11,047 matches
-
au îndreptat spre satul Strejnic, situat la cîțiva kilometri de Ploiești. La un kilometru la ieșirea din sat, de-a lungul unei întinderi deschise care mărginea drumul, i-au cerut lui Iorga să coboare. Înainte de a-l împușca, s-a stîrnit o ceartă între membrii Echipei Morții. După cum își amintea Boeru (cu toate că acesta pretindea că știe acest lucru din auzite, insistînd asupra faptului că nu a fost de față), membrul Echipei Morții, care purta numele de Nicolae Iorga, a cerut să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prizonieri, era compusă din judecători și avocați care fuseseră ei Înșiși fasciști; la fel și personalul Curții Extraordinare cu Juri, instanță creată special pentru a-i pedepsi pe angajații mărunți ai regimului colaboraționist. În aceste condiții, demersurile judiciare nu puteau stârni populației un prea mare respect. Cum era de așteptat, rezultatele nu au mulțumit pe nimeni. Până În februarie 1946, au fost anchetați 394.000 de angajați guvernamentali, dintre care numai 1.580 au fost concediați. Majoritatea celor chestionați au invocat gattopardismo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin dubios. Cei mai afectați au fost scriitorii și jurnaliștii, fiindcă lăsaseră În urmă dovezi scrise ale simpatiilor din timpul războiului. Procesele intens mediatizate ale unor intelectuali de seamă - cel al lui Robert Brasillach din ianuarie 1945, de la Paris - au stârnit protestele unor partizani de bună-credință, precum Albert Camus, care considera nedrept, dar și imprudent să ucizi oameni pentru opiniile lor, oricât de Înspăimântătoare. În schimb, oamenii de afaceri și Înalții oficiali care profitaseră de pe urma ocupației nu au avut prea mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din opt a fost inițial sedus de alternativa comunistă. În vestul Germaniei, autoritățile aliate se temeau că nostalgia pentru zilele bune ale nazismului și reacția stârnită de programele de denazificare, penuria de alimente și epidemia de infracțiuni minore i-ar putea favoriza pe sovietici sau neonaziști. Din fericire pentru statele occidentale, În primăvara anului 1947 partidele lor comuniste Încă propovăduiau calea modernă, democratică, adoptată În 1944
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bună dreptate că, dacă n-ar fi fost ajutorul iugoslav, situația politică tulbure din Grecia s-ar fi rezolvat de mult pe cale pașnică 5), Îndepărtându-l și mai mult de acolitul din Balcani. Dar Tito nu Îl făcea de râs (stârnind În plus iritarea anglo-americană) numai În sudul Balcanilor. La Trieste și În peninsula Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să Încheie Tratatul de pace cu Italia: când acesta a fost În sfârșit semnat, În septembrie 1947, viitorul zonei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
portretele lui Beneš și Tomáš Masaryk (președintele dinainte de război). Demonstrația de la Plzeò, un simplu oraș de provincie, s-a stins de la sine. Însă câteva zile mai târziu, mărirea normelor oficiale de lucru din RDG (dar nu și a salariilor) a stârnit un amplu protest la câteva zeci de kilometri mai la nord. Măsurile au fost impuse de un regim nepopular, mai rigid chiar decât șefii de la Moscova (care Îi avertizaseră pe liderii comuniști est-germani să accepte reforme și compromisuri pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să fie Învinovățiți pentru suferința tuturor celorlalți. Făcând apel În timpul războiului la naționalismul rus, retorica sovietică se apropiase de limbajul slavofil al antisemiților ruși de altădată, ceea ce nu putea decât să avantajeze regimul. Stalin Însuși se Întorcea pe tărâm cunoscut, stârnit de contemplarea succesului uriaș cu care Hitler exploatase antisemitismul popular. Din diverse motive, sovieticii au preferat dintotdeauna să minimalizeze caracterul net rasist al brutalității naziste: masacrul evreilor ucraineni din Babi Yar a fost comemorat oficial ca „uciderea unor cetățeni sovietici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar intelectuali se regăseau de ambele părți; entuziasmul pentru comunism În teorie era Însă, În mod sistematic, invers proporțional cu experiența directă a comunismului real. Această ignoranță generalizată În ceea ce privește soarta Europei de Est contemporane, dublată de indiferența crescândă a occidentalilor, stârnea În Est uluire și frustrare. Problema est-europenilor (intelectuali și nu numai) nu era poziția lor periferică - soartă cu care se Împăcaseră de mult. Ce i-a durut după 1948 a fost dubla excludere: din propria istorie, din cauza prezenței sovietice, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei de sus, care știu cel mai bine. Iar În Marea Britanie, nici stânga elitistă, nici funcționarii din Ministerul de Externe nu aveau timp pentru patimile țărișoarelor dintre Germania și Rusia, care le păruseră dintotdeauna o pacoste. Dar dacă aceste probleme stârneau dezbateri aprinse dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie comunismul n-a reușit nici pe departe să-i mobilizeze sau să-i dezbine pe intelectuali. Cum observa George Orwell În 1947, „englezii nu sunt suficient de interesați de problemele intelectuale pentru a deveni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alegerile din 1948, planul postbelic al lui Togliatti de a acționa prin instituțiile democrației liberale Începea să pară naiv. Chiar dacă avea Îndoieli, singura lui opțiune era să exercite un control mai riguros și să impună norme staliniste. Acest lucru a stârnit protestul public al unor intelectuali din partid, liberi până atunci să distingă Între autoritatea politică a partidului - pe care nu o puneau sub semnul Întrebării - și terenul „culturii”, unde se bucurau de autonomie. Vittorini, editorul revistei culturale comuniste Il Politecnico
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă nu orchestrate) de comuniști, care s-au mulțumit să avertizeze că rețeaua de distribuție Coca-Cola va funcționa și ca rețea de spionaj pentru americani. În editorialul din 29 martie 1950, Le Monde decreta: „Coca-Cola este Danzigul culturii europene”. Scandalul stârnit de „coca-colonizare” avea și aspecte amuzante (se zvonea că firma voia să monteze o siglă de neon În vârful turnului Eiffel...), dar sentimentele subiacente erau cât se poate de serioase. Europenii de dreapta și de stânga Împărtășeau aceleași păreri despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlinului a fost făcut la 10 noiembrie 1958, când Hrușciov a declarat public, la Moscova, adresându-se puterilor occidentale: Imperialiștii au transformat chestiunea germană Într-o sursă permanentă de tensiune internațională. Elitele conducătoare ale Germaniei Occidentale fac tot posibilul să stârnească pasiuni militare Împotriva RDG... Cuvântările cancelarului Adenauer și ministrului Apărării Strauss, dotarea nucleară a armatei federale și diferitele exerciții militare sunt, toate, semnele unei tendințe clare În strategia elitelor vest-germane... A sosit vremea ca semnatarii Acordului de la Potsdam să renunțe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În Europa. Era prea abstractă. Numai britanicii și (În mod oficial) francezii aveau arme nucleare, iar dintre ceilalți nimeni nu Încerca să se Înarmeze, cu excepția unei minorități din clasa politică vest-germană. Italienii, danezii și olandezii se arătau ocazional neliniștiți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu ajutorul unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza pentru democrația austriacă nu era deloc optimistă. și totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină În scurt timp democrația alpină model: neutră, prosperă și stabilă. Era În parte meritul Armatei Roșii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și cum el e singurul de Încredere În privința protejării intereselor naționale. Reînarmarea Germaniei nu a avut un sprijin intern foarte puternic În anii ’50, iar crearea unei armate vest-germane (Bundeswehr) În 1956, la doar unsprezece ani după Înfrângere, nu a stârnit prea mult entuziasm. Adenauer a avut o poziție ambiguă, insistând - cu o sinceritate moderată - că nu făcuse decât să răspundă presiunii internaționale. Una dintre reușitele Mișcării pentru pace (sprijinită de sovietici) de la Începutul anilor ’50 fusese aceea că izbutise să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
salvarea economică a Olandei. Dar la numai doi ani după Înfrângerea Japoniei, olandezii se aflau din nou În război: teritoriile olandeze din Asia de Sud-Est (Indonezia de azi) imobilizau 140.000 de soldați (profesioniști, recruți și voluntari), iar revoluția indoneziană de independență stârnea admirație și imitații În tot restul imperiului olandez din Pacific, Caraibe și America de Sud. Războiul de gherilă care a rezultat a durat patru ani și a costat Olanda peste 3.000 de militari și civili - morți, răniți sau dispăruți. Independența Indoneziei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
total dependentă de SUA În războiul colonial pe care l-a purtat În Asia. În octombrie 1956, când Marea Britanie, Franța și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decăderea morală din acei ani rușinoși trebuie Înmormântate pe vecie; iar pericolul pe care Îl constituie adepții maghiari ai guvernării prin forță și ai cultului personalității trebuie Înlăturat pentru totdeauna. Exista o ironie a sorții În simpatia pe care o stârnea acum destinul lui Rajk, un om care trimisese el Însuși atâția inocenți (necomuniști) la eșafod. Dar, cu ironie sau fără, reînhumarea lui Rajk a fost scânteia care a aprins revoluția maghiară. La 16 octombrie 1956, studenții din orașul de provincie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să o transporte acasă, nu exista un motiv pentru care să se cheltuie o sumă mare de bani pe un frigider 13. Astfel, este simptomatic pentru multe alte schimbări conexe faptul că, În 1974, În majoritatea locurilor absența unui frigider stârnea comentarii: În Belgia și În Marea Britanie, 82% din gospodării aveau frigider, În Franța - 88%, iar În Olanda și Germania de Vest - 93%. Fapt uimitor, 94% din gospodăriile italiene dețineau acum un frigider - cea mai mare rată din Europa. Italia devenise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tradiționale. În Italia, Filiberto Guala, directorul RAI (Radio Audizioni Italiane - rețeaua națională de radio) Între 1954 și 1956, și-a instruit angajații ca programele lor „să nu submineze instituția familiei” sau să prezinte „atitudini, poze ori detalii care ar putea stârni instincte primare”20. Existau foarte puține opțiuni - unul, maxim două canale În majoritatea locurilor -, iar serviciul funcționa doar câteva ore după-amiaza și seara. Cu toate acestea, televiziunea a fost un mediu de subversiune socială. Ea a pus capăt izolării și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lui Tommy Steele, un rocker britanic relativ energic de la sfârșitul anilor ’50, nu i s-a permis să cânte În Portsmouth de sabat. Johnny Hallyday, o clonă franceză semireușită a rockerului american de tip Gene Vincent sau Eddie Cochran, a stârnit indignarea unei generații de intelectuali francezi conservatori În 1960, când i-a apărut primul disc. Privind retrospectiv, reacția Îngrozită a părinților, profesorilor, clericilor, liderilor de opinie și a politicienilor din toată Europa de Vest pare bizar de energică. În mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la fel liniștea și confortul material În care scandinavii Își duceau viața tihnită. La jumătatea anilor ’60, „Nordul Înghețat” al Europei avea deja un statut mitic: chiar dacă modelul social-democrat suedez nu putea fi reprodus cu ușurință În alte părți, el stârnea valuri de invidie și o admirație universală. Oricine cunoaște cultura nordică, de la Ibsen și Munch la Ingmar Bergman, va recunoaște un alt aspect al vieții scandinave: aplecarea spre introspecție și melancolie, traduse pe atunci, În percepția populară, ca predispoziție la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a viziona filmele lor e ca și cum ai privi vopseaua uscându-se pe pereți). Discipolii străini au fost atrași tocmai de această combinație de seriozitate intelectuală și accesibilitate vizuală. Filmul lui Alain Resnais Hiroshima mon amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiilor de țărani săraci din provincie și, ca atare, puțin dispuși să-i menajeze pe tinerii privilegiați din Paris -, erau perfect capabile să restabilească ordinea. Pompidou era Însă Îngrijorat de un fenomen mult mai serios. Revoltele și ocupația studenților au stârnit În toată țara un val de greve și blocări ale locurilor de muncă, acțiuni care, până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă politică, a informațiilor despre mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Adenauer, bavarezul Franz-Josef Strauss. Cu permisiunea lui Adenauer și la cererea lui Strauss, poliția a hărțuit redacția, a răvășit birourile și l-a arestat pe editor. Un abuz de putere atât de nerușinat, menit să pună capăt reportajelor incomode, a stârnit indignarea universală - chiar și Frankfurter Allgemeine Zeitung, impecabil de conservator, a observat că „este o pată pe obrazul democrației noastre, care nu poate exista fără o presă liberă - fără libertatea neîngrădită a presei”. Apoi, patru ani mai târziu, În decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]