1,310 matches
-
constituie ulterior dovezi pentru poliție. Localizarea exactă a scenei violului nu mi-ar fi lămurit cîtuși de puțin misterul uciderii familiei Hollinger, dar prea mă-mpiedicam de mulți bolovani În drumul meu. Cu cît mă aplecam mai des să-i Înșfac și să-i arunc În rigolă, cu atît scădea riscul să mă Împiedic de ei și să cad cît eram de lat În mersul meu bîjbîit prin desișul Întunecat. Pe cînd mergeam la pas către port, trecînd pe lîngă anticariate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
distractiv să fii doar pasager. Lumea arată cu totul altfel, parcă s-ar vedea În oglindă. Crawford stătea cu mîinile sprijinite pe tabloul de bord, bucurîndu-se de cursa dezordonată și direcționîndu-mă prin străzile Înguste către Paseo Maritimo. MÎna lui o Înșfăca din cînd În cînd pe a mea ca să cîrmească Porsche-ul pe lîngă vreun scuter În derivă, făcîndu-mă să-i simt policarul și indexul supradezvoltate, de tenisman profesionist, aceeași combinație care-și lăsase amprenta În gîtlejul meu. Degetele, precum cheile, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
era, și se sprijini de portiera mașinii, care se deschise cu nepă sare în fața lui, etalând pe bancheta din spate un pachet desfăcut de biscuiți. Bobo se uită de jur împrejur și, nevăzând pe nimeni, întinse mâna spre pachet și înșfăcă mai mulți biscuiți din el, cât să-i încapă în palmă. Apoi închise portiera cu grijă și plecă înseninat, ronțăind satisfăcut un biscuit, cu toate că nu-i era foame. Pe ceilalți îi fărâmiță când se așeză pe banca lui din parc
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților eliberatori. Înțelegând că eram copilul lui, m-au lăsat pe mine, dar l-au luat cu forța pe tata, urcându-l într-un Willis, o mașină militară, captură de război. Înșfăcat de soldații cu steaua roșie la bonetă, nu l-am mai văzut pe tata niciodată. Niciodată! Am rămas în București, rătăcind pe străzi străine și întunecate, neștiind al cui sunt, nici de unde sunt. Din toamnă, trebuia să merg la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu vin de Basarabia. Trebuie, mai întâi, să începem a ne drege! propuse amfitrionul, turnând în paharele de cristal. Vladimir refuză degustarea de vinuri, datorită cărora tensiunea arterială i se ridica până la cele mai înalte culmi ale performanței umane, dar înșfăcă imediat o carafă pătrată de Bourbon american, o desfăcu, rapid, gâlgâind direct din ea. O, ce sete de viață îmi era, explică el, scuzându-și nerăbdarea și intempestiva lui inițiativă. Adăugă o altă lămurire, precizând: Azi, mă fac băiat cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mă întorc acasă pleacă la orele șaptesprezece. Am să cer la recepție să-mi cheme un taximetru... Melanie îl informă cu melancolie: Nu e nevoie: avem mașina hotelului, care te poate duce la aeroport, când ai să dorești... Instantaneu, îl înșfăcă, trântindu-l între perne și, ținându-l strâns în brațe, îi comunică înfiorată noutatea: Cât pe ce era să fii dus nu la aeroport, ci la morgă! Nu cu taxiul, ci cu ambulanța: nu știu ce l-a apucat pe bărbatul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de iarnă!? Nae Calaican, care mergea în somn, mărșăluind în formație, la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap, ca pe un cățeluș, îl aburcă pe bancheta din spate. Jeepul rulă încă vreo câteva zeci de metri, stopând în ninsoare și viră către miazănoapte, luând-o îndărăt pe drumul de întoarcere spre orașul care adormea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
i se înfipseseră în inimă, ca o săgeată cu boldul de metal, înmuiat în otrava disprețului negru al ochilor ei. Pe loc îi replică, strunindu-și nemulțumirea: În foc domol, de răscolești, se-nalță, înviind, văpaia! Deodată, cu aprigă agerime, înșfăcă sulița grea, pe care Vânătorul o ținea în mâna vânjoasă. Surprins de neașteptata lui mișcare, O'Piatră dădu drumul armei. Albert își luă avânt și vârful de oricalc al suliței, minunat șlefuit în formă de pană, țâșni în direcția unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în Piața pustie și tăcută, unde vede Turnul înalt și Piatra azurie acolo, sus, în vârf. Atunci, începe să fugă prin aer, zboară de câteva ori în jurul Pietrei azurii, o ia și o duce acasă la furnicuța ei. Aceasta o înșfacă degrabă și-i cere Pietrei să o facă pe ea nici mai mult nici mai puțin decât Regina Cetății furnicilor! Ca din senin, în casa furnicii-discipol apăru, atunci, Marea Farmazoană, care-i spuse: ce vrei să faci, nesocotito? Apoi, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe un singur fir și totul în jurul tău sărea brusc in aer. Astfel de capcane puteau rade o companie întreagă într-o singură clipă. În cele din urmă văd drumul. Se desfășoară în fața lor, tăcut și alb. Deodată, Romulus îl înșfăcă de braț cu putere. Intrigat, Marius se întoarce spre el și vede mișcarea negativă din cap a acestuia. Cum nu vede sau aude nimic care să-i atragă atenția, întreabă din ochi ce se întâmplă dar Caftoi îi face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Podeaua încă se învârte cu el, dar greața care-i cuprinsese până și creierul zdruncinat se retrage încet, odată cu durerea pe care o mai simte doar confuz, calmată parcă cu o doză puternică de morfină. Târâș, se apropie de mort. Înșfacă un colț al pânzei aspre și trage către el. Pipăie atent să vadă dacă siguranțele grenadelor sunt neatinse. Răsuflă ușurat. Sunt la locul lor. Într-o grimasă de durere, agață de perete un braț greu ca un fier și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vocea-i ascuțită se auzi în pofida vaierului sirenei. ― S-o ștergem! ― Secțiunea medicală! strigă Hicks. Vino, ce dracu'! Îi făcea gesturi frenetice, bătând în retragere înspre culoar. Comtehul se învârti înspre acesta și solul intră în erupție. Niște gheare îl înșfăcară, niște degete puternice se încleștară pe ghete și-l traseră în jos. O altă creatură uriașă îi căzu deasupra și el dispăru în câteva secunde în pasajul inferior. Hicks trase o rafală în direcția cavității, sperând că-i va atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Rogojin; în clipele acelea, acesta părea și mai palid. — Pe lumea cealaltă! repetă Rogojin. Ce știi tu? Îndată, continuă el către prinț, tata a aflat totul, mai ales că și Zaliojev s-a apucat să trăncănească la toată lumea. M-a înșfăcat tata, m-a încuiat într-o odaie de sus și un ceas întreg m-a snopit în bătaie. „Acuma, zice, nu fac decât să te pregătesc, pentru că și diseară o să trec ca să-ți spun noapte bună.“ Și ce crezi? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
domnule, cerceii-s un fleac. De-acum o s-o procopsim cu niște cercei... Dacă mai sufli o vorbă despre Nastasia Filippovna, jur pe Dumnezeu că pun biciul pe tine, nici nu mă uit că ai umblat cu Lihaciov! strigă Rogojin, înșfăcându-l de mână. Dacă mă biciuiești, înseamnă că nu mă alungi! Biciuiește-mă! M-ai biciuit și în felul acesta ai pecetluit... Dar iată că am ajuns! Într-adevăr, trenul intrase în gară. Deși Rogojin spusese că pornise la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu vă mai uitați așa... Era limpede că spusese aceste cuvinte fără nici o intenție, fără nici un gând ascuns, așa, la primul impuls; însă vorbele lui avură un efect extrem. Parcă toată ura lui Ganea se revărsă deodată asupra prințului; îl înșfăcă de umăr și îl privi tăcut, cu ranchiună și ură, parcă nefiind în stare să rostească vreun cuvânt. Toți fură cuprinși de tulburare: Nina Alexandrovna țipă chiar ușor, Ptițân, neliniștit, făcu câțiva pași înainte, Kolea și Ferdâșcenko iar își făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asta la mine! Uite cum mă desconsideră surioara dumitale, Gavrila Ardalionovici! Câtva timp Ganea rămase ca trăsnit, uimit peste poate de ieșirea surorii lui; dar, văzând că Nastasia Filippovna pleacă într-adevăr, se repezi ca smintit la Varia și o înșfăcă de mână. — Ce-ai făcut? strigă el, privind-o pe Varia, ca și cum ar fi vrut s-o prefacă în scrum numai cu privirile. Era clar că se pierduse cu firea și înțelegea rău situația. — Ce-am făcut? Încotro mă tragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mie de ori am vrut să mă arunc în iaz, dar am fost lașă, n-am avut destul curaj; acum însă... Rogojin, ești gata? — Gata! Nu te-apropia! — Gata! se auziră câteva glasuri. Ne-așteaptă troicile cu zurgălăi! Nastasia Filippovna înșfăcă pachetul. — Ganka, mi-a venit o idee; vreau să te răsplătesc; de ce să pierzi totul? Rogojin, se târăște pentru trei ruble până la Vasilievski Ostrov! — Se târăște! Ei bine, ascultă, Ganea, vreau să-ți privesc sufletul pentru ultima oară; m-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bucuria mea! Ai tăi, regino! — Ei bine, dați-vă toți la o parte, fac ce vreau! Să nu încercați să mă împiedicați! Ferdâșcenko, ațâță focul! — Nastasia Filippovna, nu mă ascultă mâinile! îi răspunse stupefiat Ferdâșcenko. — E-eh! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul, răscoli două bucăți de lemn care ardeau mocnit și, de îndată ce răbufniră flăcările, aruncă pachetul în ele. Se auziră țipete; mulți chiar își făcură cruce. A înnebunit, e nebună! se auzea din toate părțile. — Oare n-ar... trebui s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar, nu făcuse nici doi pași, când se clătină și se prăbuși pe dușumea. — A leșinat! strigară toți. — Măiculiță, ard banii! răcni Lebedev. Ard degeaba! se auzeau țipete din toate părțile — Katia, Pașa, dați-i apă, spirt! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul și apucă cu el pachetul. Aproape toată hârtia din exterior arsese și se prefăcuse în scrum, însă de îndată remarcară că interiorul era neatins. Teancul de bani fusese învelit într-un ziar împăturit în trei și banii erau întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
simte cum stau lucrurile! Și nu-i mare lucru să se întâmple o nenorocire!... E neliniștită, rea de gură, iute la mânie... — Rea de gură și iute la mânie? — Iute la mânie; căci data trecută mai că nu m-a înșfăcat de păr din cauza unei discuții. Am început s-o dojenesc cu Apocalipsa. Cum asta? întrebă prințul, crezând că nu a auzit bine. Dându-i pilde din Apocalipsă. E o femeie cu imaginația frământată, he-he-he! Pe deasupra, am observat că e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cerb, cu lama fixă, lungă de vreo trei verșoci și jumătate și potrivit de lată. Văzând că prințul acordă o atenție specială faptului că acest cuțit i-a fost smuls a doua oară din mână, Rogojin, cu ciudă răutăcioasă, îl înșfăcă, îl puse în carte, iar cartea o trânti pe altă masă. — Ce faci cu el, tai foile? întrebă prințul, însă cumva distrat, parcă fiind încă sub presiunea unei puternice îngândurări. — Da, foile... Păi nu-i un cuțit de grădinărie? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar ochii aceia, se întâlniră deodată cu privirile lui. Și omul care se ascundea în nișă apucase să iasă din ea cu un pas. Timp de o secundă stătură față în față, aproape lipiți unul de celălalt. Brusc, prințul îl înșfăcă de umeri și îl trase îndărăt, spre trepte, mai la lumină: voia să-l vadă mai bine la față. Ochii lui Rogojin începură să lucească și un zâmbet turbat îi strâmbă fața. Mâna lui dreaptă se ridică și în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
era deja prea târziu. — Am spus, de trei ori am spus, strigă iritat Burdovski, că nu vreau bani. Nu-i primesc... la ce bun... nu vreau... afară!... Și mai că nu părăsi în fugă terasa. Dar nepotul lui Lebedev îl înșfăcă de mână și îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând din buzunar un plic de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
des!“ avea el să adauge convingător. — Ajunge, Ivan Feodorovici! Lasă-mă în pace! exclamă Prokofievna. De ce îmi mai oferi acum brațul dumitale? Nu te-ai priceput adineaori să mă scoți de aici; ești soțul, ești capul familiei; trebuia s-o înșfaci pe proasta de mine de ureche și să mă scoți afară, dacă nu ți-am dat ascultare și n-am ieșit singură. Măcar de fiicele tale puteai avea grijă! Acum însă o să nimerim drumul și fără tine, iar rușine avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
caustic al acestuia. — Lizaveta Prokofievna! Lizaveta Prokofievna! Lizaveta Prokofievna! se auziră deodată voci din toate părțile. — Maman, e rușine! strigă tare Aglaia. — Nu vă faceți probleme, Aglaia Ivanovna, răspunse calm Ippolit, pe care Lizaveta Prokofievna, repezindu-se la el, îl înșfăcase de mână și, cine știe de ce, îl ținea strâns; stătea în fața lui și parcă îl înjunghia cu privirile ochilor ei înfuriați. Nu vă faceți probleme, maman a dumneavoastră își va da seama că nu te poți năpusti asupra unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]