2,188 matches
-
îi voi hrăni cu pelin, și le voi da să bea ape otrăvite, căci prin proorocii Ierusalimului s-a răspîndit nelegiuirea în toată țara." 16. "Așa vorbește Domnul oștirilor: "N-ascultați cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieșite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. 17. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: "Domnul a zis: Veți avea pace", și zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: Nu vi se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără urme. Și acum nu mai este sigur că Filip a existat în realitate, sau a fost numai o închipuire a sa: "Și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față." Iosif Eugen CAMPUS, "MINIMUM", nr. 145, aprilie 1999, Tel Aviv Andrei Oișteanu și Cutia cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
am zâmbit și abia atunci am auzit din nou glas de om. undeva de lângă mine. Cineva a spus: „ia te uită acum zâmbește”. De abia mai târziu am aflat că de fapt sala și banca nu au existat decât în închipuirea mea și ele erau de fapt undeva pe hol jelindu-mă poate, fiindcă la sosire înainte de a fi scoasă pe hol, Katy mă văzuse deja cu ochii morți dați peste cap, fără nici măcar cel mai mic semn vital, iar toată lumea
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
renunțând la propriile ei sentimente; cu Bérénice, ce are curajul, oricât de tragic ar fi, să plece, lăsîndu-l pe Titus obligațiilor sale imperiale; cu Junie, care, cu toată gravitatea evenimentelor, nu va ceda fără inelul de nuntă pe deget. Din pricina închipuirilor lui Racine, Irina, singura cu respirația veritabilă, mi se pare bicisnică și fadă. A fost între noi și o încercare de menaj. Câteva minciuni acasă, și Irina a putut merge cu mine într-un sat mic în mijlocul munților, lângă Sinaia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
date reale, am întemeiat, sub pretenția adevărului, o atmosferă care nu corespunde realității? Și am perversitatea de a mă hrăni din această bolnăvicioasă hrană după cum muștele se delectează pe hoituri? Sau poate, neștiind încă adevărul, vreau să mai prelungesc, în închipuirea mea măcar, legătura cu Irina? Dar toate aceste sunt presupuneri, și n-aș vrea, din pricina aranjării lor una după alta, să cadă greutatea pe vreuna din ele, pe ultima, de pildă, cum e obiceiul. Eu nu voi ști niciodată de ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-mi îndrept greșala de a-l fi tratat de obicei prea ușurel. Ca să-l consolez fără să-l umilesc, i-am povestit câteva frânturi din supărările mele proprii, cu toate că-mi displăceau mărturisirile. Îi spuneam ce ridicolă mi se părea închipuirea pe care și-o fac oamenii despre moarte - un schelet cu o coasă în mână - când eu o vedeam ca pe o fecioară împlinită, capabilă să-mi inspire senzualitate. Apoi îi arătam imposibilitatea de a cunoaște pe oameni și nesiguranța
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acolo tocmai atunci. Dacă era noaptea târziu, îmi spuneam că ați ales ora aceea ca să fiți mai siguri, imediat după prânz iar mă temeam, căci poate anume alegeați această oră neobișnuită la amanți. De era în timpul mesei, ziceam la fel. Închipuiri diferite, dar chinuri identice. Ce penibil îmi este să fac aceste mărturisiri! Un ungher din București devenea pentru un timp oribil, și apoi, pentru cine știe ce motiv pueril, mă obseda alt ungher. Sau invers, excludeam fiecare stradă în parte, și totuși
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai au valoarea lor, ci le colorez după supărarea în fiecare clipă alta. Începe o conversație cu un "era mai bine dacă..." și susțin un lucru arbitrar, deseori prea complicat, fără să corespundă unei realități posibile. Am satisfacții construind aceste închipuiri, mă simt deseori răzbunat prin ele și mi-aduc aminte abia la urmă că am trăit aproape cu fericire o invenție. Ioana încearcă întotdeauna să mă consoleze și să se consoleze spunând că, dacă îi fusese profanat corpul - și ca să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întotdeauna după noi întreg trecutul. Femeile trec prin toate transformările, renăscând de fiecare dată. Par, în momentul trăirii, că pun toată frenezia corpului și a sufletului, și totuși, după un timp, constați că pentru ele n-a fost decât o închipuire. Nu mai recunosc nimic din propria lor viață trecută și nici nu au ambiția s-o salveze, pentru a avea o scuză. Ca valul fermecat care se apropie de mine, plin de sunete și de scântei, dar curând se destramă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ca să-mi replice, Ioana nu-i niciodată obosită, cu toate că ea obosește repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără istovire, ca și sufletele noastre, drept lângă fereastră, și în zgomotele ei variate pot să presupun orice, toate închipuirile, toate arătările supranaturale. Iar în podul meu, drept pe tavan, guzganii. Podul servește de hambar la fel ca și toată casa noastră pe care cu multă muncă Ioana a putut-o transforma în vilă, și prin sacii cu făină guzganii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
afirma absolut nimic. Nu afli nicăieri așa ceva, de exemplu un om care este și nu este om. Ce ar putea să semnifice „om și non-om“? Dar „non-om“? Pentru Aristotel, așa ceva reprezintă o imposibilitate chiar și în ceea ce privește puterea de închipuire. Firește, nu avem motive să suprapunem întocmai logica gândirii și cea a ființei (în cazul în care vorbim despre o logică a ființei). Doar că vechii greci, dacă îi privim prin cele spuse de Aristotel, socoteau cele două logici în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai poți afirma absolut nimic. Nu afli nicăieri așa ceva, de exemplu un om care este și nu este om. Ce ar putea să semnifice „om și nonom“? Dar „nonom“? Pentru Aristotel, așa ceva reprezintă o imposibilitate chiar și în ceea ce privește puterea de închipuire. Firește, nu avem motive să suprapunem întocmai logica gândirii și cea a ființei (în cazul în care vorbim despre o logică a ființei). Doar că vechii greci, dacă îi privim prin cele spuse de Aristotel, soco teau cele două logici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără urme. Și acum nu mai este sigur că Filip a existat în realitate, sau a fost numai o închipuire a sa: "Și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față." Iosif Eugen CAMPUS, "MINIMUM", nr. 145, aprilie 1999, Tel Aviv Andrei Oișteanu și Cutia cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
curând voi avea patruzeci de ani! Nu mai sunt un început, o cauză. Devin tot mai mult prelungire, un efect. Mă simt complet determinat. Patruzeci de ani! Vârsta amintirilor și recapitulărilor... A rechema bucăți de trecut, a le retrăi în închipuire - singura compensare a vieții pierdute, procent slab la un capital nerambursabil. Tinerețea - plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini și umbre ale pădurilor, cu întîrzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
momentul culminant îl constituie certificarea viabilității unei creații de ochii "fizici" al spectatorului - privirea dovedindu-se simțul esențial al receptării, critic-realizant față de natura spectaculară a faptului artistic. Un simț indispensabil unei critici, să nu uităm, luminate, videopedice, receptor adecvat al închipuirii creației. Fundamentală dintr-o anumită perspectivă estetică, privirea nu este mai puțin echivalentul unei ontologii a actului creator, nu doar mecanism al acesteia, ci ea însăși o adevărată natură genetică. Revelatoare în acest sens nu este numai opera critică a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
este întoarsă ca din oglindă, opera de artă te privește, determinîndu-te. Arta, "inoculată", este trăită de spectator (de unde și sentimentul imortalității), privitorul identificat imaginii privite. Calitatea esențială a privirii artistice este aceea de a fi o privire transfigurată, întruchiparea unei închipuiri. De notat că Ibrăileanu folosește pentru "imagine", ca și Eminescu de altfel, un cuvânt care, în acest înțeles strict, a devenit un arhaism, rămas doar cu o semnificație religioasă ori una tehnic-comportamentală (iconografie, iconoclastie, iconoscop etc.): icoană. Conotația originară era
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu luaseră Încă foc. Nu se Încinseseră. Când nu era cuprinsă de patimă, Mașa se arăta deci a fi - În ciuda staturii sale destul de robuste - o femeie pudică, astfel că până și gândul la asemenea lucruri o făcea să roșească. În Închipuirea ei, văzu cele trei țevi Înroșindu-se Încetul cu Încetul și luând dimensiuni impresionante. Țevile se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale cuprinse de o febrilă și În același timp placidă așteptare. Organul Extraterestrului, lung și subțire, aducând cu un tirbușon, și pâlnia spiralată căpătau forme și proporții neobișnuite În Închipuirea Mașei. „Nu cumva nemernicul mi-a făcut pocinogul, că am suferit astfel de transformări?“, Îi trecu prin minte. „Dar când?“, se Întrebă ea. Că doar oaspetele după ce s-a Îmbătat a adormit, iar ea a rămas În continuare trează!? „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și nici măcar cât a dormit! Oare cât a dormit...? Era sigur, se trezise dintr-un somn de câteva milenii!! Constată Înfricoșat, singurătatea. Întradevăr era singur...! Oare cum a putut să doarmă atât de mult? În prezent el visează ori are Închipuiri de vise...? Desigur, se află Într-un coșciug Înmormântat și, adormit visează...! Deci nu este mort...! Iar dacă nu-i mort, atunci l’au Îngropat de viu...? Încercă să strige după ajutor. Zadarnic. Gura nu putea fi deschisă. Buzele Îi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îi dădeau târcoale, pândind momentul când Îi va putea vorbi confidențial. Mai erau unii beneficiari de lucrări, furnizori de materiale, nu mai punem la socoteală șoferii care o asaltau oferindu-i serviciile lor, ne putem creia o imagine dincolo de orice Închipuire a agitației, a forfotei din jurul Frumoasei fete, În care unele persoane veneau la șantier numai pentru plăcerea de-a o vedea, admirând’o...! În linii generale, Atena era o fată instruită. Împărțea zâmbete tuturor celoer ce Îi făcea curte Într-
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone, acesta Îi administră câteva bastoane de cauciuc, urlând. „Ce bă, te crezi la măta acasă...?” Tony Pavone simți o durere În capul pieptului În timp ce ochii i se Împăienjeniră de furie. Procedeul de primire al noilor deținuți, era dincolo de orice Închipuire...! Iar Înjurăturile, loviturile cu pumnii și bastoanele de cauciuc lovea la Întâmplare, numai din dorința de-a lovi, de a-și bate joc de noii veniți...! Cu un deosebit efort, Tony Pavone reuși să adune ce mai putea aduna din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu pistol automat, spunându-mi să-l urmez, fără a preciza unde. La drept vorbind, mă resemnasem...! Încercam să fiu curajos dar, totuși eram revoltat: să apar În fața plutonului de execuție la ora nouă noaptea...? În sfârșit, din presupuneri În Închipuiri de felul cum voi fi executat, am ajuns la o construcție veche cam șubredă În care gardianul deschise o ușă unde un alt gardian cu trei arestați - tineri ca și mine - ce se rezemau de o targă cu patru mânere
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dus viața. Danny a clipit. O dată, de două ori. Alice a zis în carte că nu se pricepea să meargă pe apă. Jina a clătinat din cap. Nu-i adevărat. El era născut să meargă pe râuri. L-ai iubit ? Închipuirile și visele erau pentru întuneric. În timpul zilei, Jina își făcuse de lucru, își găsise fericirea în muncă, în prieteni, în Danny. Poate că inima ei fusese rănite și pe Mike nu mai putuse să-l iubească pe de-a-ntregul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]