1,683 matches
-
-mi mai fie de ajutor, prezența lui mi-a înrăutățit încă și mai mult situația, și așa destul de proastă. Aproape am uitat de ce mă aflam în boxă; nu mă mai interesa decât să-l impresionez pe el și mi-am încordat voința și mușchii într-o luptă pe care judecătorul, un tip chel și cu aer de copil bosumflat, nici n-o bănuia. Tăceam când mi se puneau întrebări și pentru nimic în lume nu m-aș fi dezvinovățit; ar fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce știu cei sănătoși despre mizeria din sufletul nostru? Mai nimic; au o idee foarte fadă despre asta. Prostii! Fanfaronadă! Nu pot crede o iotă. M-am: învățat cu boala mea ca un câine cu lanțul. Numai rareori mă mai încordez în lanț. Mă simt ca unul care și-a îngroșat vocea să pară mai puternic și într-o bună zi descoperă că nu mai știe care i-a fost vocea adevărată". Mă opresc la această însemnare care pare scrisă de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Tăcerea lui era parcă un reproș mut: "Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?" Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se ținea tare, canalia. Dominic își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întîmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrînite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste banderola neagră, de parcă se ștergea la ochiul care-i lipsea. Călugărul își trăgea fularul care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
preferat să discut cu Laura a doua zi, dar nu găseam nici un pretext ca să plec. Avea fața urâțită de lacrimile care, ștergîndu-i fardul, lăsau urme și am încercat să glumesc: Nu mai plânge, te urîțește". Am simțit-o cum se încordează și credeam că va urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întîmplă nimic. Laura se oprise din plâns și mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că întunericul provenea de la ceața care se lipea de fereastră, secretată de o atmosferă plină parcă de melci. Marea gemea afară. "Ce ai de gând, Daniel Petric?" m-am întrebat. Am tresărit. Trebuia deci să iau o hotărîre? M-am încordat să ascult zgomotul valurilor, parcă de asta depindea răspunsul, după care mi-am zis: " Îi voi face voia lui Vecu. Vroia ca Judecata de Apoi să aibă loc în timpul vieții noastre? Foarte bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mi-e greu să citesc pe fața lui ceva: politețe? precauție? Mă gândesc că e beat și vrea să mă pocnească pentru cine știe ce și-o fi adus acum aminte; se apropie de mine, eu îmi încleștez pumnii în buzunare, îmi încordez tot trupul și mă pregătesc pentru o eventuală lovitură. — Dragoș, trebuie să-ți spun ceva. Nu prea e de bine. Încordat ca un arc, îl încurajez să spună. Ca și cum ar crede-o. Ninge și mi-e foame, iar berea s-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mandarine. Am călcat puternic pedala de accelerație. Bătrânul zăcea într-o baltă. Poate că trebuia să-l schimbăm. Juju a deliberat: Tata rămâne pișat până ajungem la azil. Cine știe, a continuat el, poate mergem direct la morgă. Degetele se încordează pe volan. Transferam furia automobilului. Șoseaua era pustie. Îmi vedeam de drum privindu-mi unghiile netăiate. Pe ascuns, îmi atingeam barba de vedetă rock. Juju zâmbea florilor galbene și verzi de pe capotă. Cu două mâini țineam vo la nul, întinsesem
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
că nici nu pot forța în nici un fel, oricât mi-ar plăcea mie să fii al meu. Deci n-aș putea să fac un târg cu tine.“ „Știu și asta.“ „Și înseamnă că n-ai de ce să fii atât de încordat și n-ai de ce să te temi.“ A făcut o pauză. „Tot ce vreau să știu e dacă să-i spun tatălui meu să vorbească cu omul acela. Nu-i de glumit, pentru că își pune obrazul în joc. Adică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca și cum n-ar fi înțeles. Iuliu Sofronie își îndesa în gură o bucată de pâine și Aurora Mocanu își aprindea o țigară. „Află că arăți bine“, îi zicea, după ce suflase fumul. „N-ai idee ce bine arăți.“ Vlad Dumitrescu se încordase vizibil și părea și mai drept. Întrebă: „Adică eu însumi? Chiar eu?“. Pe urmă a izbucnit într-un râs scurt. „Și eu cum arăt?“, întreba Iuliu Sofronie, străduindu-se să-și subțieze pânteceul și apropiindu-și buzele de umărul Aurorei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
urcară pe pasarelă și se Îndreptară repede spre punte. Purtînd puști cu baionete, alergară de-a lungul punții, căutîndu-i pe membrii americani ai echipajului. Urmată de a doua barcă de pază, șalupa se apropie de vasul Petrel. Urmă un schimb Încordat de replici cu tînărul ofițer britanic de pe punte, care le răspunse japonezilor cu detașare, aceeași pe care Jim o văzuse la părinții săi cînd refuzau să cumpere capetele și elefanții sculptați de Java de la negustorii de pe pirogi, care Înconjurau vapoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
viață, să știi. — Mă bucur. Lagărul Woosung? S-ar putea deci să-i vezi curînd? — Foarte curînd... Jim privi de-a lungul orezăriilor tăcute. GÎndul de a o vedea pe mama sa Îl făcu să zîmbească, un act care Îi Încordă mușchii feței. Habar n-o să aibă de toate aventurile lui din ultimele patru luni. Chiar dacă i-ar povesti totul, s-ar simți ca Într-una din acele după-amieze secrete de dinainte de război, cînd se plimba cu bicicleta prin tot Shanghai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a violenței. Și mai evidentă este această complexă dimensiune a sentimentului în Zadarnicele chinuri ale dragostei, unde se împletesc cel mai strâns temele iubirii, vânătorii și nebuniei. De-a lungul întregului act IV, prințesa vânează - ea este „frumoasa vânătoriță” -, își încordează arcul ucigaș, dar nu pentru că ar fi însetată de sânge, ci doar din dorința ca oamenii să o admire, să-i laude îndemânarea. Iar dragostea nu este nici ea altceva decât aceeași dorință de a subjuga, același orgoliu de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
același așa să fie, în timp ce coloana de lumină din altar se retrăgea încet, dispărând apoi cu totul. Prințul se trezi în întuneric deplin, dar cu o mână așezată ferm pe umăr. Un ghem rece îi înțepeni plexul. Trupul i se încordă. Deveni arc gata să sară. Calcula cu rapiditate. Trebuia să-și coordoneze bine mișcările. Când va sări, va scoate și lama. Apoi... Apoi șuieră ceva aproape de ureche. ― S-o ștergem naibii! Era Babic. Pe drum, la întoarcere, aruncase împărtășania. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
moalele capului. ― Ce spun? Ce spun? Ah, ce spun?... Nu, nu cred că am putut... Dumnezeule!... (Privi înspăimântat ochiul lui Dante Negro.) Ce-am spus? Dante Negro așeză o mână pe umărul marchizului. Simți o vibrație continuă. Ambasadorul avea nervii încordați până la limita nebuniei. ― A vorbit doar oboseala. ― Oboseala? Cauraincourt râse hâd și ciudat, de parcă tocmai se rupea ceva în el. Se prăbuși pe scaunul din apropiere cu fața în palme. Sunt mort! Mort! Pentru totdeauna, mort! Plângea în hohote. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
strigă Jones, violând sanctitatea ritului. Îți pică bine, bre, profitu-ncasat de la orfani! — N-ai văzut unde s-a dus? întrebă ea. Ajută-mă să-l găsesc, Jones. Jones puse pămătuful de praf pe bar și cercetă terenul în căutarea monedei, încordându-și privirea ca să vadă prin ochelari și fum. — Ce mai porcărie, mormăi pentru el, în timp ce bâjbâiau amândoi pe jos. — L-am găsit, strigă Lana emoționată. Uite-l aici. — Ăău! Zău că mă bucur că l-ai găsit. Hei! Ai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-și încrucișate picioarele îmbrăcate în pantaloni bej de antilopă. Fesele ei musculoase propteau scaunul de podea, ajutând-o astfel să-și mențină o poziție perfect verticală. Când se mișca, mușchii mari ai obrajilor ei din partea de jos a spinării se încordau, acționând astfel încât să împiedice scaunul să se încline sau să se clatine. Mușchii se strângeau în jurul perniței de pe scaun ținând-o la locul ei. Ani numeroși de practică și folosire făcuseră din fundul ei un instrument neobișnuit de versatil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
patul picant al vreunui existențialist eurasian, din mâinile vreunui negru budist, dintr-o sesiune guralivă de terapie în grup. — Ignatius, ești în maghernița asta? întrebă Myrna cu vocea ei plată, directă, ușor ostilă. Bătu din nou în jaluzele, uitându-se încordată prin ochelarii cu ramă neagră. Myrna nu era astigmatică. Lentilele erau de sticlă simplă. Purta ochelarii ca pe o dovadă a dăruirii și intensității cu care își urmărea scopurile. Cerceii care se bălăbăneau reflectau ca niște ornamente chinezești de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
plătit ca să știu chestii, Laz. După cum știu că ieri ai găsit un copil mort la groapa de gunoi. După cum știu că ai arestat deja pe cineva pentru asta. După cum știu că tu și patologul șef ați fost Împreună. Logan se Încordă. Miller ridică o mână. — Stai așa, amice. După cum am spus: sunt plătit ca să știu chestii. Chelnerul sosi cu mâncarea și atmosfera se destinse puțin. Lui Logan i se părea prea dificil să fumeze și să mănânce În același timp. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În urma lor. — Nț, nț, clătină Logan din cap. Ar trebui să vă montați un lanț de siguranță, domnule Caldwell. Îi Împiedică pe oameni să vă calce pragul neinvitați. Niciodată nu poți ști cine e afară. Tânărul bărbat sări În picioare, Încordându-și pumnii. Cine ești? Aveți o casă minunată, domnule Caldwell, spuse Logan, lăsând-o pe agentă să se interpună Între el și posibilitatea violenței fizice. Vă supărați dacă dăm și noi o raită prin ea? Nu aveți voie să faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
se sculară. Se Întorsese! Mucosul se-ntorsese acasă ca și cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat! Un zâmbet sadic i se Întipări pe față pe când se furișa afară din bucătărie, În holul Întunecat. Clanța se lăsă În jos, iar ea se Încordă. Se deschise larg și ea apucă silueta, dezechilibrând-o și aruncând-o jos, pe platicul pus să protejeze covorul. Sărind peste el, Își strânse mâna dreaptă pumn. Persoana urlă și-și acoperi fața cu mâinile. — Aaaaaaaaaaaaa! Era Simon Rennie Ticălosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-ți faci griji, micuțule, spuse Martin delicat. Un geamăt ușor, ca un plâns, veni dinăuntrul valizei și sângele lui Jackie Îngheță. Jamie McCreath era Încă În viață. Va fi nevoită să-l vadă pe ticălosul cel bolnav omorând un copil! Încordându-și toți mușchii, se luptă cu legăturile. Nu era nici un centimetru liber În ele. Cu mâinile și picioarele tremurând din cauza efortului, nu reuși decât să facă frânghia să taie mai adânc În piele. — N-o să fie cum a fost pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu tremur de pleoape și zvâcnet de sân sub fald de iie... M-am oprit în portița grădiniței, cu palpit de inimă... Tocmai atunci ușa chiliei se închidea ușor, ca împinsă de vânt. Nici o umbră în deschizătura ei. Cu simțurile încordate peste măsură, am intrat... Pe măsuță aburea mămăliga, alături de strachina cu tochitură. “Tare mă tem că asta nu-i cu îngăduința sfinției sale părintele, ci mai degrabă ființa nevăzută mă răsfață” - gândeam eu, când am băgat de seamă că ușa dinspre
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, cînd din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, cînd din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori Îți apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]