12,623 matches
-
erudit. [...] Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală. G. CĂLINESCU Nici un model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar, desigur, nici prototipurile culte
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Vatra”, „Revista literară”. Majoritatea scrierilor sale sunt reunite în volumele Izvoade. 1880-1890 (1892), și Nuvele (1896). El cultivă două genuri de proză: „copia după natură”, un fel de fiziologie în care domină observația tipologică, și proza care dezvoltă o narațiune lirică. Înzestrat pentru cea dintâi categorie, nuvelistul creionează cu ironie o serie de portrete: oameni de mahala, mici funcționari, avocați „fără pricine”. O lume pestriță, care își trăiește eșecul cu amărăciune. Din transcrierea oratoriei emfatice, incoerente, a veleitarilor politici, sunt scoase
DEMETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286724_a_288053]
-
și Doamna Oltea, mama lui Ștefan (1906), piesa Blestemul (1904) și volumul de poezii În zări de foc (1915). În periodice i-au rămas alte romane (Dor nebun, 1903, Vanghele Zioni Cațaonul, 1906, Apa de aur, 1908), nuvele și cicluri lirice. Pentru teatru a mai scris poemele dramatice Akmiutis și Moș Crăciun și piesele Vis pierdut și Cumpăna, jucată în 1912, și a tradus Greva făurarilor, Iacobiții, Părăsita și Trecătorul de Fr. Coppée, Patru săbii, Căsătoria din dragoste de A. Baumberg
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
sacralitatea pământului natal, amintirea casei părintești, perindarea, însoțită de o ușoară nostalgie, a anotimpurilor, comuniunea cu înaintașii - sunt tratate în versuri limpezi, armonioase, în descendența lui St. O. Iosif și Ion Pillat. Marcată de o anume naivitate, îndeosebi în ce privește tehnica lirică, într-un secol dominat de experiment și „tehnicisme” de tot felul, poezia conturează un univers al constantelor calme, în care neliniștile și temerile omului modern au dispărut cu desăvârșire: „Noi nu murim nicicând, nicicum./ Vorbim de moarte doar/ ca de
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
cu mine, București, 1965 (în colaborare cu Costache Anton); A. Strașimirov, Hora, pref. trad., București, 1966; Țane și Zmeoaica. Basme populare macedonene, București, 1967; Olivera Nikolova, Zoki Poki, București, 1968; Ilia Volen, Oamenii lui Dumnezeu, București, 1969; Din țara trandafirilor. Lirică bulgară contemporană, București, 1970 (în colaborare); Ivan Cankar, Dreptatea lui Jernej, București, 1973; Gheorghi Rajcev, La periferia orașului, București, 1973; Silijan cocostârc. Povestiri populare macedonene, București, 1975; Elin Pelin, Puterea necuratului, București, 1978 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Tânăra proză
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
Grigurcu, Existența, 466-469; Cristea, Fereastra, 288-292; Micu, Limbaje, 127-129; Simion, Scriitori, IV, 526-537; Coșovei, Pornind, 71-75; Gabriela Gavril, Omul năpădit de cuvinte, CL, 1991, 14; Ioan Holban, De aici nu vom putea evada niciodată!, CRC, 1991, 20; Eugen Simion, Peisaj liric cu înger palid, RL, 1991, 23; Maria Ana Tupan, Nichita Danilov și reabilitarea imaginarului poetic, VR, 1991, 7; Ioana Dinulescu, Lumea ca un teatru de marionete, R, 1991, 7-8; Ioan Milea, Melancolie și extaz, APF, 1991, 7-8; Traian T. Coșovei
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
completează faptele de natură folclorică. Caracterul restrictiv al chestionarului, legat de obiectivele istoricului, a făcut ca în materialul adunat să predomine baladele, legendele, colindele și basmele (cu preponderența textelor culese din Dobrogea, sudul Munteniei și Oltenia), față de care producțiile genului liric au o prezență restrânsă. Dacia preistorică (apărută postum, în 1913, cu o introducere de C. Istrati) trebuia să încununeze activitatea de o viață în domeniul cercetării mitologiei populare și al reconstituirii pe această cale a unor perioade arhaice din istoria
DENSUSIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286733_a_288062]
-
din țară. Semna Tradem, Drac, Elislav, Fux, Fabio, Intim, Longhin, Miop, Nerva, Pârjol, Scrib, Ulpiu, Un singuratic, Vedeaude. A murit răpus de ftizie. Primele volume ale poetului (Poezii, 1885, Freamăte, 1887, Amurg, 1888, Cartea unei inimi, 1890) strâng o producție lirică minoră, sentimentală și decepționată, în stilul epocii, cu idei, cadențe, imagini din Eminescu și François Coppée, poetul celor umili. O notă particulară se întrevede în discreția sentimentului, în tonalitatea surdinizată a versului. Cu Senzitive (1894) și Aquarele (1896), D. se
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
în continuare numeroase volume de nuvele și multe romane, o proză realistă de analiză modernă, între psihism și erotism, scrieri elaborate ca niște „albume de familie”, cu „destine” omenești obișnuite și medii diverse, într-un stil totdeauna supravegheat, cu coloraturi lirice și tonalități confesive. Aceeași atmosferă se află în nostalgicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
de un comic involuntar („Voi pe mine mi-ți pușca, / da nu și credința mea”; „Tovarăși, după cum e știință, / noi om avea ceva ședință”). Strident false în infrastructura lor ideologică și etică, Prima baracă, Naționala nr. 7 și alte „reportaje lirice”, precum și reveriile utopiste din Spre țara visată conțin și pasaje de oarecare lirism și vervă și vădesc o anume ușurință a versificației - drept care autorul le menține în culegerile sale până la cea din 1980. Semnele de înnoire apar timid și pot
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
locul interogației atinse de dezamăgire. Pavăză putredă (1981) consemnează punctul terminus al acestei coborâri lucide. Cartea fixează imagistic coșmarul ultimului deceniu ceaușist. Limbajul esopic e atenuat de aspectul de cronică tranzitivă. Lumea fericirii în care crezuse tânărul devine o distopie lirică (este caracteristic, sub acest raport, Dincolo de proverbe, colecție de parimii întoarse ironic și sarcastic în negativul lor). Amplele poeme au acum o prozodie accidentată, aglomerând imagini disparate într-un spațiu absurd. Spre finele deceniului al nouălea, D. trece la disidența
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
atenuându-și obsesia paralizantă a morții. Pe aceste coordonate, extrem de ambițioase, evoluează poetul, care se prezintă de la bun început ca fiind logodit cu „vestala elegiei”, ca „mirele unei solitudini înalte”. Trăind la interferența dintre lumea reală și cea imaginară, eul liric aspiră să găsească antidotul antinomiilor trup-spirit, individ-univers, viață-moarte, efemer-veșnic, aproape-departe etc., într-o a patra dimensiune, spiritual-onirică, izbăvitoare. Mag și salvator, „poetul adună lumea-n manuscris” pentru a o feri de nonsens și dispariție. De la poezia ca plâns abisal, D.
DIMA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
vis și viață (1893). Gazetarul aduce pretutindeni verva sa critică, pamfletară și o pasionată pledoarie democratică. Ideile lui D. căpătau energie și putere de seducție prin impetuoasa desfășurare a unei logici dominant afective, elocința lui întreținând o foarte personală magie lirică. Mai întâi neînregimentat politic, în timp înscris în Partidul Liberal (a fost și redactor la „Democrația” și „Voința națională”), deputat de Prahova (1894), membru al Partidului Conservator (1898), primar al Bucureștilor (1899-1901), va schimba partidele încă de câteva ori, cedându
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Bunica evidențiază una dintre paradigme: univers patriarhal, lume pură, mirifică, cu eresuri și mistere, legi și soroace, în care intervin uneori drame, întâmplări de spaimă. Naturismul voluptuos duce spre pitorescul și armonia liniilor din pânzele lui N. Grigorescu, iar filonul liric, când nu anticipă sentimentalismul sămănătorist, trimite la arta lui M. Sadoveanu sau la finețea senzitivă din proza poetică a lui D. Anghel. D. are gustul tainei, vocația fantasticului (chiar dacă uneori acesta e prea elaborat, cu puternice înrâuriri din E.T.A
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
prezentase ca pe un personaj aproape fabulos. Din pasiunea lui D. pentru teatru s-au născut și Irinel, dramatizare după propria-i nuvelă, reprezentată în 1911, dar și drama psihologică A doua conștiință, o interesantă anticipare a pieselor de factură lirică ale lui Mihail Sebastian și Victor Ion Popa, publicată fragmentar în 1914, iar integral abia postum, în 1923, precum și piesa Războiul, scrisă cu puțin înaintea morții și rămasă neterminată. Ca dramaturg, D. își dă însă măsura în trilogia care reînvie
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
voinței domnitorului, una cu voința Moldovei. Ca și Mircea din Scrisoarea III a lui M. Eminescu, Ștefan își revelează concomitent simplitatea și grandoarea. Apus de soare devine astfel un poem dramatic cu inflexiuni de oratoriu. Alternând planul epic cu cel liric sau dramatic propriu-zis, piesa este o sinteză unică în evoluția teatrului istoric românesc, realizată sub semnul tutelar al romantismului și în care se produce armonizarea unor elemente aparent divergente. Înscenarea are autenticitate psihologică, istorică și, contrapunctic, aură mitică, hieratică, precum
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
în prima lui domnie și fuga forțată peste graniță, este lipsită de relief. O epocă și un personaj fără grandoare sunt transpuse în maniera, acum neadecvată, din Apus de soare. Sentimente nobile în expuneri declarative, într-un șir de tirade lirice trenante ori în obositoare pasaje narative, secvențe dezlânate, tablouri cu contururi șterse, totul duce spre impresia de imitație, de autopastișă. Câteva chipuri de oameni simpli, creionați în linia realismului simbolic, propriu scriitorului, atrag atenția. Cu toate imperfecțiunile ei, Luceafărul nu
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
de o călătorie nocturnă cu trenul. Fluxul memoriei recuperează, „cu privirea aburită”, intensitatea trăirilor, urzeala tainică a trecutului, pentru a ajunge, salvator, la „descoperirea de sine”. Purtată de amintiri, eroina redescoperă un „păienjeniș de aur”, traversat în surdină de ecouri lirice: satul copilăriei, chipurile dragi ale celor care au fost, propria-i dramă atunci când sosise „zefirul mângâios” al iubirii. Întâlnirea cu Sorin, acel așteptat „om bun”, va fi - după sfâșierea iluziilor - o căsătorie în absență. Rătăcitor, dezorientat, cu porniri narcisiste, vânând
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
moment în care versul liber aproape se clasicizase. Gestul nu este polemic, cum ar putea să pară, ci dovedește o intuire exactă a propriilor disponibilități. Bun meșteșugar al alcătuirii versurilor, el se arată aici preocupat exclusiv de forma lor, universul liric limitându-se la câteva obsesii de tipul: plecarea, întoarcerea, trecerea ireversibilă a timpului, nostalgia amintirilor, tristețea iubirii pierdute. Tonul discret de cantilenă e întrerupt de constatări ce se vor grave, dar care, prin frecvența folosirii, se banalizează. Cel de-al
DRAGANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286846_a_288175]
-
dovedește a fi Nichita Stănescu, depistabil încă de la titlurile poemelor: Ceea ce se vede, Ceea ce abia se mai vede, Ceea ce se aude, Ceea ce nu se poate mânca etc. Odată cu Grădina de iarnă (1980), poetul reușește desprinderea de modele, oferind un univers liric propriu, în care Grădinarul, Poarta fecioarei, Grădina sunt doar câteva dintre simbolurile ce revin cu obstinație. Așa cum în Scene de vânătoare „regele parcului”, un personaj misterios, dă unitate întregului volum, în Camera albă (1982) metafora cheie o constituie legiunile interioare
DRAGANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286846_a_288175]
-
au fost tipărite sub pseudonimul Mihail Prunk. În tot acest timp, D. a practicat medicina, deținând și funcții importante în conducerea corpului medical din România și a comunității evreiești din București. În Cântece pentru Lelioara, D. încearcă să dea expresie lirică trăirilor poetului-tată, care dorește să zămislească trupul de cuvânt al copilului, din imagini animate, scăldate în unda fierbinte a dragostei paterne. Inefabilul farmec al miniaturalei făpturi, măruntele sale manifestări și evoluții sunt descrise sau sugerate cu gingășie, dar și cu
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]
-
realizat câteva scenarii de film și a publicat antologia L-am cunoscut pe Tudor Arghezi (1981). D. scrie o poezie de factură tradițională atât prin tematică, cât și prin modalități de expresie, fiind preocupat de conceptul figurat sau de fiorul liric implicat, nu de inovații sau încifrări stilistice. Volumul Moartea calului troian cuprinde, alături de câteva frumoase pasteluri (De primăvară, Pastel comemorativ), și lirică de dragoste (ciclul Zăpezi interzise), versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
să auzi de demult/stele tremurând/prelungul zăpezilor/clinchet pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influențează în structurile unor teme și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în spiritul
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
să dea pe gât „balerce de poșirci” și să încerce „prin cuhnie, bucate.” Sunt vicleni (dar fără „mânia bunilor mei” din poemul lui Arghezi), răbdători, insinuanți; vor aștepta, în continuare, ca urmăritul să li se alăture. Bineînțeles că acesta (eroul liric), cu tot respectul pe care îl datorează („casa - / În frac, unde v-am așteptat cu masa”), joacă o comedie a nesupunerii și a independenței; dar în cele din urmă se simte că le va da satisfacție. În modul său atât
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
cu inegalități și incongruențe, cu notabile (s)căderi și mari reușite; el e un poet mereu egal cu sine, și perfect matur de la bun început. Și de o originalitate ce refuză parcă să se dilueze. În poeme coexistă două tipare lirice bine încrustate, altfel opuse în esența formulei lor. Detenta lui D. este însă mai înaltă decât o simplă pastișă, și decupajele sale nu au nici finalitate parodică. Raportul pe care poetul postbelic îl stabilește cu cele două voci inconfundabile ale
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]