12,062 matches
-
1541, Ungaria a fost împărțită în trei regiuni: Ungaria Regală, ai cărei nobili îl aleseseră rege pe împăratul Ferdinand, Regatul Ungariei Răsăritene, cel care avea să se transforme în Principatul Transilvaniei, și Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin), regiunea controlată de Imperiul Otoman. La jumătatea secoluli al XVI-lea, Regatul Ungariei Răsăritene era format din comitatele Máramaros, Szabolcs, Szatmár, Közép-Szolnok, Bihar, Külső-Szolnok, Békés, Csongrád, Arad, Csanád și Temesköz. Orașele mari precum Várad ori Lippa erau și centre ale puterii de stat, care garantau
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
a plecat cu mama lui în exil în Polonia. Sultanul a sesizat modificarea situației politice din regiune și, în 1552, a ocupat Veszprém, Drégely, Szolnok, Lippa, Temesvár, Karánsebes și Lugos. Doar castelul Eger apărat de István Dobó a rezistat atacului otoman. În 1553, Ferdinand a retras armata lui Castaldo din Transilvania, dar sultanul și-a continuat campania și, în 1554, a ocupat Salgó și Fülek. În 1556, nobilii transilvăneni l-au rechemat în țară pe Ioan Sigismund Zápolya și, în cadrul Dietei
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
multireligios, vasal al Regatului ungar, condus de nobili maghiari, și cuprinzând o importantă populație românească”. Prin urmare, expresia „Regatul Ungariei Răsăritene” desemnează practic Principatul Transilvaniei în cea mai mare extindere a sa, care, în schimbul tributului plătit ca vasali ai Imperiului Otoman s-a bucurat de un grad de autonomie ridicat, intrând în jocul sferelor de influență austriacă și otomană pentru mai mult de două secole.
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Regatul Ungariei Răsăritene” desemnează practic Principatul Transilvaniei în cea mai mare extindere a sa, care, în schimbul tributului plătit ca vasali ai Imperiului Otoman s-a bucurat de un grad de autonomie ridicat, intrând în jocul sferelor de influență austriacă și otomană pentru mai mult de două secole.
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Arsenalul statal (în ) din Graz a fost construit în perioada 1642-1647 și a fost depozitul central de arme din Știria. Armele depozitate aici au fost folosite pentru apărarea granițelor Știriei de invazia trupelor otomane din secolul al XVI-lea. Cu cele 32.000 de exponate de toate tipurile, el este cel mai mare arsenal din lume, armele fiind în mare parte conservate în starea lor inițială. Clădirea este acum o parte a Universalmuseum Joanneum
Landeszeughaus () [Corola-website/Science/328030_a_329359]
-
sud de Graz, pe teritoriile de astăzi ale statelor Croația și Ungaria, pentru a apăra Știria împotriva turcilor. Arsenalul și-a pierdut din importantă după Pacea de la Karlowitz din 1699 când s-a stabilit o graniță relativ stabilă cu Imperiul Otoman, care nu a mai necesitat concentrarea unui număr mare de soldați pentru a o apără. După aproximativ 100 de ani de utilizare, împărăteasa austriacă Maria Tereza a vrut să închidă depozitul de arme, deoarece ea dorea să reformeze și să
Landeszeughaus () [Corola-website/Science/328030_a_329359]
-
i-a trimis primului ministru britanic de origine evreiască Benjamin Disraeli planul său de readucere a evreilor în Țară Sfântă. Acesta, ca și lordul Salisbury și ministrul de externe al Franței, William Henri Waddington, i-au dat recomandări pentru Poartă Otomană. Împreună cu un pumn de admiratori,în 1879 a plecat în Palestina, pe atunci otomană, stabilindu-se la Haifa.A parcurs Țară Sfântă în lung și în lat și a fost captivat în mod deosebit de regiunea Gilead din Transiordania, considerând-o
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
readucere a evreilor în Țară Sfântă. Acesta, ca și lordul Salisbury și ministrul de externe al Franței, William Henri Waddington, i-au dat recomandări pentru Poartă Otomană. Împreună cu un pumn de admiratori,în 1879 a plecat în Palestina, pe atunci otomană, stabilindu-se la Haifa.A parcurs Țară Sfântă în lung și în lat și a fost captivat în mod deosebit de regiunea Gilead din Transiordania, considerând-o cea mai propice pentru reașezarea evreilor. Era convins că din punct de vedere financiar
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
sprijinul Christadelphienilor și al unor persoane particulare, evrei și creștini, din Marea Britanie, Oliphant a colectat fonduri pentru achiziționarea de pământuri și așezarea de refugiați și imigranți evrei în Galileea. A mers la Istanbul pentru a susține această cauză în fața autorităților otomane pentru a le obține consimțământul la o concesiune teritorială în nordul Palestinei. A obținut la început un acord al guvernului otoman, dar deși Pliphant era cunoscut ca simpatizant al Turciei, sultanul Abdul Hamit al doilea a respins planul de teama
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
așezarea de refugiați și imigranți evrei în Galileea. A mers la Istanbul pentru a susține această cauză în fața autorităților otomane pentru a le obține consimțământul la o concesiune teritorială în nordul Palestinei. A obținut la început un acord al guvernului otoman, dar deși Pliphant era cunoscut ca simpatizant al Turciei, sultanul Abdul Hamit al doilea a respins planul de teama unei intrigi britanice. Despre faptele și trăirile în Levant Oliphant a scris cartea „The Land of Gilead with excursions în the
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
înceteze din nou demersurile. Întors în Palestina, Oliphant și-a construit o casă la Haifa, și alta, de vară, la Daliat al Karmel, si a primit numeroși oaspeți din rândurile cunoscuților de la Brocton și din rândurile diplomaților, liderilor religioși, funcționarilor otomani, arheologilor etc. În acei ani regiunea a cunoscut o creștere a imigrației de evrei din răsăritul Europei, în cadrul mișcării presioniste Hibat Tzion din România și Imperiul Rus. În 1882 l-a angajat ca secretar pe Naftali Herz Imber, poetul ebraic
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
Achingiii (în limba turcă: "akıncı", plural: "akıncılar") au fost trupe neregulate ale Imperiului Otoman, care luptau în unitățile de cavalerie ușoară, cercetași și avangardă. Când luptătorii islamici cunoscuți ca razzia au fost incorporați în Imperiul Otoman, ei au primit noua denumire - „akıncı”. În timpul bătăliilor armatei otomane, achingiii erau cei care deschideau luptele, fiind recunoscuți
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
Achingiii (în limba turcă: "akıncı", plural: "akıncılar") au fost trupe neregulate ale Imperiului Otoman, care luptau în unitățile de cavalerie ușoară, cercetași și avangardă. Când luptătorii islamici cunoscuți ca razzia au fost incorporați în Imperiul Otoman, ei au primit noua denumire - „akıncı”. În timpul bătăliilor armatei otomane, achingiii erau cei care deschideau luptele, fiind recunoscuți pentru curajul și vitejia lor. Ei erau luptători fără soldă și trăiau și operau în zonele de frontieră exclusiv din jaf. În cadrul
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
plural: "akıncılar") au fost trupe neregulate ale Imperiului Otoman, care luptau în unitățile de cavalerie ușoară, cercetași și avangardă. Când luptătorii islamici cunoscuți ca razzia au fost incorporați în Imperiul Otoman, ei au primit noua denumire - „akıncı”. În timpul bătăliilor armatei otomane, achingiii erau cei care deschideau luptele, fiind recunoscuți pentru curajul și vitejia lor. Ei erau luptători fără soldă și trăiau și operau în zonele de frontieră exclusiv din jaf. În cadrul armatei otomane ei erau folosiți ca avangardă sau ca primă
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
au primit noua denumire - „akıncı”. În timpul bătăliilor armatei otomane, achingiii erau cei care deschideau luptele, fiind recunoscuți pentru curajul și vitejia lor. Ei erau luptători fără soldă și trăiau și operau în zonele de frontieră exclusiv din jaf. În cadrul armatei otomane ei erau folosiți ca avangardă sau ca primă linie de atac. Datorită tacticilor de gherilă ei reușeau să demoralizeze și dezorganizeze inamicul. Pe câmpul de luptă, achingiii acționau într-o formatie sub formă de semilună, care învăluia inamicul. Achingiii foloseau
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
cu săgeți, ei erau înarmați cu săbii, lănci, scuturi și topoare, fiind capabili să lupte atât călare cât și pedestru. Datorită cailor special selecționați și antrenați pentru viteză, achingiii puteau depăși cu ușurință cavaleria grea. Într-o serie de campanii otomane, precum cea de la Krbava, achingiii au fost singurele forțe participante la luptă, care au acționat fără sprijinul cavaleriei grele sau a infanteriei. Achingiii au fost folosiți datorită marii lor mobilități pentru operațiuni de recunoaștere, pentru operațiuni în adâncimea teritoriului inamic
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
Forțele achingiilor au fost conduse de câteva familii - Malkoçoğlu, Turhanlı, Ömerli, Evrenosoğlu sau Milalli. Aceste clanuri de achingii au fost compuse în cea mai mare parte din războinici turkmeni ai căror conducători erau urmașii liderilor razzia aliați ai primului monarh otoman, Osman I. În rândurile achingiilor au luptat și mercenari, aventurieri, războinici derviși sau pur și simplu civili în căutare de îmbogățire din jaf. Spre deosebire de ieniceri, care primeau soldă, sau spahii, care erau rasplătiți cu fiefuri pentru slujba militară prestată, achingiii
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
de a se îmbrăca și a tacticilor riscante, achingiii au primit porecle precum „deliler” (nebunii) sau „serdengeçtiler” (cei care își dau capul în mâinile inamicului). Achingiii au avut un rol important în formarea statului și extinderea rapidă a granițelor Imperiului Otoman în Europa. După o perioadă de glorie între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, achingiii au început să-și piardă din importanță. Începând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, călăreții tătari și nogai din Hanatul Crimeii au fost
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
început să-și piardă din importanță. Începând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, călăreții tătari și nogai din Hanatul Crimeii au fost folosiți de otomani ca achingii. După ce înaintarea în Europa a încetat, achingiii nu au mai fost necesari Imperiului Otoman și, fără câștigurile din jafuri, această clasă de războinici a început să dispară. După modernizarea armatei otomane, ultimele clanuri de achingii recunoscute oficial au fost desființate. Rămășițe ale sistemului militar al achingiilor au mari rezistat în Balcani până la sfârșitul secolului
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
din Hanatul Crimeii au fost folosiți de otomani ca achingii. După ce înaintarea în Europa a încetat, achingiii nu au mai fost necesari Imperiului Otoman și, fără câștigurile din jafuri, această clasă de războinici a început să dispară. După modernizarea armatei otomane, ultimele clanuri de achingii recunoscute oficial au fost desființate. Rămășițe ale sistemului militar al achingiilor au mari rezistat în Balcani până la sfârșitul secolului al XIX-lea prin unitățile de bașbuzuci.
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
mai târziu încorporate în Articolele Henriciane, devenind astfel, alături de Pacta Conventa (deasemenea instituită în 1573), prevederi cu caracter constituțional al uniunii statale polono-lituaniane. La sfârșitul secolului al XVI-lea Polonia și Lituania se aflau între Rusia moscovită la est, Imperiul Otoman în sud și Europa Occidentală la nord și la vest. Aici se dădeau o puternică luptă între Reforma religioasă (și diferitele confesiuni ale acesteia) și Contrareforma inițiată de Biserica Romano-catolică. Încă mai există o dispută privitoare la faptul că Articolele
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
religioase împotriva puterii și a influenței crescânde a Bisericii romano-catolice și a iezuiților și a avertizat asupra inutilității implicării Uniunii polono-lituaniene în războaiele dinastice pentru succesiunea la tronul Suediei în condițiile în care la frontierele sud-estice ale statului puterea Imperiului otoman rămânea o amenințare constantă. Viziunea politică și acțiunile lui Jan Zamoyski urmăreau ca Uniunea polono-lituaniană să evite și apoi să se îndepărteze de tendințele absolutiste care câștigau atunci tot mai mult teren în celelalte state europene. Conflictul deschis între regele
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
Sigismund al III-lea Vasa, dar a primit mână liberă pentru a rezolva problema Moldovei. El a declanșat Războaiele magnaților polonezi în Moldova (1593-1621), plănuind să transforme Moldova într-un stat-tampon, la intersecția intereselor Uniunii polono-lituaniene cu cele ale Imperiului Otoman. În 1594 a eșuat în încercarea de a opri o incursiune a tătarilor la hotarele de sud ale statului. În anul următor (1595) a avut mai mult succes, obținând victoria în Bătălia de la Țuțora și ajutându-l astfel pe Ieremia
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
României înnainte de denumirea a acestei ștințe sub numele de sociologie de către Comte, a avut câțiva autori notabili precum Dimitrie Cantemir și Nicolae Milescu, ambii aducând vaste contribuții în acest domeniu. Ținând cont de faptul că acesta trăia în perioada otomană, activitatea sociologică a lui Cantemir constă în aducerea de noi teorii legate de civilizație în general, precum cea în care precizează că o dată cu declinul Imperiului Otoman, Rusia și alte state nord europene sunt în deplină ascendență.
Sociologie românească () [Corola-website/Science/328094_a_329423]
-
vaste contribuții în acest domeniu. Ținând cont de faptul că acesta trăia în perioada otomană, activitatea sociologică a lui Cantemir constă în aducerea de noi teorii legate de civilizație în general, precum cea în care precizează că o dată cu declinul Imperiului Otoman, Rusia și alte state nord europene sunt în deplină ascendență.
Sociologie românească () [Corola-website/Science/328094_a_329423]