11,047 matches
-
acuzat pe colegii foștii socialiști că slujesc guvernele reacționare prin sabotaj și „calomnii” antisovietice. După decimarea, arestarea sau absorbția principalilor adversari, rezultatele comuniștilor s-au Îmbunătățit Într-adevăr la alegerile din 1947 și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente asupra adversarilor rămași, intimidarea la secțiile de votare și falsul grosolan În numărarea voturilor. A urmat apoi, sistematic, formarea unor guverne În care Partidul Comunist (sau nou-formatul partid „al Unității” ori „Muncitoresc”) era clar majoritar: partenerii de coaliție, dacă existau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un con de umbră În Europa. Dar, deși conținutul scrierilor și manifestărilor publice s-a metamorfozat spectaculos după căderea lui Hitler, a lui Mussolini și a adepților lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor la soluții violente și „definitive”, de parcă schimbarea autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de compromis și de „ipocrizia” democrației liberale; entuziasmul pentru alternativele maniheiste (totul sau nimic, revoluție sau decadență): toate aceste impulsuri puteau servi la fel de bine stânga - și chiar asta s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
totalitarismul e numai entuziasm și convingere; abia mai târziu se transformă În structuri, șefie, carierism”. La Început, partidele comuniste i-au flatat pe intelectuali, care vedeau În ambițiile comunismului o alternativă atrăgătoare atât la provincialismul patriotard, cât și la antiintelectualismul violent al naziștilor. Pentru mulți tineri intelectuali, comunismul nu era o convingere, ci o credință - cum observa ulterior Alexander Wat (alt viitor ex-comunist polonez), intelighenția laică din Polonia tânjea după un „catehism subtil”. Dintre studenții, dramaturgii, romancierii, jurnaliștii și profesorii est-europeni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
figură marcantă a stângii creștine, era doar unul dintre cei care credeau, În 1949, că e ipocrit să te Împotrivești violenței sau luptei de clasă când „violența albă” capitalistă face victime În fiecare zi. Dar În Franța, apelul la soluții violente nu reprezenta doar proiecția În viitor a unei experiențe recente. Era și ecoul unei moșteniri mai vechi. Acuzațiile de colaborare și trădare, setea de pedeapsă și visul unui nou Început nu au apărut odată cu Eliberarea. Ele recapitulau o venerabilă tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar după ieșirea de la guvernare, În acea primăvară, a partidelor comuniste din Franța, Belgia și Italia și mai ales după lovitura de stat de la Praga din februarie 1948, socialiștii și comuniștii din Vest s-au Îndepărtat unii de alții. Ciocniri violente Între sindicatele socialiste și cele comuniste, Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au trecut În Vest prin Berlin: aproximativ 16% din populația țării. Celor cu studii (viitorul Germaniei de Est) li s-au alăturat mii de țărani care au fugit de colectivizare În 1952 și muncitori care au abandonat regimul după represiunea violentă din iunie 1953. Statutul curios al Berlinului era așadar o rușine publică, un dezastru pentru imaginea regimului comunist din Germania de Est. În decembrie 1959, amabsadorul sovietic În RDG comunica plin de tact Moscovei că „prezența În Berlin a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gomu³ka, purtate În parte chiar pe pista aeroportului, Hrușciov a ajuns la concluzia că interesele sovietice În Polonia erau mai avantajate de acceptarea noii situații din Partidul Polonez decât de crearea unei crize ce ar fi provocat cu siguranță confruntări violente. Gomu³ka, În schimb, i-a asigurat pe ruși că era În stare să recâștige controlul asupra situației și că nu intenționa să abandoneze puterea, să scoată Polonia din Tratatul de la Varșovia sau să ceară trupelor sovietice să părăsească țara. Faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Începutul secolului: revoluția socială radicală din inima Europei moderne - profețită și orchestrată de vizionarii socialiști din secolul al XIX-lea - nu aparținea viitorului, ci trecutului. Ca soluție la nedreptatea și ineficiența capitalismului industrial, paradigma de secol nouăsprezece a insurecției urbane violente era nu numai inaptă și indezirabilă, ci și redundantă. Condiția tuturor claselor putea fi ameliorată efectiv prin metode pașnice și graduale. Nu Înseamnă că axiomele fundamentale ale socialismului din secolul precedent au fost uitate. Deși mențineau distanța față de Marx și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncă suedeză era În șomaj, iar În Norvegia și Danemarca, 40% dintre adulți nu aveau serviciu - cifre comparabile cu cei mai sumbri ani din Marea Britanie, Germania Republicii de la Weimar sau statele industriale americane. În Suedia, criza a dus la confruntări violente: În 1931, armata a pus capăt grevei de la fabrica de hârtie din 7dalen (regizorul suedez Bo Widerberg a redat memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În special Suedia - nu a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de alienare, boli nervoase sau scindare interioară, cum vedem În societatea de consum. Lumea chinezilor este compactă, integrată și perfect sănătoasă”. Revoltele țărănești din afara Europei mai aveau un atribut care le surâdea studenților și intelectualilor occidentali din acea vreme: erau violente. Desigur, violență se găsea din plin la numai câteva ore spre Est, În URSS și statele-satelit. Dar era a statului, a comunismului oficial. Violența revoltelor din Lumea a Treia era una eliberatoare. Sunt celebre cuvintele lui Sartre din prefața la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autoritățile la reacții represive prin actele lor voluntare de violență reală - nu știau ce fac. În luna martie a anului următor, În timp ce liderii studenților radicali Îndemnau fără preget la confruntarea cu „regimul” de la Bonn, iar guvernul amenința să răspundă provocărilor violente din Berlinul de Vest și de oriunde altundeva, Habermas - căruia i s-au alăturat Grass, Walser, Enzensberger și Hochhuth - a făcut apeluri repetate la rațiunea democratică, cerând deopotrivă studenților și guvernului să respecte legalitatea republicană. O lună mai târziu, Dutschke
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oriunde altundeva, Habermas - căruia i s-au alăturat Grass, Walser, Enzensberger și Hochhuth - a făcut apeluri repetate la rațiunea democratică, cerând deopotrivă studenților și guvernului să respecte legalitatea republicană. O lună mai târziu, Dutschke a plătit el Însuși prețul polarizării violente pe care o Încurajase: la 11 aprilie 1968 a fost Împușcat la Berlin de un simpatizant neonazist. Au urmat săptămâni incendiare, În care doi oameni au murit și 400 au fost răniți numai În Berlin. Guvernul Kiesinger a proclamat starea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de urgență (cu 384 de voturi la 100, susținut de numeroși social-democrați), care-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste din ce În ce mai violente ale studenților germani - K-Gruppen, Autonome, facțiunea radicală a SDS - erau toate declarat „marxiste”, de obicei marxist-leniniste (adică maoiste). Multe erau finanțate discret de RDG sau de Moscova, lucru pe atunci ignorat de marele public. În Germania, ca peste tot, Noua
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recentă a regimului comunist. În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Dar, la vest de URSS, amintirea ocupației sovietice și preluarea violentă a puterii de către ruși erau Încă vii. Simplul fapt că erau marionetele Moscovei și nu aveau credibilitate locală Îi făcea pe liderii comuniști mult mai sensibili la sentimentul național și dornici să i se conformeze. Lucru cu atât mai posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui Stalin. Temându-se că tulburările din 1956 s-ar putea repeta, conducerea trata criticile aduse liniei partidului ca pe o amenințare directă la adresa monopolului său politic. Rezultatul a fost o frustrare profundă În rândul intelectualilor „revizioniști” nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a protesta Împotriva Întreruperii curentului electric În cămine, Însă dorința lor de „mai multă lumină” a fost interpretată corect Într-un sens mai larg decât cel strict casnic. „Evenimentele de la Strahov”, cum au fost botezate mai târziu, au fost Înăbușite violent și eficace de poliție, dar ele au Încărcat și mai mult atmosfera momentului, sugerând că statul comunist nu era imun la dispoziția rebelă a studenților din Vest. Novotný, ca și Gomu³ka În Polonia, nu știa cum să răspundă acestor provocări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot mai mici, șomaj pe scară largă și nemulțumiri sociale. Majoritatea radicalilor șaizeciști au abandonat „Revoluția”, preocupați mai degrabă să-și găsească un loc de muncă. Câțiva au optat pentru confruntarea violentă: pagubele provocate - și reacția pe care gesturile lor au stârnit-o autorităților - au iscat discuții nervoase despre starea „neguvernabilă” a societăților vestice. Îngrijorarea era exagerată: supuse la stres, instituțiile occidentale s-au dovedit mai rezistente decât Își imaginaseră unii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Africii și Americii de Sud. În afară de Războiul Rece, deceniile postbelice au adus lupte aprinse și letale: din Coreea până În Congo, milioane de soldați și civili și-au pierdut viața. Chiar și În Statele Unite au avut loc trei asasinate politice și câteva revolte violente. Dar Europa de Vest fusese o insulă de liniște civilă. Când polițiștii europeni mai băteau sau Împușcau civili (rar), era vorba despre străini, adesea de culoare 7. Dincolo de ciocnirile ocazionale cu manifestanții comuniști, forțele de ordine din Europa Occidentală erau rareori chemate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de liniște civilă. Când polițiștii europeni mai băteau sau Împușcau civili (rar), era vorba despre străini, adesea de culoare 7. Dincolo de ciocnirile ocazionale cu manifestanții comuniști, forțele de ordine din Europa Occidentală erau rareori chemate de guverne să Înfrunte opoziția violentă; când acest lucru se Întâmpla, violența era adesea opera lor. Față de deceniile interbelice, străzile orașelor europene erau incredibil de sigure - lucru subliniat frecvent de cei care comparau societatea europeană atent reglementată cu individualismul galopant și crud din America urbană. Cât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În sensul că izvora dintr-un disconfort străvechi, care lua Însă o Înfățișare foarte modernă. În regiunea bască din nordul Spaniei, În rândurile minorității catolice din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi fost satisfăcute. ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu iraționale. Cu timpul, toate au sfârșit prin a negocia cu adversarii lor, În speranța că Își vor atinge măcar parțial obiectivele. Dar În cealaltă serie de confruntări violente din epocă, protagoniștii erau animați de cu totul alte obiective. În mai toată Europa Occidentală, teoremele radicale fanteziste din anii ’60 s-au risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași moșteniri naționaliste. Nu-i deloc surprinzător că Horst Mahler, unul dintre puținii teroriști de stânga din RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trebuie confundați cu societățile secrete ilegale și că decizia politică de a-i persecuta reprezenta exact acea breșă În „ordinea burheză” pe care Brigăzile Roșii o profețiseră și căutau să o provoace. Dar Negri Încuraja la Universitatea din Padova atacuri violente asupra profesorilor și personalului administrativ, care nu erau foarte departe de tacticile teroriste. Sloganuri precum „ilegalitatea de masă”, „războiul civil permanent” și necesitatea unei organizări „militare” Împotriva statului burghez erau declamate frecvent În cercuri academice respectabile - inclusiv În revista lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luându-l În zeflemea. Așa cum literatura de consum și jurnalismul de scandal exploataseră cu succes alfabetizarea de masă, muzica punk din anii ’70 profita de apariția unei piețe muzicale. Etichetată drept contra-cultură, ea parazita În realitate cultura oficială, evocând imagini violente și un limbaj radical În scopuri adesea comerciale. Limbajul fățiș politizat al punk-ului, ca În hitul Anarchy in the UK (1976) al celor de la Sex Pistols, reflecta Încrâncenarea epocii. Dar politica trupelor punk era la fel de unidimensională ca și gama lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Helsinki”, care reprezenta pentru regimurile lor sursa legitimității internaționale, avea să se Întoarcă Împotriva lor: invocând angajamentele recente ale Moscovei, criticii (din țară și din străinătate) puteau acum să aplice regimurilor comuniste presiunea publică. Împotriva acestui tip de opoziție, represiunea violentă era nu doar neputincioasă ci, În măsura În care ajungea la cunoștința publicului, ea avea un efect de bumerang. Purtați de valul propriului cinism, Brejnev și tovarășii lui creaseră din neatenție o breșă În propria apărare. Contrar tuturor așteptărilor, ea avea să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]