să-l urmeze împreună cu marcomanul, apoi coborî cu pas iute cărarea până la drum. îl găsi pe Gualfard în mijlocul alor săi, adunați în jurul unui trup ce zăcea în praf. Zărindu-l, Geremar îi veni în întâmpinare, încă strângând în mână sabia însângerată. Făcu un semn cu capul către trupul bărbatului și anunță triumfător: „Waldomar!“. Gualfard părea la fel de încins, aproape euforic. Balamber își făcu loc printre burgunzi și cercetă cu atenție cadavrul, în jurul căruia se lățea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răzgândească, îl pusese sub custodia și responsabilitatea lui Mataurus, care îl ținea alături și nu-l pierdea nici o clipă din ochi. Oricum, pentru moment, ceea ce-l preocupa era observația neplăcută că nici un nobil burgund nu-i fusese încă trimis în întâmpinare să-i deschidă drumul până la castellum, unde - după câte i se spusese - era convocată adunarea principilor. De fapt, excepție făcând cei trei scutieri ai lui Wolfhram, ce mărșăluiau în frunte arborând stindardul lui Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soarta lor doar pe mâinile milițiilor burgunde. în sfârșit, prefectul auzi un tropot ritmat de cai și observă, pe calea Pretoria, o mișcare în mulțime; o clipă mai târziu, apăru o jumătate de duzină de călăreți ce îi veneau în întâmpinare, cu toții la pas; aceștia se opriră curând înaintea lui Richelmus. Bărbatul ce conducea grupul, pe la patruzeci de ani, grizonat și îmbrăcat elegant, dar fără armură, schimbă câteva cuvinte cu heraldul, apoi se îndreptă către el. — Salutare, Aulus Sebastianus! exclamă, întinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vălul, în vreme ce răspundea, aplecând ușor capul, la semnul său de respect. Trecură doar câteva clipe până le salută și pe celelalte femei. Griselde, cu spontaneitatea celor cincisprezece ani pe care îi împlinise, dădu să se ridice ca să-i vină în întâmpinare, însă o reținu brațul înțelept al mamei sale, preocupate de respectarea conveniențelor. între timp, Frediana își luase deja privirea de la el, ațintind-o din nou în gol. Gundovek, cu toată nerăbdarea și iritarea pe care i-o produseseră recenta dezvăluire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl găsi pe Audbert așteptându-l. Marcomanul se afla aproape de scara cea mare de piatră, unde o mulțime de gărzi, ștafete, delegați rămași aici din ziua precedentă și servitori se foiau într-un continuu du-te-vino. El îi veni imediat în întâmpinare, într-o stare de evidentă agitație. Sebastianus descălecă și îl salută, în vreme ce Vitalius încredința caii amândurora unui grăjdar. Apucându-l de un braț îl făcu să-l însoțească, urcând pe scara palatului. — Ce e, Audbert? Te văd îngrijorat. — Da, Eminentisime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se reflectau ca într-o oglindă în suprafața sa perfect netedă, conferindu-i în ceasul acela o culoare metalică, tristă. Frediana își scoase calul din albia torentului și conduse coloana în interiorul taberei. Bărbații care erau deja acolo le veniră în întâmpinare cu strigăte de salut, primindu-și tovarășii ce se întorceau din misiune și întrebându-i cum a decurs. Nu fără surprindere, Sebastianus constată că în mijlocul lor se aflau și mulți galo-romani și nu puține femei, ba chiar și câțiva copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țeapăn și totuși energic, cu părul strâns la ceafă într-o coadă lungă. înconjurat acum, se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i în întâmpinare războinicii burgunzi ce îl respingeau și îl hărțuiau cu sulițele. Mișcându-i continuu calul, mârâia ca o fiară prinsă în cursă și își rotea sabia, fulgerând totul în jur cu o privire cumplită. Până la urmă, cercul de sulițe se strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul pentru a-l ataca în forță, în vreme ce-și rotea sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul și merse în întâmpinarea ei, ținându-se însă la trap. Numai după aceea trecu la galop, doar pentru a câștiga spațiu și a face o eschivă printr-o deviere bruscă spre stânga. Se opri aproape imediat, întorcându-și calul. O văzu cum trage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comode, și îl revedea doar acum pe Magister, după mai mult de două luni; cu toate acestea, trecând peste prima euforie, pe care și-o ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei. Etius îi venise în întâmpinare și îl îmbrățișase cu cordialitate, arătându-i o bucurie a reîntâlnirii fără îndoială sinceră, însă lui, care îl cunoștea bine, nu îi scăpase o sclipire ciudată în ochi, întrebătoare și în același timp ironică. încă de la primul schimb de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre edificiu, împingându-și prizonierul și din când în când se întorcea să privească în urmă, în mod evident fiindcă era urmărit îndeaproape. Cu sabia scoasă din teacă, Cilonus îl chemă la sine pe celălalt milițian și se repeziră în întâmpinarea celor doi. Imediat ce ajunse în fața barbarului, încercă să-și înfigă în el daga. Soldatul, însă, îl împinse brusc pe prizonier, astfel că lovitura, în loc să ajungă în pântece, îi atinse doar coasta; el tresări, îndoindu-se, duse mâinile la rană, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi, căpetenia bagauzilor desfăcu brațele, controlând poziția celor doi adversari; apoi cu un gest scurt al mâinilor, îi invită să înceapă lupta. De îndată, Metronius, ținându-se ușor aplecat înainte și înălțând pumnii ca să se stea în gardă, porni în întâmpinarea adversarului, care, rămas și el cu bustul gol, îl aștepta deja bine înfipt pe picioare, în mijlocul cercului de bagauzi. Ofițerul știa bine că toți erau împotriva sa - în afară, poate, de Ambarrus și, cu siguranță, Divicone - și că nimeni, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de un zâmbet cordial, nu întâlni nici o urmă de fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da, Excelentissime, mă îndurerează să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori. Prefectul îl ucise pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întindeau sau binecuvântându-și turma, ori de câte ori putea să o facă. Fața îi strălucea și repeta fără încetare celor care îi făceau loc să treacă: — Mulțumiți Domnului! Mulțumiți Domnului, care s-a îndurat de noi! Sebastianus îi veni de îndată în întâmpinare și se aplecă să-i sărute inelul. — E o zi minunată! îi spuse Anianus, cu vocea tremurând de emoție. — Da: Flavius Etius a venit la timp să ne salveze. — Dumnezeu ne-a salvat! preciză Anianus, corectându-l cu degetul ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce se înghesuia către el din toate părțile, privindu-l ca pe o apariție cerească. îl trase pe Sebastianus după sine, sprijinindu-se din nou de el. — însoțește-mă! îl invită, cu o voce frântă de emoție. Să mergem în întâmpinarea eliberatorului nostru. Să-i mulțumim lui Dumnezeu! Să-i mulțumim lui Dumnezeu! în ochii săi de culoarea cerului, limpezi, plini de evlavie, străluceau lacrimi de bucurie. 20 Balamber mergea pe străvechiul drum roman, ținându-și calul la pas; înainta nepăsător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestea, dacă nu pentru altceva, atunci pentru a-și cultiva prestigiul personal, știa să fie generos cu cei care-l slujeau, iar Balamber îi era dator mai mult decât mulți ații. De aceea, și pentru respectul cuvenit, îi veni în întâmpinare împreună cu Mandzuk și Odolgan. Nu trebui să facă prea mult drum, oricum, fiindcă cele două căpetenii curând se opriră în fața sa. Utrigúr, sprijinindu-și ambele mâini pe mânerul argintat al șeii și aplecându-se puțin înainte peste grumazul calului, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
până și atunci când fu vorba să lase o distanță de câțiva pași între cohorte. întors spre câmpul de luptă, constată că turingienii trecuseră la pas alergător. Pentru a le stăvili înaintarea, legionarii lansară prima salvă de javeline, apoi porniră în întâmpinarea dușmanului, însă nesiguri, fără avânt. îi chemă la sine pe Ambarrus, Almirus - cel care purta însemnul - și toți capii cohortelor. — Ascultați, le spuse. Trebuie să-i împiedicăm pe barbari să spargă linia. Nu trebuie să treacă, ați înțeles? O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
regăsiseră, pregătiri pentru înfruntarea altor atacuri. Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare și, acolo, în mijlocul războinicilor, se ghemui în el într-o îmbrățișare strânsă și tăcută, împingându-se cu capul în pieptul său. — Go-Bindan! exclamă Balamber, fericit să o revadă și surprins de izbucnirea aceea de afecțiune. încercă zadarnic să se elibereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când auzi, printre râsete, vocea tunătoare a lui Ambarrus, sări din șa încă înainte de a-și fi oprit calul și își făcu loc cu pas hotărât, mergând către bivuac. Ambarrus îl recunoscu și se ridică prompt să-i vină în întâmpinare, ținând în mâna dreaptă un pocal de aramă și având pe chip zâmbetul cel mai cordial cu putință. — Te salut, Prefectule! E o plăcere să te văd în viață. Ieri a fost o zi mare, iar acum încă sărbătorim. Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]