8,189 matches
-
atunci musai vor trece pe Întuneric. Nici trupeții nu se mișcă la vedere” - m-a Încurajat Toader. „Și dacă trece un convoi obișnuit?” „Nu prea cred. Întrebarea e dacă nu care cumva corpul de comandă a trecut primul” - s-a Îndoit Toader. ― Apoi, măi fraților, Într-o așa trebușoară Îți trebuie multă răbdare și nervi de oțel - a apreciat Nicu. ― Păi cum dar? - a răspuns tata Toader... ― În timp ce ne puneam aceste Întrebări, o adiere de vânt a adus zvon de motor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
te rog, și spune-mi care-i baiul? Petrică i-a povestit Întâmplarea din noaptea trecută. Când a sfârșit, Nicu l-a Întrebat: ― Și crezi că cineva ți-a spionat casa tot timpul cât noi eram la tine? ― Nu mă Îndoiesc. ― Ce te face să fii atât de sigur? ― Nu uita, Nicule, că am fost cercetaș și nu unul de duzină. Individul și-a luat tălpășița Îndată ce birjele au pornit, avându-vă pe voi la „bord”. Deci și-a notat În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că glumești, tati. ― Nici pomeneală. Avem de operat o copilă, nepoată a bulibașei pe care Îi știi și tu... Asta o facem la rugămintea Întregii cimotii a lor. Ei? Ce zici? Mă ajuți să ies din Încurcătură? ― Da’ ce? Te Îndoiești, tati? ― Nu mă Îndoiesc, dar mă temeam să nu mă refuzi - a răspuns profesorul râzând. ― Să nu crezi că nu am avut emoții venind Încoace. Am avut, fiindcă În mintea mea unu-i tati și altu-i profesorul, În fața căruia trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pomeneală. Avem de operat o copilă, nepoată a bulibașei pe care Îi știi și tu... Asta o facem la rugămintea Întregii cimotii a lor. Ei? Ce zici? Mă ajuți să ies din Încurcătură? ― Da’ ce? Te Îndoiești, tati? ― Nu mă Îndoiesc, dar mă temeam să nu mă refuzi - a răspuns profesorul râzând. ― Să nu crezi că nu am avut emoții venind Încoace. Am avut, fiindcă În mintea mea unu-i tati și altu-i profesorul, În fața căruia trebuie să răspund pe linie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
patriarhul adus în fruntea bisericii ortodoxe române de către regimul comunist, Virgil clătină din cap mirat și neîncrezător, dar maica Agripina îl încredință că înalt prea fericitul i se arătase plin de înțelegere și de adevărată dragoste creștinească, să nu se îndoiască de asta!... Deci, după ce o lăsase să își mărturisească până la capăt oful și pătimirile, patriarhul îl chemase pe unul din sfătuitorii săi, înaltă față bisericească și-acela, cu care stătuse îndelung de vorbă, cumpănind împreună lucrurile, după cuviință și rânduială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Virgile, ținu el să sublinieze, scoțând cu un gest conspirativ dintr-un buzunar o stea roșie ca cele pe care le purtau militarii sovietici la chipiu, lăsându-l s-o privească puțin. De un singur lucru nu trebuia să se îndoiască: că era liber și teafăr și că n-avea de gând să plece capul, ca alții... Și le trase o înjurătură zdravănă acestor "alții", care, cu nemernicia lor, s-ar fi făcut vinovați de complicitate cu regimul. Când își sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lângă mănăstirea Pasărea, cu Vică Scorțeanu împreună, câteva hectare bune de pământ, pe care avea de gând să facă, în asociere cu ardeleanul, o grădinărie clasa-ntâi. Așa că el unul nici nu-și punea problema colhozului și nici nu se îndoia de apropiata venire a salvatorilor apuseni; că doar nu era lumea nebună să îi aștepte, iar ei să nu mai vină!... Așa ceva nu era cu putință!... Ei, și atunci când avea să vină ceasul mântuirii, el, Grigore Gospodin, îi garanta cuscrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu gust fin. De vanilie ? De floare de portocal ? De iasomie ? De liliac ? Hai, spune-mi te rog ce ai pus în crema asta delicioasă ? ! I se spune julfă. E un extras din semințe de cânepă pe care l-am îndoit cu urdă proaspătă adusă de Artim azi dimineață. Era mulțumit, nevasta lui merge bine, i-a scăzut fierbințeala. Ei sunt cei care mă ajută la tot ce e mai greu : lemne, zăpadă, cumpărături... Eu prefer să văd cât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să le aprofundeze în afara clasei. Așa se face că în numai câteva luni de învățătură a ajuns el însuși să-i ajute pe micuții lui colegi la mai toate obiectele, în special la matematică, de a cărei importanță nu se îndoiește nimeni în afară de unii elevi care întâmpină greutăți la însușirea cunoștințelor în domeniu. Oricum, cu sprijinul lui, câțiva dintre acești copii reușeau să țină pasul cu clasa. Și recompensele nu au întârziat să apară: un senvici, un suc, un caiet, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mare de tot. Fără un fraier de toboșar erai depunctat. Insul era o piesă rară, dat fiind faptul că presta "o muncă de jos". Atunci m-am hotărât: "Vă scot tot eu din belea. Dar, dacă văd zâmbete, mut fălci, îndoi coaste, fac rost de doliu. Înțeles?..." Mirare, bucurie, dar și curiozitate. Începe spectacolul. Marele Bronz, tot amic: "Pitește-te printre talgere și dobe. Stai la vedere doar cât să te zărească juriul și bate cu milă-n tingiri, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mine. Sau de ce va pune pe seama lecțiilor mele de limba franceză și a vieții pline de activități ale unui om de afaceri faptul că nu mai stătea chiar atât de mult în preajma mea. Și când ajungea acasă iar eu mă îndoiam peste balustradă să-l văd, sărindu-i apoi în brațe, îi era greu să îmi dea drumul, o fericire nespusă ne năpădea, mă ținea lipită de el și mai că ne dădeau lacrimile. Ajunsem la casa prietenului, o vilă mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
acesta. Amélie apăru pe coridor și mă văzu. Cu toate că o văzui cu coada ochiului, bătui de trei ori în ușă și intrai. Angi nu dormea. Lumina lămpii îi descria umbre ciudate pe față. Stătea lungit în pat, cu un picior îndoit în sus și cu mâna sub cap. Ținea în cealaltă mână o carte. Nu spuse nimic, însă mă privi întrebător, sfidător parcă. Încuiai ușa și ocolii patul până ajunsei in partea lui. Mă așezai jos. Îl privi o clipă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ultimii. Nu fuseseră ultimii. Din punctul lui Doru de vedere, Alex greșise. Alex... Cemizerabilă situație! Cu acest sentiment penibil de greață adormi, fără să-i pese dacă sau nu se mai trezește. Știuse că Voința le face pe toate. Se îndoia de prietenul lui mai mult decât de ea. Alex... Ce fusese cu el? Telefonul sună. După șase apeluri răspunse robotul: "Bună, sunt Doru. Nu putem vorbi momentan, dar îmi poți lăsa un mesaj." "Pentru asta am cumpărat telefonul", se gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Ciau! Rămași singuri, logodnicii au început cu întrebările: Acum poți să ne spui adevărul. Știu că de Cecilia te-ai ferit. — Nu știu dacă să vă spun sau nu, pentru că e un fapt grav care trebuie să rămână secret. — Te îndoiești de noi? — Nu mă îndoiesc, dar cine știe cum vă scapă odată și spuneți. N-ai încredere în noi?intervine și Leontina. Nenorocita aia de Georgeta m-a chemat să-mi spună că a rămas gravidă cu mine. —Ceee! — Dar tu n-
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
început cu întrebările: Acum poți să ne spui adevărul. Știu că de Cecilia te-ai ferit. — Nu știu dacă să vă spun sau nu, pentru că e un fapt grav care trebuie să rămână secret. — Te îndoiești de noi? — Nu mă îndoiesc, dar cine știe cum vă scapă odată și spuneți. N-ai încredere în noi?intervine și Leontina. Nenorocita aia de Georgeta m-a chemat să-mi spună că a rămas gravidă cu mine. —Ceee! — Dar tu n-ai avut cu ea relații
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
fi neclintită și care îl obliga să rămână cu totul în lumea lui, în singurătate, ca un sihastru-n izolare, supunându-se necontenit și fără împotrivire noianului de gânduri, ce-l asalta și-l chinuia și sub apăsarea căruia se îndoia, ca sub un teribil canon. Refuza total să mai iasă în lume. Și, dacă lucrul acesta nu s-ar fi întâmplat, ar fi desfășurat el înaintea cuiva toată mulțimea de frământări, ce nu-i dădea pace? Ei bine, răspunsul este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
spune - crima perfectă! Și, în felul acesta, ajunsese săși ocupe întreaga lui vreme, căci a fi criminal iscusit înseamnă a fi mare om de știință. În răstimpul ce a urmat, lucrând la el cu multă migală, diabolicul plan i se îndoia, i se mlădia și i se contura, ca o flacără pe care o aprinzi în bătaia vântului și de la care aștepți să-și ia forma finală, încât, într-o bună zi, își spuse sieși cu încântare, peste fire de mândru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o a doua șansă, însă, atunci când o face, să știi că poți s-o numești direct pronie cerească! Eu chiar nu știu dacă acest Silvestru este de compătimit ori nu, dar un lucru este limpede știut și să nu ne îndoim nicio clipă de el: aici, destinul nu a urmărit vindecarea păcătosului, ci condamnarea lui! ianuarie, 2013 66 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 67 Invidie mocnită ucrul cel mai ieșit din comun, pe care l-am trăit în vremea cât am
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dau seama niciodată și mor precum s-au născut: nepăsători. Amăgirea Adrianei o reprezenta, de bună seamă, serviciul ei, care, prin natura lui, o subjugase pe femeie necurmat. Totuși, nimic nu era prea clar încă pentru ea. Adriana se mai îndoia în privința aceasta și era curioasă și confuză încă, căci ea abia acum Istorisiri nesănătoase fericirii 123 începea să-și dea jos vălul întunecat al nepăsării de pe ochi, ce o făcuse întreg timpul, până atunci, să privească totul anapoda și în defavoarea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
foarte multe elemente extrem de contradictorii! Așa se întâmplă mereu la oamenii precum Adriana: li se luminează ochii greu, căci sufletele nehotărâte și nestatornice sunt cele pentru care sensul vieții lor încă nu s-a deslușit complet. Așa este, Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: Istorisiri nesănătoase fericirii 127 „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
bântuiau neîncetat. Lucru care are să se vadă foarte bine, de altfel, în urmarea povestirii. În popor, preacinstitele guri înțelepte zic că este necesar să consumi un întreg sac cu sare, ca să poți să spui despre un om, fără să te îndoiești deloc, că ai ajuns să îl cunoști pe deplin. Și totuși, dacă Victoria, în optsprezece ani de zile (adică actuala vârstă a lui Șerban), avusese un bun răgaz să consume cu mult mai mult decât un singur sac cu sare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
clipe abia, înțeleg perfect totul. Firește că numai obiceiul de a te droga a putut fi în stare să-ți înlăture obiceiul de a te duce la biserică cu drag, ca pe vremuri. Asta explică multe, iar eu nu mă îndoiesc deloc de asta. Acum, ești doar un necredincios pervertit până-n străfunduri, atât! Iar, pentru asta, Istorisiri nesănătoase fericirii 183 sigur trebuie să existe și un factor declanșator, unul puternic. De ce nu recunoști, de ce? Oare cine putea, în asemenea măsură, să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
răbdare spațiul geometric al încăperii, pășește cu bubuituri pe bambusul ce se retrage în el, căutând adăpost sub pașii ei triumfători. Ea aduce cu sine două-trei pernuțe pentru a se putea așeza pe jos. Seiza, postura tradițională japoneză, cu picioarele îndoite sub șezut, spatele drept, mâinile încrucișate cuminte pe genunchi, o refuză din start pe femeia celeilalte Asii, care se așază cu picioarele într-o latură, în ceea ce Andrei Pleșu a consacrat deja sub numele de "poziția Lorelei". Răsuflă greu atunci când
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
se târăște pe podea, de-a bușilea, și încearcă să-mi smulgă papucul din picior. Yuro îmi răspunde că nu știe când a învățat să scrie în alfabetul latin, alături de hiragana. El crede că a știut tot timpul și se îndoiește că l-a învățat cineva. Yuro îmi răspunde girl când îi arăt cartonașul cu desenul unei fete și boy când îi arăt cartonașul cu desenul unui băiat. Vreau să știu mai multe despre girl si despre boy insist eu. Yuro
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
într-o importantă dieceză germană. Pe plan intelectual totul îmi apărea de o claritate cristalină, dar pe plan existențial rămânea în mine o incertitudine reprimată care se manifestase insistent pe durata primului semestru de studiu teologic, determinându-mă să mă îndoiesc de faptul că în cele din urmă totul putea fi evident, evaluat și demonstrabil: este într-adevăr atât de clar, atât de evident că viața mea are un sens? De ce eu sunt așa precum sunt? Am slăbiciuni și comit erori
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]