KorAP: Find »[drukola/base=încrunta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...91 >

2,268 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

a fost nevoie ca o femeie străină să vină și să distrugă barajul, să fure sămânța dragostei lui. Raze de lumină străpung cu cruzime camera, simplificând totul, nelăsând nedezvăluit nici un mister, acum înțeleg sensul plecărilor sale dese, semnificația sprâncenelor sale încruntate în fiecare seară, când stăm la masă și mâncăm, iar el ne privește cu ochii alergându-i în toate direcțiile, bântuie prin camere fără liniște, ca un spion pe teritoriul inamicului, semnificația ușii închise a camerei sale atât de devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

a zâmbit dulce. — Ce drăguț ești! Nu-s drăguț, am pur și simplu timp. Apropo, am sunat la tine acasă atunci și cineva mi-a spus că te-ai dus la spital. S-a întâmplat ceva? — Acasă? a spus ea încruntându-se puțin. De unde-ai știut numărul? — L-am căutat în dosarul de la facultate. Oricine poate face asta. A dat din cap de două-trei ori și a început iar să se joace cu brățara. Păi da, mie nu mi-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
conferă chiar un aer tânăr acestei femei care a depășit o anumită vârstă. Mie îmi făceau impresia că fac parte din ea, din chipul ei și că probabil s-a născut cu ele. Când zâmbea, zâmbeau și ridurile. Când se încrunta, se încruntau și ridurile. Când nu făcea nici una, nici alta, ridurile se împrăștiau, ironic și cald, pe toată fața ei. Avea aproximativ treizeci și șapte-treizeci și opt de ani, dar era fermecătoare. Mi-a plăcut de cum am văzut-o. Părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
un aer tânăr acestei femei care a depășit o anumită vârstă. Mie îmi făceau impresia că fac parte din ea, din chipul ei și că probabil s-a născut cu ele. Când zâmbea, zâmbeau și ridurile. Când se încrunta, se încruntau și ridurile. Când nu făcea nici una, nici alta, ridurile se împrăștiau, ironic și cald, pe toată fața ei. Avea aproximativ treizeci și șapte-treizeci și opt de ani, dar era fermecătoare. Mi-a plăcut de cum am văzut-o. Părul ei arăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
o cafea? I-am spus că vreau. Și-a stins țigara, s-a ridicat, s-a dus și a umplut două cești și a venit cu ele la masă. A pus zahăr în cafeaua ei, a amestecat-o, s-a încruntat și a băut o înghițitură. — Știi, sanatoriul acesta este o instituție non-profit, așa că taxele nu sunt chiar uriașe. Terenul a fost donat și s-a înființat un fel de societate pe acțiuni. Până acum vreo douăzeci de ani a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
de șapte ani de zile? De când stăm de vorbă nu mi s-a părut că ar fi ceva în neregulă. — Ziua mi-e bine, dar cum vine seara încep să vorbesc aiurea și să mă tăvălesc pe jos, spuse ea, încruntându-se. — Chiar așa? am întrebat eu. — Cum poți să crezi? întrebă ea, puțin șocată. M-am făcut bine de tot, cel puțin deocamdată. Stau aici pentru că îmi place să ajut lumea să se facă bine, îmi place să predau muzică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
cunoști mai bine sau nu. Ce fel de răspuns e ăsta? — Da, Midori, aș vrea să te cunosc mai bine. — Zău? — Crede-mă! — Cu riscul de a mă evita apoi? Ești chiar atât de groaznică? — Păi, oarecum, da, spuse Midori, încruntându-se. Aș mai vrea un pahar. Am chemat chlenerul și am mai comandat un rând de votcă. Până a venit băutura, Midori a stat cu bărbia proptită în palmă și cu cotul rezemat de bar. Am rămas nemișcat, ascultându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
plosca în dreptul penisului. Am golit apoi plosca în toaletă și am spălat-o. M-am întors în rezervă și mi-am terminat ceaiul. Cum vă simțiți? l-am întrebat. — Un pic... Capul... — Vă doare un pic capul? După cum s-a încruntat, am înțeles că îl doare capul. — Nu-i de mirare, abia v-ați operat. E adevărat că eu nu m-am operat niciodată, așa că nu prea știu cum e. — Bilet..., a spus el. — Bilet? Ce bilet? am întrebat. — Midori. Bilet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

mine. Nu-mi pot lua ochii de la antrenor. Se mișcă, vorbește, își ține umerii, pășește exact ca Patrick. Are grijă de elevii săi într-o manieră aproape părintească, zâmbește mândru când ei reușesc să execute o mișcare perfectă, însă se încruntă atunci când o dau în bară. Corect, dar autoritar în același timp. Așa era și Patrick. Într-un grup de douăzeci de prieteni, el era cel mai tăcut, dar îi domina pe toți. Făceau glume pe seama lui. Dar erau pierduți când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

gîrbov și deșirat. Cu ea însă făptura îi miroase a iscusință și strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă îl strecoară nebănuit până la poartă. O cadență dusă la perfecțiune. La parola de ieșire, însă, sprâncenele negre-stufoase i se încruntă, acoperind tăișul ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
trei ori mai repede. Poate mă rog și de maistru să mă lase ceva mai devreme.... Incetul cu încetul, cadența tărăgănată îl aduse la baza colinei. Acolo sări tranșeul, însă briceagul îi alunecă în groapă. Sprâncenele negre stufoase i se încruntară peste tăișul ochilor: semn rău, al naibii de rău. L XVIII În apartamentul de trei camere din Drumul Taberei noi o dețineam pe cea din spate, de lângă baie. De pe balcon se vedea periferia cu fabrici a orașului, strada prăfuită, tramvaiele prăfuite, porumbeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
O conduc până la gura de metrou. La despărțire îi urez să aibă parte de un bărbat bețiv, care s-o mai altoiască din când. A rămas cu un picior în aer și cu o expresie blocată pe chip. Nu se încruntă, să nu facă riduri. Mai are totuși puterea unei despărțiri civilizate: o noapte zemoasă să ai! L XXX Primesc telefoane insistente de la Maria Firidă. Mă roagă să vin urgent la Botoșani. Sunt probleme cu Sabina. Ce are, e bolnavă? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
aveam ce face. În felui ei o iubea nespus pe Sabina, ținea chiar și la mine, doar că în capul ei foarte pătrat nu intrau decât idei pătrate sau cel mult dreptunghiulare. Chelnerul zâmbea în continuare cu efuziune ori se încrunta, după caz. În felul ăsta ne-a condus până la ieșirea din hotel. Cum s-a văzut în aerul răcoros al nopții, Sabina a devenit pasivă. S-a lăsat condusă până în cameră, a acceptat să înghită pastilele verzi și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
convinge, a luat de pe dulap Castelul lui Kafka. Ce, crezi că numai tu știi cum să subliniezi într-o carte? Ha! Ia stai că-ți demonstrez eu ce ușor e să selectezi. A deschis volumul chiar la sfârșit, s-a încruntat la el. Din când în când mai făceam o glumă, s-o deconectez. Ea însă însemna de zor. După o jumătate de oră de încordare, a lăsat Castelul să cadă pe pat, înfrântă: degeaba, obosesc, nu mă pot concentra. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

deschis, fără nici o sfială: este liniște și ordine pe aici ori e cum zice dumnealui? Poftim! Te rog! După o ușoară ezitare, învățătorul răspunse uitîndu-se drept în ochii prefectului: ― Este pace și liniște, dar e și multă sărăcie! Boerescu se încruntă puțin: ― Sărăcie, da, firește... Sărăcia însă nu intră în atribuțiile guvernului. Asta depinde de împrejurări și de oameni. Guvernul trebuie să țină cumpănă dreaptă și atît! Dragoș, ca o justificare, continuă mai viu: ― Desigur, dar vedeți dumneavoastră, suntem de-abia

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ordonînd: ― Bogza!... Aide!... Gata!... Un jandarm înarmat se ivi în ușă, bătând din călcâie. În ogradă și în uliță erau strânși vreo treizeci de țărani. Vestea că învățătorul a fost arestat s-a răspândit în sat ca focul. Boiangiu se încruntă. Îi era frică să nu se întîmple vreo complicație. Îi luă totuși cu blîndețe: ― Da voi altă treabă n-aveți, măi oameni?... Faceți loc!... Veniți să căscați gura, parcă ar fi panoramă! Marin Stan se apropie confidențial, socotindu-se mai

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mă sfârtece muierile! zise Toader cu un râs larg. Da știu c-ai stat și tu, Petrică! Ori nu te-a mai lăsat cucoana să ieși când a dat de bine? ― Ia taci, măi Toderiță, nu te mai porcăi! se încruntă flăcăul. Că doar ești om, nu cîine!... Am muștruluit-o eu de ajuns, n-ai grijă tu... Uite-acu pleacă și ne lasă, și moșie, și tot! ― Bună treabă! făcură vreo doi lespezeni. Toader Strîmbu însă se roși deodată: ― Da ce

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
strice și de aceea a venit să reclame. Acolo totuși nu e multă lume, căci fiecare ia ce dorește și pleacă. În bătătura cârciumii însă sunt vreo cincizeci, poate și mai mulți, care stau de vorbă sau complotează. Boiangiu se încruntă. Vasăzică nu se astâmpără deloc țopîr-lanii? Totuși, prudent, hotărî să-i lase în pace. Dacă nu fac tărăboi, de ce să-i stîrnească? Peste mai puțin de jumătate de ceas un jandarm, care stătea prin ogradă, năvăli în biroul șefului, raportând

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
fi de bine! Alții erau înfricoșați că din pricina bătrânului vor pierde câștigurile răzmeriței, că dânsul n-are să-și dea moșia din mână de bunăvoie și cu sila cine să i-o apuce? ― Da ce, acu merge pe voia lui? se încruntară câțiva. Ce, tot el are să ne poruncească? D-aia a venit revoluția, să suflăm noi în ciorba lui, ori dânsul într-a noastră? ― Lăsați, fraților, că țîțăie sufletul într-însul și numai să ne strâmbăm o dată la el că fuge

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
amărâtă și nu știe ce-i iese din gură!... În lături, Anghelino! Și taci mulcom și lasă să le spun eu ce mi-a poruncit Dumnezeu!... Că a venit ceasul judecății și oamenii trebuie să afle adevărul!... Nu stați, fraților, încruntați la față și cu armele întinse spre frații voștri cei oropsiți! Întoarceți armele asupra diavolului care v-a trimis să ucideți nevinovați și să... Cuvintele se revărsau ca o vâltoare de scântei gata să aprindă tot ce întîlnește în cale

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848

până acum. Dă-ne o imagine. Degetele lui Lambert ropoteau arpegii complexe pe tastele înghesuite ale controalelor sale. Toate ecranele pasarelei, cele mai multe atârnate la semiînălțime pentru ușurarea inspectării, se aprinseră. Navigatorul se aplecă asupra ocularului de lângă scaunul său... și se încruntă numaidecât. Ceea ce văzu n-o surprinse. Ceea ce nu văzu o îngrijora. Factorul cel mai important, figura anticipată care ar fi trebuit să domine cadranul, nu era prezentă la întâlnire. Absența sa nega credibilitatea celorlalte cadrane de înregistrare. ― Unde e Pământul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
traiectorie, acum. Blocați direcția, mergem drept înainte. ― Verificați. Cum ne menținem pe obiectiv cu propulsia secundară? ― Merge, deocamdată, domnule. Mai mult nu pot să spun, până nu traversăm stratul de nori. Dacă om putea să-l traversăm. ― Om vedea. Se încruntă cu ochii pe un cititor de date și împunse un buton. Cifrele tremurară, defilară, apoi se opriră, având ca efect schimbarea expresiei feței, care se lumină.) Ce ziceți, credeți că o să pierdem obiectivul, întrebă. ― O să-l pierdem. Remorcherul se aruncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
ce descopăr. ― Văd că perseverezi, Kane. Nu mai face atâta pe aventurosul. Într-o zi o să ți se-nfunde. ― Vreau să mă lămuresc. Trebuie să facem ceva, nu? N-o să stăm aici cu brațele-ncrucișate așteptând cine știe ce revelație magică. (Kane se încruntă.) Serios, ai vrea să nu mergem să vedem ce-i înăuntru? ― Nu, n-am zis asta. Dar n-are rost să ne grăbim. (I se adresă lui Ash, din îndepărtatul laborator:) Ne mai recepționezi, Ash? ― Mai slab, acum fiindcă sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
dorinței, mult timp reținută, de a se întoarce în imensitatea strălucitoare și deschisă a cosmosului. ― Motoarele principale activate, raportă Ash, care-și părăsise laboratorul pentru aș relua postul pe pasarelă. ― Verificat, confirmă Lambert. ― Secundarele tot nu funcționează, domnule. Ripley se încruntă în fața lectorului de putere situat pe consola ei suspendată. ― Da, știu. Navigator, suntem în poziție? ― Calculele de punere pe orbită ― integrate, spuse Lambert ascultându-și consola. Mă ocup de coordonatele rafinăriei acum. O secundă. Gata! Ea îndesă un șir de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
vom fi pe orbita terestră. Pe moment cei doi ingineri meritau cele mai calde felicitări. Deschise intercomul. ― Bună treabă ați făcut! Propulsia merge? ― Acum că am scăpat de praf, miaună ca Jones. În difuzor se auzi un troznet. Dallas se încruntă, incapabil să definească zgomotul. Apoi își dădu seama într-o străfulgerare că Parker probabil desfăcuse o bere fără să se obosească s-o țină mai departe de microfon. ― A fost ca o plimbare câmpenească, continuă cu mândrie inginerul. Când reglăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]