3,912 matches
-
a adevărului, a iubirii; schismaticii rămân în întuneric, minciună și ură. Cei din urmă se numesc „anticriști”, pentru că „tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în capitolul 4 - asupra obligației și a posibilității de a opune rezistență acestui spirit malefic. În viziunea sa, creștinii au pecetea adevărului sub forma unei crisme a Duhului Sfânt. Prin urmare, ei dispun de mijloacele eficace de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a‑i amăgi pe creștini. Autorul folosește aici alternativ și fără o distincție clară cele două forme - pluralul (©ϑ4 Β≅88≅ℜ Β8ς<≅4) și singularul (® Β8ς<≅Η 6∀ℜ ® <ϑ∴ΠΔ4Φϑ≅Η). Α8ς<≅4 se traduce îndeobște prin „amăgitori”, „înșelători”. În unele texte antice, el apare cu sensul de „șarlatan”, „individ care are obiceiul de a trage lumea pe sfoară”. Dar, sensul primordial al cuvântului conține ideea de „rătăcire”, de „îndepărtare”. Verbul Β8∀<ςΤ, în sens denotativ, înseamnă „a rătăci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să nu le descingeți, ci fiți gata, că nu știți ceasul în care Domnul nostru va veni”* (16,1). Acest îndemn este urmat de un scurt, dar tulburător scenariu eshatologic, alcătuit din mai multe episoade, unul dintre ele consacrat special „înșelătorul lumii” (16,4): 5∀ℜ ϑϑγ ν∀<ΖΦγϑ∀4 ® 6≅Φ:≅Β8∀<←Η 〉Η Λ⊇∈Η 2γ≅¬ 6∀ℜ Β≅4ΖΦγ4 Φ0:γ ℘∀ 6∀ℜ ϑΞΔ∀ϑ∀ 6∀ℜ ≡ (↑ Β∀Δ∀∗≅2ΖΦγϑ∀4 γ∅Η Πγ℘Δ∀Η ∀⇔ϑ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2γ≅¬ 6∀ℜ Β≅4ΖΦγ4 Φ0:γ ℘∀ 6∀ℜ ϑΞΔ∀ϑ∀ 6∀ℜ ≡ (↑ Β∀Δ∀∗≅2ΖΦγϑ∀4 γ∅Η Πγ℘Δ∀Η ∀⇔ϑ≅¬, 6∀ℜ Β≅4ΖΦγ4 2γ:∴ϑ∀, ≅⇔∗ΞΒ≅ϑγ (Ξ(≅<γ< ƒ> ∀∅™<≅Η. [...] și atunci se va arăta înșelătorul lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, și va face semne și minuni; și pământul va fi dat în mâinile lui și va face lucruri nelegiuite, care nu s‑au făcut niciodată din veac. Acest pasaj trebuie analizat în contextul general
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răscrucea acestora. A doua secțiune prezintă principalele „prescripții rituale și liturgice”, altfel spus, „maniera” concretă de manifestare a credinței. A treia se concentrează asupra „normelor de disciplină”. Principala temă a ultimei părți este cea a „prorocului mincinos”. Fragmentul referitor la „înșelătorul lumii” nu face decât să reia această temă într‑un registru diferit, hiperbolic. Peerbolte face o analiză aprofundată a etapelor care compun scenariul eshatologic, dar nu corelează imaginea „înșelătorului” din capitolul 16 cu tema principală din capitolele anterioare. Credem totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a ultimei părți este cea a „prorocului mincinos”. Fragmentul referitor la „înșelătorul lumii” nu face decât să reia această temă într‑un registru diferit, hiperbolic. Peerbolte face o analiză aprofundată a etapelor care compun scenariul eshatologic, dar nu corelează imaginea „înșelătorului” din capitolul 16 cu tema principală din capitolele anterioare. Credem totuși că tipul de lectură intertextual oferă o mai adâncă înțelegere a fragmentului nostru. Capitolele 11-13 formează un scurt manual de identificare și de neutralizare a falșilor profeți. „Profeții” reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în duh este profet, ci numai dacă are purtările Domnului. Deci după purtări se va cunoaște profetul fals și profetul adevărat”. Adevăratul profet trăiește, așadar, în conformitate cu adevărul pe care îl propovăduiește prin inspirație divină, altfel spus, în conformitate cu modelul cristic. Apariția „înșelătorului lumii” (® 6≅Φ:≅ Β8∀<←Η), descrisă în capitolul 16, este anunțată de înmulțirea profeților mincinoși. Mai mult decât atât: „În zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falși și cei ce strică; și se vor schimba oile în lupi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falși și cei ce strică; și se vor schimba oile în lupi și dragostea se va schimba în ură” (16, 3). Fără îndoială, problema falsei profeții îl preocupă aproape obsesiv pe autor. „Înșelătorul lumii” apare într‑un moment de maximă expansiune a minciunii și a urii. El reprezintă chintesența negativă a întregii istorii care îl precedă. „Mica Apocalipsă” din acest capitol ilustrează, reluând și reconfigurând anumite date de la Mt. 24-25, următoarele etape ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
negativă a întregii istorii care îl precedă. „Mica Apocalipsă” din acest capitol ilustrează, reluând și reconfigurând anumite date de la Mt. 24-25, următoarele etape ale ♣ΦΠ∀ϑ≅<‑ului: înmulțirea falșilor profeți și răsturnarea raporturilor normale dintre oameni; degradarea naturii umane; apariția „înșelătorului lumii”, care „va face semne și minuni”; „focul cercării” în care va intra întreaga omenire - „se vor sminti mulți și vor pieri, iar cei ce vor stărui în credința lor vor fi mântuiți” (16, 5); trei semne prevestitoare ale parusiei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semne prevestitoare ale parusiei (deschiderea cerurilor, sunetul trâmbițelor și învierea morților); coborârea lui Cristos pe norii cerului. În ciuda dimensiunii sale reduse, capitolul 16 nu este lipsit de importanță, fapt remarcat deopotrivă de Jenks și Peerbolte. Pentru prima dată înainte de Irineu, „înșelătorul lumii” (® 6≅Φ:≅ Β8∀<←Η) este caracterizat ca un pseudo‑fiu al lui Dumnezeu (〉Η Λ⊇∈Η 2γ≅¬), altfel spus, un pseudo sau anti‑Crist. Autorul sugerează cititorilor că atmosfera eshatologică nu va fi esențial diferită de cea a momentului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că atmosfera eshatologică nu va fi esențial diferită de cea a momentului prezent, cu o singură excepție: falsa profeție, frecventă și în epoca sa, va ajunge atunci la apogeu. În semnele prezentului putem vedea germenii viitorului. În opinia lui Peerbolte, „înșelătorul lumii” de care vorbește Didahia are deja toate trăsăturile viitorului Anticrist din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Principala problemă asupra căreia se concentrează Irineu este unitatea Revelației, care implică identitatea necondiționată a Dumnezeului Vechiului Testament cu cel al Noului Testament. Sistemele eretice disting între un Dumnezeu „adevărat”, izolat într‑o pleromă atopică, Tatăl, și un Demiurg slab, înșelător, ușor fanfaron, considerat creatorul lumii materiale. Marcion ajunge chiar să distingă între Dumnezeul Vechiului Testament și cel al Noului Testament, reproșându‑i celui dintâi caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea comentariului său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de putere de atracție malefică. Violența se află pe locul doi. Nu întâmplător, printre toți ereticii recenzați, numai Marcu poartă stigmatul de pre‑Anticrist. Și nu întâmplător episcopul lyonez este preocupat atât de mult de priceperea și de calitățile de înșelător ale lui Marcu, încât îi consacră o treime din cartea întâi (câteva zeci de pagini). Marcu este magicae imposturae peritissimus seducens et uiros multos et non paucas feminas (I, 13, 1). Farmecele ereticului acționează în primul rând asupra femeilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în sine, prin „antiparusie”, tot răul săvârșit vreodată în lume. Dumnezeu are nevoie de un atare instrument ca să aleagă binele de rău, grâul de pleavă. Din această perspectivă, rolul, ingrat, desigur, dar necesar, pe care Anticristul îl joacă este de înșelător înșelat. După trei ani și șase luni, Isus va veni pe pământ, îl va învinge pe Anticrist și va inaugura o perioadă de pace, împlinind astfel făgăduința din Gen. 13,14‑17. Astfel, epopeea personajului nostru se încheie printr‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se împotriva lui, s‑a schimbat și a început să imite lucrările diavolului. [...] Chipul său s‑a schimbat, ca să se vadă lesne că nu este decât un om și să se înțeleagă că cel care lucrează în el este un înșelător care imită neîncetat lucrările lui Dumnezeu și îl amăgește pe om în mii de feluri” (II, 27, 3). Orice putere vine de la Dumnezeu (menționăm, în acest sens, vedenia copacului și interpretarea propusă de Hipolit). Autoproclamându‑se „stăpânul lumii”, Nabucodonosor neagă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În ochii lui Celsus, Isus nu este decât un vrăjitor, printre mulți alții din vremea sa, care după ce a prins în mrejele vrăjilor sale un anumit număr de gură‑cască (este chiar viziunea lui Celsus), trage un semnal de alarmă înșelător, cu scopul de a elimina concurența care amenința coeziunea „sectei” sale: „El îl învinuiește apoi pe Mântuitorul, spunând că toate minunile sale au fost săvârșite prin vrăjitorie și că el alungă din preajma sa pe alții care, prin același fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grabă, fără a le înțelege. În plus, el este lipsit de orice competență exegetică. Căci, dacă ar fi fost altfel, și‑ar fi dat seama că diavolul apare de mai multe ori în Biblie: în Geneză, în chipul unui șarpe înșelător; în Levitic, ca „țap ispășitor” (Azazel); în Cartea Judecătorilor, ca „fiul lui Belial” și în Cartea lui Iov, ca „vrăjmaș”. În fine, Celsus se dovedește a nu fi nici un bun filozof, dat fiind că nu înțelege necesitatea existenței diavolului pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și, văzând numărul mare al celor care erau uimiți de acest fapt, a fost cuprins de milă pentru greșeala lor; atunci ridicându‑și ochii spre cer, l‑a rugat, prin Cristos, pe Dumnezeul stăpânitor să dea în vileag pe demonul înșelător și să pună capăt înșelării oamenilor. Se spune că, în timp ce se ruga cerând aceasta, victima a ieșit pe neașteptate la suprafața apelor, iar minunea nu s‑a mai petrecut pentru ei și nici o minune nu s‑a mai petrecut vreodată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lungul întregului poem. Pe de o parte, păgânii atrași de iudaism sunt avertizați împotriva riscurilor unei atare „mezalianțe”. În același timp, ei sunt somați să părăsească neîntârziat religia lor idolatră. Cititorul are în față trei opțiuni: păgânismul idolatru, iudaismul înșelător și creștinismul soteriologic. Primele două sunt opțiunile anticristologice exprimate simbolic prin două personaje malefice: Nero, „Anticristul” păgân și regele persan, Anticristul oriental, Anticristul în sensul teologic al cuvântului. Nu rămâne decât cea din urmă, singura salvatoare, fiind singura cristologică. Instructiones
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Cristos la a doua sa venire, potrivnicul, luând ca pricină așteptarea celor fără de răutate, și mai cu seamă a celor din tăierea împrejur, va aduce un vrăjitor foarte iscusit în înșelătoarea și reaua artă a fermecătoriei și vrăjitoriei; acesta va răpi stăpânirea împărăției romanilor și se va numi în chip mincinos pe sine însuși Cristos; iar prin această numire va înșela pe iudeii care așteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împărăției romanilor și se va numi în chip mincinos pe sine însuși Cristos; iar prin această numire va înșela pe iudeii care așteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le va amăgi prin nălucirile sale vrăjitorești. „Magician” (:ς (≅<), „mincinos” (ΡγΛ∗™였Η), „înșelător” (Β∀ϑ™였<ϑ∀) sunt termenii „clasici” pentru caracterizarea adversarului eshatologic, întâlniți deja la apostolul Pavel, Irineu, Origen și Hipolit. Ar fi, poate, indicat să subliniem faptul că însușirile magice ale Anticristului trădează influența legendei lui Simon, influență din ce în ce mai importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din regii care au domnit înaintea lui și va avea în puterea sa pe ceilalți șapte. La început, ca unul cuminte și prevăzător, se va arăta blând, cumpătat și chiar omenos; prin semne mincinoase și minuni mincinoase, săvârșite prin magie înșelătoare, îi va face pe iudei să creadă că el este Cristos cel așteptat. Apoi, va fi vădit de tot felul de ucideri și nedreptăți, atât de mari încât îi va întrece pe toți nedrepții și nelegiuiții care au fost înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Și așa cum Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost închipuit prin natura împărătească și măreață a unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor celor cerești și pământești, Cristos; rege al pământului, Anticristul. Ca miel a fost închipuit Mântuitorul; celălalt se va arăta și el în chip de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos a ales apostolii, celălalt va alege un întreg neam de ucenici, care îi sunt asemenea în lucrarea răului. La început va iubi poporul iudeilor. Cu ei, va săvârși semne și minuni nemaivăzute, dar ele nu vor fi adevărate, ci înșelătoare, menite să aducă rătăcire celor fără de lege ca și el. De va putea, îi va îndepărta și pe cei aleși de la iubirea lui Cristos. La început el se va arăta bun, milostiv, blajin, pios, iubitor de pace, dușman al nedreptății
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și al Etiopiei. Apoi va rezidi templul Ierusalimului: îl va ridica în foarte puțină vreme și îl va înapoia iudeilor. Inima i sa se va umple de mândrie împotriva tuturor oamenilor; va grăi chiar blasfemii împotriva lui Dumnezeu, închipuindu‑și, înșelătorul, că va domni pe pământ pentru totdeauna, fără a se gândi, nefericitul, că domnia sa va fi curând nimicită și el însuși aruncat neîntârziat în focul pregătit pentru el, pentru credincioșii și pentru slujitorii lui. Într‑adevăr, prin cuvintele „Voi face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]