4,058 matches
-
să fii furat, bate tu înainte să fii bătut, cel mai aprig dușman al tău, după cum ne învață legea orbilor, este întotdeauna cel de care ești mai aproape, Dar nu numai când n-avem ochi se întâmplă să nu știm încotro mergem, gândi el. Apa caldă îi cădea susurând pe cap și pe umeri, i se scurgea pe corp și, curată, dispărea gâlgâind în țeava de scurgere. Ieși de sub duș, se șterse cu prosopul marcat cu emblema poliției, luă hainele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ești mediocru. Însă pentru un artist e cu totul altceva. — Ești un tâmpit fără pereche, mi-a spus. Nu văd de ce. Dacă nu cumva e o tâmpenie să spui ceea ce e evident. Îți spun că trebuie să pictez. N-am încotro. Nu mă pot stăpâni. Când un om cade în apă nu mai contează cât de bine înoată. Totul este să iasă la mal căci altfel se îneacă. Glasul lui era de-a dreptul pătimaș și fără să vreau am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ceea ce ar fi putut să fie viața lui și siguranța acestui trai pe care-l refuzase îi umplea sufletul de dor. — Lumea e aspră și crudă. Suntem aici fără să știe vreunul dintre noi de ce, și mergem fără să știm încotro. Trebuie să fim foarte smeriți. Trebuie să vedem frumusețea liniștii. Trebuie să trecem atât de neobservați prin viață încât Soarta să nu ne bage în seamă. Și să căutăm să dobândim dragostea oamenilor simpli și ignoranți. Neștiința lor este mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se găsește acolo și peste un minut am ieșit înapoi în stradă. — Ai găsit ceea ce ai vrut? m-a întrebat. — Nu. Am pornit din nou în tăcere și apoi am ajuns la o intersecție. M-am oprit la marginea trotuarului: — Încotro mergi? l-am întrebat. — Cu tine, mi-a zâmbit. — Mă duc acasă. Vin la tine să fumez o pipă. — Ai fi putut să aștepți o invitație, i-am replicat cu răceală. Aș aștepta-o dacă ar fi vreo șansă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spada din mâna unuia din oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unui octogon trasat cu cărbune pe pergament. Capul Îndoit părea să se fi Întors cu fața către trupul de care Începuse să se desprindă. Priorul fu nevoit să Își Învingă o amețeală neașteptată, Înainte ca ochii săi să se hotărască Încotro să privească, Înspre care dintre cele două părți ale mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cicatricea Îi apăru și mai evidentă. „Un astronom”, se gândi Dante, surprins de coincidență. Pesemne căpătase un aer perplex, fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a ultimului meu drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi răsuna În urechi ca un ecou macabru. Oare se simțea și el, precum Bernardo, aproape de sfârșit? Monerre se oprise În dreptul ruinelor porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Jubileu, i-am cunoscut pe drumul dinspre Bologna. În așteptare reluării călătoriei, ne bucurăm de câteva ieșiri călare. - Știi unde te afli? - Undeva la miazănoapte de zidurile noi, mi se pare. Dar noi ne-am Învârtit fără să ne pese Încotro. Am Încălcat cumva vreo proprietate? Dante scutură din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sugerat el. Amory l-ar fi tras pe roată fără remușcări. — Acum plecăm, a anunțat sec Myra. Știi, Amory, săniile au fost comandate pentru ora cinci și toată lumea era aici, așa că n-am putut aștepta. — Bine, dar n-am avut Încotro, nu-i așa? — Așa că mama mi-a zis să aștept până la cinci jumate. Prindem sania până nu ajunge la clubul Minnehaha, Amory. Echilibrul precar al lui Amory s-a prăbușit complet. Și-a imaginat grupul vesel zburând În sunet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
picioare, clătinându-se puternic și ținându-se strâns de scaun. — Unde-i? Brusc, Axia și Phoebe s-au aplecat una spre cealaltă, șoptindu-și ceva peste masă, și, până să se dezmeticească Amory, erau cu toții În drum spre ușă. — Acum Încotro? — Sus În apartament, a propus Phoebe. Avem brandy și apă minerală. Aici, jos, lucrurile merg cu Încetinitorul. Amory a reflectat rapid. El nu băuse și decise că dacă nu se mai atingea de băutură, Își putea permite să rămână cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și sărmanul Burne și-a Înșurubat niște idei năstrușnice În cap“ și trec mai departe. Fariseii Însă... pfui! El Îl ridiculizează fără milă. În dimineața următoare l-a Întâlnit pe Burne, care mergea grăbit pe aleea McCosh după un seminar. — Încotro, mărite țar? — La redacția lui Prince, să vorbesc cu Ferrenby. A fluturat sub nasul lui Amory un exemplar din ediția din acea dimineață a lui The Princetonian. — El a scris articolul de fond. — O să-l jupoi de viu? — Nu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a devenit parcă mai clară, condiția mea de actor începea să se definească. Când nu m-au mai ținut curelele din punct de vedere financiar, am renunțat, dar eram deja îndrăgostit de idee, mi se părea din ce în ce mai clar că știu încotro trebuie să merg. În teatru, chiar lângă cămăruța noastră, era sala de sport. Mereu goală, căci actorii, cărora le era de fapt destinată, nu se arătau interesați de ea. Am petrecut acolo niște clipe grozave, dar mai ales una îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
astfel, un moment de binemeritată odihnă. ― Salut, ce faci? Cam astea sunt vorbele, la ce bun ar fi mai multe, lumea nu s-a schimbat încă, nici nu prea credem că are s-o poată face, noi mergem pe catalige care încotro, propăvăduind în pustiu cu speranța că într-o zi se va ivi o floare și apoi încă una, până când, în iarbă până la genunchi, pe malul unui râu cristalin, plin de pești zburdalnici, oamenii vor înțelege că am avut dreptate, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
moment dat, Elena Albu nu știu ce face, Zoe se apucă de pandalii și începe să arunce cu scaune peste capul lui Moni, care se ridică într-un târziu și spune senin: ― Zoe dragă, tu vrei să mă omori? Zoe n-are încotro și leșină, o cărăm pe o banchetă, îi facem vânt, pare că își revine, îl cheamă pe Florin Mircea, ca mai serios și mai în vârstă dintre noi, îi dă niște bani și-l trimite după salam și pâine, leșină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ținea pe a lui, nu punea neam două vorbe una lângă alta și, în tăcerea dinaintea râsului devastator, îl auzim pe Brancomir informându-se la Hudac cu glasul lui de clopot de catedrală: ― Monșer, s-a bâlbâit? Am fugit care încotro, au rămas Beligan cu Brancomir în scenă. ― Ce i-a apucat, monșer? întreabă Brancomir. ― Nene, se prăbușește dracului imperiul și noi stăm să ne întrebăm ce e cu ăia? Hai mai bine la o bere! Am sumedenie de astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
doar se joacă cu Hans, care nu‑și dă seama de asta, fiindcă‑i începător în arta amorului. Sophie îi spune lui Hans să se schimbe chiar aici, în fața lor. El nu vrea, pentru că are lenjerie murdară. Dar n‑are încotro, altfel nu primește pantalonii și puloverul. Anna îl străpunge pe Hans cu privirea ei care arde. Sophie tot își curăță o pată, vizibilă doar pentru ea, de pe fusta de tenis. Rainer rostește în vidul care‑l înconjoară că omul trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lipsă de aer, iubirea a pus stăpânire pe ea cu o violență îngrozitoare, așa se întâmplă întotdeauna, nu poate să scape de obiceiul ăsta prost, iubirea vine, indiferent dacă vrei sau nu. Anna nu vrea, dar din păcate n‑are încotro. Anna îi atrage atenția lui Hans că nu va mai găsi prea curând o femeie cu atâtea cunoștințe teoretice ca ea, fiindcă, în general, asemenea femei nu‑s pe toate drumurile; iar în orizontul limitat al lui Hans sunt încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
piciorul în pereții locuinței comunale care n‑are nici o vină că e așa de mică, oricum e primitoare, fiindcă în ea se găsesc toate cele necesare traiului. Nu‑i cine știe ce, pentru că omul se descurcă și cu puțin dacă n‑are încotro. Ca atare, locuința nu oferă prea multe. Și aici bate vântul, dar e un vânt de oraș, care aduce mizerie și praf de pe șantierele menite să îndepărteze ultimele ruine și să facă Viena mai frumoasă. O lumină blândă își face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
adâncă la un capăt, iar la celălalt apa e mult mai mică și destinată celor care nu știu să înoate; fluierul supraveghetorului răsună strident, trambulina se îndoaie scârțâind. Strigăte înăbușite se fac auzite, nu se știe exact de unde vin și încotro se duc, nu pot fi localizate în această cavitate imensă, așa că răsună pur și simplu. Deasupra, la mare înălțime, se arcuiește cupola de sticlă. Acolo sus vrea să fie Rainer și să se uite în jos la tinerii care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dea bani), ești nevoit să cerșești bani de blugi de la bunica sau de la sus‑numita mătușă și să prestezi în schimb servicii de curier, care‑ți subminează demnitatea personală și te împing pur și simplu către tâlhărie, fiindcă n‑ai încotro. Nici acum Rainer n‑are încotro și trebuie, trebuie să asculte cum țipă Anna: mai, mai, mai, oh da, așa‑i bine, așa, iar Hans bolborosește și el: o, pizda ta, Anni, ce bună e ea, uite că rimează. Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
bani de blugi de la bunica sau de la sus‑numita mătușă și să prestezi în schimb servicii de curier, care‑ți subminează demnitatea personală și te împing pur și simplu către tâlhărie, fiindcă n‑ai încotro. Nici acum Rainer n‑are încotro și trebuie, trebuie să asculte cum țipă Anna: mai, mai, mai, oh da, așa‑i bine, așa, iar Hans bolborosește și el: o, pizda ta, Anni, ce bună e ea, uite că rimează. Hans zice că ar trebui să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să i le calce; totuși lucrurile se deformează cu timpul și se transformă pe măsura lui Hans. Proprietarul lor inițial studiază acum la Oxford și cu siguranță că și‑a cumpărat ceva nou. Contează foarte mult de unde vin mușchii și încotro se duc. Mușchii lui Hans se duc spre curentul electric, unde se dizolvă și se transformă în energie pură. Hans mestecă adesea câte o tabletă de glucoză, pătrată și albă ca zăpada, ca să înlocuiască energia consumată. În ultima vreme aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
copilărie și devine adult. E un lucru serios, sărbătorit în familie. S‑a ajuns la un punct în care totul pare vid, fețele se dovedesc a fi măști găunoase, iar tu stai pe marginea unei prăpăstii adânci și nu știi încotro s‑o apuci etc. și suferi, stare care poate fi descrisă cu exactitate prin nenumărate expresii. Problema asta e întoarsă apoi pe toate fețele în micul cerc de prieteni și se sfârșește cu o înțelegere generală, prin care e înlăturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pot s‑o instruiesc eu personal, ura! Frumoasă domnișoară, singură‑singurică, trebuie s‑o ajutăm. Am închiriat o cameră la hotel, drăguță și foarte scumpă, care are chiar și baie separată. Oh, sunteți nespus de amabil, altfel n‑aș ști încotro s‑o iau, de ce și pentru ce, dar acum știu, când mă uit așa la dumneavoastră. Nu‑mi dai un pupic ca aconto, puișorule (ceea ce e o prostie, fiindcă, în orice caz, el e cel care trebuie să plătească)? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să poată cumpăra fotoliul. Sophie e foarte complicată; cauza acestui lucru: firea ei specială. Dacă vrei să fii complicat, trebuie să cunoști multe feluri diferite de a fi. Efervescent și spumos ca o Coca Cola, Rainer, lăudărosul debil, n‑are încotro și trebuie să plece când Sophie spune: Hans, rămâi! De fiecare dată, Hans se bucură din nou când conducătorul autointitulat e nevoit să se retragă din fața lui. Rainer spune mereu că pleacă intenționat, mincinosul și palavragiul, pentru că vrea să probeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]