1,244 matches
-
și mai insuportabilă cealaltă despărțire, de soțul ei. Noaptea, o chinuiau vise urâte. Se făcea că Arcadi e pe puntea unui vas care își dezlega parâmele chiar în clipa când ea ajungea, cu răsuflarea tăiată, pe chei; zărind-o, el încăleca bastingajul și se pregătea să sară în apă ca să ajungă la ea, dar negurile baltice cădeau ca o cortină peste vasul de o frumusețe mândră și veștedă, care era, câteodată, crucișătorul "Aurora", acela ale cărui tunuri dăduseră semnalul revoluției din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
li s-a ținut următorul limbagiu: — Partidul conservator a fost înjosit prin fuzionarea cu liberalii lui Vernescu; partidul conservator nu numai că și-a pierdut personalitatea, dar nici nu și mai poate pune în aplicare ideile. Liberalii vernescani l-au încălecat, prin urmare singurul mijloc de a reface partidul conservator așa cum a fost odinioară este ca tot tineretul cu idei conservatoare să se grupeze în jurul oamenilor de elită, culți și plini de talent precum sunt: Carp, Maiorescu, Vasile Alecsandri, Theodor Rosetti
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
toate culorile, o trenă nesfârșită garnisită cu dantele, pe umeri o mantilă de satin alb pe margine cu zibelină, pe cap diadema de perle oferită de orașul București la căsătorie. Opt cai bogat înhămați, cu pene și egrete albe, sunt încălecați de jochei îmbrăcați în uniformele roșu și argint; de partea fiecărei portiere câte 2 lachei în livrele de mare ținută. Înainte doi picheri călări pe cai cu panașe tricolore. Prințul Leopold, în mare ținută de general prusian, stă alături de Regină
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
arhiva Statului. Terminându-se, astfel, ceremonia benedicțiunii coroanelor, Majestățile-Lor și Augustele Lor rude, urmate de corpul diplomatic, de d-nii miniștri și de toți înalții demnitari, precum și de doamne, au coborât colina Mitropoliei și, înaintea coloanelor, în poalele ei, Regele a încălecat, iar Regina și familia regală s-au suit iarăși în trăsura de mare gală și cortegiul s-a pus în mișcare spre a se întoarce la Palat, în aceeași ordine cu care venise. Nu mai puțin sincere și unanime au
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
și prinți ca și pe aici. și când prinții noștri vor să scape de un dușman, așa ca să nu bată la ochi, fac așa cum s-a făcut cu Domnia Ta astăzi. Pun o slugă să ascundă În urechea calului pe care Încalecă cel cu pricina o bucată de iască aprinsă. Iasca arde mocnit, pe Îndelete, așa că animalul simte arsura numai după un timp. Atunci, ne bun de durere și arsură, face Întocmai ce a făcut calul Dom niei Tale și, de cele mai multe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus tocmai la locul potrivit, la vremea potrivită. și am să mă rog Lui să te ocrotească și să te apere și de aici Înainte. Atunci roagă-te pentru Adelheid! Fata zâmbi Încă o dată, Încălecă și dispăru ca o nălucă, urmată de tovarășa ei, care asistase mută la ce se Întâm plase. Simeon rămase locului, cu un genunchi În pământ, pri vind lung În urma călărețului. Buzele lui simțeau Încă dulceața parfumată a mâinii mici, pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ai un vin minunat, cavalere, și mă mir că nu mi-ai oferit și mie un pocal. — Iertare, monseniore. Nu mi-o lua În nume de rău, mă gândeam la altceva, spuse ironic Eglord. Hugo, un pocal pentru Preacuvioșia Sa! Încălecară cu toții și-l ridicară pe Simeon, așa legat cum era, pe un cal. Apoi se despărțiră În două grupe. Cei mai numeroși plecară spre vale cu stăpânii. Câțiva, sub conducerea lui Hugo, Îl Înconjurară pe Simeon și o luară la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al mânăstirii. Starețul Încuviință: — Da, fără doar și poate. Oricum trebuie să te Însă nătoșești cu totul. Nu vorbi cu nimeni despre cele aflate acum. Mai e nevoie să-ți spun asta? După cum văd, știi să păstrezi o taină. Heribert, Încalecă pe dată și du-te la sihastru. Chiar În clipa asta. Lui poți să-i povestești totul. El e prietenul domniței... Dar numai lui... deși nu pot fi Întru totul de acord cu felul lui de-a fi. Am bănuit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îngrijorată și că am nevoie de ajutorul său. Mâine vin din nou. Să mă aștepte. Sihastrul o binecuvântă și se Întoarse Îngândurat În chilia lui. Ultimele raze ale soarelui atinseseră deja culmile dimprejur când Adelheid se Închină scurt În bisericuță, Încălecă și porni ca o vijelie, urmată de credincioasa ei Bertha. Nu știa ce să creadă. Ca orice om necăjit și speriat, nădăjduia Într-o minune. Poate că se Întorsese Conrad din Burgundia. Poate că părintele Bernhard aflase ceva. Coborî În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și gata de plecare. De la oblânc slujitorul scoase niște haine pe care și le traseră În grabă peste veșminte și porniră, ducându-și caii de căpăstru pe cărarea Îngustă. În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se vedea că nu era prima oară când cei doi alegeau acest drum pentru a ieși din cetate. Trecură râulețul Dreisam prin vad și călăriră mai de parte printre viile ce se Întindeau pe deal. Sus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
minis terialului că doresc să-l văd aici mâine În zori, sau chiar În noaptea asta, dacă mai e timp. Spune-i că nu mă pot lipsi de el și că Împrejurarea e deosebit de serioasă! Curierul, un om de Încredere, Încălecă și porni În galop. Tot În aceeași seară, Conrad trimise alți câțiva slujitori pe care se putea bizui la câțiva dintre vasalii săi cei mai de Încredere: Nikolaus din Hartkirch, Wolfram din March și Hartmut din Zarten, cerându-le să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În pace să-și facă treaba. O face foarte bine! Podarul se Înclină cu umilință: — Stăpâne, Johannes va veni și el Încoace. Mi-a spus că trece În noaptea asta să vadă cum stau lucrurile. Tocmai ajunseră la mal. Conrad Încălecă și-și mână calul pe pietrișul ud. Se Întoarse În șa și Întrebă: — Cum te cheamă, omule? — Stephan, mărite domn. — Bine, Stephan, n-am să uit că ești un podar de nă dejde și un supus credincios. Rămâi aici și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de vânătoare, cu care s-a apărat, făcând pagubă printre mișei, până când a căzut străpuns de sulițe. L-am văzut cum sângera. Maestrul de vânătoare a stat deoparte, nimeni nu s-a atins de el. Când au isprăvit treaba, au Încălecat, l-au luat pe domnul duce pe sus, așa rănit cum era, l-au legat pe cal și-au plecat. În frunte călăreau cei doi, blestematul de Eglord și ticălosul de maestru de vânătoare, vorbind Între ei ca doi buni
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îngroparea ducelui Bertold. și că Bodo Împreună cu tatăl său plecaseră să-l Întâlneas că pe Conrad. Solomon răsuflă ușurat când află că cei doi trăiau, dar nu-i veni să creadă că Bodo, așa grav rănit cum era, putuse să Încalece. Starețul, care-i primi cu prietenie, le povesti pe scurt ce se Întâmplase. Nimeni nu știa Însă că Bodo era deja mort. — Rămâneți aici și așteptați până ce prietenii voștri se Întorc Înapoi, fără Îndoială că vor sosi curând, le spuse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dâre albe și subțiri, depășeau zidul sonic. Bubuitura le făcea să sară în sus, liniștindu-și fuga prin ascunzișuri. Eu priveam bicicleta sprijinită de peretele casei. Îmi făcea cu ochiul, așa pot descrie ce simțeam atunci. Hotărât, așa deodată o încălecai, și dus am fost! Plecam într-o aventură riscantă, așa gândeam, numai că după coborâșul de câțiva kilometri mi s- a schimbat starea de spirit, fiindcă vreo opt kilometri mersesem doar la vale, fără efort. Mai dificil avea să fie
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
își găsise o poziție cel puțin bizară. Fundul căruței fiind ocupat de lungimea sicriului, și încercând să-și găsească o poziție cât mai comodă, dascălul, om trecut și blazat, într-o pornire de frondă tardivă, dar pe deplin îndreptățită, a încălecat pur și simplu obiectul în partea dinspre picioare unde este mai îngust, cu un rânjet de satisfacție senilă, greu mascată. Conștient de faptul că până la urmă și el va fi îmbrăcat într-un "costum" solid și rigid ca acesta pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe oră pentru cei calificați, de la 0,50 În sus pentru ceilalți. Vitele Împinse rapid cu un baston electric, se Înșiruie pe un culoar strâmt, Încât nu se mai pot mișca. Acest culoar are În stânga un perete mobil. Un muncitor Încalecă acest culoar și cu un ciocan cu coadă lungă, lovește pe rând vitele În frunte, amețindu-le, imediat peretele din stânga cade odată cu vitele, care nu mai mișcă. Imediat sunt Înhățate de un picior de un cinghel ce rulează ca un
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
folosi această expresie aici. Cred că și Jayne trebuie să-și asume responsabilitatea.“ Am dat din umeri. „Am încheiat sau n-am încheiat ședința de săptămâna trecută discutând despre problema ta, Jayne? Una mică-mică de tot - am ridicat două degete, încălecându-le, drept ilustrație - despre cum nu crezi că meriți respect și că asta dă totul peste cap? Am discutat sau nu despre asta, doamnă Fajita? - E Faheida, mă corectă ea blajin. - Dr. Fajita, nu înțelege nimeni că n-am vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
inactuala” vocație de apostolat a unui medic sau profesor, a petrecut decenii ca medic generalist prin satele din jurul Lugojului, făcând ani și ani naveta, din gara Lugoj, la primele ore, încă întunecate ale dimineții, apoi luat de o șaretă sau încălecând un cal la vreo haltă oarecare pentru a străbate noroaiele și câmpurile acelor așezări, lecuind și asistând țăranii bănățeni, vitregiți de barbara și fără-de-sfârșit „colectivizare” - deci furt al pământului, vitelor, uneltelor și energiilor lor -, țărani bănățeni care, împreună cu nemții, cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
s-a întors la ei aducând cu el și o splendidă iapă sălbatică. Vecinii voiau să-l felicite, dar bătrânul: "Cine știe dacă această bucurie nu se va transforma în supărare?" Ai săi se îngrijeau de cal. Fiul, bun călăreț, încălecă dar fu zvârlit din șa și-și rupse un picior. Vecinii voiră să-l căineze, dar bătrânul: Cine știe dacă acest necaz nu se va transforma în bucurie?" Într-adevăr, în acel an barbarii trecură frontiera și toți bărbații mai
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
unui stat sau al unui credo? Răspunsul ar fi ambiguu, pentru că, cel puțin aparent, ține de ambele. Steaua lui David între cele două dungi albastre dispuse orizontal (care, după unii, ar simboliza Nilul și Eufratul, limitele biblice ale țării Canaan) încalecă frontierele pe care le trasasem noi între Dumnezeu și Cezar. În Franța, catolicii ultramontani își aveau stindardul lor stema papală pe fond alb iar patrioții republicani, tricolorul. Aici cele două apartenențe sunt simbolizate printr-o singură și aceeași emblemă. E
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
simplu zvon, o schimbare a zonei de operațiuni, ceea ce l-a făcut să plece din zona Beni, prevăzută și pregătită în acest scop, pentru a fugi în sud, la celălalt capăt al țării, înspre jungle imposibile... Dar ar mai fi încălecat el pe Rosinanta lui dacă ar fi așteptat să aibă toate cărțile în mână? Da, nu prea văd de ce, deceniu de deceniu, candidații la bacalaureat trebuie să pălească în fața devizei fals-profunde a lui Bergson: "A gândi ca un om de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Să vezi, ast-dimineață mă scoală șeful de ordinar, repede, și când es afară, ce să văd, domnule, un șoarece furase un sac de orez și-l tăbârcea în spate și fugea în goană tocmai pe dealul Viișoarei... Repede au încălecat bucătarii, și după el... Au avut ce alerga pân-ce să-l prindă... D-apoi azi dimineață?... nu se suise unul pe masă, la nasul meu? Voiam să-l dau jos și-l tot împungeam cu penița, că scriam la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
are să spargă căldarea. Prepelița se ține că-i cu coadă. Caută acul în caru cu fân. Lupu-i gras în ceafă, că singur își gătește masa. După ce răstoarnă carul, atunci vede drumul cel bun. Prinde orbul, scoate-i ochii. Cine-ncalecă magarul, să-i sufere și năravul. Sabia de aur taie mai bine decât cea de fier. Bogatul greșește și saracul cere iertăciune. Leoaica numai un puiu face, dar bun. Spărie lupul cu pielea oii. Vinzi castraveți la grădinar. Obrazul subțire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
chestiuni și probleme. În țara nouă, democrații să ne unim împotriva oligarhilor, în cadrele statului și nației. D. Inculeț s-a arătat atuncea destul de greoiu față de o atare indicație. Pe urmă însă, mai târziu, după unire primind invitația de a încăleca pe cal, a făcut o sforțare așa de remarcabilă, încât a sărit dincolo de șea. Astăzi se simțește bine cu oligarhia liberală. Nu-i fac d-lui Inculeț din aceasta o crimă, mai ales că și alții au înțeles tot așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]