112,413 matches
-
Cheiurile râului au fost îndreptate la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu demolarea unor părți ale vechiului oraș. Expansiunea Antwerpenului a dus la construcția de noi străzi și bulevarde, dar și de noi clădiri publice, precum tribunalul sau Banca Națională. Secolul XX a adus progres. Deși întreruptă de cele două războaie mondiale, creșterea teritoriului orașului a continuat, în special pe seama expansiunii portului. Astfel, pe 22 martie 1929, fostele municipalități Oosterweel, Oorderen și Wilmarsdonk, plus părți din Ekeren, Merksem, Hoevenen și Lillo
Antwerpen (district) () [Corola-website/Science/335708_a_337037]
-
Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Tematica să principala de cercetare a fost istoria muzicii românești. "Contribuții la istoria muzicii românești", vol. I, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1963 "Studii enesciene", Editura Muzicală, București, 1981 "Cultură muzicală românească în secolele XVIII-XIX", Editura Muzicală, București, 1992 "Melodia dansului „Banu-Mărăcine” și dansurile haiducești în feudalism", „Studii muzicologice”, București, nr. 4/1957 "Eusebiu Mandicevschi", „Steaua”, Cluj, nr. 8/1957 "Creația muzicală maghiară din RPR", revista „Muzică”, București, nr. 7/1957 "„Codex Caioni” și
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
muzicii românești", în „Steaua”, Cluj. nr. 8/1958 "Artă lui Haydn în țara noastră", publicat în colaborare cu Ștefan Lakatos, în „Catalogul expoziției Haydn”, Cluj-Napoca, aprilie, 1959 "Sigismund Toduță", în „Steaua”, Cluj, nr. 5/1959 "Un document muzical brașovean din secolul al XVI-lea: Odae cum harmoniis de J. Honterus", revista „Muzică”, București, nr. 10/1960 "Contribuții la problema periodizării muzicii românești", revista „Muzică”, București, nr. 5/1963 "Antonin Ciolan", în revistă „Muzică”, București, nr. 2/1964 "Personalitatea lui Constantin Brăiloiu
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
Personalitatea lui Constantin Brăiloiu în lumina unor scrisori inedite", în „Lucrări de muzicologie”, vol. ÎI, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca, 1966 "Leș Mélodies roumaines des XVI-XVIII-ème siècles", în: Acta Scientifică Congressus, Bydgoszcz, 1966 "Dezvoltarea creației simfonice românești în secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. III, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1967 "Curentul romantic în cultura muzicală românească din secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. IV, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1968
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
Mélodies roumaines des XVI-XVIII-ème siècles", în: Acta Scientifică Congressus, Bydgoszcz, 1966 "Dezvoltarea creației simfonice românești în secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. III, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1967 "Curentul romantic în cultura muzicală românească din secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. IV, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1968 "Personalitatea lui Dimitrie Cantemir și unele aspecte ale gândirii sale muzicale", în „Lucrări de muzicologie”, vol. V, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
fondator a fost, a ocupat funcția de redactor șef al acestei publicații. A publicat articole din domeniul politic și cultural în cotidianele România Liberă, Adevărul, Cotidianul, Tineretul Liber și în revistele România Literară, Luceafărul, Observator Cultural, Adevărul Literar și Artistic, Secolul XX, Diverta Magazin ș.a. S-a remarcat că traducător al celebrului scriitor albanez Ismail Kadare, din opera căruia a publicat până în prezent (ianuarie 2017) 26 de volume, la cele mai cunoscute edituri din România. În afară de proza, a tradus din poezia
Marius Dobrescu () [Corola-website/Science/335696_a_337025]
-
și rolul acompaniamentului, corepetiției și muzicii de cameră în formarea pianiștilor; Curs de metodică pianistică (uz intern); Probleme de tehnică instrumentală legate de interpretarea Clavecinului bine temperat de Johann Sebastian Bach; Creația pianistică bănățeană în a II-a jumătate a secolului XX; Începuturile învățământului pianistic în Timișoara; Studiul unor creații bănățene pentru pian: "Hedonisme" de Vasile Ijac, "Dans diabolic" de Eugen Cuteanu, Preludiu, Interludiu și Tocatta de Remus Georgescu; "100 de ani de învățământ muzical instituționalizat în Timișoara", prezentare și sesiune
Felicia Maria Stancovici () [Corola-website/Science/335706_a_337035]
-
ne-a surprins o razie organizată de poliție împotriva vagabonzilor”", își amintea el mai târziu. Școala de pe strada Mântuleasa în care a învățat Mircea Eliade în perioada 1914-1917, precum și alte clădiri din strada Mântuleasa nr. 7-9 ce datau de la începutul secolului al XX-lea, au fost demolate în anul 2002, fără aviz de la Ministerul Culturii și Cultelor. Mai multe clădiri înalte au fost proiectate să fie construite pe acel teren: un turn de 17 etaje (ce a obținut aviz ilegal de la
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
dintre ei fiind obsedați de trecut și victime ale propriei lor identități. Personajul principal al filmului este un profesor de muzică de la o școală primară de pe strada Mântuleasa (interpretat de Ștefan Iordache) care a fost arestat în anii '50 ai secolului al XX-lea de către Securitate și anchetat timp de 12 ani până la pierderea identității; pentru a-și amâna sentința el inventează tot felul de povești stranii, unele reale și altele imaginare. Unele personaje capătă roluri duble în imaginația profesorului precum
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
format din mănăstire, biserică și claustru (cloașter) constituie un ansamblu de monumente istorice, care au codurile următoare: Mănăstirea franciscană are codul BV-II-a-B-11676, Biserica franciscană are codul BV-II-m-B-11676.01, iar claustrul are codul BV-II-m-B-11676.02. Biserica are hramul Sfânta Treime. Prin secolul al XV-lea funcționa o mănăstire cu biserică romano-catolică, fiind situată pe actuala stradă Doamna Stanca. Mănăstirea și biserica au fost distruse în contextul Reformei Protestante din secolul al XVI-lea. Mai târziu, în 1736, romano-catolicii din Făgăraș au primit
Biserica Franciscană din Făgăraș () [Corola-website/Science/335731_a_337060]
-
iar claustrul are codul BV-II-m-B-11676.02. Biserica are hramul Sfânta Treime. Prin secolul al XV-lea funcționa o mănăstire cu biserică romano-catolică, fiind situată pe actuala stradă Doamna Stanca. Mănăstirea și biserica au fost distruse în contextul Reformei Protestante din secolul al XVI-lea. Mai târziu, în 1736, romano-catolicii din Făgăraș au primit terenul și aprobarea construirii unui nou sanctuar. Construirea noii bisericii și a mănăstirii a început la 22 aprilie 1737. Construcția bisericii a fost terminată în anul 1742, iar
Biserica Franciscană din Făgăraș () [Corola-website/Science/335731_a_337060]
-
dintre cele mai mari popoare indigene din Rusia. Ei se împart în două subgrupuri etnice distincte: "Erzia" și "Mokșa", pe lângă cele două, altele, mai mici sunt "Qaratai", "Teriuhan" și "Tengușev" (sau Șokșa). Mordvinii au devenit complet rusificați de-a lungul secolelor XIX și XX. Mordvinii "erzia" ("эрзят") vorbesc limba erzia, în timp ce mordvinii "mokșa" ("мокшет") - mokșa. Mordvinii "qaratai" trăiesc în raionul Kamskoie Ustie din Tatarstan, vorbind tătara.
Mordvini () [Corola-website/Science/335729_a_337058]
-
, o ramură a poporului maghiar, începe din secolul al XII-lea. Secuii au trăit inițial în comunități împrăștiate de-a lungul frontierelor Regatului Ungariei. Migrația lor organizată cu destinația în Ținutul Secuiesc de astăzi, partea de est a Bazinului Carpatic, a început în jurul 1150 și a durat mai
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
Secuii au trăit inițial în comunități împrăștiate de-a lungul frontierelor Regatului Ungariei. Migrația lor organizată cu destinația în Ținutul Secuiesc de astăzi, partea de est a Bazinului Carpatic, a început în jurul 1150 și a durat mai mult de un secol. Primul eveniment istoric în legătură cu grupurile de secui care locuiau în Transilvania a fost înregistrată de o cartă regală a lui 1250, care narează un loc de acțiune militară. Conform Cartei, Ivachin, contele de la Sibiu a condus o armată de sași
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
ocupat cetatea [[Vidin]], la începutul anilor 1210. Secuii par să se fi stabilit inițial în sudul Transilvaniei, dar de aici, grupurile secuiești s-au mutat în partea cea mai estică a regatului, unde este astăzi [[Ținutul Secuiesc]]. Primele cimitire din secolul 12 au descoperit la Sebeș și Drăușeni. Alte grupuri secuiești aparent au venit din comitatul Bihor în Transilvania. [[File:Székely Seats.PNG|230px|thumb|right|alt=Székely seats|Scaunele secuiești din Transilvania (Scaunul Arieșului nu este prezent)]] Spre deosebire de sași ale
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
secuilor]] care a fost menționat pentru prima dată într-o cartă regală a lui 1235. Ținutului Secuiesc a fost împărțit în șapte unități teritoriale mai mici, care au fost numite inițial "teren" "(terra)" sau "district" " (Districtus) ", și "scaune" "(Sedes)" din secolul al 14-lea. Ultima dintre ele, [[Scaunul Arieșului]] a luat ființă sub Ștefan al V-lea (1270-1272 ) care a acordat teritorii de-a lungul [[râul Arieș|râului Arieș]] la un grup de secui din Saschiz. Secuii, în mod similar cu
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
a lungul [[râul Arieș|râului Arieș]] la un grup de secui din Saschiz. Secuii, în mod similar cu [[sași]]i, au fost organizați în scaune (, ). Scaunele din Ungaria medievală erau unități teritoriale autonome. După așezarea finală în Ținutului Secuiesc, în secolele 12 și 13, șapte locuri au luat forma, eventual, ca urmare a structurii tribale a secuilor: Ultimele trei scaune au fost unite în secolul al 17-lea, și au fost numite Trei Scaune. Ținutului Secuiesc nu a făcut parte din
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
scaune (, ). Scaunele din Ungaria medievală erau unități teritoriale autonome. După așezarea finală în Ținutului Secuiesc, în secolele 12 și 13, șapte locuri au luat forma, eventual, ca urmare a structurii tribale a secuilor: Ultimele trei scaune au fost unite în secolul al 17-lea, și au fost numite Trei Scaune. Ținutului Secuiesc nu a făcut parte din sistemul maghiar. Ca o singură unitate teritorială, a fost condusă de [[comite al secuilor|comitele secuilor]] (), un reprezentant al regelui. Comitele secuilor era ales
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
terenul este dat altui propietar. Normele de patrimoniu sunt limitate de sărăcie și a împiedicat soluționarea persoanelor care nu sunt secui în Ținutului Secuiesc. [[File:Szent István kápolna Kézdiszentlélek.jpg|thumb|230px|left|Capela Sf. Ștefan din [[Sânzieni]], construită în secolul 12]] Cavaleria secuilor se potrivea perfect în forțele militare maghiare medievale, suplimentând armata de cavaleri. Ei au fost deosebiți de eficace împotriva invadatorilor nomazi din est, folosind metode de luptă și strategice similare. Una dintre primele victorii militare înregistrate a
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
când se năștea un copil în familia regală. [[File:Csíkrákos.jpg|thumb|230px|right|Biserica Fortificată din [[Racu]].]] Deși cele mai multe dintre privilegiile și obiceiurile lor prefeudale au rămas neatinse, au existat unele schimbări graduale în societatea secuilor de-a lungul secolelor. Trei clase sociale au evoluat, în funcție de statutul pe care îl au în armată. Comandanții superiori inițial au fost cea mai bogată clasă a societății, elita și mai târziu aristocrația secuilor. Călăreții ( " lófők " în limba maghiară) au fost de-a doua
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
secuiască. Exceptați de la serviciul militar acei secui săraci care au trăit pe pământul altor oameni ca funcționari sau ale căror bunuri a fost în valoare mai mică de 3 forinți. Ei au pierdut drepturile lor nobile după același regulament. Dupa [[secolul al XV-lea]], poporul secuiesc a devenit monopolizat de primele două clase. În 1511 și în 1519, secuii s-au revoltat împotriva comandanțiilor supremi. Libertatea secuilor, de asemenea, a scăzut atunci când judecătorii regali au fost numiți în scaune. Au luat
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
Au luat treptat îndatoririle judecătorilor secui aleși, însă membrii juriului au fost încă aleși locali. După ocupația Imperiului Otoman asupra Ungariei Centrale, părțile estice, inclusiv Transilvania, au fost conduse de [[Ioan Zápolya]], pretendentul tronului maghiar. În a doua jumătate a secolului, Principatul autonom al Transilvaniei a intrat în existență. Pe parcursul acestei perioade, secuii aproape și-au pierdut libertatea. Din cauza ciocnirilor armate frecvente, de multe ori secuii erau chemați să lupte de partea lui [[Ioan Zápolya]], iar mai târziu de fiul său
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
Ioan Sigismund. După alungarea lui Mihai Viteazul din Transilvania, principii Transilvaniei [[Sigismund Bathory]], apoi [[Ștefan Bocskay]] mai târziu [[Gabriel Bethlen]] au întărit libertatea lor, au restaurat birourile tradiționale. Chiar și șerbi erau scutiți de la plata impozitelor în Ținutului Secuiesc. În timpul secolului al 17-lea, secui au continuat să fie una dintre cele mai importante componente ale armatei din Transilvania. Aceștia puteau fi mobilizați rapid și sub arme în câteva săptămâni, la dispoziția principelui. În timp ce drepturile celor trei categorii de arme au
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
continuat să fie una dintre cele mai importante componente ale armatei din Transilvania. Aceștia puteau fi mobilizați rapid și sub arme în câteva săptămâni, la dispoziția principelui. În timp ce drepturile celor trei categorii de arme au rămas neatinse, procesele sociale ale secolelor anterioare au continuat. Numărul de iobagi din cadrul societății lor a crescut continuu. Pentru a menține numărul de infanteriști din armată îi împiedică să aleagă o viață mai liniștită ca iobagi. După ce succesele militare din Ungaria împotriva Imperiului Otoman din 1680
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
libertate rămâneau. Ei și-au organizat viața lor proprie, au stabilit reguli pentru construirea de drumuri și poduri, partea de jos pentru alegerea liderilor lor și membrii juriului. Sistemul vechi al terenurilor era încă o redistribuire practică comună până la sfârșitul secolului al 18-lea, dar încetează să mai existe în câteva decenii. Prin anii 1820, doar câteva sate mai respectă acest sistem. În timpul perioadei de turbulentă a [[Revoluția Maghiară din 1848]], secuii au sprijinit partidele liberale de presare pentru libertate deplină
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]