11,067 matches
-
mass-media și imagine al prim-ministrului Victor Ciorbea (1996-1997). Fire greu adaptabilă la rigorile vieții oficiale, își dă aproape de fiecare dată demisia (chiar și din postul de secretar al Uniunii Scriitorilor) și revine ca șef al secției de cultură la cotidianul „România liberă”, unde mai lucrase și în 1994. P. debutează cu poezie în 1962, la revista „Contemporanul”, dar se impune atenției cu un ciclu de poezii publicat în revista „Tribuna” (1965). Prima lui carte, Turnul înclinat, apare în 1966 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]
-
iubirii rafinate. Erau precum operele de artă în mișcare, forme stilizate ale frumuseții, reprezentau cultura națională, stilizau frumusețea, simbolizau erotismul. Femei culte și rafinate, gheișele dădeau de multe ori tonul în modă, întruchipau romantismul și ofereau modalități de evadare din cotidian. Ele deveneau prietene, confidente ale clienților importanți și bogați, se remarcau drept creatoare de atmosferă artistică elevată, mai rar, erau amante ale clienților. Cu timpul s-au diversificat după talente: shiro se ocupau cu activitățile de divertisment, korobi practicau acrobațiile
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să anunțe succesul noului gen." 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor Obiectivele dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului. Pentru ca spectatorul să se poată recunoaște în spectacolul ce îi este oferit, trebuie să i se arate adevărul mai mult decât verosimilul, cotidianul mai mult decât excepționalul, particularul mai mult decât universalul. "Orice Dramă care nu zugrăvește natura, scrie Mercier în Noul Eseu (v. supra) la capitolul 10 ("Despre noi subiecte dramatice care ar putea fi tratate"), este nedemnă de atenția unui om
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaje încearcă să retrăiască, după traumatismul lagărelor de concentrare. În această piesă hotărât naturalistă, actrițele care le joacă pe croitorese cos cu adevărat veșminte pe care spectatorul le vede realizându-se. În Prefața la Iphigénie Hôtel45, Vinaver definește astfel teatrul cotidianului. "Zis și văzut. Această evidență nouă, și care se aplică dintr-o dată multor lucruri în afara picturii, ar putea face ca teatrul să se elibereze, într-un anumit sens. Să se acorde mai puțină importanță personajelor și evenimentelor prezentate, mai multă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în conflict cu evenimentul. Spectatorul este invitat să-și "caute prada", să găsească legătura sa cu acești oameni, să se orienteze în situația dată, să-și degajeze propriile semnificații." Creația colectivă apare în dubla mișcare în jurul teatrului politic și teatrului cotidian. Mișcarea de contestație din mai '68, eliberatoare în idealurile ei, ar vrea să instaureze noi relații cu indivizii, experimentate de unii în viața în comunitate, și, în materie teatrală, în creația colectivă. În afara dorinței lor de a scăpa de repertoriu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întâi a postexpresioniștilor.” Versuri precum cele din poemul Speranța - „o viață întreagă, până la genunchi în apă. / să cerni mâlul galben. îmbrăcat în zdrențe. / visând pietricele strălucitoare”, rezumă emblematic întreaga poezie a lui P. Aparent (sau în primă instanță) înregistrare a cotidianului mecanic, impur și hâd, lirica lui traduce, de la un capăt la celălalt, o voltaică tensiune de depășire a cotidianului și a materiei joase, ceea ce în planul limbajului corespunde cu stilizarea și esențializarea notației, până la punctul în care imaginea ei devine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
galben. îmbrăcat în zdrențe. / visând pietricele strălucitoare”, rezumă emblematic întreaga poezie a lui P. Aparent (sau în primă instanță) înregistrare a cotidianului mecanic, impur și hâd, lirica lui traduce, de la un capăt la celălalt, o voltaică tensiune de depășire a cotidianului și a materiei joase, ceea ce în planul limbajului corespunde cu stilizarea și esențializarea notației, până la punctul în care imaginea ei devine epură confină cu figura (opusă polemic) a spiritului. Ambii poli ai operațiunii de transgresie sunt reprezentați fără nici o urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
un univers terorizant, dominat de răsturnarea firescului -„un zâmbet / ca o cicatrice” e una dintre paradigmele lui - și de vidul semiotic și ontologic - „acum vom trăi mâine. / astăzi e prea târziu”. Războinicul cu ciorapi de piele continuă această radiografiere a cotidianului, însă aici faptul comun este nu o dată supus insolitării generatoare de imagini stranii, simbioză de tehnică expresionistă și suprarealistă: „soția eschimosului își dezbrăca / rochia din blană de focă / și imediat după aceea / săniile pornesc din partea de sus a sânilor / trasează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
că toate aceste traiectorii tematice converg spre dilema fundamentală a limbajului, de unde consecința că lirica lui A. este un permanent dialog al propriului limbaj cu limbajul aflat în proprietate comună. Limbajul neutru este chemat la expresivitate, tot astfel cum elementele cotidianului se convertesc în imagini elocvente, iar intelectualismul apare într-o postură vădit afectuoasă. Simbolurile aparțin teritoriilor din care poezia a preluat dintotdeauna: zoologicul (melcul, oul, pasărea, peștele, scoica, șarpele), vegetalul (arborele, frunza, iarba, sămânța), mineralul (nisipul, piatra) și culturalul (labirintul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
șase părți, oricât de diferite între ele, încheagă o atmosferă de tragism existențial, perceput deopotrivă senzorial și intelectual, tragism ascuns precar în disperare și dezgust. Personajele au comportamente bizare și sunt purtate de un violent erotism pe cărările neverosimile ale cotidianului și ale banalului cel mai concret. Lirismul supravegheat și tehnica dicteului îl trădează fără încetare pe poet, deconspirare accentuată în prozele din Pianul cu păianjeni (1991), întemeiate pe aliajul dintre percepția realistă a universului rural, în care se consumă copilăria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
unei amante necunoscute, în care își descoperă, buimăcit, soția (Leul), un prizonier de război, întorcându-se în satul distrus, devine oaspetele propriei soții, căsătorită în răstimp cu șeful de post, venetic strămutat (Ana). Câte o figură excentrică iese din omogenitatea cotidianului, deschizând mici breșe către reverie, cum e „Căpitanul”, fost marinar pe Dunăre, care îi trece, pentru un leu, pe călători peste Siret (Pe Siret). Nuvelele lui T. și narațiunile mai extinse se centrează pe criza comunicării între sensibilitatea specifică psihologiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
două mame pentru că două sunt coroanele care Îi revin. Mai sunt și alte exemple În care situațiile incomprehensibile acceptate ca atare scot din sfera limbajului obișnuit o realitate sacră care trebuie să se exprime pe un plan diferit de cel cotidian: A ieșit Coroana Albă și a Înghițit-o pe Cea Mare. Limba Coroanei Albe a Înghițit-o pe Cea Mare fără să se vadă vreo limbă. (239) Este o formulă folosită, printre altele, Împotriva șerpilor. Dar s-a mai presupus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
proslăvită În imnuri entuziaste 1, dar și frenetica activitate edilitară din toată țara. Dar calitatea sa cea mai evidentă este funcția providențială, care Îl face prezent și Îndrăgit oriunde. Se pot compara, cu proslăvirea regelui la Kahun, simplitatea și simțul cotidianului din aceste fraze 2: Se bucură oricând Îl văd. Frumusețea sa este În inimile lor ca apa și vântul, iubirea sa este ca pâinea și Îmbrăcămintea. El este tatăl și mama Întregului pământ. Este un rege care face minuni pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin intermediul oracolelor, să le rezolve problemele și să le judece litigiile. Este o cale prin care se sustrag justiției oficiale În care nu au prea mare Încredere; dar este, În același timp, și un mod de a insera divinul În cotidian. Felul În care este resimțit acest fenomen reiese dintr-o serie de inscripții și de rugăciuni transmise prin papirusuri și stele 1. O rugăciune a vremii vorbește astfel chiar despre confruntarea dintre justiția divină și cea umană: O Amonxe "Amon
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
desprinse din reprezentări care țin de decorațiunile de pe temple, fresce, vase, candelabre, oglinzi și lăzi În care se păstrau obiectele votive, dar și date epigrafice și arheologice relative la obiecte votive și la materiale atât de uz sacru, cât și cotidian. Într-o asemenea reconstruire, un spațiu vast a fost acordat - chiar dacă În forme prudente și dirijate - puternicelor analogii stabilite cu ansamblurile de mituri și ritualuri ale lumii grecești, din Grecia Magna, romane și italice, arii cu care Etruria s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre zei (Ovidiu), teologia istoriei (Vergilius, Titus Livius) sau problematica modernă de ordin social. Cu toate acestea, semnificația pe care aceste acțiuni simbolice simple și regulate o capătă În religia romană constă, evident, În faptul că tot ce aparține sferei cotidianului, biologicului și obligatoriului În muncă și În viața concretă este duplicat și deci obiectivat; ceea ce este apropiat din punct de vedere ontologic este fixat, reprezentat și reprodus printr-o „reflexie mimetică”. În acest sens, religia romană reproduce În mod direct
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
străine naturii sale; trecerea bruscă de la spațiul agricol dominat de „frunza verde” la un spațiu dominat de sirena de fabrică; contestarea puternică a credinței la un popor trăitor Într-o credință care era nu percepută, ci temeinic asumată, ca banal cotidian de familie; un popor care, lipsit de cadrele impunătoare, nu resimțea nevoia templului purtând biserica În suflet, un popor cu puțini sfinți consacrați dar cu multă sfințenie. Ar fi interesant și poate tulburător să ne putem apropia de visele, fantasmele
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
vigilii, mișcări sufletești și arome ascunse, uneori abia perceptibile, captate printr-un fel de hipertrofiere a antenelor. În Efectul de prismă (1998), culegere de articole pe teme civice, cărturarul părăsește biblioteca (dar o păstrează ca reper) spre a coborî în cotidian, surprins cu un ochi când ironic-ludic, când sceptic-melancolic. O altă culegere, Faldurile Mnemosynei (1999; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), reunește o suită de medalioane de memorialiști români. Aceleași virtuți exegetice, puse în relief de o „amprentă stilistică inconfundabilă” (Paul Cornea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ, cotidian politic și literar care apare la București între 25 martie și 25 aprilie 1865. Ziarul continuă numerotarea „Românului”, pe care îl înlocuiește, urmând unei alte gazete, „Libertatea”, dispărută și aceasta în iulie 1864. Ca administrator al noului ziar figura Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286385_a_287714]
-
egali". De ziua sărbătorii naționale a României, 10 Mai 1906, Iorga a scos primul număr din "Neamul românesc", pe care îl va conduce pînă la sfîrșitul vieții. Ziarul a avut o soartă diversă: a apărut ca bisăptămînal, apoi a devenit cotidian, hebdomadar și din nou cotidian. Dar editarea propriului său ziar nu era suficient pentru Iorga. În 1908 (vrînd să evite dificultățile de publicare anterioare), a achiziționat o tipografie. Și-a numit editura Datina română și multe din cărțile lui vor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a României, 10 Mai 1906, Iorga a scos primul număr din "Neamul românesc", pe care îl va conduce pînă la sfîrșitul vieții. Ziarul a avut o soartă diversă: a apărut ca bisăptămînal, apoi a devenit cotidian, hebdomadar și din nou cotidian. Dar editarea propriului său ziar nu era suficient pentru Iorga. În 1908 (vrînd să evite dificultățile de publicare anterioare), a achiziționat o tipografie. Și-a numit editura Datina română și multe din cărțile lui vor purta pe frontispiciu acest nume
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Sărindarilor (un fel de Fleet Street a Bucureștilor). Presa românească (în timpul "perioadei constituționale" a domniei lui Carol I) se bucura de multă libertate, în special pentru că 90 % din populație nu știa să citească, fie nu-și putea permite să cumpere cotidiene. Strada Sărindarilor se folosea însă de libertatea ei limitată în cea mai respingătoare manieră: nu puteai avea încredere în acești ziariști iresponsabili; șantajul și împroșcarea cu noroi a personalităților publice era ceva obișnuit; era vorba de punctul culminant al jurnalisticii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
voia să se adreseze, ca politician, elitei intelectuale, ar fi trebuit să fie interesat de vînzarea a mai mult de 90 de exemplare din fiecare ediție. Pamfil Șeicaru, editorul de mai tîrziu al ziarului "Curentul", unul dintre cele mai mari cotidiene, își amintea de un incident care explică în mare măsură atît eșecul lui Iorga ca politician cît și pe cel al ziarului său. În 1924 se vindeau numai 90 de exemplare din fiecare ediție a "Neamului românesc". Iorga era plecat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ține în frîu pe Iorga. Nu era o misiune ușoară 17. Dificultățile au apărut de la bun început. Iorga a scris un editorial incendiar, Nu alături de Austro-Ungaria!18 (în perioadele de criză, Iorga scria întotdeauna cîteva editoriale pe zi, retipărite în cotidianul de largă circulație "Universul"). Instrumentul prin intermediul căruia Iorga avea acces la o audiență mai mare era Liga culturală. O părăsise în 1912-1913 din cauza intrigilor politicianismului, dar acum s-a întors 19. La revenirea lui Iorga, președintele Ligii Culturale era Părintele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu el din punct de vedere politic". Cu altă ocazie, regele Ferdinand își exprima părerea că Iorga, "pe lîngă incontestabilele lui calități este necioplit"56. Lipsa de talent într-ale politicii a lui Iorga era clară și pentru dușmanii săi. Cotidianul berlinez scria: "Iorga este principalul instigator al sentimentelor antigermane din România", dar atenua afirmația aceasta, adăugînd că "este un om lipsit de orice simț sau abilitate politică"57. Prin 1922, șansele politice ale lui Iorga se diminuaseră. Nu-și asumase
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]