110,766 matches
-
s-a bucurat de succes comercial, ocupând locul secund în Irlanda și prima poziție într-o serie de ierarhii britanice, printre care și cea oficială — UK Singles Chart. „She Makes Me Wanna” s-a vândut în peste 98.000 de exemplare pe teritoriul Regatului Unit în prima săptămână de disponibilitate, devenind cel de-al cincilea single JLS ce câștigă această clasare. Vânzările inițiale au ajutat compoziția să ocupe prima poziție și în ierarhiile digitale de la nivel european, dar și treapta cu
She Makes Me Wanna () [Corola-website/Science/323337_a_324666]
-
Succesul din această țară s-a regăsit și în Regatul Unit, piesa avansând până în vârful ierarhiei compilate de iTunes la scurt timp de la lansare. În primele șapte zile, „She Makes Me Wanna” s-a comercializat în peste 98.000 de exemplare, ratând șansa de a deveni cel de-al patrulea single al grupului ce depășește 100.000 de unități vândute într-o singură săptămână. Cu toate acestea, piesa a devenit cel de-al cincilea single clasat pe locul întâi al grupului
She Makes Me Wanna () [Corola-website/Science/323337_a_324666]
-
muzică R&B și în lista oficială din Scoția. Mai mult, a ocupat treapta cu numărul unu în lista celor mai redate cântece la posturile de radio. În cea de-a doua săptămână, piesa s-a comercializat în 53.317 exemplare în Regatul Unit, coborând pe locul secund. În cea de-a treia săptămână de activare în clasamentul britanic, compoziția s-a situat din nou pe locul secund, fiind vândute 36.834 copii într-un interval de șapte zile. Înregistrarea a
She Makes Me Wanna () [Corola-website/Science/323337_a_324666]
-
mai mici precum "Labidura riparia", si nu a primit foarte multă atenție. A fost redescoperita în 1962 de către orinitologii Douglas Dorward and Philip Ashmole, si confirmată de zoologul Arthur Loveridge acesta numind-o "L. loveridgei". În 1965 entomologii au găsit exemplare vii, care odată examinați au confirmat că "L. loveridgei" este aceaiași specie cu "L. herculeana", numele științific inițial rămânând oficial. Alte căutări au fost fără rezultat, specia fiind văzută ultima dată în 1995. În April 1995 another specimen of earwig
Labidura herculeana () [Corola-website/Science/323384_a_324713]
-
model 1937 de calibrul 152 mm. În urma testelor de la sfârșitul anilor 1950, tunul M-47 nu s-a dovedit a fi la fel de eficient ca modelul M-46 și s-a renunțat la producția în serie după un număr mic de exemplare construite. Producția în serie a tunului M-46 a început în 1951, tunul fiind exportat pe scară largă aliaților Uniunii Sovietice. Documentația de licență pentru tunul chinezesc Tip 59-1 și muniția necesară a fost obținută la sfârșitul anului 1975 de
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
la brigada artilerie-tunuri din rezerva general-strategică. După 1990, tunurile Model 1982 au fost în dotarea a două divizioane din brigada de artilerie de nivel armată și corp de armată. În prezent, tunurile A412 au fost retrase din uz, 72 de exemplare fiind de vânzare. Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
aruncătoare ușoare de mine din epoca respectivă. Armata americană a achiziționat licența pentru acest mortier și l-a fabricat sub denumirea M2 începând cu anul 1940. Aruncătorul M2 a fost folosit inclusiv în Războiul din Vietnam. Armata germană a folosit exemplarele capturate sub denumirea "6-cm Granatwerfer 225(f)". Regatul României a achiziționat înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial 125 de mortiere Brandt Mle 1935 și licența pentru fabricarea altor 175 de exemplare în țară. Acestea au fost realizate la
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
Războiul din Vietnam. Armata germană a folosit exemplarele capturate sub denumirea "6-cm Granatwerfer 225(f)". Regatul României a achiziționat înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial 125 de mortiere Brandt Mle 1935 și licența pentru fabricarea altor 175 de exemplare în țară. Acestea au fost realizate la uzinele Voina din Brașov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Voina au continuat să fabrice aruncătoare Brandt Mle 1935, depășind numărul din contractul semnat cu uzinele Brandt din Franța pentru a
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
depășind numărul din contractul semnat cu uzinele Brandt din Franța pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române. Linia de producție a fost transferată către Regia Metalurgică, rata de producție a mortierelor fiind de 26 de exemplare pe lună în octombrie 1942. Aruncătoarele Brandt de calibrul 60 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. În anul 1942, fiecare regiment de infanterie avea câte 27 de aruncătoare Brandt Model 1935 (un pluton cu trei
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
data de 14 septembrie 1941, intitulat " Învățămintele trase din operațiile executate de Armata a 3-a în războiul cu rușii (3 iulie - 10 septembrie 1941)" era menționată următoarea precizare: Aruncătoarele Brandt Mle 1935 au fost utilizate și după război. Un exemplar este expus la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București.
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
Astfel, seria poate fi împărțită în mod substanțial în Seria 1 până în august 1979, Seria 2 până în august 1982 și a treia serie. Prima serie la rândul său, este din nou împărțită în seria 0.5 și Serie 1: Exemplarele din seria așa-numitelor 0.5 sunt foarte rare astăzi, ele diferă doar prin detalii față de prima serie. Pentru că în timpul producției s-au folosit diferite piese rămase în stoc, la W123 există chiar și, așa numite hibride, care poartă caracteristici
Mercedes-Benz W123 () [Corola-website/Science/324073_a_325402]
-
în 1977 alte trei variante de caroserie: coupe, sedan cu un ampatament lung și prima dată în istoria mărcii un combi de productie proprie, modelul Ț. Sedanul a fost construit într-un număr total de aproximativ 2,4 milioane de exemplare, aproape 90% din toate mașinile seriei W123. Pentru această variantă, toate tipurile de motoare au fost disponibile, datorită reglementărilor legate de economia de combustibil pentru flote ale președintelui SUA Jimmy Carter, în Statele Unite ale Americii a fost oferit exclusiv, un
Mercedes-Benz W123 () [Corola-website/Science/324073_a_325402]
-
509 cu un motor diesel. Între 1966 și 1967 au fost oferite Mercedes 110 „Coadă de rândunica” că și combi din seria "Universal"; puținele bucăți (sub 3000), au fost fabricate în Belgia la IMA sub licență Daimler și au rămas exemplare „exotice”. Alte combi-uri Mercedes, dricuri și ambulanțe au fost toate conversii ale companiilor de carosare, la fel a fost și pentru W 114/115, din care nu a existat niciodată un combi oficial de fabrică. Odată cu introducerea modelului Ț
Mercedes-Benz W123 () [Corola-website/Science/324073_a_325402]
-
ales că firmele de taxi primeau pentru mașinile noi un discount de 15-20% o practică neobișnuită la acea dată. Prin grijă proprietarilor și trecerea frecvență la generația următoare la această zi sunt în continuare în circulație aproximativ 200.000 de exemplare, pe drumurile din Germania și în altă parte. În special în Orientul Mijlociu și Africa, mai ales modelele diesel sunt încă în uz, deși de multe ori caroseria este într-o stare nu tocmai bună. La scurt timp după introducerea modelului
Mercedes-Benz W123 () [Corola-website/Science/324073_a_325402]
-
a ocupat locul 11. Albumul a atins locul 4 în Regatul Unit, fiind albumul Westlife cu cea mai slabă clasare în această țară. Cu toate acestea, a ocupat locul 1 în Irlanda. Albumul s-a vândut în 423.000 de exemplare în Regatul Unit, ocupând astfel locul 19 în topul celor mai bine vândute albume ale anului.
Greatest Hits (Westlife) () [Corola-website/Science/324113_a_325442]
-
de cititori și în 1884 Newnes și-a transferat publicația la Londra.. El a început să lucreze cu W Ț Stead, cu care a fondat "Review of Reviews" în 1890 Tit-Bits a ajuns la un tiraj de 700.000 de exemplare la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această a deschis calea pentru jurnalismul popular - "Daily Mail" a fost fondat de către Alfred Harmsworth, fost colaborator la "Tit-Bits", iar "Daily Express" a fost lansat de Arthur Pearson, care a lucrat la "Tit'Bits
George Newnes () [Corola-website/Science/324109_a_325438]
-
cu amortizoare la bipied și la baza țevii. Metoda de tragere era fie cea clasică (percuție prin cădere), fie printr-un trăgaci. Aruncătorul de bombe s-a dovedit a fi atât de eficient încât armata germană a introdus în dotare exemplarele capturate sub denumirea "Granatwerfer 378(r)", iar ulterior a fabricat o copie denumită "Granatwerfer 42" (abreviat GrW 42). Armata română a fabricat și ea o copie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, denumită "Reșița Model 1942". După război, Uniunea
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
o companie cu două plutoane a câte șase piese fiecare. Din cauza producției inițiale insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
(n.1 ianuarie 1975, Kumamoto, Kumamoto, Japonia) este un artist manga japonez foarte bine cunoscut ca si creator al seriei "One Piece"(1997 - prezent). Cu pește 345 de milioane de exemplare în circulație la nivel mondial, One Piece este cea mai bine vândută seria manga din toate timpurile. Din copilărie Oda a fost inspirat de către Akira Toriyama să devină un artist manga. Amintidu-și de interesul său cu pirați, probabil a fost
Eiichiro Oda () [Corola-website/Science/324139_a_325468]
-
era în poziție de marș, punerea în baterie dura prea mult, avea o siluetă mare și nu avea scut de protecție. În plus, tunul antiaerian avea 5200 de piese. Procesul de fabricație fiind complicat, rata de producție era de 5 exemplare pe lună în octombrie 1942. Între anii 1944-1945 s-a încercat montarea tunului antiaerian pe un afet Bofors cu două punți și folosirea unui scut de protecție, însă proiectul nu s-a concretizat, tunurile antiaeriene fiind vitale pentru apărarea rafinăriilor
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
ale acestora, prin utilizarea unor aliaje speciale. Producția piesei antitanc a fost oprită în decembrie 1944 din ordinele forțelor sovietice de ocupație. Numărul exact al tunurilor fabricate în total diferă în funcție de sursă. Cel mai des număr vehiculat este de 216 exemplare. Mark Axworthy menționează însă în cartea „"Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945."” faptul că 372 de exemplare Reșița Model 1943 au fost fabricate: 210 la Uzinele Reșița, 120 la Uzinele Astra Brașov și 42
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]