112,413 matches
-
este modul în care interacționează cu națiuni străine și stabilește standarde de interacțiune pentru organizațiile sale, corporații și cetățeni. Leopold von Ranke , părintele relațiilor internaționale, a scris o cronică în care susținea că relațiile internaționale din secolul XIX sunt decise la nivel statal. În prezent, organizațiile internaționale și corporațiile sunt actori internaționali diversificați. După cel de-al Doilea Război Mondial, fenomenele din relațiile internaționale erau mai diversificate și mai complexe. Sunt studiate relațiile din mai multe perspective
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
individuale decât Europa feudală și conservatoare. Credința în constituție era singurul factor unificator. În Europa, limba era un factor esențial ca și religia și etnia. În Statele Unite însă, totul era diferit. Fiind multe grupuri etnice, populația era mixtă. Până la sfârșitul secolului XIX, 80% din lumea anglo-saxonă și cea nordică era de religie protestantă. Erau mii de confesiuni protestante. Populațiile Americii de Nord nu erau unite lingvistic pentru că era imposibil. După 1880, milioane de est-europeni și sud-vest europeni au ajuns în SUA. Dezvoltările tehnologice
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
Monroe, a elaborat "Doctrina Monroe" în care susține că izolaționismul american se oprește la emisfera occidentală și presupunea expansiunea națiunii americane. Congresul este principalul factor în politică externă americană, președinții având un rol secundar. Lucrurile s-au schimbat treptat în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile au fost remodelate pentru a se adapta la realitățile secolului respectiv. Între secolele XVIII-XX
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
factor în politică externă americană, președinții având un rol secundar. Lucrurile s-au schimbat treptat în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile au fost remodelate pentru a se adapta la realitățile secolului respectiv. Între secolele XVIII-XX se produc o multitudine de schimbări ce au creionat o strutură a luării deciziilor. Inițial, americanii nu au dorit să clădească o democrație ca
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
au schimbat treptat în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile au fost remodelate pentru a se adapta la realitățile secolului respectiv. Între secolele XVIII-XX se produc o multitudine de schimbări ce au creionat o strutură a luării deciziilor. Inițial, americanii nu au dorit să clădească o democrație ca acum. Părinții fondatori făceau referiri la republica, în care legitimitatea vine de la
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile au fost remodelate pentru a se adapta la realitățile secolului respectiv. Între secolele XVIII-XX se produc o multitudine de schimbări ce au creionat o strutură a luării deciziilor. Inițial, americanii nu au dorit să clădească o democrație ca acum. Părinții fondatori făceau referiri la republica, în care legitimitatea vine de la popor și nu
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
de spirit era sumbră. Într-un editorial din "The Times" se putea citi: „Viceamiralul Ciliax a reușit acolo unde ducele de Medina Sidonia a dat greș. Nimic mai înjositor pentru mândria puterii noastre navale nu s-a mai întâmplat din secolul al XVII-lea. A implicat sfârșitul legendei Royal Navy conform căreia nicio flotă inamică nu ar putea în timp de război să treacă prin ceea ce numim cu mândrie "English Channel".” Grupul naval german a reușit să traverseze cu succes Canalul
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
("Marie Aimée"; decembrie 1600 - 12 august 1679) a fost o aristocrată franceză, renumită pentru a fi în centrul multora dintre intrigile de la curtea franceză din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În diverse surse, ea este adesea cunoscută doar ca "Madame de Chevreuse". , "Mademoiselle de Montbazon", a fost fiica lui Hercule de Rohan, Duce de Montbazon și șeful Casei de Rohan, care deținea domenii întinse în Bretania și
Marie de Rohan () [Corola-website/Science/335585_a_336914]
-
V, 103, 8 mai 1880). Povestea lui Ion Creangă încorporează, probabil, o temă veche din folclorul românesc, despre care se crede că ar avea legături cu teme similare din mai multe tradiții folclorice europene. Într-un studiu scris la începutul secolului al XX-lea, cercetătorul Tudor Pamfile a inclus „Ivan Turbincă” într-un cadru larg de povestiri folclorice din Europa de Est în care Moartea sau "Samodiva" sunt antagoniști. De asemenea, potrivit lui Pamfile, povestea soldatului ce scapă de fatalitate într-un mod similar
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
în fața Morții, cercetătorul român al literaturii pentru copii Muguraș Constantinescu a descris asemănarea dintre personajul lui Creangă și Till Eulenspiegel, un personaj popular din folclorul german. Constantinescu, care a analizat modul în care bătrânețea este ilustrată în opera scriitorului din secolul al XIX-lea, a văzut „Ivan Turbincă” ca o creație ce prezintă o „latură adaptabilă, veselă și jovială” a ultimilor ani de viață ai omului, concluzionând: „Chiar dacă bătrânețea eternă [a lui Ivan] este situată la limita între plictiseală și distracție
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
de istoricul Lucian Boia, ideologul protocronist Dan Zamfirescu a afirmat că Ion Creangă ar fi egal sau mai mare decât clasicii universali Homer, William Shakespeare și Johann Wolfgang von Goethe, considerând că Ivan Turbincă, „personajul care domină istoria lumii în secolul nostru”, ar fi „mai contemporan decât Hamlet, Faust, Don Quijote și Alioșa Karamazov”. Povestea „Ivan Turbincă” este, de asemenea, populară în Republica Moldova, care a făcut parte la momentul publicării din gubernia Basarabia a Imperiului Rus și apoi a format, după o
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
din cauza blestemelor demonice, devine posesorul unei averi uriașe acordate de însuși Satan (Scaraoschi). Povestea prezintă rolul experienței în viața omului și necesitatea depășirii cât mai multor încercări pentru a căpăta mai multă minte. Considerată o mostră de umor românesc din secolul al XIX-lea, „” a atras atenția criticilor literari prin limbajul său ingenios și prin trăsăturile definitorii ale personajelor principale, preluând temele sale principale din folclorul european. Ea a inspirat, de asemenea, și alte lucrări, precum filmul omonim realizat în 1996
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Poveștile lui Creangă au fost considerate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prelucrări ale basmelor populare potrivit fanteziei autorului. Această opinie era susținută în special de Lazăr Șăineanu în 1892 (în "Istoria filologiei române", p. 350) și Theodor Speranția în 1904 (în "Introducere
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Poveștile lui Creangă au fost considerate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prelucrări ale basmelor populare potrivit fanteziei autorului. Această opinie era susținută în special de Lazăr Șăineanu în 1892 (în "Istoria filologiei române", p. 350) și Theodor Speranția în 1904 (în "Introducere în literatura populară română", p. 14
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Înainte de proclamarea independenței în 1991, în timp ce regiunea încă făcea parte ca RSS Moldovenească din Uniunea Sovietică, unul dintre cei mai importanți artiști moldoveni, Igor Vieru, a realizat ilustrații originale pentru edițiile locale ale poveștii. Începând de la sfârșitul anilor '80 ai secolului al XX-lea, regizorul român Ion Popescu-Gopo a început să lucreze la o variantă cinematografică personală a poveștii „Dănilă Prepeleac”, pe care urma să o realizeze în colaborare cu studioul Moldovafilm (cu care mai colaborase la filmele "Maria Mirabela" (1981
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
al Franței invadase Italia, mărșăluind rapid spre sudul peninsulei și cucerind Napoli, principatele feudale italiene au realizat pericolul ce le pândea, acela de a-și pierde complet autonomia și au încercat să treacă peste disensiunile tradiționale dintre ele. La sfârșitul secolului al XV-lea, Italia, divizată din punct de vedere politic, devenise victima rivalitățile dintre monarhiile vecine cu ea, a căror putere economică și militară era în creștere, și care râvneau la bogățiile peninsulei. În acel moment, doar cinci state italiene
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
Gonzalvo de Córdoba a recucerit orașul Napoli. Liga s-a dizolvat după semnarea armistițiului de la Alcalá de Henares între Franța, Spania și Sfântul Imperiu Romano-German, la 24 noiembrie 1497. Războaiele care au măcinat însă Italia timp de peste o jumătate de secol, erau abia la început, urmând noi alianțe, noi trădări și noi suferințe pentru localnicii rămași la cheremul armatelor străine care își disputau sferele de influență.
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
prioratului benedictin din Tabgha. Biserica a fost înființată în acest loc prin anul 350 d.Hr. și a fost distrusă parțial în jurul anului 480. Ea a fost apoi dărâmată de către perșii Sasanizi în jurul anului 614. Ruinele acestor prime biserici din secolul al IV-lea și al V-lea au fost descoperite în anul 1932 și la fața locului a fost ridicată o construcție temporară. În anii 1980-1982 a fost construită actuala biserică, în stil bizantin, mai mult sau mai puțin în
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
dintre ruinile edificiilor antice și clădirea modernă. Partea inferioară a zidurilor, din bazalt, aparține clădirii antice, în timp ce adaosurile moderne sunt din piatră de Ierusalim de culoare deschisă. Mozaicurile originale din veacul al V-lea, sunt din pietricele colorate, în vreme ce în secolul al XX-lea au fost adăugate mozaicuri în negru-alb. Alăturat bisericii se află Prioratul benedictin subordonat Abației germane a Bisericii Adormirii de pe Muntele Sion din Ierusalim De asemenea se mai află aici un punct de întâlnire pantru tineri și handicapați
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
pătrat în transept, 23 pietre pe decimetru pătrat în nartex. În fata altarului se află mozaicul reprezentând un coș Kalathus cu patru pâini iar de o parte și de alta a lui câte un pește.Aceasta imagine, datand de la începutul secolului al V-lea, devenit unul din cele mai răspândite simboluri ale Țării Sfinte din lumea creștină. Alte mozaicuri datează, în mare parte, de la mijlocul secolului al IV-lea. Cele din cele două sectoare ale transeptului înfățișează scene cu păsări acvatice
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
o parte și de alta a lui câte un pește.Aceasta imagine, datand de la începutul secolului al V-lea, devenit unul din cele mai răspândite simboluri ale Țării Sfinte din lumea creștină. Alte mozaicuri datează, în mare parte, de la mijlocul secolului al IV-lea. Cele din cele două sectoare ale transeptului înfățișează scene cu păsări acvatice în mijlocul unei vegetații de pe malul unor ape și a unor flori de lotus, de asemenea un nilometru, instrument care servea la măsurarea înălțimii apelor Nilului
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
germani, ca filiala a Abației Adormirii de pe Muntele Sion din Ierusalim. Excavațiile din 1932 sub conducerea arheologilor germani, părintele E. Mader, și Alfons Maria Schneider, au dezvelit vestigiile bazilicii bizantine (cu ziduri de bazalt negru) și dușumeaua cu mozaice din secolele al IV-lea - al V-lea. Cele din anul 1936 au scos la iveală ruinele micii biserici care i-a precedat în secolul al IV-lea, adeverind descrierea Egheriei. Pentru a proteja excavațiile și mozaicurile a fost construită o biserică
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
Maria Schneider, au dezvelit vestigiile bazilicii bizantine (cu ziduri de bazalt negru) și dușumeaua cu mozaice din secolele al IV-lea - al V-lea. Cele din anul 1936 au scos la iveală ruinele micii biserici care i-a precedat în secolul al IV-lea, adeverind descrierea Egheriei. Pentru a proteja excavațiile și mozaicurile a fost construită o biserică temporară. În anii 1980- 1982 a fost zidită Biserica actuală după planuri respectând aspectul bazilicii bizantine originale. Ea fost construită de arhitecți care
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
și Fritz Baumann. Constructorii au menajat cu grijă distincția dintre vestigiile bisericii antice si structurile noii biserici - partea inferioara a zidurilor, făcută din bazalt aparține vechiului edificiu; adaosurile moderne sunt, în schimb, din piatră clară de Ierusalim. Mozaicurile originale din secolul al V-lea sunt din pietre colorate, în timp ce mozaicurile in negru-alb au fost adăugate in secolul al XX-lea. Interiorul lăcașului este relativ gol în comparație cu bisericile catolice obișnuite. Tavanul este din lemn, ca în epoca bizantină, și este luminat de
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
biserici - partea inferioara a zidurilor, făcută din bazalt aparține vechiului edificiu; adaosurile moderne sunt, în schimb, din piatră clară de Ierusalim. Mozaicurile originale din secolul al V-lea sunt din pietre colorate, în timp ce mozaicurile in negru-alb au fost adăugate in secolul al XX-lea. Interiorul lăcașului este relativ gol în comparație cu bisericile catolice obișnuite. Tavanul este din lemn, ca în epoca bizantină, și este luminat de două rânduri de ferestre ale claristoriului. Acest etaj se sprijină pe un rând de coloane albe
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]