11,108 matches
-
aibă scopul de a Îndepărta acțiunea și de a ratifica periodic distanța ireductibilă care Îi separă pe zei de oameni. Nu Întâmplător, orice formă de contaminare putea să expună cetatea intervenției divine, zădărnicind orice acțiune cultuală și făcând absolut necesare ritualurile de purificare, care puteau fi chiar prevăzute de calendar, ca plinteriile, sărbătoarea ateniană a spălărilor. Dar În situații de o gravitate excepțională se recurgea la instituția numită pharmakòi, Înrudită morfologic cu țapul ispășitor și inserată la Atenaxe "Atena" În cadrul sărbătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai puțin Între mai și iunie, erau o sărbătoare a celor dintâi roade, oferite lui Apolloxe "Apollo" și Artemisei, adică a produselor care nu intraseră Încă În circuitul consumului, dar ele prevedeau, iar acest lucru nu numai la Atena, și ritualul catartic pharmakoì (subcapitolul 2.3a). Zeități pure și neîntinate, Apollo și Artemisxe "Artemis" primeau o ofrandă tot neîntinată, după cum intoleranța lor față de orice călcare a codului purității autoriza crudul rit al eliminării miasmelor care pătaseră polisul pe parcursul anului. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căminul domestic, Înainte să Îi fie dat un nume. Dar și pentru lăuză era vorba despre o fază critică, deoarece ea rămânea contaminată și, În același timp, contamina casa și pe cei care se găseau În ea. Din acest motiv, ritualurile de purificare deveneau indispensabile pentru reintegrarea nu numai a femeii, ci și a casei În complexul vieții civice. Nu mai puțin crucială pentru existența feminină era căsătoria, prin care o femeie părăsea căminul patern pentru a fi introdusă În cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de depărtarea În spațiu și timp. Rod al cuvântului, povestire construită cu meșteșug, Înzestrat cu o formă și reprodus de niște specialiști, puțini la număr, mitul cunoaște o ritualizare În momentul recitării, limitată la ocaziile prevăzute de calendarul festiv. Actului ritual Îi era, În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului, o acțiune care Însă le aparținuse Înainte acelor gene, iar apoi cetății. De rit depindeau conservarea prezentului și soluția, sub semnul stabilității, a recurentelor și periodicelor crize ce puteau amenința comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea lui Zeusxe "Zeus" Polieusxe "Zeus Polieus", este un dat prea izolat, iar izvorul principal (Porphyrios, Despre abstinență, II, 28, 4-31, 1), prea tardiv și prea compromis În polemica lui În favoarea vegetarianismului, astfel Încât Întreg ritualul complex și artificial al bufoniilor să poate fi considerat o mistificare conștientă a unui gest simțit ca delict. Simularea procesului intentat În pritaneon Împotriva participanților la banchetul de jertfă, care se sfârșește cu condamnarea cuțitului ca unic responsabil, „Învierea” boului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inițiatică se numea mșesis, care trebuie poate pusă În legătură cu valoarea generică a lui myèo („a Învăța, a instrui”), fapt pentru care mysteria ar putea fi „Învățături” primite de cei care urmau să fie inițiați În cursul ritului. Ca În orice ritual inițiatic, În privința acelor Învățături trebuia păstrată cea mai strictă tăcere, proclamată deja de mitul de Întemeiere al misteriilor, relatat În Imnul homeric pentru Demetra. Rituri pe care omului nu Îi era „Îngăduit să le Încalce, să le cerceteze și să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
devin subiecți culturali, integrați pe deplin În societate și egali cu ceilalți membri. Este deci cu putință ca, Într-un trecut greu de specificat, Eleusis să fi reprezentat pentru Atenaxe "Atena" spațiul extern, „altul”, unde pentru tinerii atenieni aveau loc ritualurile de intrare În comunitatea bărbaților adulți. Însă când au devenit un cult public al cetății, care era de acum o societate stratificată și ierarhizată, misteriile nu mai răspundeau acestei exigențe, nu mai aveau scopul de a schimba condiția socială a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetății, iar divulgarea lui s-a transformat În atentat Împotriva statului. Era un secret la care erau admiși numai inițiații care luau parte la ceremoniile dinăuntrul sanctuarului din Eleusis. Purificări, post și sacrificii Îi pregăteau pe inițiați să asiste la ritualul secret, care era articulat În trei părți: fapte (dròmena), obiecte sacre arătate (deiknșmena), cuvinte spuse (legòmena). Noapteaxe "Noaptea" dintre 21 și 22 ale lunii boedromion era consacrată celebrării ritului secret și urma să culmineze cu epoptèia, viziunea, În privința conținuturilor căreia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pus la loc În coș”. Dar o aluzie a lui Teofrast (În Porphyrios, Despre abstinență, II, 6) pare să orienteze către instrumentele pentru pregătirea acestui kikeon, o băutură vâscoasă pe bază de orz, apă și o mentă foarte aromatică introdusă ritual de Însăși Demetraxe "Demetra", conform imnului homeric (vv. 208-210). La rândul lui, autorul Respingerii tuturor ereziilor (V, 8, 40) a crezut că dezvăluie secretul care Înconjura lucrul pe care Îl arăta hierofantul: un spic tăiat. Chiar dacă acesta este sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doctrine care pretind să Îi ofere omului un destin minunat „dincolo”. Cei care le răspândeau erau adesea niște figuri de „purificatori” itineranți care nu erau ușor de identificat. Ei Îi amenințau cu pestilența Hadesului pe cei care nu se supuneau ritualurilor lor de purificare, luate de altfel În râs de Aristofan (Broaștele, 145 sqq.). Acuzați că sunt „șarlatani și ghicitori”, În stare să plece În fața practicilor lor până și cetățile și gata să se Înfățișeze În casele bogaților ca să le ia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dat loc unei frecvente folosiri improprii a expresiei „orfico-pitagoreic” pentru indicarea doctrinelor și practicilor care se aseamănă cu acestea. Nu există Îndoială că orfismul și pitagoreismul dau dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Athéna, Paris. Vidal-Naquet, P. (1983), Le chasseur noir. Formes de pensée et formes de société dans le monde grec, Paris ștrad. it., Il cacciatore nero, Roma, 1988ț. Mit și mitologie Burkert, W. (1979), Structure and History in Greek Mythology and Ritual, Berkeley ștrad. it., Mito e rituale in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Détienne, M. (1989), L’invention de la mythologie, Paris ștrad. it., L’invenzione della mitologia, Torino, 1983ț. Graf, F. (1985), Griechische Mythologie, München, Zürich ștrad. it., II mito in Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și arheologice relative la obiecte votive și la materiale atât de uz sacru, cât și cotidian. Într-o asemenea reconstruire, un spațiu vast a fost acordat - chiar dacă În forme prudente și dirijate - puternicelor analogii stabilite cu ansamblurile de mituri și ritualuri ale lumii grecești, din Grecia Magna, romane și italice, arii cu care Etruria s-a aflat În legătură strânsă și a creat raporturi de schimb comercial și cultural, primind de la ele sau exercitând asupra lor influențe semnificative. Trebuie totuși subliniat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suprafața organului, pe baza corespondenței magice Între Împărțirea spațiilor cerești (și infernale) și organul animalului. Aceste două documente sunt susținute și de alte texte etrusce, dificil de interpretat, dar care au o semnificație religioasă certă, ca „țigla din Capua”, un ritual privitor la sfera infernală pentru diferite luni, Începând din martie până În octombrie, gravat pe o bucată mare de teracotă descoperită În capitala Campaniei etrusce (secolul al V-lea Î.Hr.), sau „Tăblița de la S. Marinella”, probabil un text oracular dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atât de vechi ne-a fost În sfârșit documentată În mod tangibil existența cultelor colective protoistorice, de obicei greu de identificat din cauza normalei absențe printre materialele arheologice a unor „semne” specifice ce țin de sfera sacrală, făcând, evident, excepție de ritualul funerar. La fel, rarele mărturii iconografice referitoare la imaginarul religios etrusc din epoca protoistorică Înregistrează existența unei reprezentări teriomorfice sau, În orice caz, non-antropomorfice a divinității. Capace de urne cinerare, asemenea celui de la Pontecagnano (secolul al IX-lea Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
integrări religioase, chiar și la nivelul claselor inferioare. Firește, toată această activitate intensă de manipulare ideologică nu trebuie să ne Înșele: spre norocul nostru, același fenomen se verifică și În cultura romană, care prezintă o elenizare a zeilor și a ritualului religios nediferită de cea petrecută aproximativ În același timp În Etruria și care ne spune multe despre semnificația pe care trebuie să i-o atribuim acestei operații. Astfel, Tiniaxe "Tinia" asumă trăsăturile lui Zeusxe "Zeus", Unixe " Uni" pe cele ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
control prin colegiul sacerdotal al celor X viri (apoi XV viri) sacris faciundis, căruia Îi revenea prin lege supravegherea cultelor străine. Aceste cărți, nu Întotdeauna organizate pe criterii riguroase, puteau oferi cataloage tipologice sau calendaristice de semne (ostentaria), manuale cuprinzând ritualuri și calendare de natură publică și privată (libri rituales), prescripții ceremoniale pentru morți și pentru „dincolo” (libri Acherontici), tratate despre arta auspiciului (libri haruspicini) și despre cea fulguratorie (libri fulgurales). În sfârșit, un grup deosebit de Însemnat este cel care privește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
complicitatea stăpânilor. Ne aflăm În prezența unei dezvoltări cu totul coerente a unei culturi sacerdotale oligarhice care, ancorată În logica scrierilor, este orientată În Întregime spre mantică, funcțională prin lectura minuțioasă a semnelor voinței divine și prin observarea scrupuloasă a ritualurilor. Fragmentele acestei literaturi ne permit să abordăm mai Îndeaproape unele trăsături fundamentale ale mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să-și manifeste oamenilor propria voință. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dimensiunii funerare Încăxe "lari" din perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare - aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de autocomunicare. c) Clasificarea religiei romane ca „religie culturală ce se exprimă prin venerarea imaginilor și prin sacrificiu” nu exclude faptul că - Începând deja din epoca regilor - s-au utilizat texte scrise pentru organizarea cultului și a divinației (imnuri, rugăciuni, ritualuri, cărți sibiline)2. Și În epoca imperială erau cunoscute culte fără imagini și cu simboluri aniconice ale zeilor; ele alimentează idealul romantic al unei religii primitive simple și pure sub regele Numa, care nu se slujea de edificii de cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
comparația cu religiile italice, a căror structură a devenit evidentă În special În urma studiilor conduse de Aldo Prosdocimi În domeniul lingvisticii și al științei religiilor (Prosdocimi, 1989). Analizând excepționalele șapte table de la Iguvium (Gubbio)2, care constituie cel mai vechi ritual al Occidentului antic, el a adunat un material care nu a fost Încă valorizat Îndeajuns important prin implicațiile ce pot decurge din el pentru o comparație de structură cu religia romană, un material despre ritualul sacrificiilor, alcătuirea panteonului și ornitomanție
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care constituie cel mai vechi ritual al Occidentului antic, el a adunat un material care nu a fost Încă valorizat Îndeajuns important prin implicațiile ce pot decurge din el pentru o comparație de structură cu religia romană, un material despre ritualul sacrificiilor, alcătuirea panteonului și ornitomanție. Desigur, și proveniența lingvistică a Împrumuturilor miceniene În limba latină, și semnificația pe care descoperirile miceniene o vor căpăta pentru civilizația din Italia centrală constituie Încă obiect de discuție, dar este vorba despre elemente În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
devin „bahi”; Însuși zeul Bachus Îi eliberează probabil de acea vină inițială pe care oamenii au moștenit-o de la titanii care l-au sfâșiat pe Dionysosxe "Dionysos" copil. În acest fel se unesc Între ele antropogonia și escatologia, mitul și ritualul (inițierea În misterii și Îngroparea). d) Aceste doctrine se pot defini ca „orfice” și pot fi corelate cu reprezentările lui Orfeuxe "Orfeu" pe unele vase și sculpturi prezente În ariile funerare din Italia meridională. Termenul mnemosșne (amintire), care pe unele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
referitor la Înmormântări. Cultul familiei imperiale (veneratio domus Augustae) nu și-a aflat locul În această lege a unei colonii de la sfârșitul perioadei republicane așa cum s-a păstrat ea, În ciuda reelaborării pe care a suferit-o În epoca Flaviilor. b) Ritualurile lui Cato Cea mai densă și mai lungă serie de rituri care ne-a parvenit din religia romană este plasată Într-un loc neașteptat, În tratatul lui Marcus Porcius Cato (234-149 Î.Hr.) referitor la agricultură (de agricultura). Amplele commentarii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Augustus (vara anului 17 Î.Hr.) sau cele ale fraților Arvalixe "Arvali" (fratres Arvales) din crângul zeiței Dia, lângă Roma, corespunzător cu natura lor de registre, conțin numai comunicări despre actele de cult săvârșite, dar nu prescrieri sau descrieri ale ritualurilor 2. Cele șapte ritualuri ale lui Cato pentru proprietarul de pământ, pentru arendaș (vilicus) și soția lui se găsesc printre rețete de bucătărie și simple instrucțiuni despre arat, semănat, cumpărarea și vânzarea sclavilor și a animalelor. De obicei, ritualurile indică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]