1,250 matches
-
se spele pe ochi se privi în oglindă. Pentru o clipă, o scurtă clipă numai, zări în oglindă un chip acoperit de un păr vâlvoi. Un chip chinuit și întrebător, de care uitase. Un chip zburlit de adolescentă, cu ochi încruntați, un breton scurt pe frunte și un coș în vârful nasului. Clara Martin? își dădu speriată părul pe spate și-și puse ochelarii. Acum da, vedea bine. Era tot ea, Clara Ionescu. Liniștea nu dură însă mult. Amintirile începuseră să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mă gândeam că poate ai ieșit cu prietenii în oraș... Clara dăduse din cap și o urmase tăcută spre dormitor. Doamna Martin era îmbrăcată sport și ținuta asta o întinerea vizibil. Deschisese șifonierul și începuse să cerceteze interiorul cu privirea încruntată. — Spune-mi sincer, Clara, îți dorești ceva? întrebase, pe ne așteptate. Clara tresărise, surprinsă. — Nu prea știu ce îmi doresc în prezent, răspunsese ea, cu glas răgușit, după o destul de lungă tăcere. înainte vreme știam sigur ce-mi doresc. Acum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o femeie cu care, de altfel, schimbase puține replici de-a lungul timpului. Marea majoritate erau replici practice, gospodărești. Nimic altceva nu părea s-o atingă pe noua doamnă Martin, care era pensionată medical și își petrecea tot timpul gospodărind încruntată. Era imposibil de spus dacă această autoizolare casnică era o plăcere sau o corvoadă pentru ea. în apartamentul în care își duceau toți trei traiul, nu venea nimeni în vizită, nu râdea nimeni, nu se vorbea tare. Clara petrecea mult
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
placidă, ca să zic așa... Cu tatăl tău care asculta muzică simfonică mereu... Cu fratele tău comod și vesel, care probabil e și-acum neschimbat... își opri fraza în aer, așteptând ca Bobo să preia subiectul. — îți închipuiai greșit! răbufni Bobo încruntat, ridicân du-se de pe taburet și apropiindu-se de ea. Spune-mi, Cclara: de ce-ai venit aici? Să mă vezi pe mine sau să mă întrebi dde Edi? Ce cauți aici, la urma urmelor?! Clara înțepeni în fața lui, lividă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din urmă pricepu ceva din bălmăjeala lor. Hotărâseră să plece a doua zi de dimineață, imediat după micul dejun. Ionela anunțase ritos că soțul ei avea bilet la operă și nu voia cu nici un chip să rateze spectacolul. Clara tăcu, încruntată. — Ce să-i faci, dragă? comentă domnul Ionescu noaptea în pat, întinzând somnoros o mână posesivă și grea peste sânii ei împietriți sub cămașa de noapte, cu o clipă înainte de a închide ochii și a adormi buștean. Are și omul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe-acolo. Mai Întâi Leac, Înalt și drept ca un stâlp, râzând cu toți dinții și privind În jur cu bunăvoință. Agățat de poala fâșului lui negru, unul care habar n-aveam cine e, dar bănuiam: T.S. Cașiș, clătinându-se Încruntat. Priviri tulburi, prea furios pentru un de-abia Început de seară. Apoi Florin și Cătălin, rimând umăr la umăr, cam de aceeași Înălțime și aproape la fel de tunși. În felul lor, impecabili: Înălțime medie, fețe rotunde, curăței. Leac alege o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
contrazicem, ne răzgândim, Întoarcem pe toate fețele, ne dăm cu părerea, unii Încep deja să scrie câte ceva pe un petec de hârtie. Florin scoate o foaie Întreagă și ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, aducându-mi-l aminte, ușor Încruntat și Învăluit În fum de țigară, Îmi vine să-i ridic mânecile și să-i așez un creion bont după ureche. - Hai să vedem de ce-avem nevoie! Când mă gândesc cum au evoluat lucrurile, cât de departe am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe terasă. Până să-l urmeze Leac Își aprinsese deja o țigară. Noi amuțiserăm, Încercam să privim prin geamul care se aburise, să auzim ce vorbesc. N-a durat mult, câteva minute, apoi Leac s-a Întors singur În casă, Încruntat, și ne-a spus: - Plec cu ei. Apoi a urcat În camera lui, s-a Întors cu o sacoșă pe umăr, părea grav, ne-am speriat. L-am condus la poartă, nu știu dacă cineva a reușit să spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dus direct spre Leac, s-a așezat lângă el și a Început să-i explice ceva. Părea nervos, Îl găsisem surescitat și fără chef, nu-l Întrebasem de ce, acum părea să-i fi sărit de tot țandăra. Leac asculta atent, Încruntat. Mi-a făcut la un moment dat semn să vin lângă ei. M-am dus, au Început să-mi explice despre ce era vorba: - L-am așteptat două săptămâni. A zis că vine alaltăieri, mi-a dat telefon că să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
imediat locotenentul neamț care zâmbește politicos atunci când ochii lor se întâlnesc. Remarcă gesturile stilate și sigure, dar mai ales privirea intensă a ochilor albaștri din spatele ochelarilor rotunzi, cu ramă metalică subțire. Intrigat, reușește grimasa vagă a unui răspuns. Lângă el, încruntat, SS-istul bea cu înghițituri lacome lichidul rubiniu din pahar. Hârcile de pe petlițe lucesc sinistru și pentru un moment, Marius încercă sentimentul că se află în fața unui ritual canibalic unde călăul se delectează cu sângele victimei. Smaranda simte imediat încordarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oară când faceți acest lucru, așa că nu mai insist asupra procedurilor, le cunoașteți deja foarte bine. Un Kubelwagen pus la dispoziția dumneavoastră vă așteaptă în parcare. Sunteți liberi. În acel moment, își face brusc apariția colonelul Pietrosu. Grav și ușor încruntat, datorită unor griji ce încearcă să le ascundă, se adresează maiorului Moga: Au fost puși la curent? Da, domnule colonel. Foarte bine. Privește spre cei doi ofițeri și continuă pe același ton preocupat: Singurul lucru pe care doresc să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
celui care pare a fi translatorul. Da. Condiția este tu tragi primul. Urmărit de toată lumea cu mare atenție, Marius se concentrează câteva secunde. Ca în transă, ridică cu o mișcare rapidă gaura neagră a țevii la tâmplă. Enkavedistul îi studiază încruntat fiecare gest. Așezat pe trăgaci, degetul românului nu are nimic nervos, dimpotrivă, arată un calm desăvârșit. Gata să acționeze, arătătorul se curbează, apasă încet dar continuu. Deznodământul e aproape, dar rusul simte fiecare clipă ce trece ca o eternitate. Tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zorile în biroul meu, dormeam două ore, cu fruntea pe cristalul curat, apoi plecam la cursuri, fără să simt cea mai mică oboseală, dimpotrivă, vedeam în privirile studenților, ici, colo, licăriri de admirație, aveam mai multă vervă, eram mai puțin încruntat, mai apropiat de ei, iar fetele mă măsurau cu o vagă surpriză, cu o imperceptibilă grimasă în colțul gurii întrebîndu-se poate ce mi se întîmplase că astăzi eram mai puțin antipatic ca de obicei. Nu citii mult și băgai mâna
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
controla ce a mai rămas din... lipsurile personalității - repeta cu o mică ezitare termenul preluat din Semantica generală, apoi încheie - rămase probabil din modul tău viață anterior. Umbra de surâs de pe fața netedă se stinse. Fața luă iarăși o expresie încruntată. Blayney scutură din cap. - Jocul politic, spuse el, este strict Aristotelian. Idealiștii nu au ce căuta în el. Deasupra lui, fața aspră își schimbă iar expresia. Când se aplecă, Blayney părea iar nedumerit și, cu mâna dreaptă, pipăi sfoara cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
care devenise egalul unui rege, se încruntă spre prizonier. - Asta este o încercare de discreditare față de niște bărbați care au jurat să-și facă datoria atunci când li se cere de către un comandant autorizat? Gosseyn privi în sus spre fața aspră, încruntată a celuilalt și clătină din cap. - La un anumit nivel, spuse el, Semantica Generală recunoaște atotputernicia legii într-o societate înapoiată. Dar ceea ce s-a întâmplat aici pare să transceadă decretele obișnuite, legale sau criminale. Izbucni: - Trebuie să înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
numai că, de data aceasta, se aflase la bordul navei străine. - Poate că ar fi trebuit să stau să fiu interogat, își încheie relatarea, dar am preferat s-o șterg. Nimeni nu spuse nimic. Fețele celor de la masă păreau mai încruntate, dar asta era tot. Excepție făcea Leej. Ceva din atitudinea ei părea s-o scoată în evidență. Gosseyn, care se simțea oarecum presat din ce în ce mai tare. o observase pe Leej, femeia prezicător, stând mai la o parte. Într-un fel, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
al discuției sale telepatice cu Gosseyn Doi, interveni o întrerupere, Crang, aflat alături de el, spuse: - Individul ne-a zărit și s-a ascuns. Gosseyn oftă. - Păcat. Se pare că va urma criza și că ei este unul implicat. Crang rosti încruntat: - Și, ca totul să fie și mai și, un bărbat, o femeie și un băiat tocmai au ieșit din clădirea aflată ceva mai încolo de clădirea cu două etaje, și vin spre noi. Gosseyn nu spuse nimic și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și acea zonă de pe podea la care privesc eu. Gosseyn observă că explicația de ultim moment păru să evoce o senzație de ușurare, ca și cum ceva care fusese neclar, și fără o realitate concretă, devenise ceva foarte real. ...Interesant că, altfel încruntatul Enro, care nu asculta decât de sine însuși, fusese motivat de un moment de tensiune să-și dezvăluie un aspect până acum nebănuit al posibilităților lui speciale. Vocea lui Gosseyn Doi se auzi din nou: - Mai sunt alte comentarii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Aproape nimic nu se potrivea cu poveștile senile și optimiste din manuale, în care moșnegi impecabili, însoțiți de câte un pionier parcă dat cu ruj pe buze, sorbeau din priviri steagul Partidului de pe catargul Fabricii de Textile. Bătrânii mei arătau încruntați, cu dopurile de vată atârnându-le din urechile păroase și pe care le scoteau ca să te-audă mai bine: „Ai?“ Îi urmăream de dimineața până seara, clămpănind din papuci spre câte un magazin, mereu pregătiți să se bage în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
profesorii purtau halate gri-șobolan și șublere în mâini. Nici ei nu semănau cu niște profesori, lumea le spunea: „Să trăiți, tovarășu’ maistru.“ Fetele din „Autotransport“ se dezvoltaseră și ele prematur. Nu-ți trebuia multă imaginație ca să le vizualizezi părinții: oameni încruntați, spătoși, cu care nu ții morțiș să discuți romantismul lui Filimon decât dacă-i absolută nevoie. Copilele se lăudau cu câte-un tată mecanic sau sculer-matrițer, golanii liceului le ocoleau cu prudență, din instinct sau din calcul (nu era recomandabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
săptămâna respectivă, am dat peste un personaj nou, desenat în alb-negru: un indian musculos, cu pletele șiroind pe omoplați. Tipul vibra de masculinitate, totul pe el arăta viril și încordat, așa cum îi stă bine unui războinic: mușchii rotunzi, proeminenți; sprâncenele încruntate; forma puternică a pulpelor; degetele groase și lungi, strângând energic hățurile calului. Și totuși, într-un mod plăcut și neclar, carnea trecea prin desenul bărbătesc și se recompunea altfel în mintea mea, mângâindu-mi imaginația: mameloanele mici și rotunde, bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de toaletă. În cazul nanobacteriilor, multiplică cifrele cu 10 000.“ Brusc, inginerul Grosescu m-a privit altfel, iritat și suspicios. Nu s-a mai apropiat de masă, dimpotrivă, și-a ferit puțin scaunul. „Cum cine provoacă o asemenea epidemie?“ Devenise încruntat, bănuitor, agitat. „Noi.“, a continuat, „În clipa asta, cât vorbim. Sau scriem; mă rog, fiecare cu treaba lui.“ „Știm cine, bineînțeles.“, am încercat să parez, conștient că greșisem. Nu mergea. Gafa scăpase pe fir și săpa distanțe din ce în ce mai mari între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei, nu pot dovedi nimic. Zic și ei: „Uite, cică, asta-i Nastasia Filippovna aceea“ și gata; nu mai au nimic ce să spună! Pentru că chiar nu este nimic de zis. — Asta-i într-adevăr așa, confirmă Rogojin posomorât și încruntat. Și Zaliojev mi-a spus tot așa atunci. În ziua aceea, prințe, eram îmbrăcat cu scurteica tatei, veche de trei ani, și, pe Nevski Prospekt, tocmai treceam în fugă pe trotuarul celălalt de pe Nevski Prospect, când - ce să vezi? - ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voi mai greși“. Nu se poate să nu remarcăm, notând toate acestea, că în casa lor un timp destul de îndelungat a domnit o atmosferă neplăcută. Era ceva greoi, încordat, nespus până la capăt, gata să degenereze într-o ceartă; toți erau încruntați... Generalul era ocupat zi și noapte, umbla cu treburi; arareori mai fusese văzut atât de ocupat și activ, mai ales la slujbă. Cei de-acasă de-abia apucau să-l zărească. Cât despre domnișoarele Epancin, acestea, firește, n-au spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Habar n-avea cum s-au petrecut lucrurile, dar știa precis că Ganea fusese motivul care declanșase cearta (dacă vă puteți imagina), și cearta e grozavă, deci trebuie să fie ceva important la mijloc. Generalul a sosit târziu, a sosit încruntat, a sosit cu Evgheni Pavlovici, care a fost primit excelent, iar Evgheni Pavlovici era surprinzător de vesel și de simpatic. Vestea cea mai importantă era că, fără multă zarvă, Lizaveta Prokofievna a chemat-o în camera ei pe Varvara Ardalionovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]